Universitatea din Craiova

Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria

Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

Dreptul comparat ca metodă comparativă

Rezumat: Prezenta lucrare își propune analiza dreptului comparat ca metodă

comparativă, necesară oricărui cercetător ce urmărește efectuarea unei cercetări de

drept comparat. Fără a fi exhaustivă, lucrarea dezvoltă o definiție a dreptului

comparat, a metodei comparative, elemntele metodei, precum și utilitatea ei.

În România, studiul dreptului comparat nu are o tradiție, dreptul comparat fiind

o apariție relativ recentă, chiar și în statele cu tradiție juridică veche. Primele catedre

de drept comparat au apărut în Europa în anul 1892, în Franța: drept civil aprofundat

și comparat și catedra de drept comercial și comparat, iar la Universitatea Oxford,

prima catedră de istorie a dreptului și de drept comparat apare în anul 1869. Cel care

a creat cadrul științei dreptului comparat a fost Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-

1716) care concepea lumea ca pe o unitate culturală în cadrul căreia dreptul capătă o

dimensiune universală și istorică, el refuzând să vadă în dreptul roman o singură

sursa a dreptului, propunând să fie adunate și examinate în paralel toate ramurile de

drept ale tuturor popoarelor propunându/și să scrie acea lucrare, nerealizată,

Theatrum legale. Cel care aduce comparația sistemelor de drept sub o analiză

profundă este Montesqieu, care a transferat comparația din cadrul intern în cadrul

extern, odată cu introducerea comparației complexe a instituțiilor juridice, mai ales

Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria
Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

cele din dreptul constituțional, arătând totodată și importanța lor: pentru a determina

reforme legislative și a descoperi sensuri istorice. Prin opera sa, Montesqieu devine

pentru literatura de specialitate un adevărat creator de știință juridică comparată 1. În

România, primul curs de drept comparat a fost publicat în anul 1997, sub semnătura

prof. univ. dr. Dan Zlătescu.

Încă din Antichitate legile statului au fost comparate cu legile străine, dar

dreptul comparat devine din ce în ce mai important în contextul în care raporturile

juridice ce se nasc între indivizi sunt din ce în ce mai complexe și, în contextul

liberalizării pieței (cele patru libertăți câștigate ca urmare a aderării la Uniunea

Europeană: libera circulație a persoanelor, a serviciilor, a bunurilor și a capitalului).

Astfel, raporturile juridice sunt din ce în mai complexe, adesea comportă elemente de

extraneitate, astfel că, de cele mai multe ori, dreptul trebuie să ofere soluții unor

situații de fapt deosebite, soluții oferite de multe ori de dreptul comparat. Cu toate

acestea, transplantul juridic din alte sisteme de drept funcționează numai dacă se are

în vedere o bază economică și socială similară, dar și valori comune cunoscute și

respectate2.

1. Definiția metodei comparative

Comparația, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, este

„activitatea prin care se examinează două sau mai multe lucruri, ființe sau fenomene,

făcută cu scopul de a se stabili asemănările și deosebirile dintre ele”3.

1 Leontin-Jean Constantinesco, Tratat de drept comparat, Editura All, 1997, vol. I, p. 57.
2 Aurel Bonciog, Curs de drept privat comparat, Editura Universul Juridic, București, 2010, p. 8.
3 https://dexonline.ro/definitie/compara%C8%9Bie
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria
Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

Extinderea metodei dreptului comparat este impusă azi în mod esenţial de

sporirea fără precedent a legăturilor statelor, de creşterea volumului contractelor

economice şi sociale, urmare a amplificării interdependenţelor în planul dezvoltării

economice şi culturale a ţărilor lumii. Această realitate incontestabilă a zilelor noastre

aduce în prim plan necesitatea cunoaşterii diverselor sisteme naţionale de drept.4

Din punct de vedere al științei dreptului, metoda comparativă este greu de

definit, aceasta făcând obiectul unor dezbateri doctrinare alături de relația metodă

comparativă, drept comparat, știința dreptului comparat5. În doctrină s-a arătat că

metoda comparativă este „operațiunea realizată de cercetător sau analist, care are ca

scop constatarea unor elemente identice sau diferite la două fenomene” 6. Alți autori

au considerat că metoda comparativă „constă în a conduce un studiu comparativ de-a

lungul a trei stadii succesive, și anume connaitre, comprendre, comparer”7,aceste faze

fiind recunoscute în doctrină ca fiind regula celor trei C8.

Prima fază, connaitre, implică familiarizarea cercetătorului cu termenii juridici

ce urmează a fi supuși analizei, fără a se raporta la sistemul juridic din care acesta

face parte, pentru ca mai apoi, în cea de-a doua fază, comprendre, cercetătorul să

întrebuințeze metodele necesare pentru înțelegerea termenilor de comparat prin

4 N. Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992, p. 19

5 În acest sens, Leontin-Jean Constantinesco, Tratat de drept comparat. Introducerea în dreptul comparat,
Ed. ALL Educațional, București, 1997, p. 415 și urm.
6 Cezar TITĂ, conf. Univ. dr., Facultatea de Drept şi Administraţie Publică Rm. Vâlcea Universitatea Spiru
Haret Avocat, Baroul Vâlcea, Metoda comparativă în cercetarea juridică, disponibil la
http://www.ramnic.ro/articole/metoda-comparativa-n-cercetarea-juridica-45444/2012-05-15, Accesat
ultima dată la 01.11.2018.
7 Leontin-Jean Constantinesco, op. Cit, p. 143.
8 Ibidem.
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria
Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

raportare la sistemul juridic din care provine. Dacă la început termenul este privit

individual, desprins de sistemul de drept din care face parte, ulterior integrează

termenul de comparat în ordinea juridică din care face parte, analizându-l în relație cu

toate influențele juridice și extrajuridice care se reflectă asupra termenului9.

A treia fază a procesului implică analiza cercetătorului de comparare a

termenilor pentru a determina relațiile de asemănare și deosebire care se nasc între

aceștia10.

Concluzia care rezultă din cele sus menționate este aceea că de esența unei

interpretări de calitate, cercetătorul trebuind să dețină suficiente cunoștințe juridice cu

privire la sistemele de drept de care aparțin termenii. Compararea elementelor și

termenilor nu se face în abstract, ci se face prin raportare exclusivă la scopul pentru

care se face interpretarea, fără a lămuri punctarea diferențelor de paralelism

instituțional sau de diversitate.

2. Elementele metodei comparative

Din interpretarea deiniției date metodei comparative, rezultă fără îndoială că

elementele metodei comparative sunt realizarea unei comparații sistemice, existența

unui scop precis, utilizarea a cel puțin doi termeni de comparat și termenii s ă apar țin ă

a două ordini juridice diferite11.

În ceea ce privește scopul cercetării, arătăm că acesta este de regul ă

identificarea asemănărilor și deosebirilor dintre cei doi termeni de comparat,în

9 Ibidem., P. 124.
10 Ibidem.
11 Ibidem.
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria
Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

vederea unei reforme legislative sau a unui reviriment de jurisprudență.

De esența și natura metodei comparative este existența a cel puțin doi termeni

de comparat. De pildă se face analiza condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru

încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil în sistemul de drept

român și în sistemul de drept german.

Un alt element de importanță este ca termenii de comparat să fac ă parte din

ordini juridice diferite, altfel ar fi lipsit de interes un asemenea demers de cercetare.

Spunem că avem nevoie de cel puțin două ordini juridice diferite, dar de cele mai

multe ori cercetătorii aleg să se raporteze la mai multe ordini juridice pentru a conferi

completitudine demersului de cercetare.

Un semnal de alarmă trebuie tras cu privire la comparabilitatea termenilor.

Aceasta este esențială în vederea obținerii unui demers de cercetare valoros. De

exemplu o analiză comparatistă a tort-urilor în sistemul common law, Marea Britanie

și România și Franța, pune cercetătorul într-o situație dificilă, în primul rând raportat

la diferințele de limbaj, dar și la diferențele inerente celor două sisteme de drept

diferite: cel de common-law și cel romano-germanic.

Urmând aceeași linie de raționament, dacă am dori să comparăm reglementarea

instituţiei proprietăţii în familia dreptului romano-germanic (din care face parte

sistemul nostru de drept) şi familia dreptului musulman, vom utiliza analiza de

contrast (comparaţie contrastantă). Instituţiile fiind evident deosebite, nu va fi

realizată o juxtapunere a acestora, iar rezultatele vor fi prea puţin accentuate. Spre
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria
Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

exemplu, în dreptul musulman se afla teoria teocratică, potrivit căreia întregul pământ

aparţine lui Alah şi trimisul său Mahomed. Proprietarul suprem al pământului islamic

este Califul – reprezentant şi continuator al profetului.12

Proprietatea este permanentă, neexistând instituţia prescripţiei. Modurile de

dobândire a proprietăţii sunt, de asemenea deosebite, deosebite de cele din dreptul

romano-germanic.

De asemenea, trebuie punctat și faptul că deși este un demers util și care

garantează dezvoltarea sistemelor de drept, trebuie utilizat cu grijă. De foarte multe

ori, din dorința de a evolua, prin intermediul dreptului comparat sunt transplantate

instituții, reguli, întregi norme dintr-un sistem în altul. De ce nu este benefic

întotdeauna acest sistem? Răspunsul este unul relativ simplu și se atinge intuitiv:

dreptul, deși este în esența sa proiectiv, în sensul că ansamblul de norme este menit să

creioneze societatea pe care dorește să o construiască, el trebuie să ac ționeze și

reactiv, ca răspuns la societatea căreia i se aplică. Astfel, transplantul juridic trebuie

să țină cont de diferențele dintre societățile de unde și unde sunt aplicate normele

transplantate. Norma de drept trebuie construită pentru ca ea să fie aplicată cu

ușurință, să îndeplinească criteriile de previzibiliate și accesibilitate, în armonie cu

restul sistemului de drept. De aceea, la orice împrumut sau transplant, este esen țial ă

adaptarea noțiunii/instituției respective la indivizii asupra cărora se vor r ăsfrânge

efectele ei.

Putem concluziona că dreptul comparat ca metodă comparativă „este o

12 V. Zlătescu, I. Zlătescu. Regulile metodei comparative în studiul dreptului. Studii de drept românesc. 1, 1989.
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria
Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

ustensilă epistemologică necesară în studiile de drept comparat prin care

comparatistul se detașează de propriul sistem de drept, pentru a putea

întreprinde o cercetarea interdisciplinară a mai multor ordini juridice străine

(demers obiectiv), în vederea nuanțării asemănărilor și a diferențelor de

substanță între termenii de comparat din ordini juridice diferite (demers

subiectiv)”13.

Bibliografie

1. Leontin-Jean Constantinesco, Tratat de drept comparat, Editura All, 1997, vol.

I

13 Alina Emilia Ciortea, Metoda comparativă, o ustensil ă epistemologic ă necesar ă în studiile de drept
comparat, SUBB, Iurisprudenția, nr. 4/2017, p. 229.
Universitatea din Craiova
Facultatea de Drept Masterand: Perpelea Adriana Maria
Master Științe Administrative Matei Madalina - Olivia

2. Aurel Bonciog, Curs de drept privat comparat, Editura Universul Juridic,

București, 2010
3. Cezar TITĂ, conf. Univ. dr., Facultatea de Drept şi Administra ţie Public ă Rm.
Vâlcea Universitatea Spiru Haret Avocat, Baroul Vâlcea, Metoda comparativă
în cercetarea juridică, disponibil la http://www.ramnic.ro/articole/metoda-
comparativa-n-cercetarea-juridica-45444/2012-05-15
4. Alina Emilia Ciortea, Metoda comparativă, o ustensilă epistemologică
necesară în studiile de drept comparat, SUBB, Iurisprudenția, nr. 4/2017.
5. N. Popa. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1992.
6. V. Zlătescu, I. Zlătescu. Regulile metodei comparative în studiul dreptului.
Studii de drept românesc.