Reguli şi standarde minime ale Naţiunilor Unite cu

privire la sancţiunile neprivative de libertate

Regulile de la Tokyo
La recomandarea Comitetului pentru Prevenirea și Controlul Infracționalității,
sancțiunile și măsurile comunitare, prevăzute în legislația internațională a Drepturilor Omului,
au fost numite „Regulile de la Tokyo”. Acestea reprezintă cadrul normativ-juridic
internațional în care se enunță o serie de reglementări privind sancțiunile și măsurile
neprivative de libertate, implementarea și administrarea măsurilor comunitare cât și a
politicilor de implementarea a acestor măsuri, standardele de pregătire a personalului abilitat
să lucreze în acest domeniu și cooperarea internațională în ceea ce privește prevenirea
infracționaliatății și a tratamentului infractorilor.

Prezentele reguli enunță o serie de principii fundamentale în vederea atingerii scopului

de a promova sancțiunile neprivative de libertate precum și la măsura recurgerii de garanții
minimale pentru persoanele supuse sancțiunilor neprivative de libertate. Acestea mai vizează
și încurajarea colectivității să participe mai mult la procesul justiției penale și, în mod special,
la tratamentul delicvenților ca și la dezvoltarea la aceștia din urmă a simțului de
responsabilitate față de societate. Regula 1.4 precizează faptul că Statele Membre fac eforturi
pentru aplicarea prezentelor reguli în așa fel încât să realizeze un echilibru între drepturile
infractorilor, drepturile victimelor și preocupărilor societății privitoare la securitatea publică si
prevenirea infracționalității, iar Regula 1.5 precizează ca Statele Membre vor elabora măsuri
neprivative de libertate în scopul reducerii de inchidere și pentru a raționaliza strategiile de
justiție penală, luând în considerare respectarea Drepturilor Omului, de cerințele dreptății
sociale precum și nevoile de reabilitare a infractorului.

Regulile de la Tokyo reglementează un set de drepturi, valori, norme și proceduri care

vizează menținerea persoanei în stare de libertate în toate fazele cercetării ceea ce presupune
ca aplicarea măsurilor neprivative de libertate să fie prescrise prin lege, iar alegerea unei
măsuri care antrenează o obligație pentru infractor, aplicată înainte sau în locul procesului
necesită consimțământul persoanei. În ceea ce privește Hotărârile privitoare la aplicarea
măsurilor neprivative de libertate acestea sunt subordonate către o altă instanță sau autoritate
competentă, la cererea infractorului, acesta având dreptul să beneficieze de dreptul de a
depune cereri sau plângeri unei instanțe sau alte autorități competente ce au ca scop

IAȘI/2020
respectarea drepturilor sale în timpul aplicării măsurilor neprivative de libertate. Drepturile
infractorului nu vor fi restrânse decât în limitele care au fost stabilite de autoritatea
competentă ce a dat hotărârea, așadar demnitatea infractorului va fi respectată.

Autoritatea judiciară, având la dispoziţia sa un arsenal de măsuri neprivative de

libertate, ţine cont, în hotărârea sa, de nevoia de reintegrare a delincventului, de protejarea
societăţii şi de interesele victimei, care trebuie să poată fi consultată ori de câte ori este
oportun.

Regulile de la Tokyo, în regula 8.2 menționează că autoritățile care dau sentințe pot
utiliza următoarele modaliăți: sancţiuni orale, cum sunt: admonestarea, mustrarea,
avertismentul, renunţarea condiţionată la învinuire, sancțiuni economice și amenzi, confiscare
sau decizie de expropriere, restituirea, probațiunea și supravegherea judiciară, muncă în
folosul comunității, arest la domiciliu sau orice alt tratament non-instituțional.

Implementarea măsurilor neprivative de libertate, care prevăd obiective, proceduri,

strategii de intervenţie sunt centrate pe nevoile infractorului, pe rezolvarea problemelor care
au condus la comportamentul infracţional și își pun amprenta asupra strategiilor şi planului
de intervenţie ale consilierului de probaţiune, care vor fi strict centrate pe caz. Durata
măsurilor, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească infractorul sunt adaptate la
comportamentul său, la eforturile de reintegrare.

Supravegherea are ca obiect reducerea cazurilor de recidivă şi uşurarea reintegrării

delincventului în societate în aşa fel încât să fie reduse la maximum şansele acestuia de
recidivă. Pentru fiecare măsură neprivativă de libertate, este bine a fi determinat regimul de
supraveghere şi de tratament cel mai bine adaptat infractorul în scopul de a-l ajuta să adopte
un comportament social. Se poate pune capăt unei măsuri neprivative de libertate atunci când
infractorul a răspuns favorabil la aceasta.

În cadrul centrării supravegherii şi adaptării planului de reintegrare la nevoile

infractorului, pentru o măsură neprivativă de libertate, se pună la punct diferite soluţii cum ar
fi metodele individualizate, terapia de grup, programele cu găzduirea şi tratamentul specializat
al diferitelor categorii de delincvenţi, în aşa fel încât să se răspundă cât mai eficace nevoilor
acestora din urmă. Atunci când se hotărăşte că un tratament este necesar, este bine să fie
analizate antecedentele, personalitatea, aptitudinile, inteligenţa şi valorile delincventului, în
special circumstanţele ce au concurat la producerea infracţiunii.

2
 Regulile de la Tokyo reglementează participarea comunităţii şi cooperarea cu
organismele guvernamentale şi non-guvernamentale, cu voluntarii în procesul implementării
şi administrării măsurilor neprivative de libertate ceea ce înseamnă că participarea
colectivităţii trebuie încurajată, căci ea constituie o resursă capitală şi unul din mijloacele cele
mai importante de consolidare a legăturilor dintre delincvenţii supuşi măsurilor neprivative
de libertate şi familiile lor şi comunitate. Această participare trebuie să completeze eforturile
serviciilor însărcinate cu administrarea justiţiei penale. Participarea colectivităţii trebuie să fie
considerată ca o ocazie pentru membrii săi de a contribui la protejarea societăţii lor.