TEMA: CODUL DE CONDUITĂ A FUNCȚIONARULUI CU STATUT

SPECIAL AL MAI

Cuprins

Introducere

1.Apariţia şi evoluţia codurilor deontologice poliţieneşti. Motivele apariţiei codurilor

deontologice poliţieneşti
2. Cauzele ce au determinat elaborarea codurilor deontologice.
3. Scurt istoric a apariţiei codurilor deontologice
4. Obiectivile codului deontologic pentru funcționarul public cu statut special

Concluzie
 Introducere

Etică (provine de la grecescul etos) – reprezintă ansamblul regulilor de conduită

împărtăşite de o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău.
Etica este şi o ştiinţă ce studiază morala ca una din cele mai importante laturi ale existenţei
umane şi sociale, ce studiază esnţa, natura şi structura moralei, este o sferă a cunoaşterii, o
tradiţie intelectuală, iar morala sau moralitatea este ceia ce studiază etica , adică obiectul ei.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă,
ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor.
Deontologie (în greacă, ştiinţa despre cele necesare) – este doctrina privind normele de
conduită şi obligaţiile etice ale unei profesii, sau o teorie a datoriei, a obligaţiilor morale.
Este o parte a eticii care examinează normele de conduită şi obligaţiile etice ale
persoanelor de anumite profesii (medic, avocat, pedagog, poliţist etc.), adică a acelora care dau
posibilitate de a influenţa asupra sorţii altor persoane.
Este şi doctrina referitoare la normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesii.
Deontologia profesională specifică domeniului ordinii şi securităţii publice cuprinde
totalitatea regulilor şi uzanţelor care ghidează relaţiile dintre lucrători ori dintre aceştia şi
cetăţeni. Deontologia se susţine, ea însăşi, pe lege şi prin lege.
Aşadar etica poliţienească este determinată de specificul activităţii profesionale a
angajatului poliţiei , de particularităţile lui morale şi de situaţia socială. Particularităţile activităţii
profesionale a lucrătorului din domeniul ocrotirii normelor de drept sunt atât de originale şi atât
de mult afectează drepturile şi interesele oamenilor, încât sunt necesare nişte caracteristici aparte
din punct de vedere al influenţei lor asupra conţinutului moral al acestei activităţi.

1.Apariţia şi evoluţia codurilor deontologice poliţieneşti. Motivele apariţiei codurilor

deontologice poliţieneşti

Dispoziţiile Codurilor deontologice ale poliţiei pun, într-un mod precis, bazele unui
anumit cadru şi este astfel oportun şi necesar. Numeroase ţări europene iniţiază, actualmente, o
reorganizare a poliţiei lor, în scopul de a promova şi consolida valorile democratice. Ele se
preocupă, de asemenea, de asigurarea normelor comune în materia poliţiei, dincolo de graniţele
naţionale, atât pentru a satisface aşteptările europenilor care, din ce în ce mai mobili, îşi doresc
să se poată baza pe un tratament uniform, echitabil şi previzibil din partea poliţiei, cât şi pentru
consolidarea capacităţilor lor de cooperare, şi deci de eficacitate, în lupta împotriva criminalităţii.
Codurile deontologice poliţieneşti cuprind în articolele sale modul corect de exercitare a
profesiei poliţieneşti. De asemenea codurile nu conţin sancţiuni care să se aplice pentru
nerespectarea dispoziţiilor articolelor sale. Aceste sancţiuni sunt prevăzute de Regulamentele
disciplinare şi alte acte normative, care la rândul lor inspiră codurile deontologice.
Urmează să analizăm următoarele coduri:
– „Codul de conduită a persoanelor oficiale aplicarea legii”- elaborat de către
Organizaţia Naţiunile Unite la 17 decembrie 1979;
– „Declaraţia cu privire la poliţie” - elaborat de Adunarea Parlamentară a Consiliul
Europei şi aprobat la 8 mai 1979.
– Codul european de etică a poliţiei – adoptat de către Comitetul de Miniştri al
Consiliului Europei la 19 septembrie 2001.
– Codul de etică şi deontologie al poliţistului – aprobat prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova nr. 481 din 10 mai 2006.

2. Cauzele ce au determinat elaborarea codurilor deontologice.

a) Existenţa unei societăţi tot mai pluraliste, mai solidare, mai angajate.
Poliţia ca parte integrantă a societăţii trebuie să se conducă de aceleaşi valori sociale,
deoarece poliţia reflectă societatea. Cetăţenii sunt de fiecare dată tot mai exigenţi cu poliţia lor.
Pe de o parte îşi cunosc bine drepturile şi solicită respectul lor, iar pe de alta solicită de la poliţie
o mai mare participare în ceea ce ţine de funcţiile asistenţei umanitare. Din această cauză în
cadrul poliţiei activează serviciile relaţiilor cu minorii, cu femeile sau cu victimele în general.
b) Necesitatea schimbării imaginii poliţieneşti
Poliţia actuală trebuie să fie organizată ca un adevărat serviciu public. Nu trebuie să aibă
loc nici un fel de discriminare. Principala funcţie a codurilor deontologice este de a orienta
poliţia în cultura instituţiei în care trebuie să se integreze.
c) Transcendenţa activităţii poliţieneşti
Această transcendenţă se apreciază în toate domeniile vieţii cotidiene, ca o instituţie de
apărare a drepturilor şi libertăţilor individuale. Acţiunile poliţiei trebuie să aibă o influenţă
notorie în calitatea vieţii tuturor cetăţenilor (libertatea şi securitatea).
d) Existenţa abuzurilor poliţieneşti
Între abuzurile poliţieneşti trebuie să distingem abuzuri cu rea intenţie şi cu bună
intenţie. Primele sunt acelea care se comit de poliţişti ce sunt conştienţi de imoralitatea şi
ilegalitatea acţiunilor sale. Împotriva acestora codurile deontologice nu au putere şi necesită
intervenţia decisivă a autorităţilor. Fără îndoială abuzurile de bună intenţie sunt comise de poliţie
crezând că acţionează în limitele atribuţiilor sale, aceste comportamente pot fi evitate prin
cunoaşterea prevederilor codurilor deontologice.

3. Scurt istoric a apariţiei codurilor deontologice

Adoptarea „Codului de conduită a funcţionarilor responsabili de aplicarea legii” elaborat

de Adunarea Generală a O.N.U în 1979, a fost precedată de 4 instrumente internaţionale:
1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10.12.1948)
2. Pactele internaţionale privind drepturile omului (16.12.1966)
3. Declaraţia privind protecţia persoanei împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse
crude, inumane şi degradante (9.12.1975)
4. Congresul V al O.N.U. privind Prevenirea crimei şi Tratamentul delicventului (Geneva
1975)
CODUL DE CONDUITĂ A PERSOANELOR RESPONSABILE DE APLICAREA LEGII
Considerăm existenţa a 6 motive care au dus la elaborarea acestui cod:
1.Posibilitatea abuzului care însoţeşte exerciţiul funcţiilor poliţieneşti.
2.Funcţionarii poliţiei sunt antrenaţi în protecţia drepturilor omului, fapt care se reflectă
direct asupra calităţii vieţii indivizilor unei societăţi.
3.Conştientizarea de către funcţionarii poliţiei a necesităţii existenţei codurilor
deontologice.
4.Societatea este considerată izvorul principal al dreptului şi a normei juridice.
Comunitatea este reprezentativă şi astfel trebuie respectată.
5.Conduită fiecărui funcţionar se răsfrânge asupra imaginii întregii instituţii.
6.Toate actele emise de funcţionarii însărcinaţi să aplice legea trebuiesc supuse
controlului: „fiscalizarea” poliţiei.
Să cercetăm esenţa prezentului cod:
1. Poliţiştii trebuie să-şi îndeplinească întotdeauna sarcinile ce le revin conform legii,
servind comunitatea şi apărând toate persoanele împotriva actelor ilegale, potrivit înaltului
grad de responsabilitate pe care îl reclamă profesia lor.
a) Termenul „poliţişti" include toţi oamenii legii, numiţi sau aleşi, care exercită puteri
poliţieneşti, în special puterea de a aresta şi a reţine.
 b) În ţările în care puterile poliţieneşti sunt exercitate de autorităţi militare, fie în
uniformă sau nu, sau de către forte ale Securităţii Statului, definiţia ,,poliţişti" va fi considerată
ca incluzând membri ai acestor servicii.
c) Serviciul prestat comunităţii are în vedere includerea în mod special, a acordării de
asistenţă acelor membri ai comunităţii care, din motive de urgenţă personală, economică, socială
sau de altă natură au nevoie de sprijin imediat.
d) Această prevedere intenţionează să cuprindă nu numai actele de violenţă, jaf şi rănire,
dar se extinde şi asupra întregii game de interziceri prevăzute în codurile penale. Se extinde
asupra conduitei persoanelor care nu sunt capabile de responsabilitate infracţională.
2. În îndeplinirea îndatoririlor, poliţiştii vor respecta şi vor apăra demnitatea umană, vor
susţine şi vor încuraja drepturile omului faţă de toate persoanele.
a) Drepturile omului în discuţie sunt identificate şi apărate de instrumentele
internaţionale relevante ca: Declaraţia universală a drepturilor omului, Pactul internaţional
privind drepturile civile şi politice, Declaraţia privind apărarea tuturor persoanelor împotriva
torturii şi a altor acte de tratament sau pedepse umane, de cruzime sau degradante, Declaraţia
Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia
internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia
internaţională privind reprimarea şi pedepsirea infracţiunii de apartheid, Convenţia privind
prevenirea şi pedepsirea infracţiunii de genocid, Regulile minime standard pentru tratamentul
deţinuţilor şi Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare.
b) Comentariile naţionale asupra acestor prevederi trebuie să indice prevederi regionale
sau naţionale care să identifice şi să apere aceste drepturi.
3. Poliţiştii pot folosi forţa numai când aceasta este strict necesară şi în măsura în care
este cerută pentru îndeplinirea datoriei.
a) Această prevedere scoate în evidenţă faptul că folosirea forţei de către poliţişti trebuie
să se facă în mod excepţional: întrucât acest lucru implică forţa în cazul în care consideră
necesar, în împrejurări ca prevenirea comiterii unei infracţiuni sau pentru efectuarea ori
sprijinirea efectuării arestării legale a infractorilor sau a persoanelor suspectate de a fi comis
infracţiuni, forţa nu poate fi folosită în alte situaţii.
b) Legile naţionale limitează în mod obişnuit folosirea forţei de către poliţişti potrivit
principiului proporţionalităţii. Se înţelege că astfel de principii naţionale privind
proporţionalitatea trebuie să fie respectate în interpretarea acestei prevederi. Această prevedere
nu trebuie interpretată în nici un caz în sensul împuternicirii folosirii forţei care nu corespunde
scopului legitim ce urmează a fi realizat.
 c) Folosirea armelor de foc este considerată drept o măsură extremă. Trebuie depuse toate
eforturile pentru excluderea folosirii armelor de foc, în special împotriva copiilor, în general,
armele de foc trebuie folosite, cu excepţia cazului în care o persoană suspectată de a fi comis o
infracţiune opune rezistenţă înarmată sau pune în pericol, în alt fel, vieţile celorlalţi, iar măsurile
mai puţin extreme nu sunt suficiente pentru a opri sau a aresta persoana suspectată. În fiecare
situaţie în care se descarcă o armă de foc, trebuie întocmit imediat un raport adresat autorităţilor
competente.
4. Problemele de natură confidenţială deţinute de poliţişti vor fi păstrate confidenţial, în
afara cazului în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau nevoile justiţie reclamă în mod strict
altcumva.
Prin natura sarcinilor de serviciu, poliţiştii obţin informaţii care pot avea legătură cu
vieţile personale ale indivizilor sau pot fi dăunătoare intereselor, şi, îndeosebi, reputaţiei altora.
Pentru păstrarea şi folosirea acestor informaţii trebuie să se dea dovadă de o deosebită atenţie;
ele vor fi dezvăluite numai pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau pentru nevoile justiţiei.
Orice dezvăluire a unor astfel de informaţii este total improprie.
5. Nici un poliţist nu poate comite, instiga sau tolera vreun act de tortură sau de
tratament ori pedeapsă crudă, inumană sau degradantă şi nici nu poate invoca ordine
superioare sau împrejurări excepţionale cum ar fi starea de război ori ameninţarea unui război,
ameninţarea securităţii naţionale, instabilitate politică internă sau orice alte urgenţe publice
drept justificare a torturii sau a altui act de tratament sau pedeapsă crudă, inumană sau
degradantă.
a) Interzicerea derivă din Declaraţia privind apărarea tuturor persoanelor împotriva
torturii şi a altor acte de tratament sau pedepse inumane, de cruzime sau degradante, adoptată
de Adunarea Generală, conform căreia :
,,Un astfel de act este o jignire a demnităţii umane şi va fi condamnat ca fiind o
nerecunoaştere a scopurilor Cartei Naţiunilor Unite şi ca o violare a drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale expuse în Declaraţia universală a drepturilor omului şi alte instrumente
internaţionale referitoare la drepturile omului".
b) Declaraţia defineşte tortura astfel : ,,... tortura înseamnă orice act prin care se comite în
mod intenţionat o durere sau o suferinţă puternică, fie ea fizică sau psihică, sau se instigă la un
astfel de act de către o persoană oficială asupra unei persoane cu scopul de a obţine de la aceasta
sau de la o a treia persoană informaţii sau mărturisiri, pedepsirea pentru un act comis sau pentru
care o persoană este suspectată a-l fi comis, sau intimidarea persoanei sau a altor persoane.
Aceasta nu include durerea sau suferinţa rezultate din sancţiunile legale prevăzute de Standardul
regulilor minime privind tratamentul deţinuţilor".
 c) Termenul ,,tratament sau pedeapsă crudă, inumană sau degradantă" nu a fost definit de
Adunarea Generală, dar trebuie interpretat în aşa fel încât să se extindă asupra celei mai mari
apărări pasibile împotriva abuzurilor, fie ele fizice sau psihice.
6. Poliţiştii vor asigura apărarea totală a sănătăţii persoanelor aflate în detenţie (aflate
în custodia statului) şi, în special, vor lua măsuri imediate pentru acordarea de asistenţă
medicală ori de câte ori este nevoie.
a) „Asistenţa medicală", care se referă la serviciile acordate de către orice personal
medical, inclusiv medici cu atestat sau personal medical mediu, va fi asigurată la nevoie sau la
cerere.
b) Întrucât este posibil ca personalul medical să facă parte din unitatea de poliţie, poliţiştii
vor ţine seama de hotărârea acestuia când i se va recomanda persoanei reţinute un anumit
tratament, sau când se va consulta la un personal medical din afară.
c) să înţelege că poliţiştii vor asigura asistenţa medicală şi pentru victimele actelor de
violare a legii sau ale accidentelor comise în cursul violării legii.
7. Poliţiştii nu vor comite nici un act de corupţie. De asemenea, ei se vor opune cu tărie
şi vor combate astfel de acte.
a) Orice act de corupţie, în acelaşi fel ca orice act de abuz de autoritate, este incompatibil
cu profesia de poliţist. Legea trebuie bine formulată în legătură cu orice act de corupţie comis de
către un poliţist, având în vedere faptul că guvernele nu se pot aştepta ca cetăţenii lor să respecte
legea, dacă ele nu pot, sau nu vor impune să se respecte legea de către poliţişti şi în interiorul
propriilor forţe de poliţie.
b) Întrucât definiţia corupţiei trebuie supusă legilor naţionale, trebuie înţeleasă ca
incluzând comiterea sau omiterea unui act în executarea obligaţiilor de serviciu sau în legătură
cu acestea, ca răspuns la cadouri, promisiuni sau stimulente solicitate sau acceptate, sau primirea
ilegală a acestora după comiterea sau omiterea actului.
c) Expresia „act de corupţie” la care se face referire mai sus trebuie înţeleasă ca incluzând
tentativa de corupţie.
8. Poliţiştii vor respecta legea şi prezentul Cod. De asemenea, vor face tot ce le stă în
putinţă pentru a preveni şi a se opune cu tărie oricăror violări ale acestora.
Poliţiştii care au motiv să creadă că s-a comis o violare a prezentului Cod sau urmează a
fi comisă vor raporta cazul autorităţilor superioare şi, dacă este necesar, altor autorităţi şi
organe corespunzătoare, investite cu putere de supraveghere şi control.
a) Acest Cod va fi respectat ori de câte ori va fi încorporat în legislaţia sau practica
naţională. Dacă legislaţia sau practica includ prevederi mai stricte decât ale prezentului Cod,
acele prevederi mai stricte vor fi respectate.
 b) Se are în vedere păstrarea echilibrului dintre necesitatea unei discipline interioare în
cadrul poliţiei de care depinde foarte mult siguranţa publică, pe de o parte, şi necesitatea de a
trata violarea drepturilor elementare ale omului, pe de altă parte. Poliţiştii vor raporta ierarhic
despre orice violare şi vor întreprinde alte măsuri legale, în afara liniei ierarhice, atunci când nu
s-au făcut remedii corespunzătoare. Se înţelege că poliţiştii nu vor suferi pedepse administrative
sau de altă natură pentru faptul că au raportat că s-a comis o violare a Codului sau că aceasta este
pe cale să se comită.
c) Termenul „autorităţi sau organe corespunzătoare investite cu putere de supraveghere şi
control" se referă la orice autoritate sau organ existent conform legii naţionale, fie din interiorul
poliţiei sau independentă de ea, cu putere statutară, uzuală sau cu altă putere pentru a analiza
reclamaţiile şi plângerile rezultate ca urmare a violărilor prevederilor acestui Cod.
d) În unele ţări, se poate considera că mass-media îndeplineşte funcţii de cercetare a
reclamaţiilor, funcţii similare celor descrise în subparagraful (c). Poliţiştii pot fi îndreptăţiţi în
cazul în care ca ultim-mijloc şi în conformitate cu legile şi obiceiurile din ţările lor, precum şi
potrivit prevederilor articolului 4 al prezentului Cod, supun aceste violări atenţiei publice prin
intermediul mass-media.
e) Poliţiştii care conduc după prevederile acestui Cod merită respectul, tot sprijinul şi
concursul din partea comunităţii şi a agenţiei de poliţie din care face parte, precum şi profesia de
poliţist.
DECLARAŢIA CU PRIVIRE LA POLIŢIE A CONSILIULUI EUROPEI
La 8 mai 1979 Consiliul Europei a aprobat documentul cunoscut ca „Declaraţia cu privire
la Poliţie”. În el sunt expuse atât obligaţiile, cât şi drepturile fundamentale aplicate funcţionarilor
poliţiei. Această Declaraţie este complet inspirată de Codul elaborat de Organizaţia Naţiunilor
Unite.
Această Declaraţie este divizată în 3 părţi:
─ Deontologie. Compus din 16 articole ce reglementează activitatea poliţienească.
─ Statut. 11 articole care cumulează criterii statutare a funcţionarilor poliţiei.
─ Război. 6 articole care reglementează activitatea poliţiei în caz de război.

Astfel, la 19 septembrie 2001, de către Comitetul Miniştrilor a fost adoptat Codul

european de etică al poliţiei, care împreună cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi
jurisprudenţa sa au furnizat o bază pentru redactarea Codului de etică şi deontologie al
poliţistului Republicii Moldova cuprinzînd şi principiile Comitetului european pentru prevenirea
torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT).
 4. Obiectivile codului deontologic pentru funcționarul public cu statut special al
MAI

În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii de poliţie iau hotărâri cu caracter obligatoriu,

urmăresc îndeplinirea lor, iar la nevoie le pot impune, potrivit procedurilor legale, utilizând
mijloacele din dotare.
Pericolul de a încălcare a reglementărilor legale există permanent, iar condiţii favorabile
pot să apară frecvent în activitatea de zi cu zi a lucrătorilor în domeniul ordinii şi securităţii
publice. Se are în vedere mediile în care aceştia acţionează, drepturile şi libertăţile care pot fi
afectate prin intervenţiile lor, precum şi disponibilitatea celor vizaţi prin măsurile poliţieneşti de
a oferi lucrătorilor avantaje diverse pentru a evita consecinţele aplicării prevederilor legale.
În acest context, un rol important îl are faptul că funcţionarii de poliţie în domeniul
ordinii şi ordinii publice intră frecvent în contact cu cetăţenii, în sprijinul şi în interesul cărora
ei îşi desfăşoară activitatea.
De aceea este necesar un Cod de etică şi deontologie şi un Ghid practic de aplicarea a
acestuia, ca instrumente care să surprindă perspectiva normelor morale ale profesiei, cu scopul
de a stabili linia comportamentală pe care societatea, prin membrii săi, o aşteaptă de la
funcţionarii de poliţie în domeniul ordinii şi ordinii publice

Principalele obiective, urmărite la elaborarea Codului de etică şi deontologie a

poliţistului care au fost:
1) Respectarea strictă a legilor;
2) Apărarea şi garantarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor;
3) Folosirea raţională a măsurilor coercitive (a mijloacelor speciale, a forţei fizice
şi a armei de foc), precum şi împiedicarea oricărei practici abuzive, arbitrare sau
discriminatorii care implică violenţă fizică sau psihică);
4) Neadmiterea, în orice circumstanţă, a actelor de tortură, a tratamentelor sau a
pedepsei inumane sau degradante;
5) Păstrarea secretului de stat, de serviciu şi cu privire la viaţa privată;
6) Prevenirea corupţiei la toate nivelurile serviciilor de poliţie;
7) Înţelegerea şi utilizarea corectă în practică a principiilor deontologiei
poliţieneşti;
8) Ridicarea responsabilităţii personale a funcţionarilor de poliţie;
9) Îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru populaţie, precum şi tratamentul corect
faţă de persoane;
 10) Denunţarea violărilor;
11) Ralierea conduitei poliţiei naţionale la normele Codului european de etică al
poliţiei, în vederea stabilirii unor orientări şi principii europene comune în măsură să asigure
compatibilitatea serviciilor oferite, să impună un nivel convenabil din punct de vedere calitativ
al acestora, atât pentru beneficiari, cât şi pentru furnizori;
12) Ca instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii şi ordinii publice să-şi poată
îndeplini mai bine obligaţia de garant al statutului de drept;
13) Identificarea şi instituirea unei stări de echilibru între drepturile cetăţenilor,
interesele autorităţilor publice şi drepturile şi îndatoririle funcţionarilor de poliţie.

Concluzie

Procedurile specifice utilizate nu vor avea o întindere în timp mai mare decât este necesar
realizării scopului pentru care s-a recurs la acestea. Altfel, cetăţenii nu vor fi tentaţi să
interpreteze că măsurile sunt abuzive ori nejustificate şi că, în ciuda faptului că au drepturi pe
care structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice trebuie să le respecte, tocmai
acestea sunt cele care le încalcă şi le desconsideră.
Pentru situaţiile în care, pe fondul îndeplinirii atribuţiilor, sunt afectate drepturile şi
libertăţile cetăţenilor (cazul verificării identităţii sau a provenienţei mărfurilor transportate,
existenţa permisului corespunzător categoriei din care face parte vehiculul ori în alte cazuri
asemănătoare), persoana care face obiectul verificărilor nu va fi împiedicată să-şi continue
activitatea decât pentru perioada de timp strict necesară îndeplinirii procedurii specifice. Orice
abatere de la această normă etică, mai ales dacă este determinată de considerente personale ale
lucrătorului, este în măsură să producă efecte negative în realizarea parteneriatului cu populaţia,
pe care structurile îl doresc. Dacă lucrătorii vor aborda relaţia cu cetăţenii de pe poziţii de
superioritate, determinate de puterile ce le sunt conferite prin lege, nu vor beneficia de concursul,
sprijinul şi cooperarea acestora.

Bibliografie

1. Legea Republicii Moldova nr. 121 din 25.05.2012 „Cu privire la asigurarea
egalităţii”, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 29.05.2012. Data intrării în vigoare:
01.01.2013.
 2. Legea Republicii Moldova nr. 158 din 04.07.2008 „Cu privire la funcţia publică şi
statutul funcţionarului public”, publicată în Monitorul Oficial nr. 230-232 din 23.12.2008. Data
intrării în vigoare: 01.01.2009.
3. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, publicată în Monitorul
Oficial nr. 1 din 12.08.1994. Data intrării în vigoare: 27.08.1994.
4. Legea Republicii Moldova nr. 16 din 15.02.2008 „Cu privire la conflictul de
interese”, publicată în Monitorul Oficial nr. 94-96 din 30.05.2008.
5. Hotărîrea Guvernului nr. 481 din 10.05.2006 „Cu privire la aprobarea Codului de
etică şi deontologie al poliţistului”, publicată în Monitorul Oficial nr. 75-78 din 19.05.2006 (în
redacția veche).
6. Hotărîrea Guvernului nr. 629 din 08.08.2017 „pentru aprobarea Codului de etică şi
deontologie al funcţionarului public cu statut special din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne”, publicată în Monitorul Oficial Nr. 289-300 art. 729 din
11-08-2017 (în redacția nouă).
7. Hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09.07.2013 „Cu privire la aprobarea Statutului
disciplinar al poliţistului”, publicată în Monitorul Oficial nr. 146-151 din 12.07.2013.
8. Hotărîrea Guvernului nr. 1123 din 14.12.2010 „Privind aprobarea Cerinţelor faţă
de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor
informaţionale de date cu caracter personal”, publicată în Monitorul Oficial nr. 254-256 din
24.12.2010.
9. V. Capcelea, Etica şi deontologia juridică, Editura Museum, 2002.
10. Viorelia Lungu, Etica profesională (suport de curs), Chişinău, 2011.