UNIVERSITATEA AGORA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Master: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

ETICĂ ȘI INTEGRITATE ACADEMICĂ

ETICA ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

STUDENT:
IURA PETRU

Oradea
-2022-

1
 CUPRINS

1. Introducere
2. Noțiunea de etică
3. Importanța eticii în administrația publică
4. Funcțiile eticii
5. Concluzii
6. Bibliografie

2
 1. INTRODUCERE
Există etică în administrația publică?

Iată o întrebare, pe care ne-am pus-o ori de câte ori am intrat în contact direct cu
structurile administraţiei publice şi în special cu funcţionarii publici din cadrul acesteia.

Cu toate că funcţionarul public are tot ce-i trebuie: Statut, Cod de conduită, Regulament
privind organizarea şi dezvoltarea carierei, Reglementări privind salarizarea, Agenţie Naţională a
funcționarilor publici, realitatea de zi cu zi este cu totul altfel; ne arată o administraţie publică ca
un amestec eterogen de profesionişti şi oameni care plimbă hârtii sau care nu fac altceva decât
să-i încurce pe alţii.

Conform raportului privind Indicele de Percepție a Corupției 2019, lansat de

Transparency International (TI), România se află în topul celor mai corupte țări din Uniunea
Europeană.

 În topul sectoarelor de activitate percepute drept cele mai corupte se regãsesc:

-sistemul de sãnãtate

-sistemul judiciar 

-poliţie 

-administraţia 

-birourile de relaţii cu clienţii 

-sistemul educational

Studiile au arătat că, în România, principalele cauze ale corupției sunt lăcomia, calitatea
legilor (legile proaste), nerespectarea legilor (legile care nu se aplică).

Cauzele de corupție țin în mare măsură de sistemul administrativ, de sistemul de

guvernare, de performanța instituțiilor și de buna rânduire a legilor și practicilor care
funcționează în instituțiile și autoritățiile publice.

3
 Menită a slăbi rezistența psihologică a celor implicați în afaceri, “mijloc de îmbogățire
necinstit” pentru cel ce o primește, un mod de a-ți crea un avantaj competitive pentru mulți
afaceriști, infracțiune în Codul Penal, mita a fost pentru români una dintre modalitățile cele mai
des folosite pentru a “supraviețui” realităților economico-sociale și asta din cele mai vechi
timpuri, chiar dacă nu cunoșteau cuvântul acesta.

Un sistem legal şi juridic adecvat dar şi o preocupare susţinută din partea

managerilor  pentru pregătirea şi perfecţionarea în rezolvarea dilemelor etice, cu ajutorul
specialiştilor şi aconsultanţilor, sunt principalele metode în asigurarea unui climat etic,
respectării standardelor din acest domeniu, atât la nivelul întregii societăţi cât şi în interiorul
organizaţiilor. În plus, şi acesta este unul dintre aspectele vitale pentru asigurarea
comportamentului etic, managerul public trebuie să fie un exemplu de comportament integru
pentru angajaţii săi, dar şi pentru comunitate în general.
2. NOȚIUNEA DE ETICĂ

„Etica se confruntă cu ce este bine şi ce este rău. Este un cod de reguli nescrise care ne
guvernează în atitudinea faţă de ceilalţi.” Marea majoritate a oamenilor se conduc în viaţă după
ceea ce am putea numi morală socială convenţională sau de aparenţă. Avem nevoie de etică
pentru că oricine are nevoie de un set de reguli după care să-şi conducă viaţa şi să-şi direcţioneze
acţiunile, reguli care să-i spună dacă ceea ce face este corect sau incorect, moral sau imoral,
aprobat sau dezaprobat.

Samuel C.Certo consideră că „Etica este preocuparea noastră pentru un comportament

bun, obligaţia noastră de a lua în considerare nu numai bunăstarea noastră personală, ci şi pe cea
a altor oameni”. Cel mai vechi sens dat termenului de etică (de origine greacă) consta în
conceptul de locuinţă sau loc unde se locuia. Ulterior, ea a început să consemneze natura stabilă
a unui sau altui fenomen, obicei, caracter, etc.

Cuvântul grecesc ethika înglobează dispoziţia omului în viaţă sper o anumită direcţie,
caracterul său, obiceiul şi morala. Am putea considera ca fiind „modul sau forma de viaţă” în
sensul profund al semnificaţiei. Etica reprezintă faptul real care există în mentalitatea unor
persoane,reprezintă un ansamblu de norme de ştiut/cunoscut, principii şi motive pe care un
subiect le-a realizat şi stabilit ca o linie directoare a propriei conduite.

4
 Noţiunea de etică de foloseşte uneori impropriu cu acelaşi înţeles cu cea de morală,
deoarece acestea au aceeaşi provenienţă în latină ca şi în greaca veche, fac trimitere la
obiceiurile, moravurile unei societăţi, principiile morale ale acesteia sau la ştiinţa ei. Aşadar,
etica este o ştiinţă filozofică ce studiază morala ca una din cele mai importante laturi ale
existenţei umane şi sociale, esenţa, natura şi structura moralei, este o sferă a cunoaşterii, o
tradiţie intelectuală, iar morala sau moralitatea este ceea ce studiază etica, obiectul ei.

3. IMPORTANȚA ETICII IN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

În România etica în administraţia publică are o importanţă aparte faţă de alte state cu
administraţii democratice consolidate. Procesul de aşezare legislativă a administraţie publice
româneşti a fost el însuşi greu. Legea Funcţionarului public intrând în vigoare de un timp foarte
scurt, cerinţele ei devin practici instituţionale curente într-un timp destul de lung. A ignora
dezvoltarea pe coordonate etice a administraţiei publice, sub pretextul că este de ajuns aplicarea
legii este tot una cu a ignora faptul că administratorii publici sunt persoane, nu simpli executanţi,
că ei au propriile valori, vin din medii diferite iar dorinţa lor de afirmare ca profesionişti ai
administraţiei nu se reduce la conformism, datorie pe sarcină, salariu, sancţiune, premiere, ci că
identitatea profesională devine o componentă a identităţii personale. Implinirea profesională este
o parte a împlinirii omeneşti şi o condiţie a stimei de sine.

Zona etică a administraţiei publice este cu atât mai sensibilă cu cât scopul vizat este
menţinerea încrederii publice în funcţionarea instituţiilor, încredere fără de care democraţia este
doar spectacol politic.

România nu este un caz de excepţie, dar este un caz de creştere a scepticismului şi a

cinismului legat de serviciile publice. Există un nivel mare de neîncredere în executiv şi în faptul
că adesea se substitue legislativului. Legislativul este adesea perceput ca fiind mai degrabă un
consumator de resurse decât un prestator de servicii publice. Din cauza acestei frecvente
percepţii, aşteptările cetăţenilor ca politicienii şi funcţionarii publici să aibă un anumit grad de
exemplaritate morală este chiar mai mare decât în privinţa altor categorii, cu alt statut social.

Administratorii publici se află constant în faţa unor decizii cu implicaţii etice şi sunt
adesea obligaţi să opteze între aspiraţii personale şi responsabilităţi instituţionale.

5
 Interesul public face necesar un cadru moral în care administratorii să poată opta. Acest
cadru moral este circumscris unor valori de tipul: demnitate personală, libertate, respect pentru
ordine şi lege. Ei au datoria să abordeze raţional propriul rol în sensul eficienţei (să obţină cel
mai bun rezultat cu cel mai scăzut cost). Din acest motiv abordarea lor trebuie să fie, pe lângă
cea deontologistă (legată mai ales de statutul lor de implementatori de legi) şi una utilitaristă:
acţiunea unui administrator public este moral corectă dacă produce cea mai mare utilitate pentru
cel mai mare număr de oameni.

Funcţionarii publici au nevoie de etică din următoarele motive:

 deciziile administrative sunt luate de către persoane în poziţie de încredere

publică;
 funcţionarii publici îşi exercită profesia în instituţii care, în principiu sunt fondate
pe valori ca: autoritate, raţionalitate şi eficienţă pentru viaţa cetăţenilor;

 instituţiile publice există într-un mediu politic care au politici, valori şi scopuri
conflictuale;
 funcţionarii publici sunt cei care caută strategii şi mijloace de transfer în practică
a politicilor publice;

 într-un mediu politic democratic, funcţionarii publici sunt cei care trebuie să
practice şi menţină valori de tipul: libertate individuală, egalitatea, dreptatea,
participarea, responsabilitatea pentru exercitarea drepturilor constituţionale,
corectitudinea, descentralizarea, respect pentru demnitatea persoanei.

Principiile fundamentale care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici

sunt următoarele:

 integritatea este principiul conform căruia funcționarii publici își vor exercita
funcția cu onestitate, bună credință și responsabilitate, respectând legea și
acționând în conformitate cu prevederile legale și cu cerințele funcției, nu vor lua
parte, cu bună știință, la nicio activitate ilegală și nu se vor angaja în acte care să
discrediteze funcția publică;

6
  legalitatea reprezintă principiul potrivit căruia orice acțiune poate fi efectuată
dacă este prevăzută într-un act normativ aplicabil domeniului de activitate;
 confidențialitatea este principiul conform căruia funcționarii:
-nu vor dezvălui informațiile pe care le primesc de la contribuabili fără o
autorizare a celor în drept, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
-vor fi prudenți în folosirea și protejarea informațiilor acumulate în cursul
activității și nu vor folosi informațiile și documentele de care iau cunoștință
pentru niciun scop contrar legii;
-vor respecta confidențialitatea informațiilor dobândite în timpul activităților
profesionale, în legtură cu datele personale ale contribuabililor. Obligația
respectării confidențialității se menține și după terminarea relației profesionale
între funcționarul public și contribuabil;
-nu vor folosi informația în avantajul professional sau în avantajul unei terțe
persoane.
 obiectivitatea este principiul conform căruia funcționarii publici tratează toate
situațiile cu care se confruntă în activitatea lor conform stării de fapt, fără
influențe externe
 competența este principiul conform căreia toate situațiile sunt tratate printr-un
raționament profesional, în acest scop, funcționarii publici vor fi imparțiali și vor
aplica cunoștințele, experiența și aptitudinile necesare în exercitarea atribuțiilor de
serviciu.

4. FUNCȚIILE ETICII
De obicei, sunt elucidate în literatura de specialitate următoarele funcţii ale eticii: funcţia
cognitivă, funcţia normativă, funcţia persuasivă şi funcţia educativă.

4.1. Funcția cognitivă

Funcţia cognitivă este funcţia principală în sensul că celelalte funcţii nu se pot realiza
adecvat decât cu condiţia realizări ei. Această funcţie s-a materializat de-al lungul timpurilor şi
se poate realiza pe trepte succesive: descriptivă, analitico-sintetică şi explicativă.

7
 Treapta descriptivă ne oferă un început de sistematizare a datelor vieţii morale. Ea s-a
realizat şi se realizează în principal prin elaborarea unor tipologii şi studii ale structurii şi
dezvoltării caracterelor.

Treapta analitico-sintetică presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale

diferitelor fenomene morale prin trei paşi. Primul pas constă în analiza fenomenului moral ca
fenomen global şi descoperă următoarele componente intriseci ale moralei: normele, conştiinţa,
manifestarea, aprecierea, valorile, relaţiile, adică toate componentele care au o semnificaţie
morală specifică. Al doilea pas îl constituie analiza fiecăruia dintre momente. Mai departe, al
treilea pas,â presupune drumul invers al analizei, sinteză ce reprezintă o analiză progresivă.

Treapta explicativă echivalează cu dezvoltarea factorilor cauzali sau generatori ai

moralei: factori care explică geneza, structura, funcţiile morale, tipurile fundamentale de morală,
progresul moral şi perspectivele acestui progres.

4.2. Funcția normativă

Funcţia normativă sau axiologică a eticii nu rezidă în crearea de norme, întrucât normele
morale nu pot fi decretate aşa cum sunt decretate normele juridice de către legiuitor, ele se
cristalizează în viaţa reală a colectivităţilor. Dacă e vorba de elaborarea unor coduri morale,
trebuie făcută precizarea că această elaborare constă într-o explicaţie şi sistematizare a unor
norme elaborate deja spontan şi incipient în sfera vieţii şi experienţei morale.

4.3.Funcția persuasivă

Funcţia persuasivă este o funcţie de convingere. Însă este necesar să remarcăm că funcţia
în cauză se realizează în forma ei optimă de la bun început în discursul etic, în şi prin realizarea
primelor două funcţii, cea cognitivă şi cea normativă. Înainte de a se constitui ca funcţie a
discursului etic persuasiunea este prezentă în sfera concretă a vieţii morale, deoarece opinia
publică recurge spontan la toate procedeele indicate, încât discursul etic este, din acest unghi de
vedere, o expresie teoretizată a opiniei publice, iar autorul discursului un reprezentat sau un
mandatar al ei.

4.4. Funcția educativă

8
 Funcţia educativă a eticii a fost dezvăluită încă din antichitate de Platon şi Aristotel.
Pentru Platon, cunoaşterea binelui are un efect nemijlocit educativ, ea antrenează direct respectul
şi practicarea lui, iar pentru Aristotel, cunoaşterea binelui nu antrenează direct şi respectarea sau
practicarea lui, deoarece există atâţia oameni care ştiu ce trebuie să facă, şi totuşi nu fac ceea ce
trebuie să facă. După Arisotel, moralitatea indivizilor are două izvoare: pe de o parte,
cunoaşterea binelui, şi, pe de altă parte, experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.

5. CONCLUZII

Administraţia publică este menită să ţină în echilibru interesul colectiv cu cel politic,
promovat de legislativ şi executiv. Rolul ei a fost şi este acela de a crea cadrele instituţionale
civilizate ale vieţii cetăţenilor. Pe de o parte, aceasta înseamnă soluţii economice şi responsabile
pentru problemele cetăţenilor, pe de altă parte, înseamnă să atragă potenţialul cetăţenesc de
resurse (de exemplu importanţa colaborării între administraţia publică şi organizaţiile
neguvernamentale în sensul utilizării resurselor şi împărţirii serviciilor pe criteriul eficienţei).

Filosofia unei administraţii democratice este orientată spre strategii de tipul "ce este mai
bun sau mai bine pentru public". O astfel de filosofie trebuie să ghideze deciziile. În consecinţă,
etica unei astfel de filosofii trebuie să promoveze cea mai mare integritate, cea mai mare
libertate, egalitate şi încredere publică.

Etica este fundația pe care sunt clădite toate relațiile noastre. Ea înseamnă un ansamblu
de relații față de patroni, față de angajați, de colegi, de clienți, de subordonați, de furnizori, față
de comunitatea în care ne aflăm și unii față de alții. Etica nu se referă la legăturile pe care le
avem cu alte persoane, toți avem legături unii față de alții, ci la calitatea acestor legături.

6. BIBLIOGRAFIE
Lect. Dr. Daniela Tatiana Corodeanu, suport de curs Etica în administrația
pubică, 2006, Iași
Nicki Straton, Comunicarea, 1995
Lege nr. 7 din 18.02.2004-privind Codul de conduită a funcționarilor publici
republicată

9
Prof. Univ. Dr. Gyula Gulyas, Lect. Univ. Dr. Liviu Radu, suport de curs
Etica în Administrația Publică
Johnston M, Corupția și efectele sale, Iași, Polirom, 2007
https://ro.scribd.com/document/98467258/Etica-in-Administratia-Publica
https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinta-administratiei/etica-in-
administratia-publica-164159.html
https://administrare.info/administra%C8%9Bie-public%C4%83/3294-etica-
%C3%AEn-administra%C5%A3ia-public%C4%83
https://www.academia.edu/5508732/Etica_in_administratia_publica.

10