UNIVERSITATEA AGORA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Master: ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

MANAGEMENTUL COMUNICĂRII ȘI AL CONFLICTELOR

ROLUL CONFLICTELOR ÎN ORGANIZAȚIA ȘCOLARĂ
-Studiu de caz-

STUDENT:
IURA PETRU

Oradea
-2022-

1
 CUPRINS

1. Introducere
2. Definirea conceptului de conflict și cauzele generatoare de conflicte
3. Conflictul școlar și tipurile de conflicte în școală
4. Gestionarea situațiilor de conflict în mediul școlar
5. Studiu privind rolul conflictelor în organizația școlară
6. Considerații finale
7. Bibliografie

2
 REZUMAT

Tot mai mulţi specialişti consideră că managementul conflictului trebuie aşezat pe

aceeaşi treaptă de importanţă cu celelalte funcţii ale managementului, această convingere fiind
bazată pe faptul că managerii îşi consumă o bună parte din timpul lor de lucru pentru
soluţionarea unor stări conflictuale.

Lucrarea de față este structurată în VII capitole, după cum urmează: în primul capitol
sunt prezentate noțiuni introductive, în cel de-al doilea capitol este definit conceptul de conflict
și sunt prezentate cauzele generatoare de conflict, în cel de-al treilea capitol este prezentat
conflictul școlar și tipurile de conflicte în școală. În capitolul al IV-lea, al prezentei lucrări, sunt
prezentate modalitățile de gestionare a situațiilor de conflict în mediul școlar, iar în capitolul al
V-lea este prezentat un studiu privind rolul conflictelor în organizația școlară. Toate aceste
capitole sunt urmate de considerațiile finale și bibliografie.

1. INTRODUCERE

Conflictul este unul dintre cele mai răspândite fenomene în viaţă, în procesul de
comunicare al oamenilor. De-a lungul întregii istorii oamenii nu au putut trăi fără a avea
conflicte, începând cu certuri nesemnificative şi terminând cu războaie.

Conflictul ca parte firească a procesului de comunicare presupune unele aspecte negative,

însă dacă este gestionat corect poate aduce un plus de valoare societății, întrucât: creşte motivaţia
pentru schimbare; ajută la identificarea problemelor şi a soluţiilor; creşte coeziunea grupului
după soluţionarea comună a conflictului; creşte capacitatea de adaptare la realitate; oferă
posibilitatea cunoaşterii şi dezvoltării unor deprinderi; dezvoltă creativitatea.

Oamenii trăiesc şi muncesc împreună. Este important pentru ei să se înţeleagă unii

cualţii. În acelaşi timp, conflictele reprezintă o realitate cotidiană pentru fiecare om. Într-o
colectivitate umană trebuie să acceptăm conflictele ca fiind absolut normale, iar rezolvarea lor
trebuie să fie un proces de grup, deoarece orice grup uman cuprinde membri cu personalităţi

3
diferite, cu motivaţii diferite şi cu un potenţial de muncă şi creaţie care variază în limite foarte
largi.

Şcolii îi revine sarcina de a pregăti viitorul adult astfel încât să fie pregătit pentru
a preîntâmpina conflictele cu care se confruntă şi a le evita atunci când e cazul, sau cel puţin a le
rezolva în cel mai bun mod.

Pentru a fi pregătiţi să acţioneze eficient atunci când sunt implicaţi într-un conflict,
oamenii trebuie să fie conştienţi de anumite coordonate ale conflictelor: conflictul este o parte
firească a vieţii de zi cu zi, o realitate a vieţii cotidiene, inerentă relaţiilor umane; conflictul poate
fi tratat pe căi pozitive sau negative; abordat printr-o gândire pozitivă, conflictul poate avea
rezultate creative, poate fi o forţă pozitivă pentru creşterea personală şi schimbarea socială;
abordat printr-o gândire negativă, conflictul poate avea rezultate distructive atât din punct
devedere emoţional, spiritual, cât şi fizic; conflictul poate deveni o sursă de maturizare şi
învăţare, ajută la descoperirea propriilor valori şi credinţe.

Capacităţile de management al conflictului pot fi învăţate:  prin practică putem

îmbunătăţi comunicarea, negocierea, medierea conflictelor; modul în care definim o problemă
determină dacă şi cum o vom rezolva (cu cât definim mai clar  problema, cu atât mai uşor vom
găsi o soluţie).

2. DEFINIREA CONCEPTULUI DE CONFLICT ȘI CAUZELE

GENERATOARE DE CONFLICTE
2.1. Definirea conceptului de conflict

Termenul ,,conflict” provine din limba latină, din participiul trecut al verbului ,,confligo,
confligere, conflictus” unde înseamnă ,,şoc”, ,,ceartă”, ,,luptă împotriva
cuiva”, ,,disensiune”, ,,fricţiune”, ,,scandal”, etc. Ana Stoica-Constantin o consideră ca fiind cea
mai bună, următoarea definiţie: ,,o divergenţă de interese aşa cum este percepută sau credinţa şi
aspiraţiile curente ale părţilor care nu pot fi realizate simultan.”

În Dicționarul explicativ al limbii române întâlnim următoarea definiție, extrem de

relevantă, atribuită acestui termen: „neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism;
ceartă, diferend, discuție (violentă)”.
4
 În general, conflictul poate fi înțeles ca reprezentând o neînţelegere, o ciocnire de
interese, un dezacord puternic, un antagonism, o ceartă acută, un diferend, o discuţie violentă
între două sau mai multe persoane, putând fi generat în principal de dificultăți și bariere de
comunicare diverse (de la cele culturale și politice, până la cele religioase).

Conflictul, ca formă de interacţiune între fiinţe, este prezent în întreaga organizare a lumii

vii, dar oamenii sunt singurele fiinţe de pe pământ care intră în conflict unii cu alţii şi din alte
motive decât cele legate de supravieţuire. Deoarece oamenii aduc la locul de muncă diferite
valori, credinţe şi scopuri, oportunităţile de conflict sunt foarte numeroase.

Din punct de vedere managerial, conflictul reprezintă o stare tensională acută care apare
în situaţia în care două sau mai multe persoane, grupuri din cadrul unei organizaţii trebuie să
interacţioneze pentru a realiza o sarcină, un obiectiv, pentru a lua o decizie sau pentru a solution
o problemă, însă interesele părţilor care interacționează sunt diferite.

Conflictul este o stare nedorită de lucruri, care poate dispărea în circumstanțe favorabile.
Există întotdeauna conflicte în cadrul organizațiilor și ele sunt de ordin personal, interpersonal
sau se manifestă între grupuri rivale și coaliții. Ele pot fi inerente în ceea ce privește structura
organizatorică, rolurile, atitudinile și stereotipurile sau survin pur și simplu dintr-o lipsă de
resurse.

2.2. Cauze generatoare de conflicte

Conflictul a existat și există oriunde sunt oameni, unde există idei, valori, conjuncturi,
stiluri și standard care pot intra în conflict: obiective, scopuri, aspirații, așteptări neconfirmate,
obiceiuri, prejudecăți, personalități și ideologii, competiție, sensibilitate și jignire, agresivitate.

Apariția și declanșarea conflictelor este determinată de numeroase disfuncționalități, crize

și efecte manifestate în comportamentul participanților. Varietatea elementelor semantice pentru
descrierea unei situații conflictuale permite identificarea elementelor constitutive ale conflictului.

Printre cele mai frecvente cauze gereatoare de conflicte am putea enumera:

 existența unor puncte de vedere diferite asupra obiectivelor prioritare;

 puncte de vedere diferite în legătură cu metodele folosite pentru realizarea obiectivelor;

5
  condițiile de muncă;
 diferențe în modul de percepere sau în sistemul de valori;
 lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă;
 diferențe de putere, statut și cultură;
 lupta pentru putere;
 ambiguitatea;
 natura activităților și interdependența sarcinilor;
 agresivitatea și încăpățânarea;
 nerespectarea normelor;
 sensibilitate sau jignire.

O mulțime de conflicte apar din cauza că vrem ceva de la cei din jur, venim cu niște
pretenții, iar aceștia nu se prea grăbesc să ne facă pe plac sau nu vor. Comunicarea cu un om
căruia toți îi sunt obligați cu ceva, nu e ușoară și nici plăcută.

3. CONFLICTUL ȘCOLAR ȘI TIPURILE DE CONFLICTE ÎN

ȘCOALĂ
3.1. Conflictul școlar

Instituțiile școlare sunt permanent și în orice ipostază frământate și animate de conflicte.

Școala, ca subsistem al sistemului social nu poate evita conflictele. Conflictul din interiorul
organizației școlare provine din modul în care sunt definite posturile și repartizate atribuțiile, din
modul de structurare și conducere a organizației.

Dacă în trecut nu existau decât foarte puține conflicte între elevi, între elevi și cadrele
didactice sau între cadrele didactice și părinții elevilor, în prezent, situația s-a schimbat în mod
radical. Cele mai des întâlnite conflicte sunt cele din categoria a doua, dar în ultimul deceniu se
constată și o înmulțire a celor din categoria a treia.

Cauzele acestor conflicte sunt multiple și pot fi categorisite în:

 punctele de vedere diferite asupra obiectivelor prioritate și metodelor folosite;

6
 Cadrele didactice au, în general, obiective profesionale comune, însă există mai multe păreri
în privința modalităților de realizare a acestora.

 diferențe de percepții sau valori;

Sunt profesori care consideră că notele mici sau corigența sunt factori care pot stimula
învățarea. Adesea, când elevilor le sunt acordate note mici, profesorii comentează în mod
neadecvat atitudinea și comportamentul elevilor care s-au prezentat la lecție nepregătiți sau
insuficient pregătiți și folosesc expresii jignitoare sau amenințări. Din păcate multe cadre
didactice sunt de acord cu această practică, considerând-o drept o soluție la problemele pe care le
au datorate nivelului scăzut de motivație de care dau dovadă elevii, atunci când este vorba de
învățare.

 lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă;

Multe dintre neînțelegerile din școlile românești au la bază lipsa comunicării. Singura cale de
soluționare a conflictelor generate de problemele de comunicare este cooperarea printre care
părțile află poziția și argumentele celorlalți.

 competiția privind resursele insuficiente;

Insuficiența resurselor disponibile într-o școală conduce la transformarea conflictelor

mascate sau lente în conflicte deschise sau acute.

 diferențe de putere, statut și cultură;

Într-o școală sunt mai multe centre de putere. Directorul este autoritatea investită prin
lege să asigure condițiile optime pentru desfășurarea procesului educațional și obținerea de
performanțe în pregătirea elevilor. Autoritatea directorului este recunoscută și acceptată de
profesori, personalul administrativ, elevi și părinți. Există însă și cazuri în care profesorii cu
statut profesional deosebit sau părinți aflați într-o poziție socială deosebită sau care posedă
competențe recunoscute în domeniul educațional contestă anumite decizii ale directorului sau
modalitățile utilizate de acesta pentru implementarea unor norme sau măsuri. În asemenea cazuri
se ajunge la conflict. Poziții de autoritate mai dețin și profesorii șefi de catedre în raport cu
colegii de catedră, respectiv profesorii și diriginții la clasă în raport cu elevii, de asemenea, între

7
aceștia și colegi sau elevi și pot apărea conflicte ca urmare fie a abuzului de putere, fie a
contestării sau nerecunoașterii autorității. Mai apar conflicte între elevi, ce pot degenera foarte
ușor în violență din cauza diferențelor de cultură, statut și putere.

 competiția pentru supremație;

Acest caz se produce între mai multe cadre didactice care concurează pentru promovare
(salarii de merit, gradații) sau pentru o poziție influentă în școală.

Alte cauze sunt cele care țin de rolul scăzut al școlii în societate, lipsa valorilor și a
modelelor de viață.

Educația nu mai este văzută ca un mijloc de propulsie socială. Prin intermediul mass-
mediei se induce tinerei generații ideea că cel mai important lucru în viață nu este să știi carte ci
să ai bani. Idealul de viață al copiilor actuali este să se distreze cât mai mult, să aibă bani, iar
dacă obțin un serviciu să muncească cât mai puțin și să câștige cât mai mult. Nivelul de educația
a românilor a cunoscut un declin continuu după 1989. Mai mult de jumătate dintre adulții
României, de azi, nu citesc nici măcar o carte după ce termină școala.

Influența negativă a mass-mediei care promovează violența în mod cotidian. De

asemenea, tot mass-media are tendința de a dramatiza evenimentele petrecute în unitățile de
învățământ.

Cele mai des întâlnite conflicte care se ivesc în timpul programului de școală sunt
provocate de neatenția și indisciplina la ore. Multor elevi, orele li se par plictisitoare și
neinteresante și de aceea nu doresc sau nu sunt capabili să fie atenți. Deficitul de atenție este și
un rezultat al numărului prea mare de ore petrecut în fața calculatorului sau a televizorului.

Agresiunile verbale și fizice între elevi sunt prezente zilnic în viața școlară și ele sunt un
rezultat al timpului petrecut în fața televizorului și calculatorului.

Așadar, chiar dacă școala este locul în care ar trebui să găsim cele mai bune condiții
pentru formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității, trebui să admitem că, de multe ori,
conflictele și stările conflictuale degenerează în viața școlară.

8
 3.2. Tipuri de conflicte în școală

În cadrul unităților de învățământ se produc, incontestabil, toate tipurile recunoscute de

conflicte interpersonale, intergrupale, intragrupale, grup-individ, dar ele se prezintă ca și
conflicte între: elevi-elevi, elevi-cadre didactice, cadre didactice-cadre didactice, cadre didactice-
foruri de conducere, cadre didactice-persoane sau insitutții externe sistemului de invățământ.

În funcție de nivelul la care se manifestă, există:

-conflicte pe verticală care se manifestă între managerul școlar și angajați, între șefii de cadre și
membrii acestora, între profesori și elevi, mai ales când primii adoptă un stil de conducere
dominator, iar subordonații se opun acestei tendințe de dirijare excesivă;

-conflicte pe orizontală care se produc la același nivel ierarhic, atunci când unii dintre angajații
școlii au comportamente și atitudini care îi lezează pe ceilalți angajați. Astfel sunt conflictele
dintre cadrele didactice sau dintre membrii personalului nedidactic, conflictele dintre elevi,
conflictele dintre directorii școlii, care se situează pe poziții aproximativ egale.

În funcție de persoanele implicate se disting mai multe tipuri de conflicte, după cum
urmează: conflicte director-profesor, conflicte între elevi, conflicte profesori-elevi, conflicte
profesori-părinți și conflicte între profesori.

4. GESTIONAREA SITUAȚIILOR DE CONFLICT ÎN MEDIUL

ȘCOLAR

În abordarea unui conflict, profesorul trebuie să urmărească etapele luării deciziei: să

definească problema (conflictul), să-i găsească posibilele cauze și să anticipeze posibilele efecte
ale acestuia, să obțină mai multe soluții de rezolvare, propuse atât de părțile implicate cât și de el
însuși, analiza acestor soluții cu părțile implicate și luarea unei decizii în mod democratic. Se
poate recunoaște aici și etapa de implementare a deciziei.

Rolul cadrului didactic nu este de a culpabiliza, de a blama, de a stigmatiza persoanele și

faptele, ci de a accentua ideea de cooperare în rezolvarea crizei.

9
 Întrucât situațiile de criză solicită un mare grad de operativitate, orice minut pierdut în
fazele incipiente se poate converti în zile de căutări și de eforturi mai târziu. Durata luării
deciziei trebuie să fie foarte scurtă și neînsoțită de ezitări.

După câmpul de acțiune, nivel ierarhic implicat, putem să discutăm despre:

 decizii strategice-afectează profund viața instituțională a școlii (decizii de politică

școlară);
 decizii tactice-privesc actul educational din clasă.

În aplicarea măsurilor, orientarea către scopul comun, eliminarea ostilităților și a

suspiciunilor, precum și situarea tuturor celor implicați în ipostaza de participanți activi la
procesul de soluționare a crizei, trebuie să constituie activități continue ale cadrului didactic.

Cercetările psihopedagocice și experiența pedagocică, întăresc rolul hotărâtor al evaluării

și aprecierii în orice act pedagocic, ca factor hotărâtor al progresului școlar.

În vederea prevenirii și gestionării conflictelor, noul Regulament cadru de organizare și

funcționare a unităților de învățământ preuniversitar-ROFUIP, a stipulat o serie de măsuri
binevenite:

a) încheierea contractului educațional în momentul înscrierii elevului în clasa

pregătitoare;
b) introducerea unor proceduri de intervenție la nivelul unității de invățământ în situații
de violență;
c) elaborarea unui nomenclator al actelor de violență;
d) sancțiunile trebuie aplicate cât mai repede, iar părinții trebuie informați;
e) părinții trebuie informați că au obligația de a lua legătura cu școala cel puțin o dată pe
lună. Prezența părintelui va fi consemnată în caietul învățătorului/dirigintelui;
f) stabilirea unor reguli clare la nivelul școlii și la nivelul fiecărei clase, reguli care
trebuie aduse la cunoștința elevilor și părinților;
g) monitorizarea permanentă a situațiilor conflictuale apărute prin alcătuirea unui
registru al fiecărei clase și al unui centralizator la nivel de unitate;
h) neregulile trebuie dezbătute periodic la nivelul Consiliuui clasei;

10
 i) sancționarea rapidă a abaterilor disciplinare, conform prevederior Legii Educației
Naționale și ROFUIP.

În concluzie, conflictele școlare nu pot fi evitate în totalitate, dar este necesară o

gestionare corectă a lor în așa fel încât să servească interesele tuturor părților implicate și să ducă
la instaurarea unei atmosphere de încredere între părți, de natură să stimuleze performanțele
școlare ale elevilor.

5. STUDIU PRIVIND ROLUL CONFLICTELOR IN ORGANIZAȚIA

ȘCOLARĂ

În această cercetare au fost folosite următoarele metode și tehnici de cercetare: observația

sistematică, convorbirea cu elevii și ancheta psihologică pe bază de chestionar adresat cadrelor
didactice și elevilor.

STUDIU DE CAZ CONFLICTUAL

Conflict profesor- elev (real)

La ora de curs din finalul semestrului, unul din elevi care a lipsit la multe ore de curs este
ascultat. Acesta nu știe răspunsurile la întrebările recapitulative ale examinării și obține o notă pe
măsură. Se enervează și spune cuvinte obscene legate de materia respectivă în fața cadrului
didactic.

Cauze:

-       pregătirea insuficientă a elevului;

-       educația din familie;

-       tulburări de comportament ale elevului;

-       stilul managerial al profesorului;

Soluții posibile:

- impunerea autorității profesorului prin sancționarea elevului conform regulamentului

școlar (scăderea notei la purtare, etc.)
11
 - negocierea conflictului (explicarea și argumentarea notei, argumentarea
comportamentului elevului).

Observația sistematică constă în urmărirea sistematică a faptelor așa cum se desfășoară

ele în condiții obișnuite. Se folosește în toate etapele cercetării și însoțește toate celelalte metode,
oferind date suplimentare în legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate. Folosirea
observației presupune respectarea unor cerințe cum ar fi:

 elaborarea unui plan de observație cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmărite, a cadrului

în care se desfășoară, a instrumentelor necesare pentru înregistrarea datelor;
 consemnarea imediată a datelor observate, fără ca cei observați să-și dea seama de acest
lucru. În acest sens, se folosesc diferite instrumente, cum ar fi fișa sau foaia de observație
pe baza cărora se întocmește protocolul observației.
 crearea condițiilor pentru a nu altera desfășurarea naturală a fenomenelor observate. Un
autentic observator este practicianul însuși, cel integrat în desfășurarea propriu-zisă a
fenomenului. Un cercetător-observator poate denatura rezultatele prin simpla sa prezență.
 Efectuarea acelorași observații în condiții și împrejurări variate de către un singur
observator sau de către mai mulți observatori oferă posibilitatea confruntării datelor
obținute.

Un avantaj al observației folosită ca metodă de cercetare este faptul că permite surprinderea

manifestărilor comportamentale naturale, firești ale individului, oferind mai ales date de ordin
calitativ. În schimb, un dezavantaj al ei îl constituie faptul că observatorul trebuie să aștepte
intrarea în funcțiune a fenomenului studiat. Din acest motiv, se impune ca datele obținute prin
intermediul observației să fie corelate cu cele obținute prin intermediul altor metode de cercetare.

Convorbirea spre deosebire de observație și experiment, prin intermediul cărora se

investighează conduitele, reacțiile exterioare ale elevilor, cnvorbirea permite investigarea directă
a vieții interioare a acestora, a intențiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor,
atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspirațiilor, conflictelor, prejudecăților, sentimentelor și
valorilor subiecului.

Pentru reușita convorbirii, este necesară o pregătire prealabilă a acesteia, adică, să-și
structureze întrebările, să culeagă datele, să-i anticipeze răspunsurile subiectului. Ce este însă

12
mai important este ca elevul să fie angajat în conversație, pentru a obține de la acesta informații
cât mai complete și reale despre sine și trăirile lui.

Pentru a se cerceta cât mai ușor situațiile conflictuale, a fost utilizată convorbirea cu elevii,
pe baza unui plan de întrebări adresat elevilor vizați.

Plan de întrebări

1. Cât de des intri în situații de conflict?

a) frecvent b) uneori c) rar d) deloc
2. Te cerți cu colegii?
a) da b) uneori c) niciodată
3. Te cerți cu profesorii?
a) da b) uneori c) niciodată
4. Apelezi la profesor când ești implicat într-un conflict?
a) da b) uneori c) niciodată
5. Informezi părinții cu privire la situațiile conflictuale de la școală?
a) da b) nu
6. Le spui părinților adevărul legat de adevărata cauză/adevăratul vinovat al unui conflict în
care ești implicat?
a) da b) nu
7. Enumeră câteva cauze pentru care intri în conflict cu colegii de clasă/școală.
8. Cum procedezi când doi dintre colegii tăi se ceartă la școală, în timpul pauzei?
a) Cauți o cale de împăcare a lor
b) Nu te implici
c) Îi încurajezi să continue spre amuzamentul tău și al celorlați colegi
d) Anunți dirigintele/profesorul de serviciu
9. Obișnuiești să folosești un limbaj vulgar/indecent în relația cu colegii tăi?
a) da b) uneori c) nu
10. Crezi că e important ca un conflict să fie aplanat înainte ca el să degenereze?
a) da b) nu

13
 Chestionarul reprezintă o succesiune logică de întrebări scrise sau imagini grafice având
funcții de stimuli în raport cu ipotezele cercetării. Folosirea științifică a chestionarului presupune
următoarele etape: stabilirea obiectului anchetei, documentarea, formularea ipotezei,
determinarea populației anchetei, eșantionarea, alegerea tehnicilor și redactarea chestionarului,
alegerea metodelor de administrare a chestionarului, analiza rezultatelor obținute în raport cu
obiectivele formulate, redactarea raportului final de anchetă.

Chestionarul a fost adresat atât profesorilor cât și elevilor și a cuprins întrebări închise și
întrebări deschise referitoare la situații conflictuale, tehnici de soluționare a conflictelor, mizând
pe răspunsuri sincere la problemele dezbătute.

Chestionar pentru cadre didactice:

1. Cât de mulţumit sunteţi de locul actual de muncă?

2. Cum apreciaţi relaţia cu managerul instituţiei?

3. Vă ajută managerul în rezolvarea problemelor?

4. Care sunt cele mai frecvente conflicte?

5. Cât de des apar situaţii conflictuale în şcoală?

6. În ce măsură sunteţi implicat în conflicte ?

7. Sunteţi consultat de manager în luarea deciziilor?

8. În ce măsură se implică managerul în rezolvarea conflictelor?

9. Dacă aveţi un conflict v-ar plăcea să se implice managerul?

10.Consideraţi că situaţiile conflictuale sunt influenţate de comportamentul managerului?

Chestionar pentru elevi:

1. Îţi place să fii elev în clasa ta?

2. Cum apreciezi relaţia ta cu colegii?

14
 3. Cât de des organizaţi activităţi comune în afara şcolii?

4. Poţi să te bazezi pe colegii tăi dacă ai o problemă?

5. Cât de des aveţi situaţii de conflict în clasă?

6. În ce măsură eşti implicat în conflicte?

7. Cât de uşor poţi rezolva conflictele apărute?

8. Vă ajută profesorii în rezolvarea conflictelor?

9. Cum ai dori să te ajute profesorii în rezolvarea conflictelor?

10. De cine depinde ca în clasa ta să nu apară conflicte?

Conform observației sistematice asupra comportamentelor conflictuale ale elevilor am

observat că anumite date sunt general valabile, și anume tendința de a se certa între ei pentru
diverse motive (poreclire, tachinare, bruscare, imitare, lovire, împingere, rănire).

Fetele sunt mai puțin implicate în conflicte decât băieții, însă atunci când sunt implicate,
preferă să apeleze la intervenția sau ajutorul unui adult cu autoritate pentru soluționarea situației
conflictuale. Băieții, la rândul lor încearcă să-și facă singuri dreptate, apelând la ajutorul unui
adult cu autoritate doar când situația este deosebit de gravă (amenințare, hărțuire, furt,
vandalism). Indiferent de situațiile conflictuale, ele se manifestă zgomotos, cât mai departe de
ochii cadrului didactic, folosind un limbaj decent, în majoritatea cazurilor, doar foarte puțini
elevi folosesc injurii atunci când sunt implicați în conflicte intense.

Conform observației sistematice asupra comportamentelor conflictuale ale profesorilor a

fost constatat că profesorii au o mare stăpânire de sine când au de-a face cu situații tensionate din
cauza elevilor. Ei caută să folosească un limbaj decent, politicos, să le explice elevilor situația,
soluțiile, să-I împace, tratând cu seriozitate fiecare incident. Profesorii cu vechime în sistem
rezolvă o situație tensionată apărută la nivelul clasei de elevi prin ridicare tonului vocii și prin
amenințarea scăderii notei la purtare, pe când, cei tineri discută cu cei experimentați pentru a găsi
acele soluții potrivite elevilor și părinților acestora, iar cariera lor didactică să nu aibă de suferit.

15
Pentru acele conflicte grave, profesorii prefer să colaboreze cu conducerea școlii și mai puțin cu
poliția, iar o simplă discuție cu părintele, cumințește elevul.

Conform planului de întrebări cu elevii cu privire la conflictele elevi-elevi, au fost

identificate următoarele cazuri: divergențe de opinii, divergențe de natură sentimentală, pentru a
obține autoritate, neînțelegeri legate de activități școlare, din cauza limbajului indecent, a
atitudinilor ironice, iar cu privire la conflictele profesori-elevi, au fost identificate următoarele
cazuri: avantajarea unui anumit gen și anume cel feminin, stres, oboseală, stilul didactic, evaluări
neobiective, exigențele cadrului didactic, neatenția și comunicarea.

Conform chestionarului cu întrebări adresate profesorilor, s-a constatat că situațiile

conflictuale sunt privite diferit, de cei tineri ca o oportunitate de a învăța să gestioneze
managementul conflictelor, iar de cei cu vechime în sistem ca o normalitate din viața școlară, o
obișnuință. Profesorii au răspuns că uneori se întâmplă să intre în conflict cu elevii, dar situațiile
conflictuale se sting în scurt timp.

6. CONSIDERAȚII FINALE

Din materialele consultate, am constatat că există o diversitate de reguli de

comportament, care dacă ar fi cunoscute și respectate, ar conduce la prevenirea și soluționarea
conflictelor. Una dintre ele ar fi capacitatea de a ne exprima sentimentele și părerile într-un mod
clar, ușor de înțeles. Răspunsurile trebuie să fie însoțite de explicații, fie că sunt pozitive sau
negative. Trebuie să fie comunicate așteptările pe care profesorul le are de la elevi și să le
argumenteze. Dacă sunt bine înțelese de elevi, multe cauze ce pot determina conflicte ar putea fi
eliminate.

Modul de adresare politicos, tonul calm, adresarea de rugăminți, trebuie să reprezinte

însușiri ale fiecărui profesor.

Activitatea de prevenire a comportamentului deviant presupune o bună cunoaștere a

cauzelor și condițiilor care generează tulburări comportamentale, precum și eliminarea lor.
Așadar, activitatea de combatere și prevenire a devianțelor comportamentale este o sarcină
complexă care presupune mult tact, răbdare, consecvență, atât din partea cadrului didactic cât și a
consilierului. Datorită faptului că, astăzi, elevul are numeroase surse de informare, rolul

16
profesorului este acela de a-i oferi un model comportamental, atitudinal și nu va reuși decât dacă
va avea o conduită de bun cetățean. Profesorul trebuie să fie creativ, receptiv la nou, pe care să-l
accepte și să-l promoveze și să-i formeze pe elevi în spiritul acelorași valori și atitudini,
competențe și abilități, a unei reale educații europene.

7. BIBLIOGRAFIE
Johns, G., (2006) Comportament organizaţional, Ed. Economica, Bucureşti.
Iosifescu, S. (2000 b) (coord), Manual de management educaţional
pentru directorii de unităţi şcolare, Ed. ProGnosis, Bucureşti.
Management educaţional pentru instituţiile de învătământ, 2001, ISE-MEC.
Management şcolar. Ghid practic pentru directorii de şcoală şi liceu, 2006, Ed.
RAABE, Bucureşti.
Bogathy Zoltan,Conflicte în organizații, Ed. Eurostampa, Timișoara, 2003
Comiță Georgeta, Comunicare și semnificare. Atributele mimice în paradigma
fizionomiei, Ed. Universității de Nord, 2006, Baia Mare
Cristea Gabriela, Managementul lecției, Ed. Didactică și Pedagocică, 2003
Graur Evelina, Tehnici de comunicare, Ed. Meridiamira, Cluj Napoca, 2001
Orțan Florica, Management educațional, Ed. Universității din Oradea, 2003
Manolescu Aurel, Managementul resurselor umane, Editura Economică,
București, 2003
https://eduform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-pentru-dezvoltarea-unui-
management-institutional-antreprenorial-de-calitate-in-scoli-defavorizate/
managementul-conflictului-scolar
https://ro.scribd.com/document/439770111/MANAGEMENTUL-
CONFLICTELOR-docx
https://dppdccppcraiova.files.wordpress.com/2017/04/
popescu_mihaela_managementul-conflictului-in-organizatia-scolara.pdf
https://revistaprofesorului.ro/managementul-conflictelor-in-sistemul-educational-
studiu/.

17