Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
multe ori este bine dacă reuşim să le prevenim ori, în caz că acest lucru nu mai este
conflictului.
relaţiile dintre ele şi după ce au făcut evaluarea, adică au examinat şi luat în calcul
"În sens psihologic, atât rezolvarea conflictelor, cât şi rezolvarea problemelor ţin de
În faţa conflictului oamenii pot reacţiona în mai multe moduri decât atacul sau
fuga, iar fiecare stil adoptat, care este în relaţie cu anumite trăsături de
prin acoperire şi încrederea în procedee, cea directă sau caldă este o formă deschisă,
a unei soluţii mutual acceptabile sau complet satisfăcătoare pentru ambele părţi; de
pedepsirea celuilalt prin tăcere, ruperea relaţiei prin retragere tăcută, fără
urmăresc scopurile lor, dar nici pe ale celorlalţi, dau înapoi în faţa conflictelor sau le
amână, au credinţa că o dată cu timpul conflictul va dispărea şi devin anxioase când
- Când ai nevoie de timp pentru a culege mai multe informaţii sau pentru a
analiza situaţia;
se liniştească;
conflictului.
2.Stilul adaptativ, de reprimare sau acomodare. Este cel mai permisiv stil deoarece se
Acest stil poate varia de la o capitulare rapidă către una care apare după
înţeleagă cu aceştia decât să-şi facă dreptate, depun mai mult efort decât li se cere,
devin anxioase când trebuie să vorbească despre ele însele şi le îngrijorează faptul
- când realizezi că nu ai dreptate sau te-ai înşelat, dar vrei să rămâi totuş
i"deschis" relaţiei;
- ca un gest de bună credinţă atunci când rezultatul este mai important pentru
ceilalţi;
- pentru a-ţi "limita" pierderile atunci când eşti conştient că vei pierde mult
Persoanele care îl adoptă ca dominant sunt " devotate" propriei lor poziţii sau
poate duce la decizii înţelepte. Persoana investită cu autoritate are însă o mare
ca apoi să se reaprindă.
reciproc.
degrabă decât lichidarea lui şi furnizează timpul necesar pentru realizarea metodei
victorie- victorie.
final, nici unul nu este total satisfăcut, pentru că fiecare a trebuit să renunţe la ceva.
victorie- înfrângere.
probleme.
Acomodarea( renunţarea, abandonul).Unul renunţă în favoarea celuilalt. Este o
Compromisul este demersul spre un rezultat reciproc acceptat, în care fiecare parte
face anumite concesii. Este prezent oriunde, în toate relaţiile sociale şi în mare parte
a)lupta indirectă este o luptă acoperită, rece, în care fiecare manevrează regulile şi
agenda în propriul său avantaj. Sunt evitate contactele faţă în faţă, în vreme ce
şi competitivă.
strategie şi practică
periodicitatea
număr finit de 4-7 nevoi şi tot atâtea temeri sunt suficiente. Temerile formulate ne
folosi chestionarul pe care îl voi prezenta mai jos în scopul definirii problemei.
Ce nevoi ale mele sunt implicate ? Ce nevoi ale lui/ei sunt implicate?
Ce valori majore simt eu că sunt implicate Ce valori majore simte el/ea că sunt implicate
aici? aici?
Care sunt obiectivele şi priorităţile mele? Care sunt obiectivele şi priorităţile lui/ei?
Ce temeri ale mele sunt luate în Ce temeri ale lui/ei sunt luate în considerare?
considerare?
Ce limitări îmi impune situaţia de faţă? Ce limitări îi lui/ei impune situaţia de faţă?
Cum o/îl văd?îl stereotipizez mai puţin sau Cum mă vede pe mine? Mă stereotipizează
Aş putea nota aici despre motivaţiile şi Cum să fac ca să-i extind concepţia limitată
bine
Dacă îmi revizuiesc atitudinea, acest fapt Dacă vom discuta despre cele de mai sus, va
Doresc cu adevărat să emit idei şi să discut Doreşte el /ea să emită idei şi să discute
Etapa 4 .Are loc citirea hărţii conflictului. Se identifică nevoile şi temerile comune,
sau de toate
Noi perspective şi semnificaţii Ce nu aţi văzut înainte de a face harta?
detaliu?
• Rezolvă ea problema ?
În vederea implementării ideii selectate, se stabilesc : sarcinile de îndeplinit, etapele,
În final se încheie înţelegerea sau acordul, prin strângerea mâinilor sau în scris.
APLICAŢIE PRACTICĂ:
domeniu.
propusă.
cadrelor didactice;
- Organizarea ,de câte ori este nevoie, de şedinţe fulger pentru informare şi
organizaţiei;
subordine;
propria activitate;
în general;
pentru subordonaţi;
realizate ;
exprimare a ideilor;
subordonaţilor;
didactic;
exemplul personal;
În continuare li s-a cerut participanţilor să enumere cinci idei care li se par mai
evaluare .
- Organizarea, ori de câte ori este necesar, a unor şedinţe fulger pentru
Recomandări:
personal;
Ceea ce oferă modelele sau satdiile constituie o listă utilă de chestiuni ce trebuie
luate în seamă, şi nu un parcurs care trebuie străbătut. Ca atare, stadiile care se vor
unui conflict şi mai ales să stabilească împreună tipul conflictului. Acordul asupra
procesului. Acesta se referă mai degrabă la un plan decât la o soluţie. Planul trebuie
Fiecare participant trebuie să înţeleagă ce simte celălalt, nu să acuze sau să facă faţă
ceartă. Faza de răspuns trebuie să ofere cât se poate de multă clarificare a faptelor
şi acordul asupra acestora: trebuie identificate clar chestiunile asupra cărora părţile
foarte puţine opţiuni. Brainstorming-ul este, probabil cel mai eficient mijloc de
fost înregistrate, ele vor fi analizate pentru a se vedea cât de eficient răspund
implementată şi dacă implementarea a avut succes. Dacă nu, se vor depista cauzele.
Rezoluţia( rezolvarea, încheierea procesului. Participanţii trebuie să definească în
Bibliografie:
Cornelius H., Faire S. Hall S. Ştiinţa rezolvării conflictelor,Ed. Ştiinţă şi tehnică S.A.,
Bucureşti, 1996
www.comarion.ro