Sunteți pe pagina 1din 2

Leadership-ul charismatic

Leadership-ul carismatic reprezinta un tip superior de conducere. Nu este vorba doar de o revenire la vechea teorie carismatica a conducerii, cea concretizata de Weber ci de o prefigurare a unor noi explicatii. n teoriile vechi asupra conducerii carismatice ponderea cea mai mare o avea liderul-de fapt, nsusirile si calitatile de exceptie ale acestuia. n prim plan trece atractia resimtita de subordonati fata de lider. Astfel carisma nu mai este considerata doar un atribut al liderului, ci si o relatie sociala. Nu mai este nevoie ca liderii sa detina o serie de nsusiri deosebite ci este suficient ca ei sa fie perceputi ca posednd asemenea nsusiri. Aceasta noua viziune a orientat cercetarile de la simple inventare de nsusiri si trasaturi, la studierea comportamentelor conducatorilor, la observarea acestora si abia apoi la interpretarea lor ca exprimnd calitati carismatice. Subordonatii percep nu numai comportamentele liderului, ci si rezultatele obsinute de acesta; ei se ghideaza dupa rezultatele anterioare ale liderului. Cu ct acestea au fost mai numeroase cu att atribuirea carismei va fi facuta mai usor. Leadership-ul este o relatie complexa ntre conducator si condusi, n care conteaza nu att fiecare componenta a relatiei ct si interactiunea componentelor. Practic, nu doar conducatorii si influenteaza subordonatii ci si invers.

2.4 Modelul lui Blake si Mouton Clasificarea bidimensionala a fost propusa de catre R. R. Blake si J. S. Moutin n 1972, care mpart stilurile de conducere n raport cu doua dimensiuni: orientarea managerilor spre productie si orientarea catre personal. Stabilirea stilurilor de conducere se face cu ajutorul unei grile, pe axul vertical aflndu-se gradul de interes fata de problemele umane, iar pe cel orizontal, gradul de interes fata de problemele productiei: stilul 1.9. Se caracterizeaza prin interes crescut fata de productie si scazut pentru problemele umane. n acest caz, managerii sunt autoritari, interesati doar de realizarea sarcinilor, iar subordonatii sunt doar instrumente de productie. stilul 9.1. Este tocmai opusul stilului 1.9., managerii fiind interesati de problemele personalului si mai putin de problemele productiei. Datorita acestui stil satisfactia angajatilor este mare, nsa managerul ce adopta un astfel de stil, pentru a-si satisface angajatii, va avea de pierdut n elaborarea eficienta a productiei. stilul 1.1. Se caracterizeaza prin interes scazut att fata de productie, ct si fata de personal. Managerul ce adopta un astfel de stil are de pierdut, deoarece se izoleaza fata de superiori si fata de subordonati, nu se implica n luarea deciziei,

lasa personalul sa rezolve problemele psihosociale, evita conflictele, n schimb acorda un interes crescut persoanei sale si viitorului sau. stilul 5.5. Se caracterizeaza prin interes mediu att fata de problemele personalului, ct si fata de cele legate de productie. Managerul ce adopta acest stil cauta solutii de compromis pentru problemele legate de productie, fara a brusca angajatii, tine la sugestiile angajatilor, evita conflictele. stilul 9.9. Se caracterizeaza prin interes crescut att fata de personal, ct si fata de productie. Managerul ce adopta acest stil are ncredere n angajati, lasndu-i pe acestia sa participe la luarea deciziilor, ncurajeaza activitatea colectiva, ncurajeaza munca creativa, ncearca sa aplaneze conflictele, ncurajeaza activitatea colectiva, ncurajeaza competentele, acorda importanta problemelor psihosociale, obtine rezultate bune n ceea ce priveste productia.