Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu”, Târgu Mureș

Școala Postliceală Sanitară

Asistent Medical Generalist
 

STILURI DE CONDUCERE ŞI
COMUNICARE MANAGERIALĂ

POPA ALEXANDRA LEONA

III C
 DEFINIŢIE

Stilul de conducere reprezintă un anumit mod de exercitare a funcțiilor de

manager, stil caracterizat printr-un ansamblu de atitudini şi metode de lucru
adoptate în exercitarea acestor funcții, prin trăsături specifice ale relațiilor cu
subalternii, precum şi cu mediul extern.
In aprecierea unui anumit stil de conducere rolul esențial îl are sistemul de relații
interumane si, ca atare, in sens larg stilul de conducere poate fi definit ca felul de
a lucra cu oamenii şi de a lua decizii corecte.

Stilurile manageriale au fost grupate în funcție de o serie de criterii, care se

referă la următoarele:
1.  atitudinea faţă de responsabilitate;
2. autoritatea exercitată de conducător;
3. inițierea de structură si de consideraţie;
4. preocuparea pentru producţie, preocuparea pentru oameni si pentru
eficienţă;
5. tipul de motive, caracteristicile comunicației, natura cooperării si modul de
adoptare a deciziilor;
 1.ATITUDINEA FATA DE RESPONSABILITATE
În funcţie de acest criteriu, stilurile de muncă ale managerilor pot fi clasificate
astfel:
  STILUL REPULSIV - persoanele cu acest stil se caracterizează prin tendința de a
refuza promovarea în funcții de conducere. Managerii cu stil repulsiv au complexe de
inferioritate, deci o redusă încredere în propriile forţe. Dorința lor de a evita
responsabilitățile explică refuzul de a ocupa posturi de conducere, precum si
adoptarea în grabă a deciziilor când totuși sunt forțați de împrejurări.

 STILUL DOMINANT - ppersoanele cu acest stil sunt dinamice, active si generează

un climat căruia îi sunt specifice tensiunile, conflictele, le place puterea. Conducătorii
cu stil dominat au în general o bună părere despre ei însuși, încrede în sine si
convingerea fermă că posturile de conducere le revin de drept, numai ei fiind apți
şi dotați să ducă la îndeplinire sarcinile legate de acest post.

 STILUL INDIFERENT - ppersoanele cu acest stil subliniază lipsa de interes faţă de

propria evoluție în ierarhie. Ei nu caută în mod deosebit să ocupe posturi de
conducere, dar, odată promovate în aceste posturi, au toate șansele să fie manageri
eficienți.
 2. AUTORITATEA EXERCITATĂ DE MANAGER
 
În cadrul acestui criteriu, stilurile de muncă pot fi clasificate astfel:

 STILUL AUTORITAR - este propriu acelor manageri care refuză să accepte

participarea subalternilor la îndeplinirea atribuțiilor manageriale. Managerii cu stil
autoritar adoptă în mod unipersonal deciziile privind obiectivele şi mijloacele realizării
acestor obiective. Ei vor fi preocupați de realizarea sarcinilor, de controlul modului în
care se execută sarcinile repartizate. Aceşti conducători acordă o încredere nelimitată
măsurilor organizatorice în direcţia atingerii obiectivelor.

 STILUL DEMOCRATIC - este caracteristic managerilor care asigură participarea

subalternilor la procesul de conducere. Managerii cu un acest stil apelează la colaborarea
subalternilor atât la stabilirea obiectivelor cât şi la repartizarea sarcinilor.

 STILUL PERMISIV(laissez-faire) se caracterizează prin evitarea oricărei intervenţii în

organizarea şi conducerea grupului, plasând accentul pe organizarea şi conducerea
spontană. Diferenţa între stilul permisiv şi stilul democratic constă în starea moralului. În
cazul managerului democratic moralul este ridicat, deoarece conducătorul sprijină
grupul. În cazul managerului permisiv moralul este ceva mai scăzut, deoarece
conducătorul nu sprijină grupul în îndeplinirea sarcinii.
 3. INŢIEREA DE STRUCTURĂ ŞI CONSIDERAŢIE

Acest stil managerial surprinde atât latura organizatorică cât şi cea umană.

 INIŢIEREA DE STRUCTURĂ - adică orientarea managerilor spre organizare:

•  distribuție de sarcini;
•  stabilirea componentei grupului;
• stabilirea modului de realizare a sarcinilor. 

 CONSIDERAŢIA - se referă la tendința managerilor de a se preocupa de

motivaree a subalternilor, privind subalternii ca pe egalii lor. Conducătorii cu
acest stil managerial vor fi orientați cu precădere spre stabilirea unor relații de
încredere şi reciprocitate. Ei vor apela de obicei la utilizarea recompenselor
pentru a obține participarea subalternilor.
 4. PREOCUPAREA PENTRU PRODUCŢIE, PREOCUPAREA
PENTRU OAMENI SI PENTRU EFICIENŢĂ

În cazul acestui criteriu se identifică 8 categorii de stiluri manageriale, din care 4

sunt apreciate ca eficiente, iar 4 ca ineficiente.

1. Altruistul - manifestă un deosebit interes pentru oameni, neglijând rezultatele si

eficienţa. Acest gen nu rezolvă situațiile, ci caută doar să le calmeze, lăsând ca
aspectele critice să fie rezolvate prin trecerea timpului.
2. Delăsătorul (evazivul) - este tipul cel mai ineficient de manager. Acest manager
reduce si randamentul celorlalți prin atitudinea sa.
3. Autocratul - acordă importanţă îndeplinirii sarcinilor, neglijând relațiile umane
si preocuparea pentru eficienţă. Are încredere redusă în oameni, considerând că
aceștia au dezinteres pentru munca si ca urmare ei trebuie controlați, dirijați si
amenințați cu sancțiuni în cazul în care nu-si îndeplinesc obligațiile.
4. Ezitantul -acest tip de manager recunoaște necesitatea preocupărilor pentru
îndeplinirea responsabilităților si a celor privind relațiile in cadrul firmei; totuși,
atitudinea sa îl face sa ia decizii numai pe baza unor evenimente recente sau sub
presiunea faptelor, evitând soluționarea problemelor pe termen lung.
5. Promotorul - are încredere maximă în toată lumea, este eficient, favorizând
cooperarea între subordonati şi stimulând salariaţii în obţinerea unor rezultate peste
posibilitatile lor.
6. Birocratul - nu este interesat de munca sa şi nici de relațiile cu cei din jurul său.
Este eficient deoarece respectă ordinile, regulamentele si normele, el nu are idei si nici
nu urmărește dezvoltarea ideilor şi a relațiilor umane în cadrul grupului.
7. Autocratul consecvent - este tipul de manager care are încredere numai în
propriile posibilități si metode. Este preocupat de îndeplinirea sarcinilor, îi face pe
oameni să-l asculte şi obține ceea ce vrea, fiind ambiţios şi la curent cu noutățile.
8. Realizatorul sau adevăratul manager - acordă atenție laturilor principale ale
activității firmei, îndeplinirii responsabilităților, dezvoltării relațiilor umane si pentru
creșterea continuă a eficienţei economice.
 STILURI EFICIENTE

 Stilul metodic - apelează la metode moderne de management, la ştiinţă, tehnologie; 

 Stil umanist - acordă prioritate resurselor umane, ceea ce garantează eficienţa;
 Stil tehnicist - acordă prioritate producției, dar într-o manieră fundamentală căutând
totdeauna soluții raționale pentru probleme tehnice;
 Stilul moderat - echilibru între producţie şi cerințele oamenilor, colaborând cu
subalternii;

STILURI INEFICIENTE

 Stilul dezinteresat - indiferenți faţă de producţie, faţă de oameni, faţă de rezultate;

 Stilul paternalist - managerul exagerează preocuparea pentru oameni, asemănător
celui întâlnit în relaţia părinţi - copii, acest stil îi deresponsabilizează);
 Stilul abuziv - centrează interesul spre producţie, faţă de subordonați fiind distant sau
chiar dezinteresat;
 Stil indecis - managerul bazat pe exagerarea echilibrului între cele două categorii de
interese producţie şi oameni;  lipsă de fermitate în decizie.
 COMUNICARE MANAGERIALĂ

Comunicarea se poate defini în variate sensuri, exprimând diversele niveluri şi forme

ale relațiilor umane pe care le mijlocește. Comunicarea ne leagă de ceilalți, ne ajută să ne
înțelegem unii pe alţii.
Din perspectivă managerială, comunicarea este privită ca un proces de înțelegere între
oameni, cu ajutorul transferului de informație. Astfel, ca urmarea a acestei perspective
rezultă aspectele semnificative ale procesului de comunicare :
 Emițător-Receptor
 Mesaj – informație care trebuie transmisă
 Codificarea şi decodificarea mesajului
 Canalul de comunicare
 Limbajul şi contextul comunicării
 Realizarea feed-backului la mesajul transmis
Comunicarea managerială presupune implicarea a cel puțin doi parteneri : managerul şi
colaboratorul acestuia (angajatul). Cei doi actori pot fi emițători şi receptori, urmărind
realizarea obiectivelorr stabilite.
Realizarea obiectivelor comunicării manageriale: receptarea corectă, integrală a mesajului,
decodarea mesajului, realizarea unui feed-back.
 Una din calitățile importante ale managerului ar trebui să fie : comunicarea, sau mai
degrabă comunicarea eficientă. 
Când dovedește un manager că stăpânește secretele comunicării eficiente ? Atunci când
respectă şi pune în aplicare funcțiile comunicării :
 Informarea
 transmiterea deciziilor
 Ddialogul
 formarea, educarea şi motivarea
 promovarea culturii organizaționale

Comunicarea devine eficientă în momentul în care managerul reușește să combine

armonios aceste funcții, să prevadă problemele, barierele care ar putea să perturbe procesul
comunicării, să ofere transparență şi oferă posibilitate de intervenție interlocutorului.
Un manager trebuie să fie pregătit în permanentă, să facă faţă atât rolului de emițător, cât şi
de receptor.
Comunicarea unei decizii, un exemplu banal pentru unii, care face parte din activitatea
zilnică a unui manager, nu poate fi făcută superficial. Transmiterea unei decizii, rezolvarea
unor conflicte, desfășurarea unor întâlniri nu sunt atât de ușor de realizat pe cât par.

 
 BIBLIOGRAFIE

 PETRESCU, ION, Psihologia conducerii collective a întreprinderilor

industriale”, Craiova, Scrisul Românesc, 1977;
VLĂSCEANU, MIHAELA, „Psihosociologia organizațiilor şi a
conducerii”, Editura Paideia, Bucureşti,1993.
http://www.strategiimanageriale.ro