STILURI DE CONDUCERE .

Stilul autoritar versus Stilul democratic.

CONCEPTUL DE STIL DE CONDUCERE

Tipul uman al conducatorilor se manifesta, in munca lor curenta, prin stilul de
conducere.
Conceptul de stil de conducere reuneste intr-un ansamblu dinamic trasaturile si
particularitatile psihice si pshio-sociale, calitatile, cunostintele si comportamentele
conducatorilor in exercitarea managementului potrivit conditiilor concrete in care se
desfasoara activitatea de conducere.
Stilul de conducere  este considerat drept " o variabila continua care se manifesta ca
interactiune a tendintelor dominante de comportament si de atitudine ale
managerilor' (Dictionar de psihologie sociala - Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,
1981).
Stilul de conducere reprezinta un anumit mod de exercitare a functiilor demanager,
stil caracterizat printr*un ansamblu de atitudini si metode de lucru
adoptatein exercitarea acestor functii, prin trasaturi specifice ale relatiilor cu subalternii, precu
m si cu mediul extern.n aprecierea unui anumit stil de conducere rolul esential il are
sistemul de relatiiinterumane si, ca atare, in sens larg stilul de conducere poate fi definit ca
felul de alucra cu oamenii.)
Stilul managerial reflecta tipul de manager in ceea ce acesta are esential inactivitatea sa pe
termen mediu si lung, dar,temporar si in conditii speciale, el poate sa adopte un stil de
conducere care nu-i este  specific.
De exemplu, un manager de tip participativ poate sa abordeze un stil autoritar fata de
anumiti subordonati, care nu isi realizeaza sarcinile in mod repetat.
Concluzie:
Subordonatii percep stilul managerial al sefilor ca  fiind acela
care le caracterizeaza activitatea pe termen lung, indiferent  de  abaterile intamplatoare de
la conduita obisnuita. Chiar daca un conducator isi schimba pe termen mediu sau lung stilul
de conducere, perceptia asupra lui ramane definitiv
sau  pentru  mult  timp  aceea pe care  oamenii si-au insusit-o privind stilul managerial anteri
or
Leadership participativ sau democrat

Acest tip de leadership, desi este caracterizat de o implicare ridicata a membrilor

echipei in procesul de luare a deciziilor, lasa ultimul cuvant de spus in seama liderului.
Asadar, decizia finala e luata de acesta, dupa ce se consulta cu toti membrii echipei.
Acest stil se bazeaza pe incredere si unitate intre membrii echipei la locul de munca,
precum si pe o responsabilizare si implicare a acestora in munca. Totusi, dezavantajul acestui
stil este ca incetineste procesul de luare a deciziilor si poate duce la pierderea unor
oportunitati, ceea ce este daunator, mai ales cand trebuie sa se ia o decizie de urgenta.
Stilul democrat-participativ are ca variabilă dominantă ataşamentul faţă de organizaţie.
Liderul e mai curând un mediator-organizator al grupului de muncă şi al procesului de
discuţie⁄decizie;de fapt,echipa de lucru este cea care ia decizia,în problemele care o privesc.
Stilul democrat participativ se caracterizeaza printr-o incredere deplina insubordonati , acestia
participa efectiv la stabilirea obiectivelor si luarea deciziilor, se folosescmotivatorii intrinseci,
liderul e mai mult un mediator-organizator intervenind cand aparconflicte.Stabilirea
obiectivelor prin consultarea subalternilor stimuleaza motivatia si interesul acestora si duce la
identificarea lor cu obiectivele organizatiei.

Walt Disney – lider de tip democrat

Unul dintre cei mai cunoscuti producatori de film din lume, Walt Disney a castigat de
22 de ori premiul Oscar pentru filmele sale de animatie si este una dintre cele mai cunoscute
personalitati in randul americanilor. Disney și echipa sa au creat unele din cele mai cunoscute
filme de animatie din lume si au dat nastere celor mai cunoscute personaje, cum este, de
exemplu, personajul Mickey Mouse.
Calitatile, caracteristicile si structura psihica a managerilor
Un bun manager trebuie sa fie permanent informat asupra problemelor firmei, sa se orienteze
asupra domeniilor esentiale, prioritare, sa fie preocupat de asigurarea motivatiei acestora, sa-i
antreneze cu actiuni de inovare continua, sa fie eficient sa sesizeze rapid abaterile si sa le
corecteze.
            Motivatia
Este un factor principal al cointeresarii si cooptarii angajatilor in realizarea
 obiectivelor firmei. Exista mai multe tipuri de motivatie folosite pentru atragerea
subalternilor:
a. motivatia prin constrangere - impune acceptarea obiectivelor
b. motivatia prin cumparare - impune stimulente materiale
c. motivatia prin adoptare - angajatul spera indeplinirea si a intereselor sale
d. motivatia prin identificare -> obiectivele organizatiei sunt acceptate ca fiind
mai presupus decat cele personale.
Autonomia – perioada de timp in care un manager isi poate exercita atributiile  fara a
apela la seful ierarhic.
            Exista  - autonomie psihologica - pot actiona fara a avea sentimentul de insecuritate;
- autonomie functionala – este formata de sistemul de organizare al firmei, fiind in corelatie
cu nivelul ierarhic direct.
 a) Stilul autocratic (autoritar) pune accent pe dirijare si control ierarhic, disciplina
riguroasa si raspunderea subalternilor.
Se caracterizeaza prin rigiditate si centralizarea autoritatii, deciziile unipersonale fiind
preponderente. Managerii concentreaza puterea, dreptul la luare a deciziilor si de control si isi
asuma intreaga responsabilitate; este respinsa participarea subordonatilor la procesul
decizional. Pentru indeplinirea obiectivelor stabilite se utilizeaza cu precadere masurile
organizatorice normative si normele.
Managerii structureaza intreaga activitate a subordonatilor si pun accent pe autoritatea
formala pentru a obtine ascultare si a determina comportamentul si actiunile acestora.
Lucratorii organizatiei sunt considerati simpli executanti; intreaga activitate de management
este axata pe sarcini, subordonatilor nu li se explica obiectivele generale ci li se cere doar
executarea stricta a hotararilor luate. Corectia abaterilor negative de la deciziile luate se face
prin sanctiuni.
Subordonatii sunt considerati ca fiind lipsiti de creativitate, trebuind sa fie in
permanenta indrumati; lipsind increderea in subordonati, lipseste delegarea, iar controlul si
constrangerile sunt excesive.
Relatiile umane sunt apreciate ca fiind putin importante sau sunt ignorate, iar
contactele dintre membrii colectivului sunt limitate. Managerul este laconic in raporturile cu
subalternii, predomina tonul autoritar, sever, iar criticile aspre abunda; nu sunt admise parerile
si observatiile critice din partea subordonatilor.
Stilul autocratic, putin raspandit la nivelurile medii si inferioare de conducere, poate fi
generat de insuficienta capacitate profesionala a managerului sau a subalternilor, de stari
conflictuale sau de indisciplina in munca a colaboratorilor.
Stilul autocratic, bazat pe recompense si pedepse este tipic negativ, producand
insatisfactie la nivelul subordonatilor si efecte contraproductive pentru activitate: delasare,
lipsa de implicare, randament scazut, parasirea organizatiei.
Pe termen scurt, stilul autoritar poate fi folosit cu rezultate bune in situatii speciale:
atunci cand deciziile trebuiesc luate cu maxima rapiditate sau cand grupul este alcatuit din
subordonati neexperimentati sau cu competente reduse.
In mod obisnuit, oamenii nu agreeaza stilul autoritar, indeosebi in forma sa extrema,
cand produce teama si frustrare. De aceea, permanentizarea acestui stil este contraproductiva,
prin implicatiile sale negative.
Acest stil managerial a fost caracteristic unor forme mai vechi de organizare a
activitatii economice, cum a fost, de exemplu, manufactura. Astazi, stilul autoritar se
dovedeste incompatibil cu sistemele moderne, participative de conducere.
Stilul democratic (participativ) se caracterizeaza prin descentralizarea autoritatii
(puterii), deciziile nefiind unipersonale, ci rezultand din consultarea si participarea salariatilor.
Managerul si grupul condus actioneaza ca un grup social in care subordonatii devin
colaboratori ai sefului, fiind permanent informati si antrenati sa-si exprime ideile si sa
formuleze sugestii si propuneri.
Avandu-si originea in conceptiile scolii sociologice (relatiilor
umane), stilul democratic ia in consideratie motivatia comportamentului uman in munca in
echipa si respecta pozitia psiho-sociala a individului in cadrul grupului. Se acorda o
mare incredere subordonatilor, care sunt amplu informati asupra obiectivelor organizatiei si
consultati in problemele de perspectiva; se foloseste larg delegarea de autoritate si
responsabilitate si se antreneaza colaboratorii in procesul decizional. Este apreciata si
stimulata capacitatea creativa a subordonatilor, se urmareste valorificarea competentelor si
favorizarea dezvoltarii personalitatii acestora.
Predomina preocuparile pentru realizarea obiectivelor fara a neglija problemele
subordonatilor. Managerul se orienteaza spre membrii grupului, urmareste o modelare
reciproca a comportamentului in relatiile cu colaboratorii, cultiva ordinea si disciplina
colectiva simultan cu creativitatea individuala, combate birocratismul si adopta o atitudine
flexibila in locul celei riguros rigide, acceptand principiul ca seful nu este decat "primus inter
pares'.
Este stimulata comunicarea pe verticala si pe orizontala intre lucratori, compartimente,
subdiviziuni organizatorice si niveluri ierarhice. Se dezvolta relatiile umane si se asigura un
climat de munca agreabil; raporturile sefi-subalterni sunt bazate pe tact si bunavointa.
Intregul comportament al managerului se fundamenteaza pe o solida si autentica
autoritate personala, sustinuta de prestigiul profesional dobandit.
Exercitarea stilului democratic asigura o satisfactie mai mare in munca. Practicile
participative se dovedesc compatibile cu modelele valorificarii resurselor umane, intrucat
contribuie la cresterea interesului salariatilor pentru realizarea sarcinilor, dezvolta initiativa
personala si creativitatea.
Practicarea in conditii de eficienta a stilului democratic implica insa un grad ridicat de
pregatire, competenta, responsabilitate a decidentilor si mai ales a subordonatilor, o politica
principiala de recrutare, evaluare, promovare si recompensare a personalului, un climat de
incredere, respect si consideratie intre sefi si subordonati si o inalta tinuta morala a intregului
colectiv. La acestea se mai adauga necesitatea ca membrii grupului sa fie deprinsi cu
practicile conducerii participative.
Concluziile studiului lui K. Lewin au fost urmatoarele:
- Stilul autocratic  asigura o productivitate inalta, dar conducatorul trebuie sa fie permanent
prezent in cadrul grupului, intrucat rezultatele muncii scad apreciabil in lipsa acestuia.
- Stilul democratic  este mai popular, mai agreat si mai consecvent din punct de vedere al
productivitatii.
Influentele pe care exercitarea acestor stiluri le determina asupra comportamentelor
individuale ale componentilor grupului condus si asupra climatului de munca sunt diferite:
- in grupurile asupra carora se exercita un stil autoritar se constata o atmosfera de ostilitate
intre membrii grupului, mergand pana la agresivitate; ostilitatea poate fi reprimata doar prin
prezenta managerului grupului. Se remarca tendinte accentuate de obedienta, de aprobare fara
rezerve a actiunilor si deciziilor sefului. Cand apar deficiente, reprosurile si sanctiunile
abunda, fapt ce tensioneaza atmosfera si produce sciziuni in cadrul grupului.
- grupurile aflate sub incidenta stilului democratic se caracterizeaza prin relatii bune intre
manager si subordonati cat si intre membrii grupului. Exista satisfactia muncii si dorinta de a
realiza obiectivele in conditii de calitate, predomina sentimentul comunitar, de apartenenta la
grup (sentimentul de "noi'), iar unitatea grupului este puternica. Deficientele si dificultatile
sunt depasite prin analize metodice, iar eficienta muncii grupului ramane constanta chiar in
lipsa managerului.
 Variabilele situationale pot servi la alegerea stilului adecvat, care sa conduca la
atingerea in conditii de eficienta a obiectivelor comune grupului si organizatiei in ansamblu.
Asemanari si deosebiri :
- pe termen scurt, productivitatea în cazul stilului de conducere autoritar  Şi democratic este
comparabilă şi se situează la un nivel ridicat, pe când în cazul stilului permisiv productivitatea
este scăzută;
 -satisfacţia angajaţilor este mai ridicată în cazulstiluluidemocratic , angajaţii fiind mai
prietenoşi şi mai orientaţi spre grup;
- în cazul stilului de conducere autoritar , se înregistrează un potenţial conflictual ridicat în
colectivul de lucru şi o agresivitate disimulată din cauza frustrării angajaţilor;eficienţa stilului
autoritar se menţine numai dacă e corelată cu un control strict; atunci când liderul autoritar
părăseşte locul de muncă,lucrul încetează, ceea ce nu s-a întâmplat cugrupurile experimentale
conduse democraticsau laissez-faire.
Stilul autocratic de conducere se remarcă prin faptul că liderul ia decizii singur. El nu
are încredere în asociați. Folosește constrângerea, iar influența lui provine din autoritate
formală. Conducerea autocrată se aplică în întreprinderile mici, odată cu creșterea și
dezvoltarea întreprinderii, acest stil trebuie transformat într-un stil de conducere care este mai
adecvat situației.
Stilul democratic de conducere se caracterizează prin implicarea mai mare a
subordonaților în luarea deciziilor și printr-o încredere sporită în subordonați. Luarea
deciziilor este descentralizată, autoritatea este delegată, iar acest stil asigură participarea
angajaților, flexibilitatea organizației și performanțe mai bune. Conducerea democratică este
tipică pentru întreprinderile mijlocii și mari. 
Din caracteristicile stilurilor deducem valentele superioare, atat in planul succesului in
afaceri pe termen lung cat si in planul relatiilor umane, ale stilului democratic fata de
celelalte stiluri. Trebuie remarcat ca, in practica, nu exista o delimitare absoluta intre aceste
stiluri manageriale, ele neexistand ca "stiluri pure '.in multe cazuri ele se combina, intrucat
un anumit stil nu este eficient in orice conditii de timp si loc, ci numai in anumite situatii
concrete, optiunea depinzand si de gradul de instruire a decidentilor. Managerii sunt
permanent confruntati cu conjuncturi, evenimente, situatii, probleme si
comportamente umane, care impun abordari diferentiate ale practicii conducerii.
Managementul contextual implica, in mod evident si un stil managerial contextual, adecvat
situatiei. Prin urmare, nu poate fi utilizat un singur stil de conducere in toate situatiile; toate
cele trei stiluri sunt folosite intr-un context situational dat.
In concluzie stilul managerial difera in functie de imprejurarile si conditiile in care se
desfasoara activitatea de conducere. Cand rapiditatea este esentiala, iar informatia si
competenta sunt concentrate la nivelul unei singure persoane, conducerea autoritara se poate
dovedi corespunzatoare si acceptabila. Cand conditiile sunt opuse, se poate dovedi mai
eficient un stil de conducere mai democratic. Este posibil si ca o situatie anume sa poata fi
abordata cu succes in mai multe feluri; ceea ce conteaza pana la urma este daca un stil este
eficace sau nu. Pot sa apara totusi si nepotriviri intre stil si situatie; managerii pot aprecia care
stil este corespunzator si pot actiona in acest sens. Intr-o oarecare masura aceasta adecvare
este facuta intuitiv, dar exista limite ale gradului de adecvare sau chiar ale capacitatii de
adecvare.
 BIBLIOGRAFIE :

1.Mathis R., Nica P., Rusu C.-Managementul resurselor umane,Ed.Economică,Bucureşti,

1997
2. Nicolescu O., Russu C. - Conducătorul în procesul conducerii moderne– Ed.Politică,
Bucureşti 1980
3. Rusu C. -Management – Ed.Expert , Bucureşti, 1993