UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PROGRAMUL DE MASTER : MANAGEMENT EDUCAŢIONAL, ANUL I, IFR

- REFERAT -

Îndrumător: Prof. univ. dr. Emil Păun

Întocmit: Smărăndescu Diana - Felicia

2021
Cuprins

Introducere.........................................................................2
Definirea stilulurilor de conducere.....................................3
Dimensiunile stilului de conducere....................................4
Tipologiile stilului de conducere........................................5
Legătura dintre cele două stiluri de conducere și eficiență 6
Contextual și situational în alegerea stilului de conducere 7
Climatul școlar...................................................................8
Impactul stiluri de conducere asupra climatului școlii.......9
Recomandări pentru practicarea unui stil de conducere
eficient..............................................................................11
Stilul de conducere și climatul școlar în instituția unde
activez...............................................................................11
Bibliografie.......................................................................13

1
Introducere

„Liderul este acea persoană care reușește să scoată

simplitate din dezordine, armonie din dezbinare și
oportunitate din dificultate”. - Albert Einstein

Am ales tema „ Stilurile de conducere şi impactul lor asupra climatului şcolar”,

deoarece în ziua de astăzi este vitală abordarea stilului de conducere eficient în unitatea
școlară, în vederea asigurării unui climat școlar sănătos și a unei educații moderne de
calitate. În această lucrare, am ales să evidențiez elementele de bază ce duc la
constituirea unui stil de conducere capabil să gestioneze diferitele probleme ce pot
apărea în instituție.

2
Definirea stilulurilor de conducere

Stilul ca şi termen specific psihologiei , ce face referire la distinctele genuri de

personalitate şi comportament a fost introdus de G.W.Allport(1937), tot aici el susţine
înţelegerea stilurilor prin teoria varietăţii psihologice al lui G.G. Jung (1923)1.
De-a lungul timpului, datorită diferențierii conceptelor „tip de conducere și stil
de conducere” a fost dificilă găsirea unei explicații concludente a stilului de conducere.
Zlate definește stilul de conducere ca fiind „modul concret de jucare a unui
rol,de transpunere efectivă în plan comportamental a exigențelor ce derivă din statutul
de conducător ”(Zlate, 2008, p. 169).
Altă definiție este cea a lui Sintion ,unde susține că stilul de conducere
reprezintă „maniera în care sunt îndeplinite funcțiile conducerii, modalitatea tipică de
comportament al liderului față de membrii grupului” ( Sintion, 2000, p. 45 ).
Autorul francez, Olivier Gelinier, afirma în lucrarea sa "Direction participative
par objectifs"(1968)2 că legatura dintre stil și tip de conducere se aseamană cu un
aisberg: partea vizibila a acestuia, însemnand în fapt o treime din întreg, reprezintă
stilul, iar restul de două treimi, care nu sunt vizibile, reprezintă tipul de conducere.
Astfel se concretizează o definiție a stilului de conducere / management ca fiind
un mod de exprimare a modalității pe care managerii și-o exercită prin atribuțiile ce le
revin: organizare, planificare, coordonare și antrenare a activitățiilor, conturate în
principal de comportamentul față de subordonați. Acest stil oglindește gândirea și
acționarea managerului.
„În ceea ce privește stilul de conducere al managerilor din învățământ, acesta
poate fi definit ca modul propriu, specific de a acționa, în vederea atingerii obiectivelor
propuse; ceea ce caracterizează activitatea desfășurată de aceștia și o diferențiază de
activitatea cadrelor de conducere din alte unități de învățământ”.3

1
A. Alqarni, The Managerial Decision Styles of Florida’ s States University Libraries Managers
2
Mielu Zlate -Leadership si management, Editura Polirom, Iasi , 2004,p.95
3
IoanJinga, Managementulînvățământului, Editura ASE, București, 2003, p.250

3
Dimensiunile stilului de conducere

Prin dimensiunile stilurilor de conducere, se pot concretiza și defini stilurile

acestuia.
Prima dimensiune se referă la practica modului de a lua decizii. Toate
activitățiile pe care un conducător trbuie să le ia implică decizii. Aici managerul poate
să aleagă să ia decizia singur sau să iși formeze un grup restrâns de persoane cărora să le
dea această autoritate. Consultul cu angajații nu este exclus, acesta având loc prin
ședințe, lucru prin care angajațiilor li se dă ocazia să participe în luarea unor decizii
importante.
Cea de-a doua dimensiune se referă la capacitatea unei persoane , unui grup cu
privire la cunoștințele pe care le au în legătura cu exigențele realizării sarcinilor sale.
A treia dimensiune se referă la capacitatea de organizare și crearea unui mediu ce
urmărește performanța. Această dimensiune este vitală pentru un manager, deoarece
trebui să fie capabil să își formeze un climat axat pe performanțe și o echipă adecvată,
care să ducă la îndeplinire obiectivele propuse, să coordoneze și să gestioneze resursele
pentru a aduce eficiență în organizație.
Motivarea muncii este a patra dimensiune ce are un rol foarte important,
deoarece se aduce un câștig calității muncii prin motivarea de tip intrinsec sau extrinsec
a personalului.
O altă dimensiune necesară unei conduceri eficiente este corectitudinea .
Managerul are în competența sa și atribuția de a recompensa și penaliza în numeroase
forme personalul .
Ultima dimensiune este centrată pe atitudinea față de angajat , se poate înscrie
într-o gamă eterogenă de posibilităţi, de la managerul intransigent până la managerul
paternalist şi în ultimul rând , până la managerul centrat absolut pe om.

4
Tipologiile stilului de conducere

Datorită cercetărilor unor specialiști din acest domeniu , întâlnim o serie de

clasificări ale stilurilor de conducere în funcție de anumiți factori.
Aceste stiluri sunt:
 Stilul autoritar-opresiv;
 Stilul autoritar-obiectiv;
 Stilul democrat-consultativ;
 Stilul democrat-participativ;
 Stilul permisiv (laissez-faire).

Stilul autoritar-opresiv este caracterizat prin termenul „supunere”, de foarte

multe ori managerul nu deține cunoștințele necesare postului, acesta fiind înconjurat de
șefi ce sunt caracterizați printr-un comportament obedient, comunicarea se face doar de
sus în jos , tot aici apare formarea unei comunicări neoficiale între angajați cu scopul
sabotării acestuia.
Stilul autoritar-obiectiv se caracterizează prin termenul „ competență”, este
foarte migălos în ceea ce face , datorită implicării cu totul în activitățiile pe care le
desfășoară acesta, nu deleagă autoritate. Acest stil managerial păstrează o distanță față
de subordonați, formându-se o relație de tip manager - membru individual. Și aici
comunicarea se face de sus în jos, fără a se crea o ambianță ostilă.
Stilul democrat-consultativ se caracterizează prin termenul „ conexiuni”,îmbină
funcția de conducere cu cea de execuție, apar consultări oficiale de tip ședință cu
membrii grupului de muncă, apar stimuli motivanți de tip intrinsec și extrinsec, se
bazează pe rațiune , nu dă importanță coeziunii grupului de angajați, aici apare și
comunicarea de jos în sus , angajații participând parțial la decizie.
Stilul democrat-participativ se caracterizează prin cuvântul „atașament” ,
participa la dicutii și decizii având un rol mediator (echipa își manageriază problema,
decizia fiind a lor ), el intervine doar când apar conflicte între colectiv. Stimulul
motivațional este unul de tip intrisec, comunicarea managerială este una foarte
generoasă, uneori această comunicare poate avea efect negativ , pierdere de timp prin
discuții inutile .

5
 Stilul democratic (laissez-faire) se caracterizează prin termenul de „structură
prestabilită”, managerul joacă un rol mai mult în reprezentarea organizației pe plan
exterior, iar pe plan interior fiind doar un simbol. Atribuțiile lui se limiteaza la a
informa angajații despre momentul de începere și sfârșire a sarcinilor . Comunicarea
managerială se face predominant de jos în sus. Funcționarea acestui stil se bazează pe o
organigramă foarte precisă și prin impunerea unu sistem de recompense și sancțiuni.
Cele mai utilizate și cunoscute tipologii ale stilurilor sunt cele realizate de
K.Lewin și colaboratorii săi, R.Lippit și R.K.White. Aceștia ,,descriu două stiluri de
bază, și anume stilul autoritar și cel democratic (stilul laissez-faire este mai degrabă un
sistem de referință pentru descrierea celor două stiluri de bază).”4

Legătura dintre cele două stiluri de conducere și

eficiență
Stilul autoritar

Managerii ce practică acest stil de conducere, nu se consultă cu oamenii lor,

deoarece decizile sunt luate exclusiv de ei . Puterea este una totală asupra angajațiilor,
menținând o relație de tip strict profesional cu aceștia. Acești manageri obțin o eficiență
bună doar pe termen scurt . Pe termen lung, apar numeroase dezavantaje cum ar fi :
comunicare proastă, conflicte între membri echipei scăzând randamentul instituției unde
managerul activează.
Cel mai mare beneficiu pe care acest stil de abordare îl are este eficiența în
situații de criză , datorită puterii totale pe care acesta îl are, poate lua decizi foarte
rapide.

Stilul democratic

Practicanții acestui stil includ în procesul de luare a deciziilor și echipa acestora

, dar ultimul cuvânt îl au tot ei. Putem spune că rolul lor este să ofere sprijin, suport în

4
Emil Paun, Scoala-abordaresociopedagogica, Polirom, Iași, 1999, p.121

6
generarea ideilor și soluționarea acestora. Acești manageri pun în valoare persoanele din
echipele lor , creându-se un climat pozitiv, ducând la o eficiență foarte bună a instituției.
Dezavantajul pe care acest stil îl are este luarea mai lentă a deciziilor și asumarea
acestora în situații de criză.

Contextual și situational în alegerea stilului de

conducere

Prin demonstrarea și efectuarea a numeroaselor studii ce i-au fost dedicate ,,

stilul de conducere ” reprezintă o variabilă importantă în influențarea eficace a
colectivității grupului , indiferent de dimensiunea acestuia. Studiind toate tipologiile ce
au fost realizate până acum, putem spune că nu se poate da o definiție concrectă cu
privire la elementele principale ce alcătuiesc un stil de conducere eficient în toate
situațiile. Dar putem spune că pentru a avea o eficiență , trebuiesc folosite diferite stiluri
de conducere în diferite situații abordate de acestea, ținând cont de trăsaturile liderului,
trasăturile definitorii ale grupului și care sunt caracteristicile situației.
Prin "Stilul este tocmai cautarea, combinarea si adoptarea elementelor pe care
le-am mentionat in functie de situatii si contexte de conducere. Stilul eficient de
conducere este deci o permanenta inventie, adaptata la context"5. Mihaela Vlasceanu
consideră că pentru a alege un stil de conducere eficient nu trebuie să alegem un tip din
cadrul clasificării acestuia , este nevoie sa adaptăm stilul pe nevoile diferitelor situații ce
apar creând un stil propriu.
Datorită acestor afirmații, putem spune că problema pe care o au conducătorii nu
este găsirea unui stil universal capabil de eficiență în orice situație ,deoarece așa ceva
nu există. Rezolvarea acestei probleme constă în găsirea sau crearea unui stil de
conducere corespunzător situației cu care se confruntă, capabil să obțină un maxim de
eficiență odată ce este aplicat.

5
MihaelaVlasceanu - Psihosociologiaorganizatiilorsiconducerii, EdituraPaideia, Bucuresti 1993, p. 355

7
Climatul școlar

E.PĂUN desemnează „climatul” ca fiind,,ambianta intelectuala si morala care

domneste intr-un grup, ansamblul perceptiilor colective si al starilor emotionale
existente in cadrul organizatiei Climatul exprima starile generate de confruntarea
dintre asteptarile angajatilor si conditiile de munca si de viata oferite de organizatie,
este o stare de psihologie colectiva, un fenomen de grup, o stare de contagiune
colectiva care se obiectiveaza in ceea ce am putea numi ambianta umana interna a
organizatiei.”6

Din clasificările elaborate de de R. Lickert - J. G. Lickert, climatul poate fi de

mai multe tipuri :
 autoritar explorator;
 autoritar binevoitor;
 democratic consultativ;
 democratic participativ.

Climatul școlar se definește ca fiind principala calitate a școlii, care ajută

membrii să se simtă valoroși, astfel se crează sentimentul de apartenență.
Crearea unor locuri sănătoase de învățare, implicrea cadrelor didactice,
stimularea creativității în rândul elevilor, sunt aspecte importante ce definesc climatul
școlar.
Aspectele enumerate mai sus, la care se adaugă faptul că atât elevii cât și cadrele
didactice explică motivele pentru care iubesc școala sunt principalele caracteristici ale
unui climat școlar, climat care există în instituția de învățământ respectivă. (Freiberg,
1999/2005)

6
Emil Paun, Scoala-abordaresociopedagogica, Polirom, Iași, 1999, p.115

8
Impactul stiluri de conducere asupra climatului școlii

Un rol foarte important în crearea unui climat și buna funcționare a acestuia îl

are„ managerul ”rolul managerului este de a implementa, menține, dezvolta sau
schimba cultura organizațională din cadrul organizației după cum consideră el, astfel
încât organizația să devină extrem de eficientă și să își atingă cu necesitate obiectivele
și scopurile propuse”7
Crearea unui climat organizațional depinde în mod direct de stilul de conducere
abordat de către manager, în funcție de stilul ales.
Datorită faptului că stilurile de conducere sunt foarte diferite, climatul școlar
fiind influențat în mod direct de acestea, se generează în cadrul organizației o
multitudine de stări distinctive ceea ce duce la crearea mai multor tipuri de climate
școlare.
Cel mai cunoscut studiu în privința tipurilor de climate școlare pe care eu l-am
ales este cel realizat de A.W.Holpin și D.B.Croft 8. Acești specialiști au creat un
chestionar în care sunt implementați 8 factori ce conturează climatul școlar, 4 factori
fac referire la comportamentul managerului școlii, iar ceilalți la comportamentul
cadrelor didactice.
Caracteristici ale comportamentului manifestat de manager:
 Încrederea;
 Considerația;
 Îndepărtarea;
 Întărirea productivității.
Caracteristici ale comportamentului manifestat de cadrele școlare:
 Frustrarea;
 Intimitatea;
 Atmosfera;
 Neutralitatea.
Datorită comportamentelor create pe baza acestor caracteristici, apar patru tipuri majore
de climate școlare:
 Climatul închis

7
HoriaMihaiRaboca, Teorii organizaționale, EdituraTritonic Books, București, 2013, p.91
8
Emil Paun, op.cit., p.130

9
  Climatul deschis
 Climatul angajat
 Climatul neangajat

Climatului închis este caracterizat prin comportamentul directorului, fiind unul

dur, decis , autoritar, iar cadrele didactice își manifestă neinteresul în activitate făcând
totul din obligație. Nu există relații între aceștia.
Climatul deschis are ca trăsătură cooperarea și respectul directorului față de
cadrele didactice. Datorită faptului că el ține cont întotdeauna de opiniile cadrelor , îi
susține și le face aprecieri, se crează o relație de prietenie.
Climatul angajat. Comportamentul directorului este unul neadecvat, sufocă
cadrele didactice cu sarcini în plus de foarte multe ori fiind inutile, nu le respectă munca
controlând-ui în permanență.
Cadrele didactice sunt unite , prețuiesc ceea ce fac, nu îl suportă pe director,
distanțându-se de el.
Climatul neangajat . Directorul face tot posibilul pentru a le fi aproape cadrelor
și îi sprijină din toate punctele de vedere. Cadrele didactice nu mențin o relație de
prietenie, interesul față de activitățiile pe care le au este minim.

În concluzie, climatul școlar și stilurile de conducere se află într-o strânsă

corelație datorită consecințelor și influențelor pe care le exercită reciproc. Stilul de
conducere poate aduce performanță sau stagnare instituției unde este instaurat.

10
Recomandări pentru practicarea unui stil de
conducere eficient

M. Zlate nu este de acord cu practicarea unui stil de conducere eficient prin

schimbarea liderilor de la o instituţie la alta, în scopul asigurării unei concordanţe între
stilurile lor şi caracteristicile situaţiei pentru a rezolva problema.
El vede ca şi rezolvare unică, introducerea treptat a unor factorilor de progres ce
constă în formarea psihologică a liderilor prin învățarea socială, pentru ca aceștia să
dispună de un repertoriu de stiluri variat, pentru a se putea adapta în situațiile diferite cu
care se confruntă.
Cheia succesului fiind atinsă prin mobilitatea și flexibilitatea comportamentală a
liderului. (M. Zlate ,2003, pp. 96-98)

Stilul de conducere și climatul școlar în instituția unde

activez

Directorul din școala unde îmi desfășor activitatea, abordează un stil de

conducere hibrid, având la bază caracteristici ale stilurilior autoritar și democratic cu
preponderență în cel democratic.
Pot spune despre el că are o pregătire foarte bună în domeniu și o cultură
generală foarte vastă. Modul de comunicare pe care acesta l-a implementat în instituție
este unul de tip „jos în sus”, fiind foarte comunicativ . Este o persoană deschisă, ne
ascultă sugestile, implementându-le pe cele ce aduc un plus educației în școală.
Când vine vorba de evaluarea procesului instructiv-educativ, acesta este foarte
sever, participând la orele noastre . El se asigură că ne dăm tot interesul în a da o
educație de calitate eleviilor.

11
 Cum nimeni nu este perfect și el mai greșește uneori. Nu ocolește conflictul,
pentru el reprezentând un mijloc de abordare în rezolvarea problemelor, punându-se pe
sine în linia de bătaie, acest lucru deranjându-ne câteodată pe noi.
Întodeauna ne face aprecieri, mie și colegiilor pentru munca depusă, ne arată
respectul cuvenit.
Datorită modului său de a fi și stilului de conducere pe care îl practică, a creat în
școală un climat deschis, caracterizat prin dinamism şi grad înalt de angajare a
membrilor instituţiei şcolare.

12
Bibliografie

 Jinga,I. (2003), Managementulinvatamantului, Ed. ASE, Bucuresti

 Paun,E. (1999), Scoala – abordaresociopedagogica, Polirom, Iași
 Zlate, M., 2004/ Leadership şi management, Ed. Polirom, Iaşi
 A. Alqarni, The Managerial Decision Styles of Florida’ s States University
Libraries Managers
 Mihaela Vlasceanu – Psihosociologia organizatiilor si conducerii, Editura
Paideia, Bucuresti 1993
 Freiberg, J. H. (1999/2005). School Climate: Measuring, Improving and
Sustaining Healthy Learning Environments. Philadelphia: Falmer Press,
Taylor and Francis Inc.
 Likert, R. (1967). The human organization. New York: McGraw-Hill.

13