Sunteți pe pagina 1din 3

Organizaţia şcolară

Organizaţia şcolară poate fi definită ca o colecţie structurată de resurse umane şi


nonumane dirijate  spre atingerea unor finalităţi prestabilite.
Școala este o organizație care dezvoltă o cultură bogată și diversificată. Orice
încercare de perfecționare a activității școlare trebuie să pornească de la cunoașterea culturii
școlii, așa cum se manifestă ea la nivelul managerilor, cadrelor didactice, părinților și elevilor.
 Scopul organizaţiei reprezintă raţiunea constituirii şi existenţei organizaţiilor.
Scopul general al organizaţiei se multiplică în scopuri specifice accesibile tuturor membrilor
organizaţiei.
Structura organizaţională influenţează decisiv natura interacţiunii umane. Mărimea
organizaţiei, numărul nivelelor ierarhice, al departamentelor şi subunităţilor funcţionale îşi
pun amprenta asupra întregii activităţi organizaţionale.
Organizația școlară reprezintă unitatea de bază a sistemului de învățământ,
proiectată ca ”factor instituțional al educației” specializat în realizarea procesului de
învățământ conform obiectivelor pedagogice generale și specifice stabilite la nivel de politică
educațională. Analiza organizației școlare din perspectiva normativă evidențiază importanța
structurii instituției care reflectă, pe de o parte, imperativele unor funcții manageriale stabile
(planificare-organizare; orientare-îndrumare metodologică; reglare-autoreglare prin acţiuni de
cercetare-perfecționare pedagogică), iar pe de altă parte,cerinţele comunității educative
naţionale, teritoriale, zonale şi locale, aflate in continuă schimbare.
Definind şcoala, în plan conceptual, Sorin Cristea o consideră ca fiind unitatea de
bază a sistemului de învăţământ****, care are drept funcție principală formarea - dezvoltarea
personalității elevului în cadrul unui proces de instruire specializat la nivelul unei activități
didactice-educative cu obiective specifice.
Organizația școlară este un sistem deschis. Școala apare astfel ca o ”societate în
miniatură”, reprezentând o organizație concepută pentru satisfacerea trebuințelor de adaptare
psihosocială ale copilului și ale (pre)adolescentului .

Organizaţia ca sistem are următoarele trăsături:

 Sistem deschis ale cărui procese interne se află în interacţiune cu mediul extern; astfel,
de exemplu, toate schimbările de pe piața forței de muncă ar trebui să aibă un impact
asupra organizației școală.
 Sistem social de activitate care reuneşte resurse umane şi materiale prin care
realizează scopul pentru care a fost creată;
 Sistem dinamic, în sensul că evoluţia şi viabilitatea sa sunt determinate de modificarile
care se produc în cadrul sistemului în relaţia sa cu mediul; evident, sistemul nu este
unul pietrificat, ci suportă tot soiul de modificări, mai ales calitative, dependente de
mediul în care el operează.
 Sistem ierarhizat în care funcţionează o diviziune precisă a muncii, iar indivizii au
status-uri şi roluri diferite, existând structuri ierarhice de conducere.

Organizaţia ca sistem cuprinde la rândul ei 5 subsisteme:


1. Subsistemul de producţie – în cadrul lui se desfăşoară transformările pe baza
„intrărilor” în sistem; în cazul nostru, elevii sunt materia primă, iar transformarea lor,
evoluția cognitivă, la nivel de personalitate și atitudini, reprezintă rezultatul muncii
noastre.
2. Subsistemul de susţinere – procura „intrările” din mediu (resurse materiale, umane,
informaţionale), plasează „ieşirile” şi realizează legăturile instituţionale ale
organizaţiei cu mediul exterior;
3. Sistemul de menţinere – mecanisme de recrutare şi instruire a forţei de muncă, de
solicitare şi motivare, de aplicarea a sancţiunilor.
4. Subsistemul adaptiv – elaborează măsuri de corecţie, de adaptare a sistemului în urma
receptării influenţelor din mediul înconjurător;
5. Subsistemul de conducere – activităţi organizate în vederea controlării,    coordonării
şi dirijării subsistemelor organizaţiei.

Elementele organizației școlare

Tehnologia
Structura formală – dată de organigrama şcolii: departamente, rolurile acestora,
nivele de ierarhizare, autoritatea, procedurile de lucru, programul.
Oamenii – profesorii cu gradul de profesionalism, conştiinţa, experienţa,
aptitudini şi atitudini, elevii şi rezultatele lor.
Cultura – caracterul unei organizaţii, sistemul de valori, obiceiuri, relaţii
personale, reguli nescrise.
Elementele care compun organizaţia interacţionează, iar managementul trebuie să
vizeze deopotrivă fiecare element cât şi armonizarea acestora în vederea atingerii scopului
organizaţional.
Oamenii – principala resursă a organizației
Întreaga structură şi toate procesele organizaţionale rezultă din combinarea, din
relaţionarea oamenilor, grupurilor şi liderilor. Fiecare dintre cele trei categorii de elemente
constituie un subsistem vital al organizaţiei: subsistemul individual, subsistemul grupal şi
subsistemul conducerii.

Tipuri de culturi în organizațiile educaționale (după C. Handy)

a. Cultura – club :
-         reflectă virtuţile, dar şi deficienţele liderului, puterea fiind centralizată;
-         canale de comunicare informale;
-         eficiente mai ales în organizaţiile mici.
b. Cultura – rol :
-         pune accentul pe munca organizaţiei, rolurile fiind logic legate între ele
canale de comunicare formale
-         potrivită în medii stabile şi previzibile.
c. Cultura – sarcină :
-         concentrată pe organizarea tuturor resurselor pentru a satisface cerinţele
unor probleme specifice;
-         necesită mult timp şi energie.
d. Cultura – persoană :
-         orientată către sprijin organizaţional pentru talentul şi iniţiativa unor indivizi
sau ale unui grup, care au un grad mare de autonomie.

Bibliografie:
# Cristea Sorin - Managementul organizațiilor școlare, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,
Bucureşti, 2004;
# Cristea, Sorin; Constantinescu, Cornel, Sociologia Educaţiei, Editura Hardiscom, Piteşti,
1998
# Barbu Ion, Barbu Daniela- Climatul educaţional şi managementul şcolii, Editura Didactică
şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2009
# Păun, Emil, Şcoala. Abordare sociopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
# Iosifescu, Şerban, Managementul și cultura calității la nivelul unității școlare, I. S. E,
București, 2005;

S-ar putea să vă placă și