UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” din București

Facultatea de Științe ale Educației

SOCIOLOGIA EDUCAȚIEI
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Specificul şcolii ca organizaţie şi instituţie

Organizaţia
= „o unitate sau o grupare socială, conştient întemeiată, cu finalităţi explicit formulate, care antrenează
un număr mare de indivizi pentru a îndeplini roluri şi statute bine determinate în cadrul unei structuri
diferenţiate, cu funcţii de conducere şi coordonare a activităţilor ” (Emil Păun).

Principalele caracteristici ale organizaţiilor – fixate conceptual şi metodologic şi probate în situaţii

multiple în practica socială (ex : în practica pedagogică, în cadrul sistemului de învăţământ):
 structura organizaţională (complexitate, mărime, roluri şi statute, relaţii, diferenţierea activităţilor);
 controlul organizaţional (structura ierarhică, relaţiile de autoritate şi putere, staff, birocratizare);
 comportamentul organizaţional (scopuri, climat şi cultură organizaţională);
 schimbarea organizaţională (flexibilitate, promovarea inovaţiilor, dezvoltarea personalului).
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

• Organizaţia şcolară reprezintă unitatea de bază a sistemului de invăţământ, proiectată ca ’’factor

instituţional al educaţiei” specializat în realizarea procesului de învăţământ conform obiectivelor
pedagogice generale şi specifice stabilite la nivel de politică educaţională.
• Analiza organizaţiei şcolare din perspectiva normativă evidenţiază importanţa structurii instituţiei
care reflectă:
= imperativele unor funcţii manageriale stabile (planificare-organizare; orientare-indrumare
metodologică; reglare-autoreglare prin acţiuni de cercetare- perfecţionare pedagogică),
= cerinţele comunităţii educative naţionale, teritoriale, zonale şi locale, aflate in continuă schimbare.

• Cultura organizaţională încurajează existenţa şi manifestarea subculturilor, acestea contribuind la

rândul lor la progresul instituţiei şcolare . Aşadar, cultura managerială, cultura cadrelor didactice şi
cultura elevilor se află într-un raport de interdependenţă permanentă. Existenţa lor este condiţionată
de conexiunile funcţionale generate, care prezentă, de asemenea, o serie de elemente comune, dar şi
distincte, individualizate în sens psihologic şi social.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

 Şcoala este o organizaţie care dezvoltă o cultură bogată şi diversificată. Orice încercare de
perfecţionare a activităţii şcolare trebuie să pornească de la cunoaşterea culturii școlii, aşa cum se
manifestă ea la nivelul managerilor, cadrelor didactice, părinţilor şi elevilor.
 Cunoaşterea culturii organizaţionale este necesară şi utilă deoarece constituie, probabil, unicul şi cel
mai folositor element anticipativ, pe termen lung, al activităţii specifice organizaţiei de referinţă - în
cazul nostru organizaţia şcolară.
 Pentru cineva din exterior şi chiar din interior poate fi dificil să pătrundă în cultura organizaţiei şcolare
care concentrează un univers de convingeri, valori şi concepţii care rareori este declarat sau supus
chestionării, mai ales de cei care au o experienţă limitată în privinţa altor organizaţii sau culturi.
 Cu toate acestea înţelegerea şi cunoaşterea culturii organizaţionale este esenţială în situaţiile în care
este nevoie să se adapteze unor condiţii de schimbare.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii
 Școala
= factor instituţional al educaţiei.
= cadrul social organizat specific desfăşurării acţiunilor educaţionale în conformitate cu finalităţile
pedagogice stabilite la nivel de politici şcolare, pe termen mediu şi lung;
= instituţie specializată în realizarea procesului de învăţământ;
=funcţionează în cadrul sistemului de învăţământ care constituie un subsistem social important.
=din perspectivă managerială, şcoala este o structură a societăţii care întruneşte toate caracteristicile unui
sistem deschis.

! Emile Durkheim, unul dintre întemeitorii sociologiei ca ştiinţă şi un întemeietor al sociologiei educaţiei,
definea şcoala ca fiind “un grup social care are o unitate şi o fizionomie proprie” (E. Durkheim, ”Educatie
si sociologie”, București, 1974).
Şcoala îndeplineşte caracteristicile specifice organizaţiilor sociale care trebuie cunoscute pentru a putea
fi dezvoltate şi valorificate în sens pedagogic. Aceste caracteristici fixează capacităţile structurale ale
şcolii de:
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii
o a întreţine multiple relaţii cu mediul extern;
o a exercita două funcţii proprii, esenţiale : una primară, de formare a elevilor şi integrare a lor în
societate; alta secundară, de a furniza populaţiei modele comportamentale;
o a poziţiona persoanele în cadrul organizaţiei în limitele a două tendinţe care vizează, pe de o parte,
satisfacerea cerinţelor organizaţionale, iar pe de altă parte, şi satisfacerea aspiraţiilor individuale;
o a activa ca un sistem formal într-un mediu formal şi nonformal care include însă şi relaţii informale;
o a valorifica structura sa formală care prescrie norme şi reguli, sancţionează conduitele individuale, dar
şi dimensiunea sa informală care probează posibilitatea de a răspunde nevoilor reale ale indivizilor;
o a media între personalitatea individului şi organizaţie prin valorificarea resurselor imaginatorii,
exprimate conştient, dar şi inconştient, prin mecanisme senzoriale şi raţionale de adaptare la cerinţele
organizaţionale, profund influenţate de sistemul motivaţional şi de reprezentările personale ale
realităţii.
o a evolua ca sistemul de comunicare foarte eficient în măsura în care antrenează relaţiile complexe
dintre diferitele compartimente ale organizaţiei (planificare, proces de instruire, administraţie,
perfecţionare, cercetare didactică, management operativ etc.).
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

 În literatura pedagogică modernă, scoala reprezintă o organizaţie care realizează o activitate

pedagogică într-un cadru instituţionalizat specializat, cu statute şi roluri determinate social în vederea
realizării finalitaţilor microstructurale ale procesului de învăţământ (obiective generale şi specifice) şi
a finalităţilor macrostructurale ale sistemului de învatamânt (idealul educaţiei şi scopurile generale,
strategice) – S. Cristea, ”Managementul organizației școlare”, București, 200).
 Evoluţiile şcolii în societatea modernă şi postmodernă, susţinute pedagogic de paradigma
curriculumului, au transformat şcoala într-o organizaţia care învaţă şi produce învăţare.

 Această dimensiune nouă, inovatoare a şcolii ca organizaţie, valorifică superior cele două activităţi
aflate în raporturi de complementaritate necesare pentru optimizarea relaţiei resurse pedagogice -
proces pedagogic - rezultate, exprimate periodic prin numeroase produse pedagogice:
 activitatea managerial-administrativă;
 activitatea pedagogică/educaţională.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

 Activitatea managerial-administrativă
= este bazată pe o logică organizaţională care vizează cunoaşterea şi valorificarea optimă a resurselor
existente.
=a ceastă activitate îmbină conducerea managerială, conceptuală, vizionară cu cea administrativă,
aplicativă, executivă (conform concepţiei manageriale).
Structurile funcţionale, create în acest sens, reglementează activitatea cadrelor didactice şi susţin în
mod oportun, eficient, optim, rolul lor instituţional, organizaţional.

 Activitatea pedagogică/educaţională
= este bazată pe o logică pedagogică, mai mult sau mai puţin non-organizaţională, în special la nivelul
„artei didactice” sau în valorificarea afectiv- motivaţională a empatiei la nivelul corelaţiei educator -
educat.
= activitatea pedagogică (intelectuală, didactică, morală, de orientare şi consiliere profesională, de
educaţie estetic, fizică etc.) este reglementată de norme ce decurg din natura proceselor de
instruire, de predare - învăţare - evaluare, ce implică raporturi specifice ale elevilor şi profesorilor
cu ştiinţa, tradusă pedagogic la nivelul programelor şcolare (E. Păun, 1999).
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Școala – de la instituție școlară la organizație școlară

Privită ca instituţie care evoluează în termeni de organizaţie socială, ”şcoala reprezintă un ansamblu
de structuri relativ stabile de statusuri şi roluri care are menirea de a conduce la satisfacerea anumitor
nevoi ale indivizilor sau la îndeplinirea anumitor funcţii sociale” ;

Semnificaţia trecerii de la instituţie la organizaţie constă în faptul că şcoala în societatea modernă şi

postmodernă, informaţională bazată pe cunoaştere, este organizată mai riguros conform unor finalităţi
de sistem şi de proces care permite realizarea activităţilor specifice conform resurselor pedagogice
existente, pe baza capacităţilor mai bine structurate şi valorificate ale cadrelor didactice, managerilor
şcolari, elevilor, părinţilor, altor reprezentanţi ai comunităţii educative locale (implicaţi direct şi
indirect în viaţa organizaţiei şcolare).
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Școala – de la instituție școlară la organizație școlară

În procesul trecerii şcolii de la stadiul de instituţie bazată pe respectarea unor norme formale spre
stadiul de organizaţie (raportată prioritar la finalităţile proiectate) sunt dezvoltate următoarele
caracteristici specifice:
I.distribuirea concretă a sarcinilor şi a rolurilor rezultate din statusul tuturor ’’actorilor şcolii”
(directori, profesori, personal administrativ, elevi, studenţi);
II. definirea sistemului de norme (interne) care reglementează activitatea acestora;
III. delimitarea reperelor de autoritate şi de comunicare, de sancţionare pozitivă (gratificaţii,
recompense) şi / sau negativă ( sancţiuni, pedepse);
IV.elaborarea instrumentelor de raţionalizare a acţiunii necesare pentru atingerea ”ţintei colective”
(planuri, instrucţiuni, directive, etc) - care pot genera un ansamblu de raporturi interumane de
cooperare, dar şi de opoziţie.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Școala – de la instituție școlară la organizație școlară

Astfel, şcoala promovează un cadru mai bine structurat care permite aplicarea normelor şi a regulilor
definite la nivel general- instituţional la condiţiile concrete, cu maximă eficienţă managerială.
Aceasta presupune transformarea ’’actorilor şcolii” în ”agenţi organizatori”, capabili nu numai de
reproducerea normelor instituţionale, ci şi de (re)adaptarea lor la condiţiile de schimbare şi de inovare
pedagogică.

Practic, organizaţia şcolară susţine un proces de ’’reproducere lărgită ” a valorilor transmise de la o

generaţie la alta, în termeni de adaptare şi readaptare continuă la nou.
Perspectivele abordării şcolii sunt:
 ca organizaţie (una de tip structural);
 ca grup social (interacţionist)
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Astfel, organizaţia şcolară reprezintă un tip de organizare socială caracterizat prin următoarele elemente
distincte:
 structură de organizare formală, bazată pe norme de funcţionare stabile;
 un grad de implicare a membrilor săi:
= primară (la nivelul corelaţiei subiect - obiect, educator - educat);
= secundară, derivată (la nivelul relaţiilor impersonale, stabilite ierarhic, în sens birocratic, dar şi
nonformal şi chiar spontan, în plan comunitar).
 angajarea limitată în raport cu alte organizaţii care pot fi integrate în sistem sau care sunt exterioare
acestuia.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Definitorii şcolii ca organizaţie îi sunt următoarele aspecte:

centrarea pe elev şi pe activitatea acestuia, concepute la nivelul interdependenţei dintre psihologic şi
social, dintre cerinţele individuale şi exigenţele pedagogice generale şi specifice anumitor domenii,
discipline, arii curriculare etc.;
centrarea pe observarea şi abordarea globală (sistem - proces de învăţământ, instruirea ca activitate de
predare - învăţare - evaluare, educaţie morală - intelectuală - tehnologică - estetică - fizică, educaţie
formală - nonformală - informală);
orientarea către interesul care dirijează conduita elevului, în perspectiva interiorizării sale;
interesul pentru viaţa socială a elevilor, care trebuie cunoscută şi valorificată la nivel formal, nonformal
şi informal;
tatonarea experimentală a raportului individ- mediu în diferite contexte formale, nonformale şi
informale
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Definitorii şcolii ca organizaţie îi sunt următoarele aspecte:

centrarea pe elev şi pe activitatea acestuia, concepute la nivelul interdependenţei dintre psihologic şi
social, dintre cerinţele individuale şi exigenţele pedagogice generale şi specifice anumitor domenii,
discipline, arii curriculare etc.;
centrarea pe observarea şi abordarea globală (sistem - proces de învăţământ, instruirea ca activitate de
predare - învăţare - evaluare, educaţie morală - intelectuală - tehnologică - estetică - fizică, educaţie
formală - nonformală - informală);
orientarea către interesul care dirijează conduita elevului, în perspectiva interiorizării sale;
interesul pentru viaţa socială a elevilor, care trebuie cunoscută şi valorificată la nivel formal, nonformal
şi informal;
tatonarea experimentală a raportului individ- mediu în diferite contexte formale, nonformale şi
informale
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

• “În timp ce prin instituţii se formulează regulile sau cadrul normativ al interacţiunilor, organizaţiile
sunt principalii actori colectivi care modelează strategii şi promovează acţiuni şi interacţiuni în
contextul instituţional dat” (Vlăsceanu, Mihaela, Organizaţiile şi cultura organizării, 1999)

Între instituţii şi organizaţii există o relaţie de interdependenţă caracterizată prin următoarele aspecte:
 orice organizaţie se constituie având la bază instituţia;
 organizaţiile pot determina schimbări instituţionale prin tipologia relaţiilor interumane şi
 prin experienţele de viaţă;
 orice organizaţie poate reproduce instituţia sau o poate schimba;
 instituţiile se referă la crearea şi evoluţia interacţiunilor umane;
 organizaţiile oferă un cadru în care se pot manifesta abilităţi şi strategii pentru aplicarea regulilor.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

 Elementul de bază ce diferenţiază organizaţia de instituţie este tipul de management acceptat şi

asumat la nivel funcţional- structural.
 Avem în vedere faptul că instituţiile pun un mai mare accent pe cadrul normativ formal, în timp ce
organizaţiile sunt conceptute plecând de la rolul prioritar al finalităţilor proiectate special pentru a
obţinute rezultate optime valorificând integral resursele existente în context deschis.

• Şcoala ca instituţie pune accent pe reguli statice şi procedee standardizate, promovate ca elemente
executive ale normativităţii, într-un context relativ stabil şi închis.
• Şcoala ca organizaţie pune însă accent pe obiective, proiectate ca elemente strategice ale normativităţii
, dezvoltate într-un context mobil şi deschis.

• Saltul de la conceperea şcolii ca instituţie la proiectarea sa ca organizaţie este marcat de rolul major
acordat obiectivelor pedagogice generale şi specifice în cadrul dimensiunii normative, ceea ce duce la o
nouă configurare a relaţiilor dintre elementele componente ale normativităţii care conferă o anumită
particularitate şcolii (misiune, funcţie generală, structura de organizare, condiţii şi resurse, axiome,
principii, etos pedagogic şi comunitar, cultură a rolului şi a statusului, reţele de conducere şi de
comunicare etc.).
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Climatul școlii
- ca element cultural - corespunde pedagogic contextului extern şi intern al organizaţiei şcolare, fiind
exprimat prin:
• calitatea şi cantitatea resurselor umane existente şi a spaţiului şi a timpului pedagogic disponibil;
• formele de organizare managerială şi didactică impuse social sau / şi iniţiate de „actorii şcolii” în diferite
circumstanţe şi condiţii, în consens cu cerinţele conducerii manageriale şi ale proiectării curriculare;
• particularităţile stilurilor manageriale şi didactice promovate pe fondul valorificării la maximum a
resurselor existente în sensul eficienţei şi eficacităţii (manageriale şi didactice);
• „câmpul psihosocial’ complex şi nu odată contradictoriu, creat la nivelul intersecţiilor dintre
numeroasele influenţe spontane (afective, motivaţionale, volitive) exercitate de „actorii şcolii” şi / sau ai
comunităţii educaţionale locale prin etosul pedagogic care stimulează sau inhibă procesul de
eficientizare al activităţilor specifice.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Climatul școlii
 Schimbările pedagogice îmbogăţesc cultura şcolii la nivelul conducerii manageriale şi al procesului de
învăţământ;
 Schimbările manageriale reflectă capacitatea de deschidere a conducerii şcolii la problemele generate
de mediul (contextul) intern şi extern al organizaţiei; calitatea lor culturală depinde de tipul de adaptare
care poate fi:
= reactiv (urmare a presiunii mediului) sau
= proactiv, de anticipare a transformărilor necesare în plan managerial.

Schimbările la nivelul procesului de învăţământ reflectă capacitatea cadrelor didactice de proiectare

pedagogică eficientă (operaţionalizarea obiectivelor, noi metode de predare - învăţare - evaluare, crearea
de mijloace didactice), de promovare a stilurilor didactice şi a formelor de organizare favorabile
individualizării instruirii.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Cultura organizaţiei şcolare

Cultura organizaţiei şcolare reflectă dinamica interdependenţelor existente între cele patru
componente prezentate anterior.
 Subliniind importanţa valorilor pedagogice aflate la baza interacţiunilor complexe dintre cei „doi
actori ai educaţiei” - profesorii şi elevii care asigură realizarea activităţii de bază, instruirea, toate
funcţiile conducerii manageriale a organizaţiei şcolare sunt angajate prioritar în perfecţionarea continuă
a acestei activităţi de instruire, în calitatea sa de principal subsistem al activităţii de educaţie.

La nivelul organizaţiei şcolare, nu poate fi vorba de o cultură pură, ci de o cultură dominantă căreia i se
subordonează alte culturi, putându-se ajunge chiar la un mozaic cultural.
De asemenea, un tip de cultură poate caracteriza anumite componente care definesc organizaţia, de la o
componentă la alta existând asemănări sau diferenţieri demne de luat în seamă.
Una dintre descrierile cele mai importante ale tipurilor de culturi sau subculturi organizaţionale din
perspectiva culturilor multiple şi diferenţiate, este cea a lui Ch. Handy (E. Păun, 1999)
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Cultura organizaţiei şcolare

CULTURA STRUCTURA

1. Centrata pe putere Pânza de paianjen

2. Centrata pe rol Templu grecesc

3. Centrata pe sarcini Rețea

4. Centrata pe persoană Roi de paianjen

 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Cultura organizaţiei şcolare

1. Cultura puterii (”pânza de paianjen”)
•Este caracteristică micilor organizaţii de tip antreprenorial, companii comerciale, organizaţii politice;
• Conducerea şi controlul se realizează centralizat de către persoane - cheie, alese conform unui număr
restrâns de reguli şi proceduri;
• În general, organizaţiile de acest tip sunt uşor adaptabile la noile situaţii, cu condiţia ca schimbările să
fie corect şi rapid percepute de puterea centrală;
• Atmosfera acestor organizaţii este dură, severă, moralul este scăzut şi, de aceea, fluctuaţia forţei de
muncă este foarte mare;
• Pe cât sunt de dificile elementele de climat, pe atât sunt de eficiente organizaţiile de acest tip;
•Tipul de manager este cel orientat spre putere, capabil şi pregătit să-şi asume riscuri, încrezător,
interesat de rezultate, tolerând şi stimulând un climat aspru, dar competitiv.
• Una din valorile promovate în acest tip de organizaţie este integrarea membrilor.
• Ideea de eficienţă este dominantă, atât în raport cu oamenii, ale căror dotări trebuie maximal folosite,
cât şi cu tehnologiile care trebuie exploatate eficient.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Cultura organizaţiei şcolare

2. Cultura rolului (”templu grecesc”)
•O întâlnim cu precădere la marile organizaţii de tip birocratico - formal , cu o structură bine definită,
bazată pe sectoare specializate , în cadrul cărora pot apărea subculturi diferenţiate;
•Aceste organizaţii se caracterizează printr-un grad înalt de formalizare şi standardizare, posturile şi
atribuţiile sunt definite clar, controlul realizându-se prin reguli şi proceduri precise;
• Fişa postului este mai importantă decât cine ocupă postul;
• În general, sunt preferaţi oamenii care au nevoie de securitate profesională şi personală, care se simt
bine într-o astfel de organizaţie ce promovează un climat calm, protector şi care oferă şanse de
promovare în carieră pe baza modului de realizare a rolului;
• Eficienţa este dată mai ales de aspectele manageriale;
• Valorile promovate cu deosebire sunt stabilitatea, predictibilitatea, disciplina şi respectarea regulilor.
•Organizaţiile de acest tip sunt eficiente în condiţii de stabilitate şi de resurse suficiente, dar se adaptează
relativ greu la schimbări şi la nou.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Cultura organizaţiei şcolare

3. Cultura sarcinii ( ”reţea”)
•Este centrată pe exercitarea sarcinii şi orientată spre persoană; sarcinile sunt distribuite în raport cu
potenţialul indivizilor, valorificarea maximă a acestuia fiind una din valorile de bază;
•Este o cultură de echipă în care calităţile şi competenţele profesionale contează mai mult decât statutul
conferit de poziţia ierarhică;
•Această cultură constituie un amestec interesant şi puţin neobişnuit între valorile colective - cooperarea,
identificarea cu obiectivele organizaţiei, activitatea în echipă şi mobilizarea colectivă şi valorile
individuale - preţuirea individului şi a dotărilor sale, autonomia şi libertatea personală.
•Adaptabilitatea, una din caracteristicile sale esenţiale, este conferită de faptul că activitatea se
organizează pe proiecte, axate pe sarcini precise.
•Sub raport managerial, se practică o conducere flexibilă şi stimulativă, bazată pe valori ca încrederea în
om, în capacităţile sale creative şi de autocontrol.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Cultura organizaţiei şcolare

4. Cultura personală
•Acest tip de cultură este relativ rar întâlnit. El se caracterizează prin faptul că individul reprezintă
punctul central, organizaţia fiind subordonată intereselor individuale;
• Valorile de bază ţin de individualism şi înalt profesionalism;
•Nu există structuri ierarhice şi manageriale stricte, inividul putând părăsi oricând organizaţia, dar ea nu-
l poate concedia;
• Ataşamentul individual faţă de organizaţie este foarte scăzut;
• În genere, activitatea desfăşurată este una de expert şi de consultanţă;
• O astfel de organizaţie este greu de condus, de aceea, sub raport managerial nu există strategii
acreditate ca fiind optime şi eficiente.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Specificul culturii organizaţiei şcolare

•Ca parte a organizaţiei, individul îşi modelează propriul fel de a fi în acord cu regulile, normele şi
principiile acesteia, se comportă diferit faţă de situaţiile în care este singur.
•Şcoala modelează comportamentul membrilor săi, cadre didactice şi elevi, în acord cu trăsăturile sale
culturale.
•Pe de altă parte, cultura şcolii îşi pune amprenta asupra climatului organizaţional, adică asupra relaţiilor
care se stabilesc între indivizi, între aceştia şi organizaţie, sub raport personal şi ierarhic. Fiecare ca-
racteristică culturală îşi pune amprenta asupra individului şi grupului în sens pozitiv sau negativ.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Specificul culturii organizaţiei şcolare

•Din perspectiva analizei multinivelare a culturii organizaţiei şcolare putem afirma că un rol deosebit de
important revine cadrelor didactice care construiesc o cultură definitorie nu doar pentru grupul de
provenienţă profesională, ci pentru întreaga organizaţie, dat fiind rolul acestora în educaţia elevului.
• Cadrul didactic acţionează în sens dublu la nivel organizaţional: asupra elevilor, prin formarea şi edu-
carea lor şi asupra organizaţiei şi dezvoltării acesteia, prin acţiunea conştientă şi planificată la nivelul
şcolii, el fiind parte a grupului care are un scop comun.
•Având ca obiectiv principal coordonarea şi armonizarea activităţii organizaţionale, în ansamblul ei, rolul
proiectului de dezvoltare instituţională se doreşte a fi acela de a valorifica şi dezvolta valorile existente,
dar şi de a regla neajunsurile, în condiţiile competitivităţii actuale şi a descentralizării sistemului de
învăţământ preuniversitar.
• A reuşi în acest sens presupune cunoaştere, conştientizare şi acceptare a realităţii, dar şi acţiunea
comună a grupului, în vederea obţinerii unei situaţii superioare.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Specificul culturii organizaţiei şcolare

Specificul culturii organizaţiei şcolare este condiţionat de contextul intern şi extern în care are loc
activitatea specifică - educaţia realizată la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ.
•Contextul intern al organizaţiei şcolare poate fi delimitat în raport de:
• spaţiul şi timpul pedagogic disponibil sau perfectat la nivel de conducere managerială şi de realizare a
activităţilor concrete (lecţii, ore de dirigenţie, consultaţii individuale şi de grup, activităţi de tip
nonformal);
• resursele pedagogice existente (informaţionale, umane, didactico - materiale, financiare);
• formele de organizare determinate social (învăţământ frontal) sau iniţiate de educator (învăţământ pe
grupe, învăţământ individual, lecţie mixtă);
• stilurile didactice iniţiate de educator / profesor, ca expresie a personalităţii sale şi ca urmare a situaţiei
din şcoală şi din clasa de elevi.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Specificul culturii organizaţiei şcolare

•Cultura organizaţiei reflectă caracteristicile generale şi specifice ale contextului intern, care generează şi
întreţine un anumit climat psihosocial prezent şi la nivelul conducerii şi al activităţilor realizate în cadrul
clasei de elevi. Aceasta va fi exprimată la nivelul a două modele complementare, care promovează:
• cultura managerială (globală, optimă, strategică, inovatoare) opusă celei administrativ- birocratice
(parcelată, standardizată, punctuală, reproductivă);
• cultura proiectării curriculare (centrată pe obiective şi conţinuturi de bază, selectate la nivelul corelaţiei
optime, informare - formare pozitivă), opusă celei tradiţionale (centrată pe conţinuturi neselectate
pedagogic în perspectiva corelaţiei informare - formare).
•Contextul extern influenţează cultura organizaţiei şcolare la nivelul relaţiilor existente între sistemul de
învăţământ şi principalele subsisteme sociale: economic, politic şi cultural- reprezentând domeniul
valorilor cunoaşterii umane şi al comportamentelor psihosociale.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Specificul culturii organizaţiei şcolare

Aceste relaţii complexe sunt reflectate la nivelul principalelor funcţii ale şcolii care conturează o anumită
tipologie a culturii organizaţionale ce vizează:
formarea profesională a absolvenţilor, în perspectiva integrării lor sociale, pe termen lung, mediu şi
scurt,
formarea civică, în perspectiva integrării absolvenţilor în diferite medii sociale şi comunitare,
 formarea prin însuşirea valorilor cunoaşterii umane - ştiinţă, tehnologie, artă, filozofie, religie, morală,
economie etc.

•Tipologia culturii organizaţiei şcolare reflectă dinamica raporturilor dintre dimensiunea funcţiilor -
profesională, civică şi de cunoaştere - şi contextul intern şi extern în care au loc activităţile de educaţie şi
instruire.
 Scoala – ca organizație.
Statusuri și roluri. Cultura și climatul școlii

Specificul culturii organizaţiei şcolare

Problema culturii organizaţiei şcolare este abordată în literatura pedagogică, în mod special în cercetările
întreprinse în domeniul sociologiei educaţiei. Tema centrală este cea a identificării unui model de analiză
aplicabil în spaţiul şi timpul pedagogic care delimitează un anumit specific al culturii organizaţiei şcolare.
•Deschiderile spre managementul organizaţiei şcolare şi al clasei de elevi ne conduc spre următoarele
modele de analiză :
•bidimensional,
•multinivelar,
•sistemic,
• tipologic, axiologic,
•funcţional-structural,
•Contextual.
Fiecare model implică statusuri și roluri sociale / educaționale distincte, care se reflectă, pedagogic, la
nivelul clasei de elevi.
Sociologia educației…

Work in progress…! 