Rolul educaţiei în societatea contemporană

Agrigoroaiei Daniel 8114 IT Facultatea de Transporturi

Educatia este perceputa în prezent ca o functie vitala a societatii contemporane deoarece

prin educatie societatea îsi perpetueaza existenta, transmitând din generatie în generatie tot ceea
ce umanitatea a învatat despre ea însasi si despre realitate. De la scoala contemporana societatea
asteapta astazi totul: sa transmita tinerilor o cunoastere acumulata de-a lungul secolelor, sa-i ajute
sa se adapteze la o realitate în continua transformare si sa-i pregateasca pentru un viitor larg
imprevizibil. Considerata un factor-cheie în dezvoltarea societatii - ea asigura forta de munca
calificata pentru toate sectoarele de activitate, ea favorizeaza progresul, stimulând curiozitatea
intelectuala, capacitatea de adaptare, creativitatea si inovatia -, educatia constituie unul dintre
cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul, sau macar pentru a
ne orienta catre un viitor dezirabil . Solutia tuturor problemelor grave si cronice cu care se
confrunta societatea contemporana este cautata în educatie si scoala.
Societatea contemporana este tot mai mult definita în literatura de specialitate ca fiind o
societate educativa. Analizele comparative ale sistemelor educationale actuale evidentiaza
convergenta existenta între gradul de dezvoltare sociala, economica si culturala al unei societati si
viabilitatea sistemului de învatamânt pe care aceasta îl promoveaza. Acest fapt impune necesitatea
unei cât mai bune reflectari la nivelul fenomenului educational a schimbarilor survenite sau
anticipate a surveni în sfera socio-economica si întreprinderea unor cercetari riguroase cu privire
la posibilitatile de optimizare a sistemelor educationale contemporane.
Societatea contemporana, adeseori numita societate a comunicarii generalizate, este prin
excelenta o societate educativa. Deschiderile majore produse în plan epistemologic, cultural si
tehnologic impun frecvente restructurari adaptative ale fenomenului educational în dubla sa
calitate de factor si consecinta a dezvoltarii societatii. Apreciem ca restructurarile produse la
nivelul realitatii educationale actuale pot fi grupate în jurul a trei tendinte principale: multiplicarea
dimensiunilor educatiei, permanentizarea actiunii educationale si accentuarea
Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea rolului
scolii: dintr-o institutie autonoma, relativ izolata, specializata exclusiv în transmiterea stiintei de
carte, scoala a devenit interfata în relatia individ - societate, spatiul social specific în care se
manifesta disfunctiile si tensiunile societatii si, prin aceasta, nodul central al preventiei/terapiei
acestora. scoala este prima institutie care îi confrunta pe elevi cu exigentele integrarii
socionormative si toate cercetarile demonstreaza convingator1 ca modul în care se adapteaza un
copil la scoala reprezinta principalul indicator predictiv cu privire la calitatea conduitei sale
socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniaza importanta calitatii
experientelor scolare în integrarea sociala a indivizilor, ceea ce argumenteaza interpretarea:
scoala si problemele sociale reprezinta cele doua fete ale aceleiasi monede. Din punctul de vedere
al politicilor sociale, consecinta acestei viziuni este una extrem de importanta : la ora actuala, se
prefera investirea resurselor în scoala, în scopul cresterii calitatii actului educativ, decât în
sistemele de control social sau în sistemele de sustinere sociala. Aceasta strategie corespunde si
principiului interventiei timpurii - este mai bine sa previi, decât sa vindeci -, si principiului
interventiei eficiente: investitia în scoala se finalizeaza în calitatea intelectuala, morala,
profesionala si sociala a absolventilor; absolventii care probeaza autonomie intelectuala si morala,
capacitate de adaptare la schimbari, solidaritate si atitudine deschisa, pozitiva fata de învatare sunt
mai apti sa-si rezolve singuri si corect problemele existentiale si vor da dovada de o conduita
dezirabila social - deci, pe scurt, nu vor contribui la cresterea disfunctionalitatilor sociale
Tranzitia catre un alt tip de finalitate a scolii - dezvoltarea personalitatii copilului în functie
de exigentele sociale ale unei comunitati, caracterizata de un anumit nivel de dezvoltare economica
si culturala -, ca si accentuarea caracterului socioterapeutic al educatiei contemporane au
determinat schimbarea radicala a destinului acestei institutii în viata sociala; scoala contemporana
functioneaza ca un centru al unei retele de servicii - instructive, formative, medicale, psihologice,
de consiliere vocationala etc. - care urmaresc sa ajute elevii sa se integreze în societate. Obiectivul
major al scolii este sa ofere un context adecvat pentru învatare si dezvoltare, în care toti copiii sa
se pregateasca sa înteleaga lumea în care traiesc si în care vor deveni activi în viitor.
Asistenta sociala în scoala, ca aplicare a principiilor asistentei sociale în interiorul
sistemului educativ, urmareste sa faciliteze realizarea acestui obiectiv. Scopul fundamental al
serviciilor de asistenta sociala în scoala se subordoneaza finalitatilor educatiei, urmarind sa creeze
conditiile necesare pentru ca elevii sa-si satisfaca trebuintele educative de baza, sa-si dezvolte
abilitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme, sa-si dezvolte capacitatea de adaptare la
schimbare si sa fie pregatiti sa-si asume responsabilitatea pentru propria conduita. Elevii care sunt
sustinuti sa gaseasca satisfactii, practice sau intelectuale, în procesul învatarii si al formarii
propriilor competente dezvolta un sens al autonomiei personale si sociale definitoriu
pentru integrarea eficienta în comunitate. De aceea, obiectivul general al asistentei sociale în scoala
urmareste în primul rând identificarea barierelor învatarii si îndepartarea acestora.
Democratizarea educatiei a reprezentat un puternic curent de opinie ce a aparut în anii '60,
ca urmare a difuzarii rezultatelor cercetarilor de sociologie a educatiei, ce demonstrau modul în care
scoala preia si accentueaza inegalitatile sociale, urmarind sa asigure perpetuarea dominarii claselor
sociale privilegiate. Autorii acestor studii incriminau direct practicile scolare de selectie si evaluare,
concentrarea cantitativa si
calitativa a resurselor în scolile de elita din mediul urban, lipsa de neutralitate ideologica a
continuturilor învatamântului, codul lingvistic elaborat folosit în scoala si care dezavantaja
elevii proveniti din familiile sarace, care foloseau un cod lingvistic restrâns, accentul prea mare
pus în scoala pe aptitudinea verbala, care dezavantajeaza elevii cu o inteligenta practica etc.
Reprezentantii diferitelor curente de sociologie a educatiei sustineau ca sistemul scolar pare special
conceput sa dea o educatie de calitate inferioara copiilor din mediul rural, celor proveniti din clasa
muncitoare sau apartinând unor minoritati etnice, rasiale.
Carta Drepturilor Elevului este un document ce reuneste principalele drepturi decare
trebuie sa beneficieze elevii într-un sistem de învatamânt cu adevarat democratic.Drepturile elevului
au aparut ca o specializare a drepturilor copilului în domeniul educatiei scolare si se refera la:
dreptul de a nu fi tot timpul atent; dreptul la forul sau interior; dreptul de a învata numai ceea ce
are rost si sens; dreptul de a nu fi supus si ascultator 6-8 ore pe zi; dreptul de .a se misca; dreptul
de a nu se tine de toate promisiunile; dreptul de a alege cu cine doreste sa lucreze ; dreptul de a nu
iubi scoala si de a declara acest lucru ; dreptul de a nu coopera la propriul proces de formare.