Informatizarea in educatie

Introducere
Motivul abordării temei Informatizarea în educație are la bază atât
notorietatea subiectului cât și experiența trăită de-a lungul timpului din
postura de clenți ai mediului educațional.
Proiectul de față debutează cu aspectele privind importanța educației
în societatea contemporană. Ulterior accentul se pune pe informatizare ca
factor în procesul de dezvoltare al procesului de educației, contextul în care
procesul de informatizare se poate aplica dar și avantajele beneficiarilor care
iau parte la acest proces. Informatizarea învăţământului reprezintă o
realitate a zilei de astăzi, la orice pas se pot folosi softuri educaţionale
făcând posibilă altfel înţelegerea fenomenelor şi a cunoştinţelor pe de-o
parte dar și făcând posibilă o comunicare mai eficientă a informațiilor sau ca
instrument important în marketingul educațional.
Pentru a întări și susține tema aleasă, lucrarea de față prezintă în
ultima parte un studiu de caz cu privire la învățământul la distanță ca
rezultat al informatizării educației.
Evoluția societății spre amplificarea tot mai accentuată a caracterului
său de societate a cunoașterii, ridică în fața sistemelor de educație și
formare probleme care solicită soluții radicale. Pentru a oferi o pregătire
capabilă să asigure integrarea tuturor cetățenilor în societatea de mâine, se
impune schimbarea paradigmei tradiționale centrate pe predare/profesor cu
o paradigmă nouă, centrată pe învățare/elev, în cadrul unei educații
permanente, descentralizate, în a cărei interfață, pe lângă educator, să
intervină gama largă a posibilităților oferite de tehnologiile informației și
comunicării.1
Şcoala reprezintă principalul cadru instituţionalizat desemnat de
societatea umană pentru educarea, formarea şi orientarea tinerelor
generaţii. Şcoala nu poate să mai fie o instituţie închisă, autosuficientă şi
izolată, ci trebuie să fie deschisă şi receptivă la mobilitatea socială şi
economică a comunităţii pe care o aserveşte, la nevoile familiilor copiilor pe
care îi educă. Şcolile care duc la bun sfârşit formarea şi orientarea tinerelor
generaţii se consideră pe ele însele şi elevii lor ca parte a sistemului social ce
include familiile şi comunităţile. Cercetările desfăşurate în multe ţări arată că
atunci când şcolile, familiile şi comunităţile lucrează împreună ca parteneri,
elevii sunt primii beneficiari.
Suntem în era informaţiei, iar societatea parţial informatizată trebuia
să tindă să devină integral societatea informaţională-societatea cunoaşterii.2

1
Informatizarea Sistemului de Învățământ: Programul S.E.I (2008), Eugen Noneanu, Dan Potolea
2
Societatea Informaţională – Societatea Cunoaşterii sau Societate Parţial Informatizată? (2013), Ştefan Iancu
I. Educatia ca factor decisiv in dezvoltarea societatii moderne
(Andreea)
Educația poate fi concepută într-un mod mai larg ca o întâlnire între
individ și societate, și întreaga viață socială poate fi marcată de acest
schimb permanent (Ph. Combart)
Etimologia cuvântului educație are rădăcinile în latinescul educo-
educare = a alimenta , a îngriji, a crește (plante sau animale), sau mai poate
fi dedus din latinescul educo – educere = a duce, a conduce, a scoate.
Ambele traiecte etimologice sunt corecte, dar determinarea realității
acoperite de termenul în discuție și a conținutului național atrage după sine
multiple dificultăți întrucât mulți pedagogi înțeleg educația în mod
diferențiat:
Kant– Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și
moralizarea omului, iar scopul educației este de a dezvolta în individ toată
perfecțiunea de care este susceptibil – această definiție subliniază funcțiile și
scopul educației;
Herbart – Educația este acțiunea de formare a individului pentru el
însuși, dezvoltând-i-se o multitudine de interese – această definiție subliniază
scopul educației;
Dewey – Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a
experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care
mărești capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează - această definiție
subliniază conținutul educație.
Funcțiile educației3
a. „Selectarea şi transmiterea valorilor de la societate la individ. Selectarea
şi transmiterea valorilor de la societate la individ se realizează pe baze
pedagogice şi ținându-se cont de anumite caracteristici de ordin psihic.
Dezvoltarea socială accentuează ritmul acumulării valorilor sociale, iar
principiile după care se face acumularea şi transmiterea valorilor sociale
se restructurează şi ele. Trăim în epoca informațiilor, iar educația trebuie
să țină pasul cu această avalanșă informațională de la nivel mondial.
b. Dezvoltarea conștientă a potențialului biopsihic al omului. Educația este o
acțiune socială centrată pe om, ca ființă biopsihosocială. Ea are în vedere
individul concret, cu particularitățile lui bio-psihice, urmărind dezvoltarea
acestora.
c. Pregătirea omului pentru integrarea activă în viața socială. Educația
urmărește constituirea unui tip de personalitate dorit de societate.
Educația are menirea de a-l pregăti pe om pentru viața socială, pentru
muncă şi pentru viața în comunitate. Acesta este un proces continuu şi

3
Ioan Nicola,” Tratat De Pedagogie Școlară”, Ed. Aramis, 2003, pag. 21-22
 de aceea omul este supus influențelor educaționale pe tot parcursul vieții
lui.”
Importanța educației a cântărit întotdeauna în favoarea formării unor
cetățeni instruiți şi evoluați, indiferent de specificul şi caracteristicile
societăților cărora aparțineau. Educația se realizează la nivelul familiei, al
mediului în care ne naștem şi creștem, şi în sistem instituționalizat, școli şi
instituții. Primul factor care formează o persoană este familia. Familia este
mediul în care se exercită o influență imensă asupra individului, chiar şi în
mod indirect. Aici se pun bazele primelor conduite, familia fiind cea care
formează, mai mult decât să informeze.
La nivelul școlii, educația se realizează prin metode sistematice şi
continue, ce au rolul de a forma, dezvolta, descoperi aptitudini, atitudini şi
conduite.
O societate ai cărei membrii au carențe în educație, este o societate
fără speranță spre un viitor bun, o societate în care nu se pot institui reguli
ce au ca rol evoluția şi dezvoltarea individuală şi colectivă.
Importanța educației în cazul societății noastre este uriașă. O generație
educată, instruită, căreia i s-au transmis valorile morale, culturale şi istorice,
poate duce mai departe moștenirea primită de la predecesori şi poate da
șansa viitorului spre mai bine. O societate educată poate face diferența între
bine şi rău, între influențele negative şi cele pozitive.
Pornind de la varietatea situațiilor de învățare și de la gradul diferit de
intenționalitate, educația se poate obiectiva în trei ipostaze: educația
formală, educația nonformală și educația informală.
Educația formală și cea nonformală reprezintă forme ale educației
intenționate și organizate pe baza unor acțiuni pedagogice ( care nu exclud
posibilitatea unor influențe pedagogice), iar educația informală reprezintă o
formă a educației neintenționate și neorganizate (spontană), realizată doar
pe baza unor influențe pedagogice.
Educația formală în conceptia lui C. Cucoș 4 se referă la totalitatea
influențelor intenționate și sistematice, elaborate în cadrul unor instituții
specializate (școală, universitate), în vederea formarii personalității umane.
Educația nonformală în concepția lui C. Cucoș 5 cuprinde totalitatea
influențelor educative ce se derulează în afara clasei (activități extra-para-
perișcolare) sau prin intermediul unor activități opționale sau facultative.
Educația informală în concepția lui C. Cucoș 6 include totalitatea
informațiilor neintenționate, difuze, eterogene, voluminoase (sub aspect
cantitativ) cu care este confruntat individul în practica de toate zilele și care
nu sunt selectate, organizate și prelucrate din punct de vedere pedagogic.
Societatea noastră pune accent pe egalitatea drepturilor în toate
domeniile vieții sociale, subliniind că progresul şi democrația nu se pot
realiza decât prin educație. Actul educațional are în vedere un anumit tip de
om şi de societate, pedagogia se află la baza construcției sociale şi de aceea
trebuie să fim foarte atenți la modul cum ne educăm copiii. Ion I. Ionescu
arată că educația școlară:

4,3,4,
Constantin Cucoș, „Pedagogie”, Ed. Polirom, 2014, pag. 35-37
5
Ion I. Ionescu, „ Societatea Românească în tranziție”, Ed. Institutul European,2013, pag. 17
6
Ion Albulescu și Maria Albulescu, „Predarea şi învățarea disciplinelor socio-umane”, Ed. Polirom, 2000, pag. 77-78

6
♪ „s-a centrat pe educator şi pe transmiterea de cunoștințe, propunându-l
să-l crească pe copil în spiritul datoriei, într-o societate morală în care
interesele personale erau subordonate celor de grup;
♪ a considerat că mediul natural şi social particular al copilului are influență
benefică asupra acestuia şi că este bine, în această ordine de idei, ca
tinerii să învețe permanent din contactul cu viața comunitară;
♪ s-a centrat pe cultura socială capabilă să dea naștere şi să consolideze
societatea industrială;
♪ şi-a propus să-l învețe pe copil cum să se adapteze pieței concurențiale şi
să facă față transformărilor rapide din sânul lumii moderne.”7
Ion şi Maria Albulescu, în cartea lor Predarea şi învățarea disciplinelor
socio-umane8, au întreprins o analiză comparativă a activităților derulate în
școala tradițională şi în cea modernă, pornind de la cercetările unor autori
precum Miron Ionescu şi Ioan Cerghit:

Paradigma școlii tradiționale Paradigma şcolii moderne

elevul este privit mai mult ca obiect al
instruirii
accentul se pune îndeosebi pe însușirea
cunoștințelor
alegerea obiectivelor nu se face în funcție
de repertoriul specific elevului, ci pe baza
unui mediu de cunoștințe, ce se
presupune că îl are o clasă (abordare
nediferențiată)
elevii au, în general, o idee vagă despre
comportamentul pe care trebuie să-l
însușească
elevii nu-şi pot afirma preferințele şi nu
pot alege obiectivul
sursele de informare se limitează la
profesor şi manual
elevul devine subiect al procesului
instructiv-educativ
se urmărește nu numai achiziția de
cunoștințe, ci şi dezvoltarea
capacităților şi aptitudinilor elevilor
în stabilirea obiectivelor se ține
seama de competențele pe care le
posedă fiecare elev, în funcție de
care se stabilesc sarcinile (abordare
diferențiată)
elevii sunt informați asupra
obiectivelor urmărite şi a modului în
care se va verifica realizarea lor
elevii au posibilitatea să-şi afirme
preferințele şi să aleagă obiectivul
sursele de informare sunt mult mai
diversificate

profesorul transmite cunoștințele într-o profesorul creează condițiile pentru

formă dinainte pregătită, elevii trebuind să ca elevii înșiși, cu forțele de care
le urmeze dispun, să descopere şi să-şi
însușească cunoștințele,
dezvoltându-şi priceperile şi
deprinderile
predarea se bazează pe expunerea predarea se sprijină, în mare
profesorului măsură, pe activitatea
independentă şi productiv-creativă a
7

8
 elevilor
metodele utilizate sunt predominante sunt utilizate frecvent metodele
expozitive, verbaliste, livrești, receptive şi centrate pe acțiune ,cercetare,
pasive, bazate pe memorie şi reproducere explorare, pe tehnici de muncă
intelectuală, pe autoinstruire
conducere rigidă a instituției şi controlul încurajează independența elevului în
formal, adversiv gândire şi acțiune, stimulează la
elevi efortul de autocontrol
motivație preponderent extrinsecă a motivație preponderent intrinsecă a
învățării învățării
o îmbinare slabă a învățării individualizate
şi pe grupe
evaluarea se realizează îndeosebi pentru
o bună îmbinare a învățării
clasificare şi diagnosticare (reușită şi
individualizate şi pe grupe.
nereușită)
se așteaptă o distribuție gaussiană a
rezultatelor

II. Importanta informatizarii educatiei (Ioana)

Informatizarea reprezintă o activitate socială de mare amplitudine,
profunzime şi complexitate – tipică societăţii informaţionale, bazată pe
cunoaştere – care constă în procesarea, stocarea şi valorificarea specifică a
produselor cunoaşterii (ştiinţifice, tehnologice, artistice, filozofice, religioase,
economice, politice, pedagogice etc.). 9
Informatizarea este un proces de lungã duratã, care se adreseazã
componentelor neomogene care alcãtuiesc un sistem dinamic cu grad ridicat
de autoorganizare, în care principiile colaborative sunt dominante.10
în plan conceptual, metodologic şi practic, informatizarea
educaţiei/învăţămîntului constituie o activitate inovatoare, fundamentată
teleologic şi tehnologic, promovată şi perfecţionată permanent la scara
societăţii postmoderne. Informatizarea este definitorie pentru societatea
postmodernă dezvoltată global şi deschis, în cea de-a doua jumătate a sec.
XX, pînă în prezent ca societate informaţională, bazată pe cunoaştere.11.
Informatizarea educației aduce beneficii pe de-o parte instituțiile de
învățământ și pe de altă parte clienții acestora. Astfel în acest capitol sunt

9
Informatizarea educaţiei/ învăţămîntului, Sorin Cristea – Universitatea din București
10
O nouã strategie de informatizare a sistemului educațional și de cercetare românesc, Ion Ivan - Academia de
Studii Economice București
11
Informatizarea educaţiei/ învăţămîntului, Sorin Cristea – Universitatea din București
expuse situațiile în care cele două părți sunt influențate pozitiv sau nigativ
de procesul informatizării.

2.1 . E-Learning-ul - trăsături şi funcţionalităţi (Mari)

2.2. Informatizarea în educația nonformală și informală (Mari)

- aici putem vorbi despre bibliotecile moderne sau online, despre mass
media, timpul liber si accesul copiilor la internet nesupravegheati fiind
expusi la multe pericole, fiind usor de influentat fie de reclame la diverse
jucarii

Thomas Garett aprecia, în 1961, că o persoană devine mult mai umană

pe măsură ce comportamentul ei este mai conştient şi reflexiv. În opinia lui,
reclama sugestivă este aceea care caută să ia prin surprindere puterea
umană de a raţiona sau să o facă neoperaţională într-o anumită măsură. O
astfel de reclamă este lipsită de etică nu numai pentru că face uz de stimuli
emoţionali, ci şi din cauza înjosirii atributelor umane fundamentale.
Theodore Levitt (1974) foloseşte atuul puterii umane pentru a apăra
tehnicile reclamei adesea considerate îndoielnice din punct de vedere etic.
Admiţând că limita dintre denaturare şi falsitate este greu de stabilit, el se
foloseşte de un argument principal: „Înfrumuseţarea şi denaturarea sunt
câteva dintre scopurile dorite şi legitime din punct de vedere social al
reclamei; nelegitimă în reclamă este numai falsificarea cu intenţia de a fura”

2.3 Informatizarea ca instrument al marketingului educațional (Ioana)

În concepția lui Philip Kotler, „Marketingul este un proces societal prin

care indivizii și grupurile obțin ce le trebuie și ce își doresc, prin crearea,
oferirea și schimbul liber de produse și de servicii purtătoare de valoare” 12.
În mediul școlar, conceptul de marketing dobândește aceleași valențe
ca în mediul de afaceri, contribuind la dezvoltarea instituțională. În zilele
noastre de exemplu, asistăm la intensificarea competiției între universități
pentru a atrage cei mai buni elevi și cele mai luminate minți pentru a le
deveni studenți. Totodată se remarcă faptul că universitățile se aseamănă
foarte mult cu lumea business-ului. Forţa de piață este înlocuită cu o cotație
cât mai bună a publicațiilor care au devenit o afacere la nivel mondial,
întrucât instituțiile de învățământ superior cheltuiesc sume colosale pentru
activitățile de marketing. Astfel, numeroase strategii de marketing folosite
de lumea business-ului sunt preluate de instituțiile de învățământ superior
pentru a obține o cotație mai bună în topul universităților.

III. Studiu de caz

 Învăţământul la distanţă este o formă modernă de pregătire, care se

utilizează atât la nivel universitar, cât şi în organizarea studiilor
postuniversitare. El este folosit de milioane de studenţi din întreaga lume şi
de câţiva ani este prezent şi în universităţile româneşti. Această formă de
organizare a procesului didactic nu presupune prezenţa zilnică a studentului
12
Philip Kotler, “Managementul Marketingului”, 2008, pg. 5
la cursuri, însă implică participarea la activităţile tutoriale şi efectuarea
temelor de control.
Unele facultăţi nu organizează învăţământ la distanţă, pentru că
activităţile practice nu pot fi realizate fără prezenţa studenţilor. Una dintre
facultăţile care oferă doar cursuri de zi este Facultatea de Geologie şi
Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti. „Jumătate din activitatea
didactică implică ore de laborator, care necesită prezenţa fizică a studenţilor.
În plus, materialul didactic este specific, include fosile, uneori unicat, şi
necesită aparatură geofizică scumpă, fără de care nu se pot însuşi cunoştinţe
de bază", spune Victor Mocanu, decanul facultăţii.
Invatamantul la distanta este un proces de invatare care se bazeaza pe
resurse multimedia si care permite uneia sau mai multor persoane sa se
formeze pornind de la calculatorul propriu. Suporturile multimedia utilizate
pot combina in egala masura text, grafica plana sau spatiala, sunet, imagine,
animatie si chiar resurse video. Aceste suporturi favorizeaza revolutionarea
abordarii pedagogice, utilizarea unor metode mai competitive, in care
interactivitatea joaca un rol important, in sensul diversificarii instrumentelor
folosite, adaptarii mai bune la procesul de invatare a elevului, devenind
pilotul formarii sale. Elevul se poate forma in ritmul sau propriu, in functie de
necesitatile si disponibilitatile sale, ceea ce se dovedeste cu adevarat
important intr-o epoca in care formarea este continua, de-a lungul intregii
vieti.
Educatia la distanta este o realitate noua si deosebit de complexa,
motiv pentru care este definita din perspective diferite de catre diversi
autori. Educatia la distanta presupune inscrierea si studiul la o institutie
educationala, care asigura materialele didactice pregatite intr-o ordine
secventiala si logica pentru ca studentii sa studieze pe cont propriu. In
momentul in care fiecare dintre lectii este terminata, studentul trimite catre
instructori calificati prin fax, mail, sau computer, produsul muncii sale
individuale ce i-a fost incredintata spre corectare, clasare, comentare si
ghidare pe problemele subiectului. Sarcinile corectate sunt inapoiate
studentului. Acest schimb asigurand o relatie student-profesor personalizata.
In trecut educatia la distanta a insemnat studiul prin corespondenta.
Astazi tehnologiile audio, video si informatice sunt moduri de furnizare mult
mai raspandite. Azi noi vorbim despre educatie la distanta atunci cand un
student si un profesor sunt separati de o anumita distanta fizica si printr-o
tehnologie (audio, video, informatica sau de tipar) si fiind adesea conjugata
cu comunicarea de tip “fata in fata” pentru a depasi lipsurile instructiei
mediate. Aceste tipuri de programe pot oferi adultilor o a doua sansa de a
urma un colegiu, ele vin in intampinarea dezavantajelor de timp limitat,
dezabilitatii fizice si de distanta sau aduce la zi baza de cunostinte a
muncitorilor (oamenilor) in propriile lor locuri de munca.
Sintetizand am putea spune ca educatia la distanta cuprinde diferite
modalitati sau tehnologii (corespondenta/tiparituri, audio, video, computer)
de furnizare a instructiei, ce presupune departarea fizica a actorilor educatiei
(profesor-student), care resimt acest proces ca o experienta specifica de
predare-invatare, incercandu-se suplinirea absentei fizice cu o serie de
strategii de incurajare a interactiunii dintre profesor-student, student-
student, student-continut si care conduce in mod paradoxal la o relatie mult
mai personalizata decat in educatia traditionala, in ciuda lipsei relatiei de
comunicare de tip “fata in fata”
Concluzii

Bibliografie