RELAȚIA GRĂDINIȚĂ-ȘCOALĂ-FAMILIE-SOCIETATE

Prof. înv. preșc. Grădinariu Mirela Daniela

Scoala Gimnazială nr1 Gorbănești
Educația reprezintă procesul prin care se realizează formarea și dezvoltarea
personalității umane a fiecărui individ, precum și procesul de transmiterea a civilizației
generațiilor ulterioare, realizat în contextul existenței sociale a omului, fiind o condiție
necesară pentru dezvoltarea, perpetuarea și progresul societății așa cum o cunoaștem. Astfel,
educația nu se raportează doar la individ ci la întreaga societate.
Educația începe de la primele momente ale vieții și se continuă pe tot parcursul
acesteia. Primul mediu cu care copilul intră în contact și care îi trasează primele direcții ale
educației îl reprezintă familia. Modelele de comportament oferite de părinți și membrii
apropiați din familie, precum și climatul socio-afectiv în care se realizează aceste influențe
educaționale reprezintă primul model social cu influență hotărâtoare asupra modului de
comportare și relaționare al copiilor în societate.
Școala este o organizație care învață și produce învățare (learning organization).
Specificul ei decurge, în esență, din faptul că ea este investită cu funcția de a produce învățare
și își structurează toate celelalte aspecte organizaționale și funcționale în această direcție.
Școala este o instituție delegată de comunitate să transmită un anumit set de valori. Influența
dascălilor asupra dezvoltării concepției copilului despre sine și a stimei de sine este foarte
puternică. Școlarul mic (6-11 ani) dobândește noi deprinderi legate de activitatea lui
educativă: desenează, scrie, face adunări etc. Atunci când este încurajat să facă asemenea
lucruri și este lăudat pentru realizarea lor, treptat va manifesta tendința de a munci susținut, de
a persevera în realizarea sarcinilor dificile, de a pune munca înaintea plăcerilor de moment.
Dacă strădaniile sale, în loc să-i aducă laude, îi vor aduce critici, pedepse, nemulțumirea
profesorilor și a părinților, dacă va fi pus să arate ce poate și va fi „derogat“ de la muncă și de
la responsabilități, atunci copilul va dobândi treptat un sentiment de inferioritate legat de
propriile sale capacități și de incapacitate în raport cu alții.
Importanța participării familiei în educație ca partener activ este subliniată de
necesitatea implicării părinților în diverse activități alături de cadrele didactice, pe lângă
obișnuitele ore de consiliere. Promovarea implicării părinţilor prin programe specifice ale
şcolilor şi redefinirea rolurilor profesioniştilor din educaţie, inclusiv ale consilierului şcolar
sunt de actualitate. Barierele pe care le întâmpină părinţii cu venituri mici sugerează că şcolile
trebuie să dezvolte o nouă abordare pentru implicarea acestor părinţi. Atunci când părinţii,
elevii şi ceilalţi membri ai comunităţii se consideră unii pe alţii parteneri în educaţie, se
creează în jurul copiilor o comunitate de suport care începe să funcţioneze.
Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune,
cel puţin, ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului;
drepturile de care dispune pentru educaţia copilului; importanţa atitudinii lui pentru reuşita
şcolară a copilului; metodele de colaborare cu grădinița/şcoala. În acest scop este necesar un
dialog între profesori şi părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de
relaţie cu părinţii iar competenţa lor în aceasta materie trebuie considerata ca o aptitudine
profesionala; părinţii trebuie să fie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu
profesorii.
Prin participarea în societate copilul reuşeşte să păşească dincolo de „pragul casei”
în condiţii de siguranţă. El se află printre semeni, dar care nu sunt şi intimi. Aici relaţiile sunt
mai puţin afectivizate şi au detaşarea unei comunicări sociale. Este un spaţiu unde copilul
poate experimenta o imagine de sine mai realistă (care nu este prea încărcată de afectiv) şi
poate stabili relaţii pe care el însuşi să le gestioneze. Tot prin societate, copilul poate adera la
 un model de grup, poate obţine opusul individualităţii: starea de apartenenţă. Comuniunea cu
ceilalţi asemenea, colectivitatea îi oferă omului forţă, stabilitate, siguranţă.
Grădinița și școala, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate este direct
influenţată de nivelul de dezvoltare comunitară. Dezvoltarea comunitară urmăreşte astfel
promovarea „binelui comun” încurajează sentimentul de apartenenţă al individului la aceasta
şi-l face responsabil de dezvoltarea ei. Din această perspectivă, dezvoltarea comunitară poate
fi definită ca un proces social prin care indivizii dintr-o comunitate se adaptează tot mai bine
la aspectele specifice ale unei lumi în permanentă schimbare.
Parteneriatul grădiniţă – școală - familie - societate duce la construirea unor relaţii
pozitive între familie, grădiniţă şi comunitate, la o unificare a sistemului de valori. Activitatea
cu părinţii ca parteneri, pentru a asigura dezvoltarea copiilor în programul educativ din
grădiniţă, poate deveni un start bun pentru a crea părinţilor respectul de sine, încredere în
competenţele lor, făcându-i mai buni. Copiii caută modele în părinţii lor şi în membrii
societăţii (actori, sportivi, etc), iar aceştia, la rândul lor vor să crească mici genii.
Parteneriatele trebuie văzute ca o componenta esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de
elevi. Ele nu mai sunt de mult considerate doar o simplă activitate cu caracter opţional sau o
problemă de natura relaţiilor publice.
O bună colaborare şi comunicare între familie şi grădiniţă/școală este necesară, dar nu
este suficientă pentru buna dezvoltare a copilului în acest mediu. Este nevoie ca această
colaborare să se poarte în jurul nevoii pe care o are copilul de a fi în societate.

Bibliografie:

1. Agabrian, Mircea, Millea, Vlad (2005), Parteneriate școală-familie-comunitate. Studiu de caz,

Institutul European, Iași;
2. Baran-Pescaru, A. (2004), Parteneriat în educație: familie-școală-comunitate, Editura Aramis,
București;
3. Cucoș, Constantin (2009), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didactice, Editura Polirom, Iași;