Unitatea de învățare 2

Educația ca obiect de studiu al pedagogiei

1. Încercați să definiți educația contemporană ținând

seama de provocările lumii contemporane.

Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu

societatea umană, suferind pe parcursul evoluţiei sale, modificări
esenţiale. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei generaţii
pentru viaţa socială educaţia a parcurs un drum lung devenind o
adevărată ştiinţă cu statut propriu. Epoca actuală a informatizării,a
călătoriilor interplanetare, a interdependenţelor culturale, economice
sau de altă natură, pune probleme cu care omenirea nu s-a confruntat
niciodată în istoria sa. Obiectivată în cele trei ipostaze (formală,
nonformală şi informală), educaţia este chemată să formeze
personalităţi uşor adaptabile la nou,creative şi responsabile.

Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai

că nu s-a diminuat, ci a devenit tot mai complex. Ideile libertăţii şi
descătuşării, umanismului şi creativităţii în educaţie ne îndeamnă să
distrugem zidul de nepătruns al gândirii materialiste care ani în şir a
creat stereotipii eronate. În actualul context, avem nevoie de o
educaţie dinamică, formativă, centrată pe valorile autentice. În
societatea actuală, caracterizată prin, mobilitate economică, politică şi
culturală, noua ordine educaţională nu se concepe fără avangarda
mişcării pedagogice teoretice şi a praxis-ului educaţional.

Marile probleme cu care se confruntă omenirea cer o rezolvare

urgentă, prin folosirea celor mai eficiente mijloace şi forme de
educaţie. Se consideră că abandonarea valorilor tradiţionale ale
educaţiei, lipsa unui sistem axiologic de educaţie prin valori şi pentru
valori şi criza de conştiinţă morală şi spirituală a adus şcoala şi
educaţia în faţa imperativelor lumii contemporane.
 S-a considerat că dezvoltarea nu poate fi autentică fără pace,
că pacea nu poate fi autentică fără respectarea drepturilor omului şi
asigurarea libertăţilor fundamentale, că, la rândul lor , aceste libertăţi
şi drepturi sunt iluzorii acolo unde domneşte mizeria, foametea şi
analfabetismul. Aceste evoluţii l-au condus pe Aurelio Peccei la
introducerea unui nou concept, acela de problematică a lumii
contemporane.

A. Toffler afirma că trebuie create „consilii ale viitorului” care

au nevoie de planificatori profesionişti, dar şi de studenţi, de tineri
care caută responsabilităţile şi le văd ca fiind aducătoare de beneficii
şi satisfacţii.

Conceptul s-a impus şi este folosit astăzi în mod frecvent.

El pune în lumină tocmai caracteristicile acestei problematici, care se
impune atât colectivităţilor naţionale, cât şi grupurilor şi în cele din
urmă persoanelor.

Viitorul educaţiei constituie o prioritate a comunităţii

mondiale; naţiunile au nu numai dreptul, dar şi datoria de a se sprijini
reciproc pentru ca prin educaţie, cultură şi ştiinţă să ajungă la pace,
progres şi prosperitate şi nu la haos, la dezumanizare, la disperarea
provocată de un mediu în continuă degradare.

Se afirmă pe bună dreptate, că unul dintre elementele

definitorii ale societăţii contemporane este schimbarea. Noul mileniu
în care păşim a moştenit însă multe probleme sociale, economice şi
politice, care, deşi au marcat în mare măsură ultima jumătate de secol,
sunt departe de a-şi fi găsit soluţiile. Dintre aceste probleme
menţionăm: terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului
săracilor, a analfabeţilor şi a şomerilor, etc.

Educaţia caută să contribuie la ameliorarea acestor probleme

prin acţiuni specifice de prevenţie. Datorită eşuării în a găsi soluţii
putem spune că educaţia se află în situaţie de criză. Prin criză se
înţelege decalajul dintre rezultatele învăţământului şi aşteptările
societăţii. Dintre soluţiile specifice şi generale găsite enumerăm:
 - inovaţii în conceperea şi desfăşurarea proceselor
educative;

- introducerea noilor tipuri de educaţie în programele

şcolare;

- întărirea legăturilor dintre acţiunile şcolare şi cele

extracurriculare;

- formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice;

- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, părinţi şi

responsabili de la nivel local;

- organizarea de schimburi de informaţii între statele

europene;

- regândirea procesului de educaţie în vederea integrării cu

succes a tinerilor în viaţa profesională şi socială.

2. Identificați care este funcția de bază a educației? Ce

vizează aceasta?

Functiile educatiei deriva din implicatiile psihosociale ale

activitatii de formare si dezvoltare a personalitatii umane si din
finalitatile pedagogice stabilite la nivelul macrosistemului educational,
într-o anumita perioada de dezvoltare a societatii.

Functia centrala a educatiei este aceea de formare si dezvoltare

permanenta a personalitatii individului cu scopul integrarii sociale
optime. Realizarea acestei functii centrale a educatiei implica
promovarea functiilor principale, care asigura integrarea individului în
domeniile esentiale ale vietii sociale.
 3. Identificați realțiile existente între latura formativă și
cea informativă a educației.

Avantajele principale ale educaţiei formale sunt reprezentate

de posibilitatea realizrii unei evaluări individualizate de tip formativ şi
dezvoltarea sistematică a deprinderilor de muncă intelectuală ale celui
care se educă. Educaţia formală prezintă şi anumite dezavantaje
sauinconveniente dintre care amintim: centrarea excesivă pe realizarea
competenţelor prevăzute de programa şcolară şi restrângerea libertăţii
de acţiune a elevului, fapt ce poate conduce la apariţia dezinteresului,
plictiselii sau monotoniei.

Educaţia nonformală permite lărgirea orizontului cultural,

îmbogăţirea cunoştinţelor dinanumite domenii, dezvoltarea unor
aptitudini şi interese speciale etc. Educaţia nonformală prezintă
avantajul unui spaţiu instructiv-educativ mult mai flexibil decât cel
strict şcolar,oferind astfel individului o mai mare libertate de acţiune,
permiţând o mai bună selectare a informaţiilor resimţite ca necesare de
către cei care se instruiesc.Dezavantajul major al educaţiei nonformale
este legat de absenţa unor demersuri evaluativesistematice, fapt care în
absenţa unei autoevaluări riguroase şi obiective poate conduce la
serioase rămâneri în urmă ale beneficiarilor acestei forme de educaţie.
Din acest motiv se recomandă o alternanţă judicioasă a educaţiei
nonformale cu cea formală.

Informaţiile şi cunoştinţele transmise în contextul educaţiei

informale sunt informaţii aleatorii, neselectate în funcţie de valoarea
lor euristică şi achiziţionate de cele mai multe oriinvoluntar în
împrejurările particulare ale existenţei cotidiene a individului (mass-
media, discuţii ocazionale, etc.).Precizăm faptul că educaţia formală
este aceea care, în ultimă instanţă, organizează şi structurează sistemul
cognitiv, aptitudinal şi atitudinal al individului de o manieră care
să permită ulterior receptivitatea faţă de informaţiile şi valorile
vehiculate prin intermediul educaţiei nonformale sau informale.
 Cu toate acestea educaţia informală nu-şi pierde importanţa şi
valoarea, ştiut fiind faptulcă această formă a educaţiei oferă
individului o mai mare libertate de acţiune şi posibilitatea de agestiona
procesul de formare al propriei personalităţi. Coordonarea şi
integrarea celor treiipostaze ale educaţiei, ipostaze între care există
certe raporturi de complementaritate, este o problemă extrem de
dificilă şi complexă. Cu toate că fiecare tip de educaţie are propria sa
manieră de acţiune şi propria funcţionalitate, este necesară asigurarea
unui spaţiu instructiv-educativ la nivelul căruia cele treiforme de
educaţie trebuie să se sprijine şi să se potenţeze reciproc.

4. Ce factor contribuie la dezvoltarea intelectuală a unui

individ?

Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor

de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe
parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie.
Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor
bioclimatice, socioeconomice, culturale, a totalitatii conditiilor,
structurilor si normelor sociale (incepand cu mediul familial, si pana
la mediul comunitar) care se manifestă faţaă de fiecare personă sau
grup social.
Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta,
fiind structurati relativ intr-o forma binara, ei se prezinta individului
pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita si
perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, si, pe
de alta parte, sub forma ansamblului de relatii si semnificatii care, prin
interiorizare, formeaza elementele de structura si materialul de
constructie necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui
individ poate fi, in egala masura, favorabila unei dezvoltari normale
dar poate constitui si o frana, un blocaj in dezvoltarea sa.
Atunci cand conditiile naturale de mediu sunt favorabile, fiinta
umana se dezvolta normal, fara dificultati. Cand, insa conditiile de
mediu sunt mai putin favorabile, acestea pot crea dificultati in
dezvoltarea omului. Conditiile naturale pot influenta, intr-o anumita
masura, caracteristicile psihice si comportamentale ale omului, creand
anumite diferentieri intre cei ce traiesc in medii naturale diferite (de
exemplu mediul ecuatorial, temperat sau polar). Aceste deosebiri
datorate mediului natural sunt importante dar nu sunt determinante in
dezvoltarea si cristalizarea personalitatii. In anumite limite, omul, pe
baza progresului tehnic si al civilizatiei, poate interveni sa modifice
unele conditii nefavorabile de mediu natural in favoarea sa, utilizand
progresul tehnico stiintific,cristalizandu-si astfel gradul de cultura si
de civilizatie.
Comparativ cu ereditatea, mediul are o influenta mai mare in
formarea si dezvoltarea personalitatii umane. Omul traieste si se
dezvolta in societate, iar societatea, influenteaza sau isi lasa o
amprenta definitorie asupra acestuia. In functie de specificul si de
nevoile sociale fiecare societate isi formeaza proprii ei indivizi. La
nivel national se stabileste idealul educational al fiecarei societati,
programele de invatamant. Institutiile, mass-media, biserica si familia
isi aduc contributia la dezvoltarea personalitatii umane. De pilda,
influenta familiei asupra personalitatii unui individ nu se opreste
niciodata.
Pe de alta parte, la varsta prescolara, copilul prin contactele
multiple pe care le stabileste (cu alti copii, cu cadrele didactice) isi
completeaza bagajul de cunostinte pe care l-a dobandit in familie, isi
dezvolta capacitatea de comunicare, sociabilitatea, leaga noi prietenii.
Este clipa in care el este supus actiunii a doi factori diferiti: familie si
institutii scolare, iar de masura in care parintii si cadrele didactice
colaboreaza si actioneaza in sensul atingerii acelorasi obiective si
finalitati educative, depinde formarea unei personalitati armoioase a
viitorului individ, a viitorului actor social.
 5. Ce rol revine familiei in educația morală a copiilor?

Copilul invata valori morale esentiale din interactiunile zilnice

pe care le are cu cei din jur. Este important ca fiecare interactiune a lui
sa fie fructificata intr-o lectie morala, din care sa afle si sa invete o
multime de lucruri prin care sa-si construiasca in viitor propriul sistem
de principii etice. Pana atunci insa, este datoria ta, ca parinte, sa il
inveti ce si care sunt valorile morale importante, precum diferenta
dintre bine si rau, respectul, corectitudinea etc.

De la naștere și până în momentul în care  poate lua singur

deciziile, copilul este supus influențelor familiale. În perioada
copilăriei, principalul mediu de formare al copilului este familia.
Mediul familial ocupă un loc central în evoluția copilului, de la
imaturitate și până la maturitate.
Ștefan Ludwig Roth spune că un copil se simte în largul său în
momentul în care este el însuși. Și poate fi astfel, doar atunci când se
află în mediul lui familial, obișnuit cu condițiile sale de viață, cu
membrii familiei, cu lucrurile sale (Ionescu, Bocoș, 2009).
În  perioada antepreșcolară, copilul depinde foarte mult de
părinții săi, astfel că tot ei sunt cei care conduc copilul spre ceea ce
cred ei că e mai bine pentru el. Acțiunile de viață curente ale unui
copil sunt realizate neîncetat de infleunța formativă a părinților.
Această influență a  părinților asupra copilului este foarte puternică,
deoarece se sprijină pe afectivitatea naturală dintre aceștia. Un copil se
atașează prima dată de părinții lui, de aceea absența lor sau lipsa de
afectivitate, precum și indiferența lor, pot duce la tulburări grave de
caracter.
Bineînțeles, părinții sunt primele și cele mai importante
persoane care au un rol deosebit în formarea personalității copilului.
Prima persoană intermediară acopilului cu lumea este mama, a doua
fiind tata. În relațiile cu părinții, micuțul cunoaște primele relații
umane. Dragostea parentală se referă la schimbul afect între părinți și
copii. Dacă dragostea este insuficientă sau chiar absentă, copilul
devine nefericit, închis în sine, rezervat, trist, simțindu-se abandonat.
Pe lângă ceea ce îi oferă școala, televizorul, cinematograful,
biblioteca, strada, grupul de joacă, etc., se adaugă și ceea ce primește
de la familie, de la părinți și anume, socializarea sau comunicarea care
este un element foarte important. Socializarea acestuia prin familie,
formarea lui pentru adaptarea la viața socială se realizează în corelație
cu procesul formării  personalității multilateral dezvoltate, nevoie
impusă de trăsăturile societății socialiste în actuala fază de dezvoltare.
Cea mai importantă problemă de educație care realizează
formarea personalității copilului la vârsta copilăriei este cea a
autorității.
Ca și părinte, dăruiești în primul rând dragoste, iubire,
înțelegere, dar fără autoritate în unele situații, nu se rezolvă nicio
problemă. Un copil este tentat să-și încerce părintele, să-l supună la o
mulțime de teste, pentru a putea vedea dacă i se acordă libertate totală
sau o libertate cu anumite limite.
Atitudinea părinților este ceea care contează la final, pentru că
ea stârnește consecințe asupra formării personalității copilului. Un
copil ia aminte din întâlnirea cu autoritatea părintelui și ajunge la
concluzia că părinții sunt cei care îi țin destinul în mâini și care
determină reușita sau eșuarea lui în viață.De aceea, sunt tentați de cele
mai multe ori să le imite gesturile,faptele, prin aceasta formându-se
adaptarea lor. Pentru că copilul este foarte receptiv la influențele
pozitive și negative care se exercită asupra lui, acesta are nevoie să fie
pregătit și modelat, în mare măsură, în interiorul familiei sale, în
special, de  părinții acestuia, care îl ajută să cunoască atât un univers
afectiv, cât și unul social. Atunci când se pune mare accent pe copil,
ne gândim că acesta se formează în timpul maturizării sale.

În concluzie, familia joacă un rol foarte important în educația

morală a unui copil. Principalul model în viața unui copil este
parintele.
 6. Care sunt valorile care vi se par mai importante şi
necesare pentru a fi apărate şi promovate în educaţia morală a
copiilor şi tinerilor?

Valorile cele mai importante și necesare în educația morală,

din punctul meu de vedere sunt: demnitatea, onoarea, onestitatea,
responsabilitatea față de sine, dreptatea și corectitudinea etc.

7. Enumerați câteva documente de drept național și

internațional în care este stipulat dreptul la educație.

Dreptul la educație, Legea educației, Dreptul copilului,

Constituția României.

8. Prezentaţi obiecitvele educaţiei profesionale.

Prin educaţie profesionlă şi vocaţională se înţelege acele tipuri

de educaţie care au ca ideal pregătirea tinerei generaţii pentru
activitate utilă (pentru o meserie sau o profesie) într-un anumit
domeniu al vieţii. Educaţia profesională face din om o fiinţă utilă
pentru sine şi societate. De aceea este absolut necesar ca orice tânăr
să-şi obţină prin studiu o profesie.

Prin educaţia profesională se urmăresc atingerea următoarelor

obiective:

1. Un obiectiv cognitiv. Dobândirea de cunoştinţe

profesionale de specialitate pornită de la o educaţie şi care să asigure o
pregătire de specialitate pe profil larg, pentru a oferi profesionistului
posibilităţi de adaptare la scimbări.

2. Un obiectiv psihomotric-practic. Formarea unor abilităţi

practice de specialitate pe profil larg, care să asigure exercitarea unei
profesii cu randament, dae şi posibilitatea de adaptare şa scimbările
produse , în producţii sau profesii, specializarea realizându-se după
absolvirea şcolii.
 3. Formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi aptitudinilor
profesionale

4. Formarea şi dezvoltarea dragostei faţă de profesia

aleasă. Omul este creatorul muncii şi instrumentul ei, munca pe care o
face să o facă din plăcere şi nu din costrângere. Nu poţi obţine
rezultate bune, în mod constant, fără dragoste de profesie.

5. Educaţie managerială - formarea capacităţii de a conduce

colectiv, de al ucra cu oamenii şi de a rezolva problemele în mod
democratic, etic, economic şi eficient.

9. Realizați diferența dintre: educația formală, educaţia

nonformală, educaţia informală.

Educaţia formală se referă la totalitatea influenţelor

intenţionate, conştientizate, planificate, sistematizate şi organizate,
elaborate în cadrul unor instituţii specializate în vederea formării
personalităţii umane.

Educaţia nonformală cuprinde totalitatea influenţelor educative

ce se derulează în afara clasei sau prin intermediul unor activităţi
obţionale sau facultative.

Educaţia informală include totalitatea informaţiile

neintenţionate, difuze cu care se confruntă individul în mod spontan şi
care nu sunt selectate, organizate, prelucrate şi planificate din punct de
vedere pedagogic.

În educaţia formală pregătirea este elaborată şi asigurată de

către un corp de specialitate (cadru didactic) pregătiţi anume în acest
sens. Pe când în educaţia nonformală acţiunile incluse în acest
perimetru se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi vin în
întâmpinarea intereselor variate, individuale ale elevilor.

În educaţia informală cele mai semnificative mesaje informale

sunt cele emise de mass-media, influenţele cercului de prieteni,
familie etc. Educaţia formală reprezintă o introducere în sfera culturii
şi a pregătirii iniţiale pentru educaţia permanentă.