Tema 2

1. Exemplificati cele 3 mari categorii de resurse la care recurge integrarea

educativa.

Integrarea educativa recurge la 3 mari categorii de resurse:

- resurse materiale

- resurse actional suportive

- resurse umane

Resursele materiale, denumite curent şi resurse tip - echipament constau în

dotările de rigoare, în mobilier, recuzită şcolară obişnuită, dar şi-n diverse dispozitive,
material didactic, specific, instrumentarul de rigoare pentru diversele activităţi
desfăşurate curent în şcoala integrată.

Resursele tip - echipament sunt, de regulă, scumpe, presupun costuri mari

pentru achiziţie, mai ales că sunt tot mai moderne, unele dintre ele chiar sofisticate,
incluzând tehnologie avansată din acest motiv şcolile integrate se confruntă cu un
relativ deficit în acest sens.

Echipamentele folosibile în integrarea educativă se pot afla parţial distribuite

chiar în clasele în care există copii cu nevoi speciale, aflate fiind, de preferat, la
îndemâna acestor educabili sau într-un spaţiu expres amenajat.

De multe ori, în şcolile integrate, marea majoritate a echipamentelor specifice

sunt concentrate într-o unitate centrală din interiorul instituţiei respective ce grupează
cabinetele de asistenţă specializată sau de educaţie specifică (logopedie,
psihoterapie/fizio/ kinetoterapie, ludo/ergo/meloterapie).

Resursele acţional suportative cunoscute mai ales sub denumirea de resurse tip
servicii, există în mod inevitabil, şi-n sfera integrării educative. Ele nu sunt exclusiv
ale şcolii integrate, fiind frecvent dispersate şi-n comunitate, şi mai ales nu sunt
destinate şi oferite exclusiv educabililor aflaţi în dificultate ci aflate la dispoziţia
tuturor educabililor, în măsura în care au nevoie de ele, acest lucru fiind posibil pentru
că serviciile integrării- educative sunt foarte diversificate.
 Există servicii: formale/informale, plătite/gratuite, sistematice/ocazionale,
obligatorii/voluntare,generale/zonale-locale,interne/externe,alternative/complementare.

Printre cele mai importante şi mai uzuale resurse tip - servicii în integrarea
educativă, sunt de menţionat:

 servicii de monitorizare, examinare, diagnoză (a deficienţelor,

disabilităţilor, nevoilor);

 servicii corectiv - terapeutice specifice;

 servicii de asigurare a stării de sănătate;

 servicii de consiliere, orientare, reducere a stărilor conflictuale;

 servicii de cazare, igienizare, „organizare a vieţii alimentare”;

 servicii de supraveghere;

 servicii de transport;

 servicii de socializare;

 servicii complementare (oferite de diverse asociaţii ONG-uri, agentii sau

chiar persoane particulare în regim de voluntariat). ( Ungureanu, D., 2000)

Resursele umane sunt de departe, cele mai importante pentru integrarea

educativă fie şi numai pentru că ele sunt direct implicate în resursele tip - servicii, pe
care le prestează tot oamenii şi tot ele activează practic resursele materiale, altminteri
inerte, doar potenţiale.

În educaţia integrată, în schimb, resursele umane reprezintă toate persoanele,

toţi indivizii implicaţi, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin, mai direct, mai
puţin direct în aceeaşi manieră de informare, formare şi educare amplă şi polivalentă,
cu interschimburile ei intense, frecvente şi optim valorificate între educabili, educatori,
mediul şcolar/social.

Sunt considerate resurse umane pentru o şcoală:

 educatorii (cadrele didactice);

 specialiştii ce asigură servicii corectiv/terapeutice;

 medicii;
  psihologii, asistenţii sociali;

 specialiştii în educaţia integrată;

 liderii şcolii respective;

 autorităţile administrative sau de resort locale;

 părinţii educabililor;

 educabilii înşişi ( Ungureanu, D., 2000 ).

Nucleul resurselor umane îl constituie corpul profesoral, adică educatorii unei

şcoli integrate.

2. Ce categorii de cadre didactice lucreaza cu copiii cu CES integrati in

scoala de masa?

Corpul profesorilor de educaţie integrată grupează, în principiu, trei categorii

de astfel de cadre didactice „specializate la rândul lor, dar într-o măsură rezonabilă şi
funcţională în abordarea integrativ-educativă a educabililor unei şcoli integrate:

 profesorul - tutor

 profesorul de sprijin

 profesorul itinerant

Profesorul - tutor este, de fapt, profesorul titular al clasei integrate, în

ansamblul ei, pentru disciplina respectivă de învăţământ, coordonând practic tot
efectivul acesteia, inclusiv pe cei câţiva educabili cu nevoi speciale. Ei îşi desfăşoară
activitatea curentă, la lecţii, în principal pentru elevii normali ai clasei, nefăcând
abstracţie însă de elevii cu deficienţă din clasă, fiind obligat, în consecinţă, să
conceapă activităţi diferenţiate pentru aceştia, mai ales că, de cele mai multe ori, se
afla singur în sala de clasă, fără sprijinul unor colaboratori.

Activitatea profesorului - tutor se aseamână întrucâtva cu aceea a învăţătorului

de la clasele simultane, o manieră de abordare didactică forţată de împrejurări intrată
deja în tradiţia învăţământului românesc, ce poate fi asimilată unui veritabil pionierat
relativ - artizanal în integrarea educativă a unor educabili cu nevoi cert diferite. Grija
permanentă a profesorului - tutor trebuie să rămână mereu aceea de a-i stimula,
preocupa, provoca, în mod specific, de preferinţă co-participativ, colaborativ şi pe
elevii cu nevoi speciale din clasă, evitând cu orice preţ limitarea doar la integrarea
fizică a acestora (simpla prezenţă şi „lăsarea în pace”), nu numai inutilă, dar de-a
dreptul nocivă sabotantă prin scoaterea din ritm, sincopare în integrarea educativă,
propriu-zisă, pe ansamblul ei. Pregătirea de specialitate a profesorului - tutor, în
domeniul disciplinei/disciplinelor pe care le predă în mod curent, fiind absolvent de
facultate/colegiu, este dublată obligatoriu de, calitatea lui actuală de profesor-
integrator, de toate celelalte trei „blocuri” componente ale competenţei sale bazice,
câştigată cu suficienţă atât prin formarea iniţială, cât mai ales prin cea continuă
focalizată pe problematica teoretică şi practică a integrării educative.

Profesorul de sprijin poate avea o formaţie similară cu cea a profesorului -

tutor, oricare ar fi aceasta, dar cu o accentuare, focalizare expresă pe blocul al treilea şi
mai ales pe al patrulea, din pregătirea sa de bază, realizată printr-o formare continuă
ulterioară, din care să nu fi lipsit cel puţin un Master’s Degree în educaţia integrată.
Sunt cazuri când devin profesori de sprijin chiar licenţiaţii în psihologie, pedagogie,
psiho-pedagogie specială, care şi-au completat formaţia iniţială prin studii aprofundate
în educaţia integrată, şi atunci lucrurile stau şi mai bine, în privinţa competenţei lor
pentru un astfel de post.

Profesorul de sprijin colaborează foarte strâns cu profesorul-tutor, căruia îi este

în principiu subordonat (organizatoric) aflându-se de multe ori împreună în aceeaşi
clasă la lecţie şi concentrându-si atenţia, activitatea (sprijinul) în mod expres pe cei
câţiva educabili cu nevoi speciale fără a se afecta însă caracterul integrator, mereu
necesar al activităţii acestora alături şi împreună cu ceilalţi colegi. Cu alte cuvinte, nu
se admit activităţi net separate, abordări speciale, în clasă la lecţie, ca un nou „germen”
de nociva segregare pentru educabilii cu nevoi speciale, astfel de activităţi, necesare
totuşi uneori putând fi derulate în afara clasei şi lecţiei respective.

Prezenţa şi activitatea profesorului de sprijin în clasa integrată, la lecţii,

împreună cu profesorul tutore al clasei trebuie să fie într-o permanentă „sintonie”.
(Ungureanu, D., 2000)

Profesorul de sprijin devine astfel „omul potrivit la momentul potrivit”, dar şi

„omul providenţial”, într-o şcoală integrată el fiind doar ceva mai mult specializat
decât profesorul - tutor în problematica deficienţelor, dificultăţilor de învăţare, CES şi
a integrării educative, dar în nici un caz, nu încă „specialistul” care nu are ce căuta în
clasa integrată (conform „ortodoxiei” educaţiei integrate).
 Profesorul itinerant este practic tot un profesor de sprijin, pus în situaţia de a-şi
desfăşura, activitatea specifică nu doar, la mai multe clase ale aceleaşi scoli integrate,
ci chiar în mai multe şcoli dintr-o zonă anume.

Având în fond aceeaşi pregătire, aceleaşi competenţe şi atribuţii de sprijin al

profesorului - tutor în clasă, la clasă, la lecţie, el se deplasează, după un program de
principiu, de comun acord stabilit, dar şi la solicitări exprese, extraprogramate, de la o
şcoală integrată la alta, de la o clasă integrată la alta, suportând în plus, servituţiile
itineranţei, dar şi ale colaborării cu mai mulţi profesori - tutori şi lucrului cu elevi cu
nevoi speciale mai diverse, din medii educaţionale diferite din şcoli ale căror „politici
de integrare” şi resurse sunt ceva mai greu de cunoscut, în profunzime.

Profesorul de sprijin şi profesorul itinerant sunt expresia cea mai elocventă

a resurselor umane specifice educaţiei integrate, ei constând în plus, mai mult decât
profesorul - tutor, dar nu atât cât numeroşii specialişti din sfera educaţiei speciale, fiind
la rândul lor suficienţi de abilitaţi, fără a friza „expertismul “ îngust al segregării
educative şi făcând realmente ceea ce este necesar pentru abordarea integraţionistă a
educării tuturor copiilor şi tinerilor în diversitatea lor firească.

3. Exemplificati formele de integrare ale copiilor cu CES.

Integrarea individuală a elevilor cu cerinţe educative speciale

Integrarea în şcoala obişnuită a elevilor cu cerinţe educative speciale

presupune: depistarea cât mai timpurie a elevilor cu cerinţe educative speciale;
identificarea factorilor care afectează randamentul şcolar ( probleme de sănătate,
deficienţe senzoriale, tulburări de limbaj, frecvenţa şcolară, mediul familial);
informarea cadrelor didactice din şcoala obisnuită cu privire la problematica referitoare
la educaţia specială (legislaţie, materiale de specialitate); discuţii cu elevii, părintii
acestora şi cadrele didactice din învăţământul obişnuit cu scopul cunoaşterii reale a
nevilor personale a eleviilor cu cerinţe educative speciale şi al formării unei atitudini
pozitive fată de elevii cu cerinţe educative speciale; adaptarea activităţii cadrelor
didactice la specificul nevoilor personale cu cerinţe educative speciale şi asigurarea
unei baze materiale şi a unor mijloace didactice adecvate; asigurarea unor servicii de
sprijin destinate tuturor elevilor din şcoala obişnuită; elaborarea unor programe
educaţionale care sa ţină cont de natura cerinţelor educative speciale, de personalul
didactic implicat, de frecvenţa şi perioadele de acordare a sprijinului, de materialele
specific existente, diversificarea formelor de integrare şcolară, profesională şi socială;
favorizarea contactelor sociale ale elevilor cu cerinţe educative speciale cu elevii
obişnuţi; valorizarea calităţilor şi capacităţilor de adaptare şi dezvoltare ale copiilor cu
cerinţe educative speciale; monitorizarea progresului elevului cu cerinţe educative
speciale.

Există diferite forme de integrare a copiilor cu cerinţe educative speciale şi

anume:

 Forme de integrare totală parţială-elevii cu cerinţe educative speciale petrec

doar o parte din timpul lor în şcoala obişnuită sau la anumite discipline şcolare unde
pot face faţă;

 Forme de integrare totală- elevii cu cerinţe educative speciale petrec tot

timpul în şcoala obişnuită cu excepţia programelor terapeutice care se pot desfăşura în
spaţii speciale, destinate acestui scop;

 Şi forme de integrare ocazională – participare în comun la diferite excursii,

serbări, întreceri sportive, spectacole, etc.

 Integrarea prin clase speciale integrate în învăţământul de masă

Cerinţele educative speciale desemnează acele cerinţe ori nevoi speciale faţă de
educaţie care sunt suplimentare dar şi complementare obiectivelor generale ale
educaţei pentru copil.
Fară abordarea adecvată a acestor cerinţe speciale nu se poate vorbi de
egalizarea şanselor de acces, participarea şi integrarea şcolară şi socială.Fiecare copil
prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o
evaluare şi o abordare personalizată. Copii cu deficienţe au şi ei aceleaşi trebuinţe în
creştere şi dezvoltare. Aceşti copii au în aceleaşi timp şi anumite necesităţi, particulare,
specifice, individualizate.

Ei sunt diferiţi din punct de vedere al temperamentului, motivaţiilor, capacităţii

chiar dacă prezintă acelaşi tip de deficienţă. Conceptul de cerinţe educative speciale
aspiră la depăşirea tradiţională a separării copiilor pe diferite categorii de deficienţe,
printr-o abordare noncategorială a tuturor copiilor.Educaţia sau şcoala inclusivă
implică cu necesitate pregătirea de ansamblu a şcolii şi societăţii, pentru a primi şi
satisface participarea persoanelor cu handicap la medii şcolare şi sociale obişnuite, ca
elemente componente naturale ale diversităţii umane, cu diferenţele ei specifice.

O nouă deschidere a şcolii moderne- şcoala pentru diversitate

Privită din perspectiva integrării şcoala reprezintă locul/spaţiul unde are loc un
schimb intercultural al valorilor, într-o manieră activă, caracterizată prin participare şi
implicare, o realitate care impune organizarea şcolii după modelul diversităţii. Şcoala
pentru diversitate sau Şcoala pentru fiecare pune accent deosebit pe interrelaţia
continuă intre toţi factorii implicaţi în educaţia copilului, iar programul de lucru derulat
în şcoală se materializează în acţiuni şi activităţi concrete, focalizate pe analiza
nevoilor reale ale copilului, valorificarea resurselor şcolii şi a resurselor existente în
comunitate, stabilirea unor obiective care sa îmbine armonios nevoile şi resursele
amintite anterior. În acest mod, şcoala se integreaza şi se implică activ in viaţa
comunitară, iar copiii, prin relaţionare cu realitatea obiectivă a comunităţii, sunt
socializaţi şi integraţi la randul lor în comunitate. Legătura/medierea dintre părinti,
profesori şi profesorii de sprijin este făcută de specialiştii care studiază fenomenul din
punct de vedere teotetic(cadre didactice universitare, cercetători, experţi, consilieri
curriculari). Şcoala pentru diversitate pune în centru atenţiei sale persoana umană ca
fiinţa originală, unică şi irepetabilă, accentuand ideea că in fiecare societate există
persoane diferite, grupuri diferite, motivaţii, ratiuni şi puncte de vedere diferite.