Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

3
MODULUL 3:
COPII CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE/
NEVOI SPECIALE. COPII ÎN DIFICULTATE.
Timpul mediu necesar pentru studiu: 120 minute.

Obiective educaţionale
În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe
şi aptitudini:
- Cunoaşterea şi operarea cu conceptele corecte privind situațiile
speciale ale copiilor
- Evitarea utilizării unor concepte inadecvate.

Cuvinte cheie:
Copii cu cerințe educative speciale, copii cu nevoi speciale, copii aflați în
dificultate, neglijență materială, educativă, afectivă

Cuprinsul Modulului:
Modulul 3: COPII CU CERINŢE EDUCATIVE SPECIALE/ .............57
NEVOI SPECIALE. COPII ÎN DIFICULTATE.
3.1 CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE VS. NEVOI SPECIALE ..........58
3.1.1 Cerințe educative speciale ...............................................................58
3.1.2 Nevoi speciale..................................................................................61
3.2 COPIL AFLAT ÎN DIFICULTATE ......................................................63
Subiecte pentru autoevaluare........................................................................65
Teste grilă pentru autoevaluare.................................................................65
Subiecte pentru evaluare şi control...............................................................66
Întrebări de evaluare .................................................................................66
Rezumatul acestui Modul .............................................................................67
Bibliografie...................................................................................................68

57
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 3

Dacă până acum ți-ai însușit trei dintre conceptele fundamentale ale
psihopedagogiei speciale pe care le poți utiliza cu referire la persoanele/
copiii cu dizabilități, pe parcursul acestui modul vei avea ocazia să înveți și
altele, foarte des utilizate în literatura de specialitate, cu precădere cu
referire la copiii cu dizabilități sau aflați în alte situații speciale.
În context educaţional se utilizează frecvent sintagma copil cu
cerinţe/ nevoi educative speciale [C.E.S.] iar în cel al asistenţei sociale se
utilizează mai ales sintagma copil/ persoană aflată în dificultate. Aceste
sintagme înglobează o varietate de situații speciale care generează cerințele
educative speciale sau care sunt considerate nevoi speciale ori plasează
persoana în dificultate (nu numai prezența unei dizabilități), incluzându-le
pe cele generate de factori socio-economici.

3.1 CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE VS.

NEVOIE SPECIALE

Cu siguranță ai auzit până acum sintagma “copil cu cerințe educative

speciale” [cu C.E.S.] sau “copil cu nevoi educative speciale”. Uneori se
folosește și cea de “copil/ persoană cu nevoi speciale”, a cărei corectitudine
poate fi contestată, însă, foarte ușor. De aceea, nu îți recomandăm să o
folosești și vei vedea în continuare din ce motiv.

3.1.1 CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE

Sintagma “cerinţe educative speciale” (CES) a fost lansată pentru

prima oară în Marea Britanie în 1978, odată cu raportul Warnock, document

58
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

reprezentativ pentru reforma educaţiei speciale din această ţară, iar în anii
'90 a fost introdusă şi în terminologia UNESCO.
În ţara noastră, CES a devenit un concept uzual concomitent cu
dezvoltarea învăţământului integrat, care promovează educaţia centrată pe
elev. Acest curent educaţional are la bază filozofia normalizării, care
consideră că diferenţele dintre oameni sunt fireşti, ţin de natura umană. În
consecinţă, învăţământul trebuie să se adapteze la aceste diferenţe şi la
cerinţele de educaţie care derivă din ele. Expresia cerinţe educaţionale
speciale se referă la acele cerinţe specifice faţă de educaţie (derivate sau nu
dintr-o deficienţă), care sunt suplimentare, dar şi complementare
obiectivelor generale ale educaţiei pentru un copil (Gherghiu, 2005).
În opinia lui Vrășmaș (1996, p. 27), c erinţele educative speciale
(C.E.S.) „desemnează necesităţile educaţionale complementare
obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care
solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/ sau
caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o
intervenţie, prin reabilitare/ recuperare corespunzătoare”.
Conform Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare
([OECD], apud MECTS, UNICEF & Asociația RENINCO, 2010), cerințele
educative speciale pot fi incluse în următoarele categorii:
Categoria A - se referă la cerinţele educative speciale care derivă din
diferite tipuri de dizabilități (pe care le au, de exemplu, cei nevăzători sau cu
vedere parţială (ambliopi), surzi sau cu auz parţial (hipoacuzici), cu
dizabilitate mintală, cu dizabilităţi multiple). Din punct de vedere
medical, aceste cerinte sunt considerate de regulă ca derivate din
afecțiuni organice (de structuri sau functii).
Categoria B - se referă la cerinţele educative ale elevilor care au
dificultăţi de învăţare şi care nu apar în mod evident sau în primul rând
direct legate de factori care pot justifica includerea în categoria A sau C.
Categoria C - se referă la cerinţe educative speciale care sunt
considerate ca fiind în primul rând rezultatul unor factori socio-economici,
culturali şi/ sau lingvistici (de exemplu: imigranţi, minorităţi etnice).

59
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

Orice copil/ elev poate avea CES într-o perioadă sau alta a
şcolarităţii sale, pe diverse perioade de timp şi la diferite nivele și
intensitati, de solicitare a unui sprijin suplimentar.
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
(UNESCO) descrie CES ca fiind un continuum al problemelor speciale în
educaţie, de la cele mai grave (legate de dizabilităţi) la dificultăţi şi tulburări
de învăţare şi comportament.
Deşi pare un termen ambiguu, CES constituie o formă relevantă în
plan psihopedagogic, deoarece vizează cu claritate necesitatea
individualizării evaluării şi demersului educaţional, analiza plurifactorială şi
dinamică a cauzelor eşecului şcolar. Cu alte cuvinte, se pune problema
evaluării din perspectivă educaţională şi nu medicală. O asemenea manieră
de înţelegere este mai aproape de idealul şcolii viitorului care îşi doreşte să
ofere servicii varietăţii de cereri educative exprimate de copii diferiţi, fără a
mai fi un mediu exclusivist (OECD, 2007, p. 13).

Autoevaluare:
Dacă ai înţeles paragrafele parcurse până aici, atunci te rog
să răspunzi la următoarea întrebare:
Ce desemnează cerințele educative speciale?
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................
...........................................................................................

60
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

Dacă consideri că ai răspuns corect, verifică-te mai jos. Dacă

nu, atunci te rog să revenii asupra paragrafelor parcurse până
acum, pentru a le aprofunda.

Răspunsul corect la întrebarea anterioară este:

Cerințele educative speciale desemnează necesităţil e
educaţionale complementare obiectivelor generale
ale educaţiei şcolare, necesităţi care solicită o
şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/
sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de
învăţare), precum şi o intervenţie, prin reabilitare/
recuperare corespunzătoare

Dacă ai răspuns corect, te felicit!

Dacă nu, atunci trebuie să revii asupra paragrafelor parcurse
până acum, pentru a le aprofunda.

3.1.2 NEVOI SPECIALE

În ultima vreme, în România (şi nu numai) s-a vorbit adesea despre

persoane sau „copii cu nevoi speciale”, uneori și pentru a înlocui sintagma
„persoană sau copil cu dizabilitate”. Întrebarea la care te rugăm să-ți răspunzi în
acest sens, pentru a înțelege mai bine această sintagmă, este: Care sunt nevoile
speciale ale unei persoane, fie că are sau nu anumite dizabilități? Dacă ai
răspuns la întrebarea anterioară, crezi că există anumite nevoi speciale pe care
le au persoanele cu dizabilități? Atunci te rugăm să cauți în dicționar ce este
aceea o nevoie și să analizezi dacă se modifică răspunsul tău la întrebările de
mai sus. Ești de aceeași părere? Atunci te rugăm să cauți și să analizezi
ierarhizarea nevoilor fundamentale după Maslow (sau piramida trebuințelor
umane). Dacă vom raporta, de exemplu, un nevăzător la această „piramidă a

61
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

trebuinţelor” propusă de A. Maslow, vom sesiza că nevoile/ trebuinţele

enunţate nu sunt deloc „speciale”, ci necesare şi fireşti. Concluzia este că
persoana cu anumite dizabilităţi nu are „nevoi speciale”, ci are nevoie de un
sprijin special sau de modalități diferite pentru satisfacerea unor nevoi
fireşti.
Așadar, atunci când ne referim la persoanele cu dizabilități, această
sintagmă este preferabil să fie înlocuită cu cele prezentate anterior.
O definiție a sintagmei de nevoi speciale mai ușor de acceptat și care
sugerează, în contextul dizabilității și nu numai, o utilizare mult mai
restrânsă decât se practică în prezent, este dată de F. E. Verza (2002), în
opinia căruia persoanele cu nevoi speciale sunt „acei oameni care trebuie
antrenaţi într-un program de asistenţă socială nu numai pentru a putea
trece mai uşor peste perioada de criză apărută în viaţa lor, dar şi pentru
refacerea propriilor resurse şi capacităţi prin efort personal, prin efortul
statului şi al comunităţii din care fac parte în vederea eliminării treptate a
situaţiei dificile prin care trec aceştia ”.
Astfel, copiii cu nevoi speciale sunt considerați cei proveniți din
medii sociale defavorizate, cei instituţionalizaţi (din centrele de plasament),
copiii delincvenţi, copiii străzii, cei abuzaţi sau maltrataţi fizic şi psihic,
copii care suferă de afecţiuni cronice sau cei care aparțin unor minorităţi
etnice sau religioase și care traversează o perioadă de criză în viața lor. Cu
toate acestea, acești copii au aceleași trebuințe de creștere și dezvoltare ca și
ceilalți, necesitând un sprijin special sau modalități diferite pentru
satisfacerea acestora. Considerăm că mult mai potrivită și pentru aceste
situații este , oricum, sintagma “copil sau persoană aflată în dificultate”.

62
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

3.2 COPIL AFLAT ÎN DIFICULTATE

Așa cum ai văzut mai sus, noi propunem utilizarea sintagmei “copil
sau persoană aflată în dificultate” în locul celei de “copil sau persoană cu
nevoi speciale” și nu ca o variantă alternativă. De a semenea, considerăm că
nici una din sintagmele de mai sus nu sunt variante potrivite pentru a ne
referi la copilul sau persoana cu dizabilitate, decât dacă, suplimentar
dizabilității, se află și în dificultate.
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 26 din 22.08.1997 (Art. 1)
Copilul se află în dificultate dacă dezvoltarea sau integritatea sa
fizică sau morală este periclitată, datorită mediului social în care
trăieşte sau a calității sociale a familiei din care acesta provine.

În acest sens, atât copilul cu dizabilitate cât şi cel fără dizabilitate se

pot afla, la un moment dat, în dificultate. Din perspectiva definiției de mai
sus, se înțelege că nu se află în mod obligatoriu în dificultate un copil care
are o dizabilitate. Foarte mulţi copii cu dizabilități beneficiază de familii
protectoare, iubitoare și care sunt preocupate să răspundă adecvat nevoilor
lui educative speciale.
Pe de altă parte, cunoști deja importanța pe care o are mediul social
în amplificarea sau diminuarea handicapului unei persoane. Și în cazul
copilului aflat în dificultate rolul decisiv şi poate unic îl are societatea cu
componentele ce o alcătuiesc, putând determina apariţia handicapului socio-
afectiv sau al privării sociale.
Handicapul socio-afectiv sau al privării sociale poate fi determinat
de trei tipuri de neglijare (De Harte, 2000):
1. neglijarea materială
2. neglijarea educaţională
3. neglijarea afectivă
1. Neglijarea materială – înseamnă că nu se acordă atenţie nevoilor
fundamentale ale copilului, periclitând sănătatea şi siguranţa copilului.

63
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

Copilului îi lipseşte hrana, îmbrăcămintea, adăpostul (nu are unde să

doarmă, să locuiască), îngrijirea medicală etc.
2. Neglijarea educaţională presupune lipsa unor obiective şi
strategii educaţionale adecvate cu privire la copil. În privinţa regulilor
necesare în evoluţia copilului, acestea fie nu există, fie sunt foarte restrictive
sau foarte permisive. În toate aceste situaţii copilul este privat de dreptul de
a fi educat în vederea socializării.
3. Neglijarea afectivă – este cea mai importantă formă de neglijare.
Prin această formă de neglijare, copilului îi va fi afectată siguranţa şi
securitatea fundamentală. Copilul nu primeşte suficientă dragoste, sprijin,
atenţie, căldură din partea mediului social şi în primul rând, din partea
familiei. Copilul nu este alintat, mângâiat, lăudat, încurajat.
Legat de neglijarea afectivă se dezvoltă o „teorie a ataşamentului”
care defineşte starea de ataşament ca fiind, în esenţă, apropierea
preferenţială, dezinteresată a unei persoane de altă persoană indiferent de
vârstă. Nesatisfacerea acestei stări încă de la naştere poate detrmina
perturbări în evoluţia ulterioară a copilului. Despărţirea în primul rând de
mamă determină apariţia unei „tulburări primare de ataşament” cu
repercursiuni dramatice, dacă nu se va încerca substituirea acesteia.
Neglijările materiale, educaţionale sau afective pot determina
handicapuri social-afective manifestate prin comportamente caracterizate
prin: lipsă de încredere în oameni, duritate, incapacitatea „deschiderii” faţă
de alte persoane, egoismul şi lipsa solidarității cu cei de aceeaşi parte, lipsa
capacităţilor de comunicare, sau de socializare etc.

64
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

Subiecte pentru autoevaluare:

Teste grilă pentru autoevaluare:

1. Un copil neglijat afectiv de părinţi este un copil aflat în dificultate.
a) Adevărat
b) Fals
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

2. Sintagma copil cu nevoi speciale este corectă.

a) Adevărat
b) Fals
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

3. Un copil neglijat educativ este un copil aflat în dificultate.

a) Adevărat
b) Fals
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

4. Copiii cu dizabilități sunt copii aflați în dificultate.

a) Adevărat
b) Fals
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

5. Persoanele cu dizabilități au nevoi speciale.

a) Adevărat
b) Fals
Răspunsul pe care îl consideri corect este: ............................

65
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

Dacă ai răspuns la testele grilă de mai sus, verifică-ți răspunsurile

confruntându-le cu cele din tabelul următor:

Nr. întrebării Răspunsul corect: Nr. întrebării Răspunsul corect:

1. a 4. b
2. b 5. b
3. a

Subiecte pentru evaluare şi control

Întrebări de evaluare
1. De ce sintagma „copii cu nevoi speciale” trebuie copletată cu nevoia
de „sprijin special”?
2. De ce utilizarea sintagmei C.E.S. este preferabilă utilizării altor
sintagme?
3. Care sunt principalele categorii de CES?
4. Ce înţelegi prin „copil aflat în dificultate”?
5. Care sunt factorii care determină dificultatea copilului din perspectiva
sintagmei “copil aflat în dificultate”?
6. Dacă vorbim de un copil al străzii, ce sintagmă este mai potrivită și de
ce?

66
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

Rezumatul acestui Modul:

Cerinţele educative speciale (C.E.S.) se referă la necesităţile

educaţionale complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare,
necesităţi care solicită o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale şi/
sau caracteristice unei deficienţe (ori tulburări de învăţare), precum şi o
intervenţie, prin reabilitare/ recuperare corespunzătoare.
Deşi pare un termen ambiguu, CES constituie o formă relevantă în
plan psihopedagogic, deoarece vizează cu claritate necesitatea
individualizării evaluării şi demersului educaţional, analiza plurifactorială şi
dinamică a cauzelor eşecului şcolar.
Pentru a ne referi la copilul sau persoana cu dizabilitate, sintagma
“copil sau persoană aflată în dificultate” este potrivită doar dacă suplimentar
dizabilității, ace asta se află și în dificultate. Copilul se află în dificultate
dacă dezvoltarea sau integritatea sa fizică sau morală este periclitată,
datorită mediului social în care trăieşte sau a calității sociale a familiei din
care acesta provine.

67
Mo d u l ul 3 – Fu n d a men t ele p s ih o p ed a g o g iei sp e cia l e

BIBLIOGRAFIE

Chelemen, I. (coord.), Peter, K., Boros, D., Perte, A., Onicas, R. (2010).
Elemente de psihopedagogie specială. Oradea: Editura Universităţii
din Oradea
De Harte (1997). Social deprivation. Ipsoc, Kortrijk, Belgium
Gherghiu, F. (2005). Modalităţi de intervenţie personalizată în cadrul
învăţământului integrat. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană
MECTS, UNICEF & Asociația RENINCO. (2010). Strategia naţională privind
învăţământul persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale în contextul
educaţiei incluzive. Proiect propus pentru consultare si dezbatere. Preluat
de pe http://www.edu.ro/index.php/articles/13615, la data de 10.05.2011
Ordonanţa de urgenţă nr. 26 din 22/08/1997 privind privind protecţia
copilului aflat în dificultate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 276 din 24/07/1998
Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare [OCED] (2007).
Politici in educaţie
Pentru elevii în situaţie de risc și pentru cei cu dizabilităţi din europa de
sud-est. România. Paris: OCED
Verza, F.E. (2002). Introducere în psihopedagogia specială şi în asistenţa
socială. Bucureşti: Editura Fundaţiei Humanitas

68