1.3.

ALTERNATIVE EDUCAȚIONALE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Ce sunt și cum sunt definite acestea?

Daca sistemul educational public este construit pentru a oferi experienta de
invatare comuna, uniformizata pentru toti cei implicati in proces, educatia alternativa pune
accentul pe dezvoltarea innascuta a naturii umane aplecandu-se asupra intereselor,
talentelor, stilului de invatare al fiecarui copil in parte.

„Alternativele pedagogice reprezintă acele variante de organizare şcolară care

conferă diferite soluţii de schimbare a perceptelor oficiale, aplicate intr-o anumită epocă
sau intr-un anumit context” Dicţionar de termeni pedagogici- Sorin Cristea Învățământul
alternativ este „activitatea care se desfăşoară in instituţii şcolare, după obiective,
organizare, conţinut, forme de predare şi invăţare, mijloace, viaţa şcolii şi activitatea
părinţilor, cu abatere totală sau parţială de la caracteristicile unitare ale şcolii de stat şi
care oferă o variantă de instruire şi educare” Dicţionarul de pedagogie - Horst Schaub
şi Karl Zenke.
Cu alte cuvinte alternativele educationale vin să ofere variante de funcționare și
organizare care să înlocuiască sistemul scolii tradiționale. Să vedem asadar ce presupune
fiecare dintre acestea.

1.Pedagogia Waldorf
„Pedagogia Şcolii Waldorf nu este un sistem pedagogic, ci o artă, cu scopul de a trezi
ceea ce există in om” (Rudolf Steiner, 1998, p. 24)
In şcolile Waldorf se urmăreşte educarea copilului in ansamblul său, atat cognitiv,
afectiv, atitudinal, motivaţional, cat şi artistic sau in domeniul manualităţii, armonizandu
se, astfel, procesul educaţional. Activitățile şcolare nu sunt privite ca scop in sine, ci ca
mijloace educaţionale. Responsabilitatea pedagogiei este să răspundă nevoilor fizice,
sociale, emoţionale, intelectuale şi spirituale specifice fiecărei faze de dezvoltare. Intr-o
şcoală Waldorf, copilul poate să descopere lumea din mai multe perspective:
ştiinţifice,artistice şi tehnic-meşteşugăreşti. Această şcoală işi propune dezvoltarea
copiilor şi tinerilor din toate punctele de vedere, ştiinţa fiind insufleţită prin artă şi legată
de viaţa zilnică prin practică, in toţi anii de studiu.

Pedagogia Waldorf preferă clasele numeroase, alternativ cu impărţirea pe grupe la

disciplinele de specialitate (de exemplu, limbile străine, informatică etc.). Aceasta se
sprijină pe ideea că orice copil invaţă din propriul imbold, prin urmare, nu este necesară
nici permanenta grijă acordată individual copilului, nici ruperea unităţii clasei, şi nici
selecţia conformă cu nivelul performanţelor.

Educaţia intelectului prin ştiinţe poate cultiva antipatia, distanţa, individualismul,

concurenţa, pe cand educarea sufletescului prin arte şi meşteşuguri cultivă simpatia,

1
apropierea, colaborarea. Ambele laturi ale educaţiei sunt la fel de importante pentru un
om echilibrat, dornic să-şi controleze singur viaţa.

Disciplinele şcolare nu sunt privite ca scop in sine, ci ca mijloace educaţionale, drept

pentru care nu se dau note sau calificative, elevii primind la sfarşitul clasei o caracterizare
scrisă de invăţător sau de profesori. Şcoala Waldorf este o şcoală fără note. La sfarşitul
fiecărui an şcolar, elevul primeşte un certificat in care fiecare profesor descrie activitatea
sa din toate punctele de vedere, pentru ca in registrul matricol acesta să fie transformat
intr-o notă sau intr-un calificativ.

Din aceste certificate, părinţii află mult mai multe despre copilul lor decat dintr-o medie.
In registrul matricol este cuantificată activitatea elevului la fiecare materie cu un
calificativ sau notă, echivalente cu evaluarea făcută in timpul anului.

2. Pedagogia Montessori

In fiecare copil se află un impuls natural către creştere, către propria formare. El posedă
sensibilităţi speciale, care il determină să dobandească anumite calităţi (Maria
Montessori, 1938, p. 38).

Maria Montessori consideră că dezvoltarea copilului este susţinută de instincte, care se

manifestă in anumite perioade, sarcina educatorului fiind aceea de a crea condiţiile
optime pentru satisfacerea lor. Deasemenea a accentuat ideea conform căreia fiecare copil
trebuie văzut ca un individ cu personalitate unică, un potenţial intelectual unic şi un stil
personal de a invăţa. Educatorii trebuie să respecte valoarea intrinsecă a fiecărui copil,
insuflandu-i dragostea de a invăţa, care să dureze intreaga viaţă. Este foarte important ca
părinţii şi educatorii să cunoască şi să respecte nivelul de dezvoltare şi rata progresului
pentru fiecare copil, in mod individual, aşa cum este el.

Materialul senzorial pus la dispoziţia copiilor va fi alcătuit dintr-un sistem de obiecte

grupate după o anumită calitate a corpurilor, cum ar fi culoarea, forma, dimensiunea,
sunetul, asperitatea, greutatea etc. Materialele didactice nu sunt utilizate insă de educator,
ci de copii, după inclinaţiile şi interesele lor. Numai in acest fel, ei işi dezvoltă potenţialul
fizic şi psihic. De aceea, prima formă a intervenţiei educatoarei ar trebui să aibă ca scop
indrumarea copilului pe calea independenţei.

Seturile de materiale sunt aşezate pe rafturile deschise, vizibile şi la o inălţime potrivită

cu cea a copiilor, in cele patru arii de dezvoltare: viaţa practică, dezvoltarea senzorială,
dezvoltarea limbajului, matematică. Fiecare obiect are locul lui, mereu acelaşi.
Materialele sunt aşezate după grad de dificultate şi fiecare zonă conţine materiale
specifice tematicilor respective. Ele reprezintă curriculum-ul materializat, oferindu-le
2
copiilor posibilitatea să lucreze independent, cu plăcere şi interes, stimulandu-le atenţia şi
autocontrolul.
 Copilul este liber să aleagă dintre materialele care i s-au prezentat şi după ce termină de
lucrat cu ele ştie că trebuie să le aşeze pe raft in acelaşi loc şi in aceleaşi condiţii, gata
pentru următorul copil interesat de aceeaşi activitate.

Educatorul Montessori nu pedepseşte copiii niciodată, dar nici nu le oferă recompense. Se

consideră că singura recompensă de care are nevoie un copil este cea provenită din
mulţumirea de sine, din faptul că a realizat un lucru bun şi corect, bazandu-se pe propriile
lui puteri.

3. Pedagogia Reggio Emilia

Loris Malaguzzi, profesor de scoala primară, este cel care pune bazele acestei pedagogi.

La baza acestei educații stă copilul vazut ca fiind “puternic, competent, cu potentialuri
deosebite, fiind conectat cu ceilalti copii si cu adultii”. Malaguzzi spunea despre copil ca
“este facut din o suta de parti. Are o suta de limbaje, o suta de maini, o suta de ganduri, o
suta de moduri de a gandi, de a se juca, de a vorbi…”motiv pentru care, in institutiile de
invatamant “Reggio”, copiii sunt implicati in cele mai diverse activitati, cum ar fi:
desenul, sculptura, dansul, pictura, jocuri de constructie, jocuri de rol, modelaj, muzica,
citit si scris. Acestea se desfasoara cu ajutorul unor materiale cat mai naturale, pe care
copilul “sa le poata folosi ajutandu-se de toate simturile sale”, formandu-se “o adevarata
legatura intre copil si materiale”, astfel incat copilul le va percepe ca “instrumente ale
invatarii si descoperirii”.

Principiile care stau la baza acestei metode alternative de invatare atat in gradinite, cat si
in scoli, sunt:

∙ Modalitatea de invatare este aleasă de catre copil in functie de interese; ∙ Interacțiunea cu cei
din jur îi ajută pe copiii să se înțeleagă și să se faca înțeleși; ∙ Sunt ascultati si încurajați sa
formuleze propriile puncte de vedere si propriile intrebari;
∙ Profesorul este vazut ca un partener al copilului in procesul de invatare; ∙ Locul în care se
desfășoară activitățile, spațiile comune sunt puternic valorizate; Grupele/ clasele sunt
pregatite sa gazduiască până la 10- 12 copii in care se incearca idei noi, se colaboreaza, se
negociaza. Aici copiii se pot implica in diverse activitati. Materialele sunt asezate la nivelul
copiilor, fiind puse in cosuri pentru a fi vazute si folosite oricand. Ele sunt alese pentru a
stimula descoperirea si invatarea, fiind preferate cele naturale. Printre ele se pot regasi:
bucatele de scoarta de copac,frunze, pietricele,

3
scoici, seminte, nuci, castane, ghinde, conuri de brad, crengute etc. Adesea se folosesc si
materiale reutilizabile, ca de exemplu, bucati de material ramase dupa confectionarea
unui articol vestimentar, betele de la inghetata pe bat, piese din ceramica ramase de la un
mozaic, cutii de carton.
4. Programul Step-by-Step

Programul oferă o alternativă ce prevede individualizarea instruirii, dar şi activităţi ale

intregii clase, activităţi de grup, activităţi desfăşurate pe centrele de activitate special
amenajate, participarea familiei la procesul educativ. La prima vedere, aceste
caracteristici coincid cu cele ale invăţămantului tradiţional, primar şi preşcolar. Diferenţa
survine insă din felul in care este planificat, organizat şi desfăşurat intreg procesul
educativ. Realizatorii programului sunt constituiţi intr-o echipă de educatori: două
educatoarea/invăţătoarea, directorul unităţii, părinţi, voluntari.

Alternativa educaţională Step-by-Step promovează educaţia centrată pe copil, predarea

orientată după nevoile şi interesele copilului, individualizarea pregătirii, invăţarea
organizată in centre de activitate, implicarea familiei şi comunităţii in educaţia copiilor,
respectarea şi aprecierea diversităţii umane, susţinerea incluziunii grupurilor defavorizate.

Echipa de educatori trebuie să le ofere copiilor materiale de invăţare suficiente şi

atractive, incurajand jocul şi activitatea in centre, pentru care ei optează in mod liber.
Centrele pot varia de la clasă la clasă, cele principale fiind: alfabetizare (citire-scriere),
construcţii, matematică, artă, bucătărie, ştiinţă, joc de rol. Activitatea pe centre (sectoare)
le permite copiilor să lucreze bazandu-se pe interesele şi abilităţile proprii, realizandu-se,
astfel, individualiarea instruirii.

Copiilor trebuie să li se ofere ocazii de dezvoltare a aptitudinilor şi talentelor de care dau

dovadă. Cel mai bun loc care le oferă acest lucru este mediul de invăţare natural. De
aceea, clasa trebuie să semene cu un astfel de mediu.

Programul Step-by-Step aderă la o individualizare a procesului de predare, care respect

eforturile şi capacităţile intelectuale ale fiecărui copil in efortul său de a-şi insuşi
cunoştinţe.

Invăţătoarea are mai multe roluri in cadrul clasei Step-by-Step. Ea este cea care ia decizii,
cea care facilitează invăţarea, cea care observă şi evaluează rezultatele invăţării, un model
de urmat. Aceste roluri sunt asemeni responsabilităţilor, ele sunt o parte din obligaţiile
invăţătoarei intr-o clasa axată pe dezvoltarea copilului. Ea trebuie să răspundă şi să
satisfacă nevoile elevilor şi să promoveze dezvoltarea lor.

4
Programul Step-by-Step pentru preşcolari şi elevii din clasele primare promovează activ
părinţii ca parteneri şi susţine organizarea Asociaţiilor de Părinţi. Scopul unei asociaţii de
părinţi intr-o şcoală este de a asigura o legătură directă intre toţi părinţii şi intre părinţi şi
şcoală. Aceşti adulţi işi asumă angajamentul de a oferi copiilor lor ce este cel mai bine. O
asociaţie de părinţi este o modalitate acceptată de aceştia de a fi permanent implicaţi in
viaţa şcolii ca voluntari.
5. PLANUL JENA
Această alternativă pedagogică se leaga de numele lui Peter Petersen, de la
Universitatea Jena din Germania, acolo unde, în 1924 a fost iniţiat un experiment şcolar.
Cu timpul, văzându-se rezultatele remarcabile obţinute, Planul Jena a început să fie
folosit pe scară largă, el bazându-se pe următoarele principii pedagogice:

∙ gruparea – majoritatea timpului este petrecut de copii în grupuri eterogene de vârstă,

după modelul familial;
∙ activităţile de bază sunt cele care definesc fiinţa umană – conversaţia, jocul, lucrul
(munca), serbarea (serbările marchează începutul şi sfârşitul de săptămână,
aniversările, sosirea sau plecarea unui copil din şcoală ori din grupul de bază,
sărbători religioase sau naţionale, alte evenimente importante din viaţa
individuală, a şcolii sau a comunităţi);
∙ participarea efectivă a copiilor este semnificativă în organizarea experienţelor
educaţionale şi a activităţii, în amenajarea spaţiului, managementul clasei,
stabilirea regulilor etc.
În alternativa Jena exista mai multe tipuri de grupuri:
✔ grupuri de bază – din care pot fi identificate un număr de 4, în care, în funcţie de
ritmul individual elevii pot sta mai mult sau mai puţin, dar anual o treime trebuie
să paraseasca grupul: – inferior (6-9 ani); – mijlociu (9-12 ani); – superior (12-14
ani); – de tineret (14-16 ani);
✔ grupuri de masă – formate spontan în jurul unei mese, în funcţie de afinităţile şi

interesele copiilor. Sunt grupuri mici, de 3-6 persoane şi foarte dinamice; ✔ grupuri de
lucru – de nivel, în care criteriul vârstei este legat de cel al capacităţii de înţelegere;
Organizarea pe grupuri determină şi o altă organizare a cursurilor, în loc de orar
zilnic, există doar un orar săptămânal.
În procesul de învăţământ se combină mai multe tipuri de cursuri:
✔ de iniţiere – a elevilor mai mici în deprinderi de bază;

✔ opţionale;

✔ de nivel – conţinuturile sunt împărţite pe mai multe niveluri, supraordonate;

✔ de fixare – cadrul didactic lucrează împreună cu elevii;

Durata optimă a unei unităţi de predare-învăţare este de 75 de minute, în functie
de tipul activităţii. La începutul şi la sfârşitul zilei, respectiv al săptămânii se fac întalniri
în grup şi cu toată şcoala, în care se prezintă și se dezbat proleme de interes comun.

5
Dintre metodele si mijloacele cele mai utilizate de învatamant în alternativa Jena
sunt de menţionat:
 ✔ conversaţia (dialogul) – în diverse forme, obligatoriu la început şi final de
săptămână;
✔ jocul – cu deosebire în primii trei ani dar şi mai târziu, ca formă de recapitulare; ✔
munca – utilizată în toate tipurile de cursuri, combinată adesea cu conversaţia şi
jocul;
✔ serbarea – loc şi rol foarte important în viaţa şcolară, având un caracter social
foarte pronunţat;
Din punct de vedere al conţinuturilor educaţionale, acestea nu sunt diferite de cele
ale şcolii tradiţionale, astfel încât copiii au oricând posibilitatea să migreze de la o şcoală
organizată după Planul Jena la una tradiţională şi invers. Materiile sunt însă tratate
interdisciplinar şi se porneşte – pe cât posibil – de la situaţii autentice de învăţare.
Ţinându-se cont de particularităţile de vârstă ale copiilor, la nivel preşcolar şi
primar se pune accent deosebit pe intrarea în contract direct cu natura şi lumea
înconjurătoare în general, deoarece experienţa personală este cea mai bună bază pentru
învăţare.
Câteva rezultate pozitive înregistrate până în prezent de cei care lucrează după modelul
Planului Jena sunt:
– entuziasmul mai mare al educatoarelor şi copiilor pentru viaţa din grădiniţă, grija mai
mare cu care educatoarele pregătesc procesul educativ;
– gradul mai mare de independenţă al copiilor faţă de adulţi şi astfel descătuşarea forţelor
lor lăuntrice, stimularea fanteziei şi a spiritului lor de iniţiativă;
– îmbogăţirea grădiniţei cu diferite materiale didactice;
– mai buna împărţire a spaţiului din grădiniţă;
– conlucrarea mai strânsă a personalului cu părinţii copiilor din grădiniţă; – accentuarea
mai puternică a responsabilităţii, puterii de decizie, implicării şi libertăţii fiecărui
membru al comunităţii educaţionale;
– rezultatele copiilor care sunt într-un proces continuu de învăţare naturală

Ce anume au in comun pedagogiile alternative?

∙ Importanta mediului in care se invata- relatia dintre invatarea eficienta si bunastarea
emotional este intretinuta prin atentia deosebita asupra esteticii mediului. ∙ Metode educative
orientate catre elev- abordarea vizeaza concentrarea asupra copilului si asupra a ceea ce il
preocupa cu precadere, care sunt interesle, talentele si stilul de invatare.
∙ Interesul
si motivatia- ideea comuna pedagogiile alternative ca elevii invata cel mai bine
cand sunt interesati si motivati pentru un anumit subiect.
∙ Gama larga de resurse de invatare- care inlesnesc invatarea individuala dar si colaborarea.
Pedagogia alternativa cuprinde asadar, abordari educationale care sunt diferite de
educatia traditional. Insa un astfel de mediu de invatare poate fi imprementat in linii mari
si in gradinitele/scolile de stat sau cele private.

6
Surse bibliografice:
∙ OMECTS nr. 5571 / 2011, actualizat, privind Regulamentul de organizare și funcționare a
învățământului preuniversitar altenativ;
∙ Albulescu,Ion, Pedagogii alternative, Editura ALL, Bucuresti, 2014 ∙ Albulescu, Ion,
Doctrine pedagogice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007
∙ Berk,L.,Winsler, A.,Scaffolding children’s learning: Vygotsky and early childhood
education, Washington,DC: National Association for the Education of Young
Children,1995.
∙ Catalano, Horaţiu (coord.), Dezvoltări teoretice şi instituţionale in alternativele
educaţionale, Editura Nomina, Piteşti, 2011.
∙ Montessori, Maria, Taina copilăriei, Tiparul universitar, Bucureşti. ∙ Montessori,
Maria, Copilul in familie, Editura Vremea, Bucuresti 2015 ∙
http://www.reggiochildren.it
∙ http://www.educationscotland.gov.uk/earlyyears/images/reggioaug0

6_tcm4-393250.pdf
7