Mocanu Mihaela-Veronica

Psihologie - An I - gr.15342 ( II )

Fișă de lectură

Psihologia Educației

Dezvoltarea cognitivă un proces multiliniar și contextualizat

Sursa bibliografică : Crahay, M. (2008). Dezvoltarea cognitivă un proces multiliniar și

contextualizat. în Psihologia educației. București. Editura Trei. p.281-286.

Rezumat :

Problematica generală : Implicații ale dezvoltării cognitive a celor care învață în

predare-învățare-evaluare.

Ideea principală a capitolului : Dezvoltarea cognitivă nu are deloc puncte comune cu o

secvență fixă de stadii.

Idei secundare :

În 1980, după moartea lui Piaget, psihologia genetică a fost obiectul a numeroase critici,
în multe dintre ele referirea la educație fiind directă. Piaget ajunge la concluzia formării unor
structuri de ansamblu, observând modalitățile de organizare cognitivă, însă datele empirice din
acea perioadă nu susțin această interpretare.

Lucrările lui Rieben, Ribaupierre și Lautrey prezintă variabilitatea puternică

intraindividuală a subiecților propuși că aparțin stadiului operațiilor concrete. Această constatare
îi ajută pe autori să remarce că “dacă heterogenitatea există, ea ar putea să semnifice că există
diferite forme de dezvoltare cognitivă. ”

Din 1977, Vergnaud estima ca fiind precoce dorința de a caracteriza dezvoltarea și

denunța pericolul ocultării pe care îl prezintă cercetarea prea rapidă a unei formalizări. Acesta îl
consideră pe Piaget rapid și imprudent, el lăsând să-i scape un număr mare de fapte, de conduite
diversificate.

Remarci similare găsim de asemenea și la Flavell, care susține că structurile care

caracterizează stadiul operațiilor concrete și cel al operațiilor formale, nu sunt definite într-un
mod clar și coerent; noțiunea de stadiu implicând o anumită uniformitate a formelor de
cunoaștere pe o anumită perioadă de vârstă.

Așadar, se ajunge la concluzia că dezvoltarea cognitivă nu are deloc puncte comune cu o

secvență de stadii, ci mai degrabă putem să-i substituim o viziune multiliară și contextuală.

Modurile de gândire anterioare nu dispar, ci mai degrabă coexistă la aceiași indivizi, care,
potrivit teoriei piagetiene ar trebui să se succeadă. Adulții nu utilizează în mod sistematic nivelul
cel mai avansat al operațiilor cognitive de care sunt capabili, ci încearcă să-și ajusteze nivelul de
funcționare cognitivă.

Pentru Fischer, de exemplu, dezvoltarea trebuie să fie concepută ca o elaborare a

capacităților cognitive, dar genezele diferitelor capacități sunt de cele mai multe ori
independente. Acesta consideră că în toate domeniile cunoașterii, dezvoltarea urmează etapele
care prezintă aceleași caracteristici formale, dar “niciodată toate capacitățile unei persoane nu
sunt la același nivel de dezvoltare.[…]Ca urmare, eterogenitatea stărilor de dezvoltare este
regula, și nu excepția. ”

Ipoteze : Astăzi se admit trei idei opuse concepției piagetiene a stadiilor de dezvoltare:

1.Chiar și indivizii capabili să funcționeze la nivel formal nu fac acest lucru în orice
situație.

2.Cei mai mulți indivizi, dacă nu toți, nu sunt capabili de operațiii formale decât în
domeniul lor de expertiză.

3.Nu întotdeauna este util, să funcționezi la nivelul tău de competență cel mai bun pentru
a acționa în mod eficace în situații cotidiene.

Concluzii : Concepția multiliară și contextuală a dezvoltării nu contrazice teza

fundamentală a constructivismului.

După cele scrise de Gréco, ”construim multe sisteme de semnificație sau sisteme de
reprezentare, și nu le construim oricum, ci într-o anumită ordine.” Într-un astfel de demers,
interesul pedagogic este evident: analiza filiațiilor între nivele și sectoare de cunoaștere poate să
inspire direct organizarea învățăturii.

Alte lucrări care abordează o tematică similară :

University of Illinois at Urbana-Champaign. (2014, September 29). After-school exercise

program enhances cognition in 7-, 8- and 9-year-olds.

King's College London. (2014, October 6). Why is educational achievement heritable?