De asemenea, integrarea poate fi percepută dintr-o perspectivă de grup sau una individuală, în sensul că

toate grupurile sau persoanele manifestă un anumit grad de integrare într-o societate dată. Dar ce
înseamnă a fi integrat într-o societate? Din propria perspectivă, presupune un sentiment de bine, de
satisfacţie în relaţia cu ceilalţi membri ai societăţii – dimensiunea individuală, dimensiune strâns legată
(dacă nu derivată) din percepţia colectivă, percepţia celorlalţi privind propria ta integrare în societate, şi
anume îndeplinirea criteriilor sau standardelor considerate „normale” în acea societate (de exemplu,
respectarea legii, loc de muncă, să vorbeşti limba respectivă etc.), adică să aderi la valorile, credinţele
împărtăşite în acea colectivitate (să aderi la cultura membrilor ei) – cu alte cuvinte, să devii cât mai
asemănător în gândire şi comportament cu ceilalţi membri ai societăţii. Din această perspectivă, politica
privind integrarea reflectă dimensiunea colectivă, aşteptările societăţii şi este diferită faţă de procesul
concret de integrare, proces care este individual.

Integrarea refugiaţilor:

• este un instrument de protecţie internaţională şi una dintre cele trei soluţii disponibile pentru
refugiaţi;

• se bazează pe ipoteza că refugiaţii vor rămâne permanent în ţara de azil, unde încep o nouă viaţă;

• este un proces pe termen lung, care începe din momentul sosirii în ţara-gazdă şi se încheie când
refugiatul devine un membru activ al societăţii din perspectivă socială, economică, juridică şi culturală.
Se întâmplă adesea ca procesul de integrare să se întindă dincolo de prima generaţie de refugiaţi;

• este un proces de schimbare dinamică, în două direcţii: cere o pregătire şi disponibilitate din partea
refugiaţilor de a se adapta la specificul societăţii-gazdă, adaptare care să nu conducă la pierderea
propriei identităţi culturale, dar şi o adaptare a comunităţii-gazdă şi a instituţiilor sale la nevoile specifice
refugiaţilor;

• este atât un proces complex, multidimensional – legal, economic, social şi cultural, cât şi un rezultat –
din perspectiva nivelului de integrare atins.

Există patru domenii în care reuşita nu este văzută doar ca un „rezultat” al procesului de integrare, ci şi
ca „mijloc” pentru obţinerea integrării. Aceste domenii în care reuşita nu demonstrează doar progres
către integrare, dar şi sprijină succesul în alte domenii, sunt:

• angajarea;

• locuinţele;

• educaţia;

• sănătatea.

Definiţia de lucru a integrării, în acest cadru conceptual, menţionează că un individ sau un grup sunt
integraţi într-o societate când:
1. obţin rezultate în domenii ca piaţa forţei de muncă, locuinţe, educaţie, sănătate comparabile cu cele
obţinute de către membrii comunităţii gazdă;

2. au contacte/relaţii active cu membrii propriului grup etnic sau naţional, cu membrii comunităţii gazdă,
cu funcţionarii publici sau furnizorii de servicii;

3. deţin un nivel suficient de cunoştinţe şi abilităţi lingvistice şi culturale care să le permită o funcţionare
normală în societate, şi

4. trăiesc sentimente de securitate, stabilitate şi încredere în relaţie cu societatea respectivă, în aceeaşi

măsură ca şi ceilalţi membri ai acesteia.

Luând în calcul definiţia de mai sus, putem desprinde patru mecanisme de bază ale integrării în
societate, mecanisme strâns corelate între ele:

1. plasarea în cadrul structurii societăţii-gazdă (pe piaţa forţei de muncă, în sistemul educaţional, în
sistemul îngrijirii sănătăţii, în viaţa culturală, politică etc.);

2. socializarea secundară (achiziţionarea de cunoştinţe şi modele culturale noi);

3. interacţiunea cu membrii societăţii-gazdă (prietenie, dragoste, căsătorie);

4. identificarea cu valorile societăţii-gazdă (cognitiv şi emoţional), crearea unei identităţi sociale comune.

Conform legislaţiei române , integrarea socială reprezintă procesul de participare activă a străinilor, care
au dobândit o formă de protecţie în România, la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii
româneşti, iar pentru realizarea acestui lucru este necesară derularea de programe de integrare
(activităţi specifice de orientare culturală, consiliere şi învăţare a limbii române) şi facilitarea accesului la
o serie de drepturi economice şi sociale: dreptul la un loc de muncă, dreptul la educaţie, dreptul la
asistenţă medicală şi asistenţă socială şi dreptul la o locuinţă.

În cadrul procesului de integrare, un rol important trebuie să-l aibă refugiaţii, atât ca beneficiari de
servicii cât şi ca furnizori, contribuind la elaborarea şi dezvoltarea acestor programe. Refugiaţii
întâmpină o serie de obstacole în procesul integrării, obstacole determinate de experienţa exilului
involuntar, necunoaşterea limbii ţării-gazdă, izolarea, problemele de adaptare din primii ani, tulburări
fizice şi psihice generate de traumele din trecut şi de posibile torturi. Ei prezintă, de asemenea, o serie
de dezavantaje de factură socio-economică: este dificil de pătruns pe piaţa forţei de muncă fiind
refugiat, cu un nivel educaţional scăzut, fără cunoştinţe necesare de limba română şi fără competenţele
culturale şi sociale necesare. Acţiunile de integrare vizează, în principal două tipuri de strategii, aflate în
strânsă interacţiune: pregătirea refugiaţilor să acţioneze în societate, să îndeplinească îndatoririle legale
şi să participe activ la dezvoltarea socio-economică a comunităţii în care trăiesc, dar şi crearea unui
mediu economic, social, cultural, accesibil şi primitor pentru refugiaţi.

În România, din 1991 până în iulie 2007, 15.965 de străini au solicitat azil, dintre care 2.723 au primit o
formă de protecţie. La sfârşitul lunii iulie 2007, erau înregistraţi 810 de străini care au obţinut o formă de
protecţie în România, 549 de adulţi şi 261 copii. Din punct de vedere al ţării de origine, cei mai mulţi
provin din Irak (43,2%), urmaţi de Iran (12%) şi Palestina (8%). Din Africa, cei mai mulţi refugiaţi sunt din
Congo (7,1%).

Studiu de caz privind străinii din Irak care au obţinut o formă de protecţie în România Irakienii care au
obţinut o formă de protecţie reprezintă 43,2% din totalul străinilor care beneficiază o formă de protecţie
înregistraţi în România. Comparativ cu tendinţele înregistrate pentru populaţia 42 generală de străini
care au obţinut o formă de protecţie în România, irakienii cu o formă de protecţie din România se
caracterizează prin:

– un număr mai mare de femei (deşi 69,2% sunt bărbaţi, grupul de irakieni reprezintă 39,5% din totalul
bărbaţilor şi 54,5% din totalul femeilor);

– 60% au un loc de muncă (comparativ 64,3% pentru populaţia generală), dar 22% lucrează la negru
(comparativ cu 31,5%), 21% sunt patroni (comparativ cu 31%);

– 84% consideră că au o situaţie financiară bună (comparativ cu 75,8%);

– în 19,4% dintre cazuri există concordanţă între calificarea obţinută şi ocupaţia actuală (comparativ cu
23%);

– 39,2% au terminat liceul (comparativ cu 45,9%) şi 37% o facultate în Irak (comparativ cu 31%), 6,5% au
terminat o facultate în România (comparativ cu 17%) şi 8% au beneficiat de un curs de pregătire
profesională în România (comparativ cu 15,7%);

– 79,3% au menţionat că au prieteni în România (comparativ cu 86,7%) şi 91,6% nu se consideră

discriminaţi în România (comparativ cu 84,2%);

– 34,6% vorbesc foarte bine limba română (comparativ cu 47,7%) şi 36,7% bine (comparativ cu 31,9%); –
19% au urmat un curs de limba română (comparativ cu 31%);

– 41,4% sunt în România de mai bine de 10 ani (comparativ cu 48,5%) şi 35% între 4 şi 10 ani
(comparativ cu 32%).

Activităţile complementare serviciilor oferite de instituţiile statului Oficiul Român pentru Imigrări
cooperează, în baza protocoalelor încheiate, cu organizaţii neguvernamentale în vederea suplimentării
asistenţei oferite solicitanţilor de azil şi refugiaţilor, organizaţii dintre care amintim: ARCA - Forumul
Român pentru Refugiaţi şi Migranţi (în domenii privind accesul refugiaţilor la asigurările de sănătate şi
asistenţă socială, cetăţenie română, ocupare, pregătire şi informare a autorităţilor locale şi în procesul
de monitorizare a cazurilor individuale), Salvaţi Copiii (consilierea şi integrarea copiilor refugiaţi si
separaţi în societatea românească, consilierea părinţilor în vederea participării copiilor la şcoală,
monitorizarea rezultatelor şcolare, pregătire suplimentara şi activităţi recreative), Consiliul Naţional
Român pentru Refugiaţi (asistenţa juridică şi socială a solicitanţilor de azil), Serviciul Iezuiţilor pentru
Refugiaţi (asistenţă socială, consiliere şi orientare socio-profesională, cazare temporară a familiilor şi
persoanelor vulnerabile) Organizaţia Femeilor Refugiate din România (activităţi de consiliere 45 socială
şi campanii de informare) şi Fundaţia ICAR (asistenţa victimelor torturii). De asemenea, există o
colaborare foarte bună cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Reprezentanţa din
România, care finanţează o parte din programele de asistenţă ale organizaţiilor neguvernamentale.

Principalele probleme identificate în raportul anterior:

– numărul mare de străini adulţi care au obţinut o formă de protecţie care nu aveau un loc de muncă
(35%), procentul fiind mult mai mare în rândul femeilor (73,6%) şi procentul ridicat al celor care lucrau
fără contract de muncă (34,9%);

– lipsa cursurilor de pregătire profesională adaptate nevoilor străinilor care au obţinut o formă de
protecţie în România;

– dificultăţi întâmpinate în procesul de recunoaştere a studiilor pentru refugiaţii care nu au acte

doveditoare;

– necesitatea îmbunătăţirii calităţii programelor de integrare şi a cursului de limba română, prin

realizarea unui modul de pregătire pentru profesorii care predau limba română refugiaţilor, pregătire
care să includă aspecte referitoare la diferenţele culturale şi o împărţire mai atentă a cursanţilor pe
grupe de vârstă, gen sau ţări de origine;

– informarea şi consilierea corespunzătoare a străinilor cu o formă de protecţie în România cu privire la

necesitatea şi obligativitatea încheierii asigurărilor de sănătate, existând un procent foarte mare de
neasiguraţi (53,4%);

– problema locuinţelor pentru străinii care au obţinut o formă de protecţie în România. Recomandările
din raportul anterior:

– continuarea campaniilor de informare şi conştientizare a populaţiei;

– pregătirea funcţionarilor publici în domeniul comunicării interculturale şi al integrării străinilor;

– extinderea programelor de integrare şi la alte categorii de străini cu şedere legală în România.

http://www.editura.mai.gov.ro/documente/biblioteca/2009/Manual%20ORI/Manual%20refugiati
%20ORI.pdf

Refugiații întâmpină dificultăți multiple încă de la părăsirea tării de origine și până la sosirea în
țara de refugiu. Astfel, refugiatul, singur sau împreună cu cei dragi trebuie să treacă printr-un
întreg proces, și anume găsirea unei călăuze și plătirea ei în schimbul ajutorului, plată care poate
presupune atât bani, bunuri sau chiar oferirea propriei loialități persoanei față de care se face
dator. Pe parcursuldrumului acesta întâmpină greutăți și provocări aproape inhumane, sperând ca
la destinație să găsească tot ceea ce și-a imaginat și tot ceea ce i-a dat putere să continue, și
anume, o țară primitoare, o integrare facilă, prosperitate și posibilitatea de a-și manifesta liber
credințele și cutumele comportamentale, etc.
De cele mai multe ori refugiatul, ajuns în țara gazdă se confruntă cu dezamagirea de a da piept cu
o societate care nu îl adoptă, ci dimpotrivă, dă piept cu măsurile antiemigrație ale țării de
destinație, iar statutul de ”refugiat” îl destabilizează și lasă loc unor procese psihologice ce-l
vulenrabilizează în fața manipulării. Abia după ce țara gazdă implementează demersuri către
integrarea și acceptarea refugitului, acesta se poate simți secuzirat și își recapătă încrederea în
viitorul propriu, dar și al familiei pe care de cele mai multe ori o aduce cu sine.