Deoarece în prezenta cercetare urmărim relațiile dintre deciziile făcute de participanți și

emoțiile resimțite de aceștia odată supuși sarcinii, e util să reamintim faptul că am contorizat
emoțiile și stările raportate de ei incluzându-le în 3 categorii (negative, neutre și pozitive) pentru
a eficientiza operațiile desfășurate ulterior; astfel, o mare parte din emoțiile negative resimțite de
aceștia descriu un nivel ridicat al stresului, fapt ce permite raportarea rezultatelor obținute în
studiul propriu la cele obținute de cercetători în literature de specialitate.

Astfel, studiile anterioare susțin faptul că, sub influența stresului, oamenii își modifică
deciziile morale, înclinând mai degrabă spre cele intuitive și guvernate de emoționalitate, adică
cele de tip deontologic, decât spre cele care solicită procesele cognitive, și anume cele de tip
utilitarist.

Prin urmare, în studiul condus de ei, Kossowska și colaboratorii, presupun că stresul este
asociat cu luarea deciziilor utilitare la o înaltă (ori scăzută) nevoie de certitudine, de finalitate,
dar numai atunci când este implicat grupul de apartenență. Datorită focusării lor pe grup,
persoanele care au nevoie de certitudine și finalitate în deciziile morale utilitare (adică
favorizarea intereselor sau a bunăstării grupului comparativ cu situația în care nu există grup, ori
e vorba doar de un singur individ), vor fi mai eficiente în reducerea incertitudinii, deoarece
acestea susțin bunăstarea grupului, care este esențială pentru sentimentul lor de certitudine.

Ipoteza sugerată de cercetători a fost semnificativă pentru dilemele ce implicau grupul de

apartenență, t = 2,36, p = 0,02. Creșterea nivelului de cortizol a fost semnificativă pentru nivelul
crescut al necesității de finalitate și certitudine, t = 2,10, p = 0,04. Pentru nevoia scăzută de
finalitate, efectul a fost negativ, dar nu semnificativ, t = -1,36, p = 0,18. Așa cum a fost prezis,
pentru celelalte dileme (care nu implicau grupul) efectul a fost nesemnificativ, t = 1,87, p = 0,07.
Rezultatele arată astfel că atunci când nevoia de finalitate și certitudine cognitivă este ridicată,
nivelurile mai ridicate ale cortizolului sunt asociate cu mai multe judecăți morale utilitare, numai
atunci când este implicat grupul de apartenență (Kossowska et al, 2016).

Acest lucru este în concordanță cu constatările referitoare la faptul că, în general, atunci
când nu există un scop important activ, deciziile deontologice sunt mai automate și conduse de
sistemul emoțional.

În ceea ce privește cercetarea de față, am obținut predominant judecăți morale de tip

deontologic, care prin prisma studiului amintit anterior, ar putea presupune trei aspecte, după
cum urmează: (1) dilemele morale nu au fost formulate în termeni satisfăcători astfel încât să
inspire apartenența participanților la grup și să creeze astfel o implicare mai personală, (2)
participanții nu prezintă niveluri crescute ale nevoii de finalitate și certitudine așa cum au
constatat cercetătorii în studiul lor în ceea ce privește scenariile ce implicau grup de apartenență
și (3) deoarece resimt un nivel crescut al stresului, aceștia își modifică deciziile morale, alegând
mai degrabă soluția intuitivă și dictată de emoționalitate, adică cele de tip deontologic. Prin
extrapolarea rezultatelor menționate anterior, studiul de față confirmă presupunerile
cercetătorilor amintiți mai sus, dar și ale cercetătorilor citați de către Horne, Powell & Spino
(2013), Schwitzgebel & Cushman (2012) care demonstrează că procesarea emoțională conduce
la o judecată morală de tip deontologic, în vreme ce procesele de raționament duc la judecăți
morale utilitariste. Această constatare ridică întrebări legate de interesul manifestat de
participanți pentru sarcina primită, dar și de interpretarea pe care ei o oferă scopului final.

Cercetarea realizată de Broders și colaboratorii săi (2009), se concentrează asupra

modului în care oamenii decid ce trebuie să facă în cazul dilemelor care implică reguli morale
conflictuale. Autorii propun ca, regula care este cea mai accesibilă cognitiv în procesul de luare a
deciziilor (de exemplu, ,,Salvați vieți” sau ,,Nu ucideți”), aceea va influența modul în care
oamenii rezolvă aceste dileme morale.

În plus, autorii amintesc de cercetările realizate de Greene și de colegii săi, care au

constatat că, cortexul cingular anterior (ACC), o regiune din creier asociată cu conflictul cognitiv
arată o activitate mai crescută atunci când oamenii trebuie să răspundă dilemelor de tipul Podeț,
reflectând conflictul presupus între procesele cognitive și social-emoționale atunci când răspund
la aceste dileme. Activarea ACC a fost, de asemenea, legată de gestionarea sentimentelor de
incertitudine ale persoanelor.

Au existat de asemenea studii care au investigat efectul amorsării asupra disponibilității

de a interveni în dilemele morale prezentate. Amorsarea reprezintă focalisarea atenției către o
direcție anume, fie asupra regulii ,,Salvează vieți”, fie asupra regulii ,,Nu ucide!”. Această linie
de raționament potrivit căreia, contextul influențează modul în care participantul vede dilema,
dar și disponibilitatea intervenției, corespunde lucrărilor recente care arată că o focusare diferită
a atenție poate avea o influență profundă asupra modului în care oamenii percep dilemele morale
și reacționează ulterior la ele. Comparațiile planificate au arătat că participanții care s-au
confruntat cu situații induse ale regulii ,,Salvarea vieții” au fost mai dispuși să intervină în
dilema Podeț (M = 3,38, SD = 1,28) față de participanții confruntați cu inducerea regulii ,,Nu
ucideți!” (M = 2,72; SD = .94). Amorsarea s-a realizat în mai multe modalități, iar pentru fiecare
în parte a fost folosit testul PANAS pentru a investiga efectele manipulării contextului asupra
disponibilității de a interveni în direcția indusă de către cercetători (Broeders et al, 2009).

Asemănător lui Broeders și colaboratorilor lui (2009), în cercetarea de față, am utilizat

testul PANAS pentru a observa dacă există diferențe între participanți în ceea ce privește
afectivitatea ca trăsătură, în funcție de tipul deciziei morale adoptate – utilitaristă sau
deontologică. Această ipoteză specifică nu s-a confirmat decât în cazul dilemei 3 si 6: Pentru
scenariul ,,Soldații, copilul tău și vecinii”, mare parte a respondenților aleg perspectiva
deontologică și declară afectivitate pozitivă în ultimele 3 luni, iar pentru ,,Fundația, donația și
telefonul”, majoritatea celor care fac decizii utilitariste declară afectivitate negativă raportată la
ultimele 3 luni. Importanța emoțiilor în luarea deciziilor morale nu poate fi contestată, deoarece
există studii care amintesc de modelul bazat pe rațiune și cel bazat pe emoții, acesta din urmă
presupunând că individul vede intuițiile și emoțiile drept conducători ai raționamentelor și
judecăților morale (Cubitt et al., 2011).

În ceea ce privește rolul empatiei, există două accepțiuni pentru acest concept: empatie
cognitivă, și empatie afectivă, ambele implicate în capacitatea de a rezona intelectual și
emoțional cu perspectiva celuilalt. Ambele acepțiuni sunt strâns legate de luarea deciziilor
morale, mai ales atunci când există grupuri de apartenență implicate (Böckler et al., 2016).
Autorii pornesc de la premisa că empatia dispozițională are un rol esential în a motiva
comportamente prosociale, jucând astfel un rol central în judecata și comportamentul moral, dar
și în prevenirea rănirii celuilalt. Prezentul studiu a urmărit să investigheze modul în care
corelațiile comportamentale și neuronale ale luării deciziilor morale sunt modulate de
dimensiunile cognitive și afective ale empatiei. Se ajunge la concluzia că sentimentele ,,orientate
spre sine” de anxietate și neliniște, mai degrabă decât sentimentele de preocupare ,,orientate către
ceilalți”, afectează alegerile comportamentale și activitatea corticală legată de emoție în dilemele
morale de tip Podeț. Încă o dată se confirmă faptul că procesarea cognitivă conduce la alegeri
utilitariste, pe când cea emoțională la alegeri non-utilitariste, deontologice.

Spre exemplu, alegerea salvării a cinci oameni prin împingerea unei persoane de pe podeț
poate fi respinsă din cauza preocupării empatice legate de a lua în considerare perspectiva
victimei (motivația altruistă) sau pentru a evita costurile personale de a provoca daune
intenționate altora (motivația egoistă). Astfel, dintr-o serie de emoții diferite din care pot alege
(furie, tristețe, frică, anxietate, dezgust, vinovăție, rușine și surpriză), vina a fost emoția primară
raportată de participanți în timpul judecății morale atunci când dilemele de tip Podeț, au fost
prezentate în studiul lui Greene și al colaboratorilor (2001). Din aceste motive, ar putea fi mai
costisitor din punct de vedere emoțional pentru o persoană să omoare intenționat o persoană,
chiar și în serviciul unui bine suprem, decât să lase mai mulți oameni să moară. (Sarlo et al.,
2014).

Pentru a rezuma, acest studiu a furnizat noi dovezi ale rolului crucial al empatiei în
comportamentul moral și noi informații relevante privind bazele motivaționale ale alegerilor
prosociale în dilemele morale. Rezultatele studiului citat, au demonstrat că: 1) empatia
dispozițonală afectivă, mai degrabă decât cea cognitivă, modulează răspunsurile la mai multe
niveluri atunci când se decide numai pentru dilemele de tip Podeț; 2) în cadrul dimensiunii
afective, empatia orientată către sine (egoistă) afectează atât activitatea neuronală timpurie legată
de emoție, cât și alegerile comportamentale în dilemele de acest tip, în timp ce empatia orientată
spre ceilalți (altruistă), afectează evaluarea emoțională conștientă în toate dilemele; 3) empatia
nu are legătură nici cu activitatea neurală, nici cu alegerile comportamentale în cazul dilemelor
de tip Cărucior, sugerând că procesele neuronale, cognitive și emoționale se bazează pe
mecanisme diferite. (Sarlo et al., 2014).

Yonn (2011) propune un modelul ce susține că cinci variabile ale filosofiei morale -
justiție, relativism, egoism, deontologie și utilitarism - afectează judecata etică; Raționamentul
etic, la rândul său, afectează intențiile comportamentale, care în final conduc la comportamente
manifeste, acest aspect ne permite să facem predicții despre comportamentele viitoare ale
persoanelor private de libertate, la terminarea sentinței și ne oferă o perspectivă asupra intențiilor
lor de reintegrare în societate, cu atât mai mult cu cât cercetarea de față confirmp faptul că
eșanționul ales face raționamente deontologice prin procesarea emoționalității și nu prin
procesare cognitivă. – Aplicabilitate/ Implicații practice.
 Cercetătorii care au abordat dilemele morale în studiile lor au motivat înclinația spre
acest domeniu prin controversa și duritatea cu care aceste scenarii aparent ipotetice ne-au
întâmpinat de-a lungul istoriei, de la contextul migrațiilor și al refugiaților, al bombardamentelor
atomice de la Hiroshima și Nagasaki, la experimentele realizate de Milgram. Toate aceste
exemple, susțin importanța studierii moralității fie chiar și în context ipotetic, deoarece
rezultatele ne-ar oferi un insight asupra intențiilor comportamentale viitoare ale indivizilor, drept
urmare, am obține o mai bună înțelegere și mai bune posibilități de intervenție și recuperare, în
cazuri ori situații asemănătoare, care nu se petrec nicidecum ipotetic, ele făcând parte din viața
cotidiană. E important să nu tratăm aspectele mai puțin plăcute drept subiect tabuu, și să
încercăm să înțelegem că lumea e în continuă schimbare, o schimbare pentru care e mai bine să
fim pregătiți și deschiși, decât surprinși și necunoscători. - Introducere