TEMA: OBSERVAREA – METODĂ PRINCIPALĂ DE CUNOAȘTERE A COPIILOR

CU MEDIUL AMBIANT
(6 ore)

1. Observarea metoda principală de familiarizare a copiilor cu natura. Rolul activităţilor

de observare
2. Tipurile observărilor şi caracterizarea lor.
3. Cerinţe pedagogice faţă de organizarea oservărilor în natură.

1. Observarea — metoda principală de familiarizare a copiilor cu natura. Rolul

activităţilor de observare.
Observarea - metoda de cunoaştere directă a realităţii, copilul aflîndu-se în contact
direct, senzorial cu realitatea. Deasemenea este o metodă principală de familioarizare a copiilor
cu natura, care asigură formarea reprezentărilor reale despre natură, perceperea estetică a naturii,
interesului şi dragostei faţă de ea. Această metodă corespunde posibilităţilor cognitive ale
copiilor. Anume la vîrsta preşcolară percepţia senzitivă joacă un rol important la cunoaşterea
obiectelor realităţii obiective, ea este baza dezvoltării gîndirii logice.
În grădiniţa de copii activitatea de observare este o activitate specifică de percepere
activă şi sistematică a obiectivelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare. Observarea mediului
natural şi social constituie unul din principalele zvoare de cunoaştere.
Observarea este o metodă prin care copiii percep direct, activ şi sistematic obiectele şi
fenomenele lumii înconjurătoare în scopul cunoaşterii unor trăsături esenţiale ale acestora;
descriu şi explică datele esenţiale sesizate prin raportarea la noţiunile cunoscute; ajutaţi de
educatoare integrează cunoştinţele noi în ansamblul celor deja asimilate.
Copilul preşcolar, din dorinţa de a afla, de a şti cît mai multe lucruri, manifestă o
curiozitate vie şi permanentă. Cunoaşterea pe cale senzorială este prima cale de cunoaştere,
gîndirea copilului preşcolar formîndu-se în procesul perceperii active a obiectelor şi
fenomenelor din mediul înconjurător.
Specificul activităţilor de observare constă în exersarea funcţiilor analizatorilor, stimularea
capacităţilor perceptive a lumii înconjurătore şi verbalizarea celor percepute.
Rolul activităţilor de observare
Observarea reprezintă mijlocul principal de transmitere a cunoştinţelor, care îmbină atît
intuiţia cît şi cuvîntul.
La vîrsta preşcolară cunoaşterea se bazează pe senzaţii şi percepţii. Copilul învaţă pe cale

1
intuitivă. Organele de simţ, prin analizatorii lor, reflectă în conştiinţa omului numai anumite
însuşiri ale obiectelor (culoarea este percepută prin analizatorul vizual, mirosul prin cel olfactiv,
iar asperitatea, de exemplu, prin analizatorul tactil), deci cunoaşterea lumii înconjurătoare se
realizeză prin participarea a cît mai multor analizatori la procesul de cunoaştere.
Perceperea obiectelor şi fenomenelor din jurul copilului este realizată atît organizat cît şi
spontan, dar fără o observare sistematică, dirijată de adult, copiii nu pot avea reprezentări
corecte şi complete despre lumea înconjurătoare. Această dirijare prin cuvînt a educatoarei
orientează copiii spre ceea ce este esenţial, semnificativ.
La vîrsta preşcolară cunoaşterea lumii înconjurătoare se corelează cu dezvoltarea
limbajului. Vocabularul se îmbogăţeşte prin reprezentările concrete, iar reprezentările devin mai
clare, mai precise datorită cuvîntului. Pe scurt, datele senzoriale sunt sprijinite de cuvînt, iar
cuvîntul se sprijină pe datele senzoriale.
Este o activitate de însuşire de noi cunoştinţe şi este considerată ca fiind principala
activitate de formare a reprezentărilor şi noţiunilor despre mediul natural şi social. Este de
asemenea o activitate de formare a unor deprinderi şi priceperi de activitate intelectuală.
Dezvoltă memoria, atenţia şi gîndirea copiilor. Observarea conduce spre realizarea de către
copii a unor acţiuni de analiză, sinteză, comparaţie, uneori generalizări care vor contribui astfel
la stimularea şi dezvoltarea gîndirii.
Pe parcursul analizei unui obiect copiii sunt nevoiţi să-şi concentreze atenţia o perioadă
mai îndelungată pentru a cerceta şi descoperi aspectele solicitate. Această activitate sporeşte
concentrarea atenţiei copiilor pe o durată din ce în ce mai lungă, stimulează astfel dezvoltarea
atenţiei voluntare.
Dezvoltă şi activizează limbajul copiilor. Prin însuşirea noilor cunoştinţe sunt acumulate şi
cuvinte noi care vor intră în vocabularul activ al copiilor.

2. Tipul observărilor şi caracterizarea lor

Observările se clasifică independenţă de mai multe criterii:
I. În dependenţă de caracterul cognitiv al sarcinii în familiarizarea copiilor cu natura se
aplică diferite tipuri de observări:
1. Observări de identificare.
Sarcina cognitivă - ce sau cine e acesta (obiect sau fenomen), cum e ea, care-i sunt
proprietăţile, calităţile, cum se manifestă, cum interacţionează cu tot ce-1 înconjoară etc.
Acest tip de observare are loc în două cazuri: în primul cînd copiii apelează la obiect în
legătură cu eventuala activitate productivă (de muncă, artă plastică), a doua în cazul
familiarizării cu un nou obiect sau fenomen al naturii. Acest tip de observare se aplică la toate
2
grupele de vîrstă.
2. Observarea reconstitutivă este un gen specific de observare, care are ca scop ca în
conformitate cu gradul de calitate, stabilit în cadrul percepţiei, să determine starea obiectelor
sau să reconstituie imaginea integră a evenimentului. Soluţionarea acestei sarcini implică o
foarte fină analiză senzorială şi perceperea de a stabili corelaţia dintre parte şi tot întregul (de
exemplu, după o frunză, să determine copacul, după glas - animalul). Acest tip de observare
împlică activitatea memoriei şi a imaginaţiei.
3. Observarea de lungă durată a schimbării şi dezvoltării obiectului (creşterea şi
dezvoltarea plantelor şi animalelor, transformări sezoniere din natură) se întemeiază pe
folosirea diferitelor procedeie de cercetare şi de percepere, care se formează în procesul
observării de identificare, dă cunoştinţe despre procesele şi obiectele naturale în interacţiune
cu dinamica lor. Ca în cazul observării de identificare se aplică percepţia, gîndirea, vorbirea.
Dar se schimbă orientarea şi corelaţia dintre procesele acestea. Se determină acelea semne
care au căpătat o nouă caracteristică calitativă (de exemplu, la planta în creştere s-a schimbat
culoarea, forma, dimensiunea frunzei). Se intensifică rolul memorieie. deoarece este necesar,
să nu fie uitată starea recentă a obiectului. Creşte importanţa comparaţiei, se schimbă
metoda respectivă: actuala stare a obiectului se compară cu una similară din trecut. Se
foloseşte în grupa mijlocie şi mare.
II. După durată:
1. Observări de scurtă durată - se realizează într-o singură activitate;
2. Observări în timp – fac obiectele mai multor activităţi, derulate pe o anumită
perioadă care se desfăşoară pentru a evidenţia metamorfozări, modificări, schimbări cum ar fi:
ce se întîmplă într-un anotimp, transformările unei plante, evoluţia unui animal, etc
II. În dependenţă de locul de unde se efectuiază observarea se clasifică în:
1. Observări efectuate în condiţii naturale. Ele sunt valoroase prin aceea că micuţii au
posibilitate să perceapă natura în toată varietatea ei. Dar trebuie să avem în vedere că
percepînd natura, copilul capătă foarte multe impresii, lui îi este greu să se
concentreze asupra unui singur obiect. De aceea, concomitent cu observările efectuate în
condiţii naturale, se organizează şi
2. Observări în condiţii speciale. Astfel, în colţişorul naturii copiii pot nu numai urmări, ci şi
influenţa asupra condiţiilor de întreţinere a obiectelor, îşi pot verifica cunoştinţele în procesul
întreţinerii. Aici se manifestă curiozitatea, apare dorinţa de a face experienţe. Aceste observări
caracterizează cunoştinţele căpătate în rezultatul perceperii naturii în condiţii fireşti, îi ajută
pedagogului la educarea atitudinii grijulii faţă de fiinţele vii – obiecte ale cunoaşterii.
III. În funcţie de modul apariţiei se disting:
3
 1. Observările neprevăzute (independente) efectuate din iniţiativa copiilor înşişi sunt
valoroase prin aceea că ele indică un interes bine orientat faţă de oarecare fenomen, obiect
al naturii. Ele sunt neplanificate, tema nu este stabilită dinainte, ci se conturează pe moment, în
funcţie de împrejurările pe care viaţa de fiecare zi le oferă. Observările independente arată cu ce
pot fi cointeresaţi copiii, îi ajută educatorului să mediteze asupra procedeielor individuale de
dirijare a procesului de cunoaştere.
2.Observările planice. Ele sunt selecţionate din tematica programei, în concordanţă
cu aceasta, prevăzute în planificarea grupei într-o anumită ordine, succesiune. Ele asigură
consecutivitatea şi însuşirea sistematică a cunoștințelor, ceea ce priveşte familiarizarea copiilor
cu natura prin metoda observării, ajută la formarea priceperilor de a efectua observări colective
asupra obiectelor şi fenomenelor naturii.
IV. Din punct de vedere al participării analizatorilor se întîlnesc 2 feluri de observare:
1. Observarea cu participarea tuturor analizatorilor (observarea plantelor), în general,
cu material distributiv şi
2.Observări cu predominarea analizatorului vizual (animale vii, mulaje, tablouri).
V. Din punct de vedere al gradării în introducerea operaţiilor gîndirii se conturează trei
grupe distincte:
1. Observarea în care se cere efectuarea într-o formă explicită a operaţiilor de analiză şi
sinteză;
2. Observarea în care pe lîngă obişnuirea copiilor cu efectuarea operaţiilor de analiză şi
sinteză se utilizează compararea;
VI. În funcţie de materialul utilizat se disting două categorii de observări:
1. Observări cu material natural;
2. Observări cu material confecţionat.
Observările cu material natural au prioritate la vîrsta preşcolară, deoarece dau
posibilitate formării unor imagini corecte şi complete asupra realităţii.
Observările cu material confecţionat diferă după natura materialului şi anume: observarea
mulajelor; a modelelor obiectuale, a imaginilor; prin intermediul mijloacelor audio - vizuale;
(diapozitive, filme, secvențe video, imprimări)
Diferite feluri de observări se aplică în toate formele de activitate a copiilor în ceea ce
priveşte cunoaşterea naturii: în cadrul activităţilor şi în excursii, la plimbări.
3. Cerinţe pedagogice faţă de ogrganizarea observărilor în natură
Eficacitatea aplicării metodei observării la familiarizarea copiilor cu obiectele şi
fenomenele naturii este asigurată în cazul dacă educatorul respectă următoarele cerinţe:
I. Analiza pedagogică efectuată de educator a naturii din preajma instituţiei
4
preşcolare, evidenţa particularităţilor caracteristice fiecărui obiect natural şi definirea
posibilităţilor lui în ceea ce priveşte soluţionarea sarcinilor primordiale ale educaţiei
preşcolarilor. Oriunde s-ar afla grădiniţa, educatorul trebuie să caute posibilităţi de a demonstra
copiilor particularităţile diferitelor zone naturale: parcuri, livezi, bazine acvatice, cîmpii, lunci.
Un nomenclator - model de obiecte, cu care pot fi familiarizaţi copiii prin intermediul
observărilor ar fi:
- obiecte şi fenomene ale naturii nerte: apă, nisip, sol, zi, noapte, soare, stele, lună, ploaie;
- plante de grădină, parc, pădure, livadă, zmeuriş, cîmpie, luncă
- animale şi păsări de casă; animale sălbatice din localicalitatea dată: păsări folositoare;
amfibii şi reptile folositoare; peşti, insecte utile şi dăunătoare; exponenţi ai florei şi faunei
rezervaţiilor din republică;
- munca adulţilor şi copiilor în natură; ocrotirea naturii.
II. Organizarea acţiunilor de observare în cadrul cărora se realizează în strînsă
interdependenţă conţinutul intelectual, estetic şi etic. Analiza experienţei arată că în procesul
observării educatorul vorbeşte mult şi elocvent despre frumuseţea naturii („în natură totul este
frumos şi interesant"). Aşa perceperea devine predoninantă in procesul de formare a atitudinii
copilului faţă de natură şi este apreciată de cercetătorii de astăzi (N. Vinogradova,. E. Zolotova,
C. Andon, Ș. Antonovici) ca o atitudine utilitar contemplativă. Totuşi la copiii din grupele mai
mari, modificînd caracterul observărilor asupra naturii şi ale muncii legate de ea, ajutîndu-le să
însuşească şi să execute regulile unei atitudini umanistă faţă de natură, se poate forma faţă de
ceea ce-i înconjoară o atitudine, care va fi condiţionată de aprecierea estetico - morală, adică de
înţelegerea importanţei naturii pentru viaţa omului şi necesităţii ocrotirii şi protecţiei ei.
III. Asigurarea unui activism înalt al copiilor în cunoaşterea obiectelor şi fenomenelor
naturii se obţine prin aplicarea de către pedagog a diferitor procedeie metodice. Pe parcursul
observărilor educatorul le dă copiilor diferite întrebări şi însărcinări:
- reproductive (ce plantă este? Ce animal este?)
- de prospecţiune (de ce crezi că acesta e plop? Cum l-ai identificat?)
- generalizatoare (ce animale domestice cunoşti?) problematice (ce se va întîmpla dacă ...?)
- de stabilire a legăturilor cauzale (de ce iarna nu se desfac mugurii?)
- de dezvoltare a gîndirii critice (cine a observat greşeala?)
E raţional să se folosească întrebări - probleme care stimulează activismul copiilor pe
parcursul observării, cer perceperea de a aplica cunoştinţele căpătate în diferite situaţii (Găsiţi şi
numiţi copacii pe care s-au îngălbenit deja frunzele. Dece astrele în odaie încă înfloresc, iar
peste tot s-au veştezit?)
Întrebările stimulează activitatea de gîndire a copiilor, îi fac să privească mai atent tot
5
ce-i înconjoară, să cugete asupra cauzei fenomenului, să caute şi să găsească raporturile dintre
obiecte. Totodată nu trebuie să intervenim prea mult cu întrebări care cer de la copil o simplă
constatare sau enumerare a obiectelor.
IV. Caracterul planic, consecutivitatea, desfăşurarea procesului de observare. Logica
observării depinde de caracterul sarcinilor puse, de specia obiectelor supuse observării, de vîrsta
copiilor, de măsura în care cunosc obiectul.
Sercetătoarea A. Vasilieava structural împarte procesul observării în patru etape, fiecare
servind la atingerea scopului general:
Prima etapă: Scopul- a le trezi copiilor interesul faţă de obiectul observării. Procedeie:
convorbirea scurtă, orientarea spre ceea ce este nou; apelarea la experienţa personală a copiilor,
demonstrarea de imagini, imprimări sau obiecte luate direct din natură.
Etapa a doua: La începutul observării e necesar ca atenţia involuntară să fie îndreptată şi
concentrată asupra obiectului observării, să se susţină interesul deja la prima etapă.
Etapa a treia: Momentul de bază al procesului observării. El este cel mai îndelungat:
10-15 min în grupa mij locie;
15-25 min în grupele mari
Scopul constă în a forma o închipuire clară despre obiecte, a le demonstra copiilor procedeie de
cercetare consecventă, justă şi de a le ajuta să cunoască obiectul respectiv.
Analiza obiectelor trece prin două etape: analiza liberă, în care copiii observă şi exprimă
ceea ce-i impresionează pe loc, şi analiza sistematică (structurală) care urmăreşte ordonarea
impresiilor într-un tot.
Etapa a patra -finală: Scopul ei este de a totaliza şi consolida cunoştinţele căpătate
despre anumite obiecte şi fenomene, precum şi cele de a aprecia acele metode de cercetare a
obiectelor pe care le-au folosit copiii.
La încheierea unei observări se acordă prioritate elementelor de joc, acţiunilor cu
caracter aplicativ, valorificarea unor materiale artistice ce contribuie la realizarea obiectivelor
formative specifice momentului final al observărilor.
Autoarea Ștefania Antonovici în cartea ”Cunoașterea mediului în grădiniță” descrie
cum trebuie să fie organizate și defășurate observările în grădniță. Găsim acest exemplu mai
contemporan și mai util pentru a fi preluat de către cadrele didactice din instituțiile preșcolare.
Iată structura activităților de observare descrisă de către autoare.
Activitatea de observare are o structură specifică. Educatoarea trebuie să parcurgă
următoarele etape:
1. Introducerea în activitate - este etapa în care se trezeşte interesul copiilor pentru
activitate şi captarea atenţiei.
6
 Educatoarea poate apela la strategii variate care să stimuleze curiozitatea copiilor şi dorinţa
de a participa la desfăşurarea activităţii.
De exemplu:
-observare: „ Cîinele" - grupa mică şi mijlocie
Introducerea în activitate se va realiza:
a) Printr-un moment surpriză. Va fi adus un căţel într-un coş, care va fi descoperit în
faţa copiilor.
b) Fiecare copil primeşte cîte un săculeţ în care se află un căţeluş de jucărie.
c) Aducerea sub formă de surpriză a unui mulaj sau tablou.
d) Cercetarea liberă a animalului ce urmează a fi observat.
e)Iniţierea unui joc de creaţie. „De-a medicul veterinar" prin care urmează să se
desfăşoare şi activitatea de observare.

observare: Cîinele - grupa mare

Introducerea în activitate se va realiza:
a) copiii ascultă glasul diferitelor animale şi le denumesc. Printre ele şi glasul cîinelui.
b) Prin folosirea mijloacelor video - imagini cu diferiţi cîini de pe internet, pe calculator, la
televizor, etc.
c) Prin plimbări şi observarea animalului în mediul natural.
d) Prin ghicitori, poezii sau cîntece despre cîine.
e) Prin incitarea copiilor de a pune întrebări (despre cîine) la care doresc să afle răspunsuri.
Tot în etapa de intoducere în activitate se realizează şi momentul de încadrare a observării
şi a temei în sistemul activităţilor cu un conţinut asemănător prin:
• stabilirea legăturii cu activităţi de acelaşi fel sau cu aceeaşi temă (observări anterioare, lectură
după imagini, poezii, poveşti etc, cu aceeaşi temă).
• reactualizarea experienţei de viaţă a copiilor.

Exemplificare: observare „Narcisa" - grupa mijlocie

Introducerea se realizează printr-un moment surpriză - primirea unui coş cu flori. Cînd în
grupă este un moment de linişte, toţi ochii copiilor sunt către educatoare, se aude un ciocănit în
uşă. Intră o persoană, de regulă adult, dar se pot folosi şi copii de la grupa mare care aduce un
coş cu narcise. Coşul poate fi însoţit de o scrisoare care explică provenienţa coşului:
• este trimis de copiii de la grupa mare pentru ca ei să înveţe despre narcise.
• este trimis de la seră/florărie la solicitarea educatoarei/părinţilor pentru a fi aşezate în clasă,
prilej de a învăţa despre aceste flori, etc.
7
 Anunţarea temei şi obiectivelor - Copiii află tema activităţii, ce anume vor observa şi mai
ales vor afla, pe înţelesul lor, ce vor învăţa pînă la sfîrşitul lecţiei; eventual nişte reguli de
comportare. Sunt folosite diferite procedee pentru realizarea acestei etape şi care în concordanţă
cu întreaga atmosferă din grupă şi a momentului respectiv dă activităţii o atractivitate mult
îndrăgită de copii. Toate procedeele folosite în etapa de introducere au menirea de a prezenta
obiectul ce urmează a fi observant, la familiarizarea preşcolarilor cu tema observării prin
intermediul materialului utilizat.
Exemplificare: observare „Narcisa" - grupa mijlocie
De obicei acest moment se realizează printr-o prezentare directă de către educătoare:
„Astăzi copii vom învăţa despre narcise. Dacă veţi fi atenţi, pînă la sfîrşitul activităţii,
cu ajutorul văzului, mirosului, pipăitului, veţi afla cît mai multe lucruri despre aceste flori, unde
cresc, de ce au nevoie pentru a se dezvolta şi la ce sunt utile aceste flori".
La o grupă mare, educatoarea poate solicita şi părerea copiilor referitor la ce doresc să
afle în lecţie: „Ce doriţi să aflaţi despre...?" După ce educatoarea cercetează curiozitatea şi
interesul spre descoperirea unor aspecte legate de obiectul respectiv va anunţa ce şi-a propus ea
să-i înveţe pe copii, iar în funcţie de materialele pe care le are la dispoziţie poate introduce în
activitate şi altceva care interesează copiii, iar acest lucru nu a fost prevăzut de educatoare.
Nu trebuie însă exagerat ca întindere momentul de introducere. El trebuie să fie scurt de
maxim 5-10 minute, atît cît să aprindă curiozitatea copiilor şi să creeze interesul pentru
cunoaştere. Esenţial în conceperea introducerii în activitate este de a mobiliza forţele psihice ale
copiilor de a se implica în cunoaşterea realităţii, de a cerceta şi descoperi noul în conformitate
cu dorinţele şi nevoile sale. Copilul trebuie să fie gata de a lua decizii, de a studia, de a se
comporta după regulile grupului.
2. Desfăşurarea activităţii - este etapa în care se transmit cunoştinţe, cuvinte noi, se
exersează gîndirea prin rezolvarea unor situaţii-problemă.
Activitatea de observare presupune cunoaşterea unui obiect, fiinţă sau fenomen cu ajutorul
a cît mai mulţi analizatori. Perceperea sistematică a obiectului de observat se realizează prin
analize şi sinteze multiple, prin comparaţii.
Analizarea caracteristicilor obiectului observat se realizează pe etape, de la exterior la
interior, de la caracteristicile uşor sesizabile (culoare, formă, părţi componente, etc.) la
caracteristici specifice ce ţin de structura interioară (gust, miros, duritate, utilitate, etc).
Pentru a satisface curiozitatea imensă a copiilor educatoarea dă posibilitatea copiilor să
realizeze întîi o analiză liberă, nedirijată, după care se va trece la observarea dirijată,
sistematică. Analiza liberă stimulează spontaneitatea, lăsîndu-i să se manifeste cît mai deschis.
În funcţie de creativitatea educatoarei şi observarea sistematică se poate stimula spontaneitatea
8
copiilor.
Cantitatea şi calitatea cunoştinţelor ce urmează să fie transmise este stabilită de educatoare
în funcţie de nivelul grupei cu care lucrează (experienţa lor, particularităţile de vîrstă, gradul de
complexitate a obiectului studiat).
În desfăşurarea activităţii sunt foarte importante şi metodele pe care educatoarea le alege.
Cele mai des folosite sunt: convorbirea, explicaţia, demonstraţia, exemplul, dar şi
problematizarea şi învăţarea prin descoperire.
Îmbinarea eficientă a metodelor de lucru contribuie la buna desfăşurare a activităţii.
O activitate în care conversaţia este prea mult prezentă se poate transforma în activitate de
convorbire, iar atunci cînd educatoarea foloseşte în exces expunerea, copiii devin pasivi şi doar
ascultă explicaţiile fără să ia parte la actul de învăţare.
Educatoarea trebuie să orienteze percepţia copiilor pentru a descoperi obiectul de observant
prin numeroase strategii:
• Printr-o succesiune de întrebări introduse treptat în timpul observării.
• Observarea obiectului după ce educatoarea a expus un plan de întrebări la care copiii
trebuie să descopere răspunsurile. Exemplu: vreau să aflăm din ce părţi este alcătuită planta,
care este rolul fiecărei părţi, ce formă, culoare, şi miros are floarea. Apoi să aflăm condiţiile
necesare pentru a se dezvolta.
• în funcţie de interesul copiilor de a descoperi floarea, se încearcă orientarea copiilor
pentru a afla singuri răspunsurile la propriile întrebări.
Ex. Despre ce sunteţi voi interesaţi să aflaţi mai întîi? Cum credeţi că putem descoperii
aceste lucruri?
• Analizarea obiectului observat pe baza unui plan elaborat independent de fiecare copil.
Ei au libertatea de a cerceta individual sau în grupuri mici obiectul pentru ca la sfîrşit să facă
împreună concluziile.
Ex. Fiecare grup va cerceta un anumit aspect, folosinduse de materiale pe care le au la
îndemînă. Cu ajutorul analizatorilor, a micilor experimente, a experienţelor anterioare, vor
descoperi aspecte legate de felul plantei sau de condiţiile de dezvoltare ale acesteia. După
momentul de observare amănunţită a plantei, fiecare grup va prezenta propriile concluzii în
faţa colegilor.
Un rol important în observare îl au întrebările care trebuie să orienteze implicarea dar şi
gîndirea copiilor. Întrebările trebuie să-i pună pe copii în situaţia:
• de a face comparaţii (între părţile componente ale obiectului, între însuşirile examinate
sau între obiectul observat şi alte obiecte cunoscute de copii);
• de a explica lucruri, fenomene, cauze;
9
 • de a face concluzii, a face generalizări (în legătură cu părţile componente ale obiectelor
studiate, cu însuşirile acestora, cu categoriile din care fac parte). Întrebările cu caracter situativ
de genul: ce este, ce vezi la... trebuie folosite cît mai puţin şi în locul lor trebuie folosite întrebări
cu caracter problematic: de ce...? ce trebuie să facem pentru a şti ce se află sub coaja mărului?
Cum putem afla dacă...? Ce s-ar întîmpla dacă... nu am uda floarea mai mult timp? Sunt
întrebări care solicită mult gîndirea cum ar fi: de ce nu au pomii frunze iarna? De ce spunem că
lupul este un animal sălbatic?
Reuşita observărilor depinde de metodele şi procedeele folosite, dar mai ales de rolul lor de
a stimula depunerea unui efort în cunoaştere. Observarea este o cerecetare în miniatură, o
investigare care în final va conduce la unele concluzii. O observare eficientă este atunci cînd
educatoarea stimulează copiii:
• să pună întrebări despre ceea ce observă;
• să experimenteze, să facă mici experienţe pentru a demonstra ceva;
• să compare rezultate, dimensiuni, forme, fenomene, procese etc;
• să clasifice, să ordoneze;
• să folosească informaţiile primite pentru a continua observarea şi să utilizeze diferite
materiale tipărite pentru a completa singuri informaţiile;
• să facă concluzii;
• să sintetizeze cunoştinţele descoperite.
3. Realizarea sintezelor. După un set de întrebări analitice despre o parte a actului
analizat (ex: după analiza florii la o plantă) se solicita copiilor să facă sinteza celor învăţate. În
felul acesta se obişnuiesc cu întrebările sintetice. Sinteza poate fi făcută sub formă de descriere,
a unei povestiri, sau a unei discuţii.
Exemplificare observare „Ursul"-grupa mijlocie
„Ursul este un animal foarte mare, mai mare decît un copil şi chiar decît un adult. El
are corpul alcătuit din cap, gît, trunchi şi patru picioare. Întreg corpul este acoperit cu blană
groasă de culoare maro. Capul este partea cea mai mică a corpului şi are formă rotundă. El
are doi ochi mici şi "rotunzi cu ajutorul cărora vede, două urechi mici şi rotunjite cu care aude
cele mai mici zgomote. Botul are în vîrf nasul, cu care simte mîncarea şi sub nas o gură mare
pentru a mînca şi a mormăi".
Alte modalităţi de realizare a sintezei:
• Sub formă de joc: Completează propoziţia! Aşează cuvîntul potrivit! Cine ştie ce
arăt eu? Alege ce se potriveşte! Spune ce lipseşte.
• Sub formă de ghicitoare.
• Poezii sau cîntece care sintetizează o parte din cele observate.
10
 • Desenarea sau modelarea obiectului observat.
• Reconstituirea întregului din bucăţele (animale, plante, mijloace de transport, etc.)
Sintezele la grupa mică sunt realizate de educatoare, copiii pot repeta cele sintetizate de
educatoare. Începînd cu grupa mijlocie, copiii pot face singuri sinteza, ajutaţi de educatoare.
Sinteza este în strînsă legătură cu fixarea şi restructurarea într-o formă restrînsă a constatărilor
făcute. Sinteza este strîns legată de analiză şi se fac de cele mai multe ori împreună în timpul
activităţii. După parcurgerea unei unităţi logice în cadrul unei analize, de exemplu, după
observarea florii unei plante sau după observarea corpului unui animal, se fac sinteze parţiale şi
la sfîrşitul analizei obiectului se face sinteza finală. Scopul acesteia este de a desprinde ideile
esenţiale ale observării obiectului, de a face generalizări, deducţii sau a trage concluzii.
Exemplificare: observare „ Găina şi cocoşul" - grupa mare
Fiecare grupă a primit imaginea unui cocoş şi a unei găini din bucăţele.
Refaceţi imaginile celor două păsări.
• Alte modalităţi de realizare a sintezelor finale:
• Prin jocuri-exerciţiu cum ar fi: Cine ştie ce arăt eu? Ce face şi cu ce?
• Completarea unor fişe de muncă independent.
• Jocuri senzoriale: Spune ce-ai gustat! Ghiceşte ce ai pipăit!
• Jocuri de asociere: Alege şi potriveşte. Spune ce urmează.
• Jocuri de perspicacitate: Găseşte greşeala. Spune ce lipseşte.
• Activităţi practic-aplicative: însămînţare sau plantare de flori, legume, arbori,
realizarea de salate, ceaiuri, murături, activităţi practice specifice grădiniţei, etc.
Analiza prin comparaţie a două sau mai multe obiecte
După vîrsta de 4 ani şi jumătate, educatoarea poate încerca să înveţe copiii să observe prin
comparaţie două obiecte din aceiaşi categorie (două fructe, două animale, două flori).
La această vîrstă copiii pot indica cu mai multă uşurinţă deosebirile decît asemănările.
Însuşirile deosebite constituie excitanţi mult mai puternici decît însuşirile asemănătoare. De
aceea enumerarea deosebirilor creează un factor de excitaţii dominant care inhibă posibilitatea
copilului de a aduce în centrul conştiinţei sale şi de a relata verbal asemănările pe care le
percepe. De aceea se recomandă ca în observările în care se introduc comparaţiile să se înceapă
prin enumerarea asemănărilor şi apoi a deosebirilor.
Aplicarea comparaţiei între două obiecte observate se poate realiza prin modalităţi diferite,
care depind de nivelul percepţiei la grupa respectivă, al sistematizării şi gradului de
independenţă al experienţei senzoriale acumulate de copii.
Cea mai simplă modalitate de realizare a comparaţiei presupune analiza separată a
obiectelor observate şi realizarea comparaţiei (găsirea asemănărilor şi deosebirilor) în cadrul
11
sintezei.
Exemplificare: observare „Crizantema şi tufănica"
- Prin ce se aseamănă crizantema şi tufănica? (se solicită referiri la părţile componente
ale plantei şi rolurile lor, aspecte legate de culoare, formă, dimensiuni ale acestora, locul de
creştere, modul de îngrijire, importanţa pentru om.)
- Găsiţi deosebiri între crizantemă şi tufănica. (şi aici se pot orienta copii spre a descoperi
aspecte diferite: dimensiune, aspectul plantei şi a florii).
O altă modalitate constă în analiza primului obiect (de regulă cel mai complex sau care e
cel mai puţin cunoscut de copii), iar în a doua parte se analizează al doilea obiect care se
realizează prin comparaţie, adică prin raportare permanentă la primul obiect.
Exemplificare: observare „Crizantema şi tufănica"
- Priviţi tufănica şi spuneţi dacă este alcătuită din aceleaşi părţi ca şi crizantema. Cum
arată rădăcina? Cum are tulpina faţă de crizantemă? Priviţi frunzele şi spuneţi dacă seamănă
cu cele ale crizantemei etc.
O altă modalitate constă în analiza simultană a celor două obiecte, îmbinînd permanent
analiza cu comparaţia. Educatorea solicită copiilor să sesizeze de la începutul activităţii
asemănările şi deosebirile obiectelor comparate. Acesta modalitate are însă şi dezavantaje
deoarece permanenta comparaţie nu lasă posibilitatea copiilor de a-şi forma reprezentări
concrete despre cele două obiecte. Se poate folosi mai ales cu preşcolarii de 6-7 ani cînd au deja
reprezentări de ansamblu asupra unor obiecte din aceeaşi categorie cu cele observate.
În general modalităţile de observare a obiectelor diferă nu numai în funcţie de nivelul
grupei dar şi de creativitatea educatoarei de a îmbina diferite metode şi procedee de lucru cu
copiii.
4.Încheierea activităţii - se poate realiza prin procedee asemănătoare celor de la
intoducere, dar care au scopul de a relaxa şi de a continua într-un fel sinteza cunoştinţelor. De
exemplu: recitarea unor poezii, audierea unor cîntece, activităţi practice cum ar fi: prepararea
unei salate de fructe, udarea plantelor, hrănirea animalelor, desfăşurarea unui joc de creaţie,
interpretarea unor roluri în dramatizări, etc.

ere)

12