Observarea

In pedagogia şi metodica activităţii cu preşcolarii, termenul “observare” desemnează una

din formele de bază ale activităţii organizate pentru cunoaşterea mediului inconjurător.
Observarea constituie principalul mijloc de a transmite copiilor cunoştinţele despre lumea
înconjurătoare. Principalul obiectiv al observărilor este acela de a îmbogăţi cunoştinţele copiilor,
de a le forma reprezentări clare şi precise, de a le dezvolta şi organiza gândirea punând bazele
formării deprinderilor de muncă intelectuală. De asemenea ele trebuie astfel îndrumate din punct
de vedere metodic, încât să dezvolte la copii curiozitatea ştiinţifică manifestată la această vârstă
prin dorinţa lor de a cunoaşte tot mai multe şi tot mai adânc elementele lumii înconjurătoare şi
raporturile dintre ele.

Caracteristicile principalele observării, se stabilesc în funcţie de mai mulţi parametri, dintre

care: sarcina didactică, conţinutul, structura, valoarea formativă.

Din punct de vedere al sarcinii didactice, observarea este considerată ca principala

activitate de formare a reprezentărilor şi noţiunilor celor mai simple despre natură şi despre viaţa
socială. Ca tip de activitate, în mod firesc se încadrează în rândul activităţilor de comunicare de
noi cunoştinţe şi de formare a unor deprinderi şi priceperi simple de activitate practică şi
intelectuală.

În ceea ce priveşte conţinutul, observarea se caracterizează printr-o varietate tot mai mare
pe cât de diversă este realitatea ce se oferă simţurilor copiilor. Copilului îi sunt prezentate cu
precădere: animale, plante, fenomene ale naturii, obiecte uzuale al lumii materiale şi aspecte
tipice ale vieţii sociale.

În structura sa, activitatea de observare îmbină analiza şi sinteza lumii reale, bazată pe
investigarea activă a acestei realităţi de către copii.

Pe plan formativ, contribuţia principală a acestei activităţi decurge din specificul său şi
constă în antrenarea analizatorilor, în stimularea capacităţilor perceptive, în adâncirea contactului
direct cu realitatea înconjurătoare, în verbalizarea corectă a celor percepute.

Etapele principale ale unei activităţi clasice de observare sunt:

• prezentarea obiectului de observat;

• perceperea liberă a obiectului, exprimarea impresiilor imediate asupra obiectului
prezentat;
• perceperea sistematică a obiectului pe baza unui plan de intrebări, desprinderea
părţilor componente;
• sintezele, generalizările simple asupra celor observate, reconstituirea intregului pe
plan mintal in vederea elaborării reprezentării sau noţiunii corespunzătoare.
Structura unei activităţi de observare cuprinde unele etape comune şi altor activităţi, şi anume:

- introducerea in activitate, cu rolul de a familiariza copiii cu tema şi sarcinile ce le revin;

- perceperea sistematică a materialului de observat, care reprezintă o etapă specifică

- incheierea, prin care se urmăreşte a oferi noilor informaţii un caracter aplicativ.

Reuşita unei observări depinde de măsura in care metodele şi procedeele ii stimulează pe copii in
depunerea unui efort, in participarea activă prin investigaţii proprii pentru a descoperi relaţiile
sau a deduce unele consecinţe. Este indicat a se crea situaţii de invăţare care să permită copiilor
să formuleze singuri intrebări in legătură cu ceea ce observă, să emită ipoteze, să incerce să le
verifice prin observaţie şi experimente.

Spre exemplu, o activitate de obsevare cu tema “Cireasa” poate fi desfasurata astfel:

Dupa momentul organizatoric in care se vor asigura condiţiile necesare desfăşurării optime a
activităţii (aranjarea mobilierului, pregătirea materialului didactic), se va realiza captarea atentiei
printr-o scurta convorbire cu copiii despre fructele cunoscute de ei, care sunt acestea si ce stiu
despre ele. In continuare ii voi anunta faptul ca la aceasta activitate vom observa cireasa. In
desfasurarea activitatii, invit copiii sa ia cate o cireasa de pe farfurie si s-o cerceteze [ cu ce
seaman, ce culoare are, de ce am apucat-o pentru a o tine in mana, cum este cireasa cand o
pipaim]. Sinteza partiala se va realiza printr-un joc care se numeste „Spune mai departe”. Voi
incepe o propozitie, iar copiii continua in cor spunand cuvantul potrivit. Cireasa se rostogoleste
fiindca este…(rotunda). Ea seamana cu …(o biluta). Are culoarea…(rosie). Cireasa este …(un
fruct). Sinteza finala o voi efectua impreuna cu copiii referindu-ne la partile componente, locul
unde cresc ciresele (in copac, numit cires) iar ciresul creste in gradina.

In incheierea activitatii voi face aprecieri asupra comportamentului copiilor din timpul
activitatii, iar apoi se va recita poezia,,Numaratoarea cu cirese”.

Cunoaşterea pentru copiii preşcolari trebuie să pornească întotdeauna de la senzaţii şi percepţii.

De aceea, ceea ce vrem să-i învăţăm pe copii trebuie să înceapă nu prin cuvinte, ci prin
observare, pe cale intuitivă.

Consider ca activitatea de observare este cea mai importantă sursă de impresii pe care copiii le
acumulează şi le valorifică in intreaga lor viaţă . Aceste impresii şi cunoştinţe vor constitui
punctul de plecare al intregului proces organizat de cunoaştere, de mai târziu.