Activităţile de tip outdoor – Modalităţi de promovare a bucuriei

de a învăţa la vârsta preşcolară

Autorul lucrării: Purcel Andreea-Daiana

Instituţia: Școala Gimnazială Tălpaș
Localitatea Tălpaș, judeţul Dolj, ţara România

“Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu. Tu determini, în cea mai mare parte,
dacă voi reuși sau voi eșua în viaţă. Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.
Educă-mă, te rog, ca să pot fi o binecuvântare pentru lume”-Apelul copiilor
Educaţia outdoor este un concept relativ nou în contextul educativ românesc, însă ea
începe din ce în ce mai mult să capteze interesul cadrelor didactice.
Această formă de educaţie se bazează pe învăţarea în aer liber.
Educaţia outdoor oferă posibilitatea contactului direct cu natura, reprezintă o puternică
sursă de experienţe de învăţare - un mediu relaxant, liber, fără constrângerile pe care le impun ,, cei
patru pereţi ai unei săli de grupă”.
Activităţile outdoor vizează explorarea posibilităţilor de utilizare a aerului liber şi a
cadrului natural ca spaţiu de învăţare şi formarea unor deprinderi pentru a lucra tematic, folosind
acest spaţiu într-un mod interdisciplinar.
În acest sens, cadrele didactice trebuie să poată să creeze situaţii educaţionale care să
întărească încrederea în sine, ţinând cât mai multe activităţi în aer liber.
Activităţile outdoor care se desfăşoară cu preşcolarii pot fi organizate sub formă de: ateliere
de creaţie, activităţi sportive, excursii, jocuri diverse, acţiuni practic-gospodăreşti etc.
Fiecare activitate în parte are rolul de a aduce copilului experienţe noi, de a-l pune în situaţia
de a găsi soluţii singur sau de a aduce copilul în situaţia de a conlucra cu coechipierii pentru a
ajunge la rezultatul dorit.
Educaţia outdoor, educaţia în aer liber este o formă organizată de învăţământ care se
desfăşoară în aer liber, tratează şi pregăteşte pentru viaţa în aer liber.
Învăţarea prin descoperire, învăţarea din propria experienţă este una trainică, iar locul ideal
pentru acest tip de învăţare este spaţiul deschis şi nelimitat pe care-l oferă natura.
Contactul nemijlocit al copiilor cu natura şi formele ei de viaţă sporeşte eficienţa demersului
educaţional, dat fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi şi asimila tot ceea
ce stârneşte curiozitatea lor vie.
În contact direct cu obiectele şi fenomenele naturale şi cu cele sociale se dezvoltă şi se
perfecţionează la copilul preşcolar, sensibilitatea tuturor organelor de simţ.
Perioada preşcolară este una de rapide achiziţii intelectuale, de dezvoltare a gândirii
copilului. El pipăie, combină, exprimă - în acelaşi timp acţionează, gândeşte acţiunea şi o vorbeşte.
Copilul este în plină evoluţie a operaţiilor gândirii. El este un explorator investigând lumea şi
proprietăţile sale.
Astfel se îmbogăţeşte conţinutul senzaţiilor şi percepţiilor. Bogăţia de informaţii oferite de
mediul înconjurător copilului, constituie o bază importantă pentru formarea unor reprezentări clare
despre obiectele lumii reale. Perceperea componentelor mediului prin antrenarea tuturor
analizatorilor ajută copilul să diferenţieze însuşirile caracteristice ale acestora, să-şi formeze treptat
reprezentările respective, le dezvoltă spiritul de observaţie. În procesul cunoaşterii mediului copiii
depun efort intelectual susţinut, deoarece observarea obiectelor şi fenomenelor îi pune în situaţia de
a analiza, de a sintetiza, de a compara, de a generaliza, etc. Copiii înţeleg noţiuni elementare,
precum: floare, fruct, legumă, animal domestic, animal sălbatic, jucărie, anotimp, etc. Sub
îndrumarea educatoarei începe să se dezvolte capacitatea preşcolarilor de a cerceta şi de a dezvălui
relaţiile cauzale dintre obiecte, stimulând gândirea divergentă. De la curiozitatea spontană se trece
la o activitate intelectuală intensă, cu caracter conştient. Din cauza experienţei limitate, preşcolarul
poate ajunge uneori la legături greşite, neconforme cu realitatea, dar, treptat, prin procesul de
cunoaştere organizată, gândirea copilului este dirijată spre înţelegerea cauzelor şi pe baza observării
unor manifestări concrete.
În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii copilului preşcolar este şi dezvoltarea limbajului
acestuia. Contactul cu obiectele lumii reale şi cu relaţiile dintre ele constituie sursa cea mai
importantă a îmbogăţirii şi activizării vocabularului, a formării unei exprimări orale coerente şi
corecte din punct de vedere gramatical, fonetic şi lexical.
Activitatea intelectuală intensă în cadrul procesului de cunoaştere a mediului înconjurător
stimulează formarea la copii a unor deprinderi de muncă intelectuală, bază temeinică pentru
integrarea acestora în şcoală. Paralel cu aceste deprinderi încep să se manifeste interese cognitive
tot mai largi care vor ajuta să pătrundă mai adânc în relaţiile dintre fenomene. Observarea
sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii animalelor, a succesiunii
anotimpurilor, a fenomenelor naturale specifice fiecărui anotimp, îi ajută pe copii să perceapă, să
sesizeze interdependenţa dintre fenomenele naturale şi sociale, dintre natură şi om, dintre om şi
societate, înlăturând posibilitatea de a interpreta lumea în mod eronat.
Educaţia în aer liber se defineşte ca o combinaţie de activităţi în aer liber, de educaţie de
mediu şi de dezvoltare socială şi personală. Aceasta permite participanţilor să experimenteze
„învăţarea activă” într-un cadru natural: rezervaţie naturală, parc, pădure, orice alt spaţiu aflat în
afara zidurilor unei clădiri.
Educaţia în aer liber poate să fie şi un instrument pedagogic pentru îmbunătăţirea
rezultatelor învăţării. De exemplu, această formă de educaţie este benefică în special pentru copiii
cu nevoi speciale, deoarece cărţile sunt înlocuite cu alte forme de învăţare mai facile.
 Obiectivul general al acestui tip de învăţare este identificarea şi compararea diferitelor
abordări privind educaţia în aer liber, dezvoltarea şi introducerea unui nou concept de educaţie
pentru toţi.
Acest tip de educaţie o completează pe cea formală în modul cel mai plăcut, susţinând
educaţia dată în familie şi grădiniţă şi principiile acestei educaţii prin metode moderne de formare,
precum: jocurile de echipă, discuţiile libere, jocurile de rol, brainstorming-ul, activităţile
practice, învăţarea prin acţiune, experienţe si experimentări, excursii, vizite, organizare de
evenimente.
Educaţia outdoor se adresează tuturor celor trei nivele de învăţare: nivelul acumulărilor de
cunoştinţe (cognitiv), nivelul deprinderilor fizice (motric) şi cel al individualizării unor trăsături de
comportament (afectiv).

Caracteristicile educaţiei outdoor:

- Educaţia outdoor oferă posibilitatea contactului direct cu natura;
- Educaţia outdoor reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare - un mediu relaxant,
liber, fără constrângerile pe care le impun ,,cei patru pereţi ai unei săli de grupă”, poate oferi
copiilor nenumărate provocări, astfel că procesul de educaţie devine puternic, inspiraţional şi de
natură să schimbe comportamente antisociale, să creeze o relaţie puternică între copii bazată pe
sprijin reciproc.
- Educaţia outdoor facilitează procesul de învăţare al copiilor care întâmpină dificultăţi în acest
sens;
- Dezvoltare socială şi personal;.
- Educaţia outdoor oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale, mentale ce asigură bunăstarea
societăţii.
- Metodele folosite sunt axate pe participarea activă;
- Jocul este o metodă des folosită;
- Răspunde la întrebarea Cum?
Obiectivele generale ale educaţiei outdoor:
- Dezvoltarea abilităţilor socio-personale - îmbunătăţirea muncii în echipă, îmbunătăţirea relaţiilor
sociale;
- Dezvoltarea abilităţilor de management - organizare, coordonare, evaluare;
- Oferirea unui cadru stimulativ de învăţare;
- Oferă posibilitatea creării unui mediu relaxant şi motivant în funcţie de problema identificată.
Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că poate contribui la creşterea nivelului
de bunăstare al indivizilor, pe lângă nevoile de bază ale unei persoane, există şi o serie de nevoi la
care educaţia outdoor poate răspunde şi anume: nevoia de a fi respectat,inclus social, de a fi activ şi
responsabil, nevoia de a te simţi în siguranţă.
Nevoia de a se simţi respectat - derularea de diferite activităţi în aer liber încurajează copilul
să se simtă în largul său, astfel el va fi mult mai deschis, va comunica, îşi va exprima propriile
opinii, se va simţi băgat în seamă şi va simţi că deciziile sale contează pentru ceilalţi.
Nevoia de a fi responsabil - activităţile outdoor permit copilului oportunitatea de a primi
diferite sarcini (educaţia outdoor este printre altele o formă de învăţare organizată şi structurată,
astfel că educatoarea trebuie să aibă în vedere implicarea tuturor copiilor în activităţile propuse),
sub supravegherea educatoarei, fiecare copil primeşte diferite sarcini pentru atingerea scopului
propus (spre exemplu dacă se optează pentru o activitate de ecologizare, un copil poate primi
sarcina de a aduna frunzele, un copil are sarcina de a uda florile- este important însă ca prin
comunicarea cu copilul, educatoarea să-i insufle acestuia sentimentul că prin ceea ce întrprinde el,
mediul va fi mai curat, astfel el va conştientiza că are o responsabilitate faţă de protejarea mediului).
Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că răspunde atât nevoilor de bază ale
individului, cât şi celor care îl particularizează în grupul din care face parte.
Nevoia de a fi activ- implicarea în diferite activităţi sportive,jocuri plimbări tematice,nu va
aduce decât beneficii dezvoltării fizice, psihice ale copilului. Jocul este o caracteristică principală a
copilăriei, de aceea este important să fie stimulaţi în mod constant să se joace să alerge , să participe
la diferite activităţi în mod activ.
Nevoia de a fi inclus social- poate cea mai importantă caracteristică a educaţiei outdoor este
aceea că este o modalitate de succes de a depăşi unele dificultăţi ale copilului (psihice, fizice
,sociale, emoţionale sau economice) , astfel încât acesta să fie inclus social, să simtă că aparţine
unei comunităţi ;
Nevoia de a se simţi în siguranţă-mediul exterior implică diferite riscuri şi situaţii
neprevăzute care pot avea efect negativ.Educatoarea trebuie să identifice posibilele riscuri care pot
să apară şi să conceapă un plan de management al riscului.
Educaţia în aer liber este considerată a fi mult mai motivantă-stimulativă şi cu un impact
mai puternic asupra procesului de învăţare în rândul copiilor. Pentru a înţelege mai bine ce aduce
nou educaţia outdoor procesului de predare-învăţare, vom face o scurtă incursiune a formelor de
educaţie existente.
Bibliografie:
 Manualul De Educaţie Outdoor, 2013, Comenius Regio Partnership Eco- Edu Beyond Rhetoric
Project, traducere
 Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani) , M.E.C.,2008
 Scrisoare metodică pentru anul şcolar 2013-2014
 http://www. slideshare.net