„TEHNICI, METODE SAU STRTEGII COMPLEXE UTILIZATE

ÎN ÎNVĂȚAREA EXPERIENȚIALĂ ÎN GRĂDINIȚĂ ȘI

REZULTATELE OBȚINUTE”
Profesor îvățămâtul preșcolar:
Golumbeanu Alina Loredana
Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Copiilor”

Fundamente psihopedagogice
Deşi învăţarea nu este un fenomen exclusiv uman, la nivelul oamenilor ea
suportă o modelare socio-culturală, devenind o trăsătură definitorie a fiinţelor
umane.
În sens larg, învăţarea poate fi definită ca „un proces evolutiv, de esenţă
formativ-informativă, constând în dobândirea (recepţionarea, stocarea şi
valorificarea internă) de către fiinţa vie, într-o manieră activă, explorativă a
experienţei proprii de viaţă şi, pe această bază, în modificarea selectivă şi
sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă
sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant” .
Învăţarea are nu numai un caracter adaptativ la solicitările tot mai
complexe ale mediului, dar ea constituie şi principala modalitate de împlinire
întru uman.
Autorii Raportului către Clubul de la Roma, intitulat Orizontul fără
limite al învăţării (1981), argumentau că decalajul uman, inclusiv cel dintre
societăţi are la bază faptul că nu se învăţă cât şi cum ar trebui. În acest sens, în
locul unor tipuri de învăţare anacronice (de menţinere şi prin şoc), dinamismul
fără precedent al timpului istoric actual impune învăţarea de tip inovator (care
are drept caracteristici esenţiale: caracterul anticipativ şi participativ).
Cei patru piloni ai educaţiei în secolul XXI sunt :
- a învăţa să cunoşti;
-a învăţa să faci;
-a învăţa să fii;
- a învăţa să convieţuieşti.
Variabile psihopedagogice ale învăţării şcolare
În sens restrâns, învăţarea este sinonimă cu învăţarea şcolară, care are
particularităţi specifice şi la care vom face trimiteri în continuare. Învăţarea
poate fi abordată din triplă perspectivă: ca proces, în funcţie de diverşi factori şi
ca produs. Insistând asupra caracterului procesual al învăţării, subliniem faptul
că ea se realizează în etape, parcurgând mai multe faze. Mai mulţi teoreticieni
(Ausubel, Robinson, Gagné, Giordan) au subliniat că învăţarea are loc tocmai
plecând de la ceea ce ştiu elevii despre subiectul respectiv la un moment dat,
elementele noi integându-se activ în structurile anterioare.
1
 Calitatea acestei experienţe anterioare este o premisă importantă a unei
învăţări eficiente şi, de aceea, educatorii trebuie să facă un efort de a o cunoaşte
şi valorifica în procesul de predare-învăţare. Giordan ne sugerează ca o parte a
experientei anterioare nu trebuie : ignorata pentru că:
Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare
a învăţării experenţiale, de exersare a capacităţilor de analiză, de
dezvoltare a creativităţii copiilor. Specific acestor metode este faptul că
ele promovează interacţiunea dintre preşcolari, schimbul de idei, de
cunoştinţe, asigurând un demers interactiv al actului de predare-învăţare-
evaluare. Prin folosirea acestor metode, preşcolarii depun un efort
intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor
demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret şi prin
corelaţiile elaborate interactiv, în care îşi asumă responsabilităţi,
formulează şi verifică soluţii.
Metodele interactive de grup se pot combina între ele cu cele tradiţionale.
Metodele tradiţionale nu se elimină, se modernizează, se combină, se
adaptează, se îmbunătăţesc.
Metodele interactive se selectează în funcţie de obiective, de conţinutul
învăţării şi de modul de integrare în structura activităţii.

METODE INTERACTIVE DE GRUP

„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va
mai exista când ei vor fi mai mari, şi nimic nu ne va permite să ştim cum va fi
lumea lor.”
(Montessori)
În teoriile moderne se vorbeşte din ce în ce mai mult de învăţarea
experienţială, de profesor cu rol de ghid sau de facilitator al proceselor de
învăţare, de valorizarea şi dezvoltarea fiecărui copil, de respectarea ritmului şi a
stilului său cognitiv propriu.
Există multe metode prin care copiii pot învăţa ori exersa concepte sau
deprinderi. În acest sens, este foarte important demersul pe care educatoarea sau
părintele îl poate iniţia în direcţia stimulării interesului copilului pentru
cunoaştere, al interesului pentru a căuta informaţia necesară şi pentru a o utiliza
în contexte variate, al interesului pentru rezolvarea de probleme prin
planificarea şi organizarea unor activităţi/jocuri cu acest scop.
Nevoile şi cerinţele a copiilor „actori” pe scena educaţională pretind
dascălilor o schimbare radicală a modului de abordare a activităţii didactice.
Observăm zilnic în joaca copiilor o lume a lor, care aduce comportamente,
teme, idei, probleme absolut noi.
2
 De aici a apărut şi termenul de „educaţie modernă”, care ne impune să
schimbăm relaţia cu copiii şi între copii, promovând sprijinul reciproc şi
dialogul constructiv, prin noi strategii.
Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive, conferă
activităţii un „mister didactic”, în care copilul este participant activ pentru că el
întâlneşte, probleme, situaţii complexe pentru mintea lui de copil, dar în grup,
prin analize, dezbateri, descoperă răspunsurile la toate întrebările, rezolvă
sarcini de învăţare, se simte responsabil şi mulţumit la finalul activității.
O reuşită a metodelor interactive este creativitatea, care se oglindeşte în
„a ştii ce să faci cu ceea ce ai învăţat”. Se spune că acei copii care au parte de
dascăli creativi, vor fi şi ei creativi, urmând modelul.

Exemple de metode interactive:

În continuare voi prezenta câteva metode moderne pe care le putem folosi
în procesul instructiv educativ în funcţie de obiectivele urmărite la fiecare
activitate.

Diagrama Venn este o metodă interactivă, de fixare, consolidare şi

evaluare a cunoştinţelor. Această metodă are o largă aplicabilitate şi se poate
folosi cu succes în activităţile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri
didactice, etc..
Diagrama Venn este formată din 2 cercuri care se suprapun parţial. În
spaţiul care intersectează cele două cercuri am aşezat, desenate sau scrise,
asemănările dintre două obiecte, idei, concepte, iar în cele două cercuri am
aşezat aspectele specifice ale acestora. Pentru fixarea şi evaluarea cunoştinţelor
copiilor, am folosit aceasta metodă în activităţile de povestire, observare,
convorbire, etc.
La activitatea DLC-convorbire ,,Ce ştim despre anotimpuri?” în cercurile
mari se așează imagini reprezentative despre anotimpurile iarna şi primăvara.
Copiii completează trei caracteristici ale anotimpului iarna (ninge, îngheaţă apa,
copacii sunt goi), două caracteristici ale anotimpului primăvara (vin păsările din
ţările calde, înfloresc copacii, iese iarba) în cercurile exterioare şi două
asemănări (anotimp, 3 luni) în cercurile mici din mijloc.

1. Tehnica foto-limbajului
Această metodă se poate aplica în grup mic, la „Bibliotecă” sau „Artă”,
precum şi în activităţi de convorbire, lectură după imagini, observare, educaţie
pentru sănătate, deoarece exersează creativitatea şi sensibilitatea faţă de
realităţile vizuale, ce au impact cognitiv şi estetic puternic asupra copiilor.
Etape în aplicarea metodei:
3
 a) Prezentarea sarcinii de lucru:
Copiii au sarcina de a alege o fotografie care este pentru ei cea mai
frumoasă şi mai interesantă
b) Selecţia individuală:
Fotografiile sunt dispuse pe o masă
Pe rând, copiii analizează fotografiile şi aleg una
Este posibil ca aceeaşi fotografie să fie aleasă de mai mulţi copii.
Fotografia se plimbă de la unul la altul. O vor privi cu interes şi vor reţine
elementele şi simbolurile fotografice.
c) Activitate frontală:
Se formează un cerc
Fiecare copil prezintă fotografia
Educatoarea adresează întrebări, iar copiii explică motivele alegerii
d) Activitatea frontală de evaluare:
Se analizează stările, sentimentele exprimate de copii în timpul
prezentării sau al contemplării fotografiilor
Copiii nu au voie să critice prezentările, fotografiile sau să comenteze
alegerea unei fotografii de un numit copil. Ei învaţă să descifreze detaliile
fotografice pentru a înţelege mediul înconjurător, cunoscând astfel şi
simbolurile vizuale.
Această metodă reprezintă un exerciţiu de ascultare activă, un prilej de
exprimare sau de reformulare, retrăirea impresiilor personale, de analiză a
limbajului fotografic, care prezintă mediul natural aşa cum este el în realitate.
Dacă metoda este aplicată într-o activitate de convorbire şi se desfăşoară
pe grupuri, în etapa evaluării, fiecare grup selectează 2-3 fotografii care au creat
dispute în grup fie privind denumirea localităţii, staţiunii, fie timpul, momentul
zilei sau denumirea unor elemente ce vor fi prezentate întregii grupe. De
asemenea, este un prilej de clasificare a divergenţelor cognitive.
Exemplu practic:
Anotimpul vara este unul dintre anotimpurile mai puţin explorate
organizat de copii.
Experienţa dobândită alături de părinţi, în concediu, la munte sau la mare,
la pădure, la plajă, la ţară, poate fi sintetizată în primele zile de grădiniţă, când
fiecare copil aduce fotografii din vacanţă.
Sarcina didactică: „Alegeţi una sau mai multe fotografii cu aspecte de
vacanţă!”
Respectând etapele de aplicare a metodei, copiii îşi exprimă propriile
experienţe şi impresii despre vacanţa mare, aduc chiar detalii privind nisipul,
temperatura apei, briza mării, jocurile în apă şi pe nisip, vizitele la delfinariu,
spectacolele vizionate etc.
4
 Exemple de mesaje extrase de copii din fotografii:
- Marea este sănătate
- Constructori de o vară, la malul mării
- Sănătate pentru un an
- Frumuseţile ţării în vacanţa mare
- Familia reunită
- Hrana este sănătoasă, la bunici acasă

2. Călătoria misterioasă
Este un joc de imaginaţie prin care copiii sunt direcţionaţi să se orienteze
în funcţie de poziţiile spaţiale. Totodată, ei îşi exersează orientarea în spaţiu pe
baza reprezentărilor spaţiale prinindicaţii scurte şi precise.
Această metodă se caracterizează prin implicarea participanţilor care
manifestă: spirit creativ, calmitate, gândire logică, comunicativitate, orientare în
spaţiu, bună dispoziţie, curiozitate, spirit de observaţie etc.
Etape în aplicarea metodei:
a) Organizarea pe grupuri:
Copiii se împart în grupuri de patru copii
Fiecare grup primeşte un număr sau buline, steguleţe colorate diferit
Câte un grup, pe rând, devine ghidul călătoriei
Un loc stabilit de la început va constitui punctul de pornire în călătorie,
acesta fiind ales de comun acord cu toate grupurile (într-un colţ al sălii, lângă
raftul cu jucării etc.)
b) Activitatea în grupuri mici:
Fiecare grup îşi alege un loc în care îşi gestionează materialele care se
găsesc acolo (în funcţie de tema dată şi centrul la care s-au aşezat)
c) Călătoria misterioasă:
Această etapă va îmbina întotdeauna elemente ale educării limbajului
cu cele ale activităţilor matematice
Un rol principal îl are ghidarea clară a grupului prin intermediul
poziţiilor spaţiale
Fiecare grup va direcţiona, pe rând, celelalte grupuri spre locul în care
se află ghidul, mergând pe un traseu conceput în aşa fel încât grupul care a
pornit în călătoria misterioasă să treacă pe la toate celelalte grupuri, înainte să
ajungă la ghid
d) Sosirea la destinaţia locului misterios:
Atât grupul - ghid (care se află la destinaţie), cât şi celelalte grupuri la
care se opreşte grupul care călătoreşte, vor prezenta un element semnificativ din
activitatea pe care au desfăşurat-o în locul misterios, atunci când se produce
întâlnirea dintre ele
5
 Prin acest exerciţiu copiii sunt antrenaţi să-şi exerseze capacitatea de a se
orienta în spaţiu şi să-şi exerseze reprezentările spaţiale. (şi ghidul, când
îndrumă, dar şi grupul ghidat trebuie să ţină cont de poziţiile spaţiale)
Atunci când se efectuează o astfel de „călătorie misterioasă”, timpul
trebuie să fie foarte bine planificat, iar mediul ambiental să fie foarte bine
organizat, astfel încât copiii să îmbine instructiv-educativul cu buna dispoziţie.
De asemenea, trebuie menţionat de la început că nu există câştigători, ci doar
copii antrenaţi în activităţi competitive.

Exemplu practic:
La o activitate de educarea limbajului, având tema „În lumea poveştilor”,
se poate realiza drumul pe harta poveştii, unde copiii au de parcurs drumul unui
personaj din poveste.
Luând ca exemplu fata moşului din povestea „Fata babei şi fata
moşneagului” de Ion Creangă, se poate proceda astfel:
- Copiii care sunt la Bibliotecă, utilizează cărţi cu poveşti, imagini din
povestea analizată, le selectează, le triază, le aşază astfel încât, în timpul
prezentări, să fie în câmpul vizual al „călătorilor”
- Grupul care evoluează la sectorul Construcţii va construi casa moşului,
a babei, a Sfintei Duminici, fântâna etc.
- La Joc de rol sunt puse la dispoziţie costumaţii adecvate interpretării
unor roluri, măşti, alte elemente auxiliare specifice personajelor din poveste
- La Artă copiii concep portrete ale personajelor, creează imagini din
poveşti, utilizând materialele puse la dispoziţie
Grupul-ghid va direcţiona grupul-călător folosindu-se de poziţiile spaţiate
astfel: Mergi înainte 2 paşi, deplasează-te apoi spre dreapta 3 paşi şi mai mergi
2 paşi înainte!
Atunci când nu s-a apreciat corect distanţa, ghidul revine cu comanda
„Stop!”şi reîndrumă grupul astfel: înapoi doi paşi, spre stânga un pas, înapoi 3
paşi etc.
Traseul se poate complica prin solicitarea grupului-călător de a aşeza pe
traseu diferite obiecte sau personaje din poveste. Acest lucru se poate face prin
comenzile: de la casa bătrânească, măsoară spre dreapta două lungimi de creion
şi aşază căţeluşa; mergi înainte încă trei lungimi de creion şi plasează părul; de
acolo, spre dreapta, încă două lungimi de creion şi aşază fântâna ş.s.
3. Cvintetul
Este o tehnică de reflecţie ce constă în crearea a cinci versuri, respectând
cinci reguli, în scopul de a sintetiza conţinutul unei teme abordate.
Este tehnica prin care se rezumă şi sintetizează cunoştinţe, informaţii,
sentimente şi convingeri.
6
 Prin această tehnică, se exprimă gânduri, idei personale asupra
subiectului, prin intermediul cuvântului. Copiii trebuie să coopereze, să
sintetizeze şi să selecteze soluţia corectă. Astfel li se dezvoltă gândirea creativă,
li se dezvoltă imaginaţia şi creativitatea
Descrierea metodei
a) Comunicarea temei şi a sarcinii de lucru
Se anunţă subiectul de discuţie şi le sunt explicate copiilor regulile:
Primul vers este format dintr-un singur cuvânt, ce denumeşte subiectul
Al doilea vers este format din două cuvinte care definesc
caracteristicile subiectului (2 adjective)
Al treilea vers este format din trei cuvinte, care exprimă acţiuni (verbe
la gerunziu)
Al patrulea vers este format din patru cuvinte şi exprimă starea
copilului faţă de subiect
Al cincilea vers este format dintr-un cuvânt şi arată însuşirea esenţială
a subiectului
b) Activitate pe grupuri mici
Copiii sunt împărţiţi în două grupuri
Pentru fiecare vers compus, educatoarea repetă regula
Fiecare copil compune un vers în grup, apoi discută cu ceilalţi
membrii, stabilind o variantă finală care va fi prezentată în plen
Pentru a dezvolta gândirea creatoare a copiilor, educatoarea va desfăşura
jocuri-exerciţiu în vederea respectârii regulilor de compunere a cvintetului:
Cuvinte care denumesc subiectul: Jocul „Cine este?”, „Ce este?”
Cuvinte care descriu subiectul: Jocul „Spune ce ştii despre … ?”
Cuvinte care exprimă o acţiune: la terminaţia lor se adaugă „ând”
Cuvinte care exprimă sentimente: Jocul „Ce simţi pentru … ?”
Cuvinte care arată însuşiri esenţiale: Jocul „Descrie-mă printr-un
cuvânt!”
Exemple de cuvinte obţinute în activitatea pe grupuri:
Maşină, nouă, sidefată,
Oprind, rulând, alergând,
Mă atrage, mă încântă,
Minunata
Flori colorate, parfumate
Răsărind, crescând,
Mă îmbată şi mă încântă,
Zambilele
Broscuţe, sprintene, jucăuşe,
Înotând, sărind, stropind,
7
 Mă trezesc, mă obosesc,
Zgomotoasele

4. Puzzle
Puzzle este un joc-exerciţiu ce constă în reconstituirea unei imagini din
forme, figuri, piese, a unei propoziţii din cuvinte, a unui cuvânt din silabe.
Este o metodă-exerciţiu care necesită munca în grup. Verbul definitoriu
al metodei este „a reconstitui”. Imaginea reconstituită de copii conţine tematici
cunoscute de copii, preferate de ei, aceasta fiind fragmentată prin linii drepte
sau curbe.
Etapele metodei:
a) Organizarea pe grupuri
Se formează grupuri de câte trei copii
Aşezarea spate în spate a două scaune condiţionează desfăşurarea,
fiecare copil stând la o măsuţă
În partea laterală a celor doi stă al treilea copil
b) Instructajul:
Unul dintre copii este emiţătorul – emite/comunică sarcina de lucru
Al doilea copil este receptorul – acţionează puzzle-ul în funcţie de
modul cum recepteazăm sarcina de lucru comunicată de emiţător
Al treilea copil este observatorul – îndeplineşte tacit rolul său, care
vizează modul de colaborare dintre emiţător şi receptor
Cea mai importantă regulă a jocului este: ”După ce v-aţi ocupat locurile,
nici emiţătorul, nici receptorul nu are voie să vadă ce lucrează fiecare …
adresaţi numai întrebări!”
Timpul expiră când primul grup termină puzzle-ul.
c) Distribuirea materialului didactic:
Atât emiţătorul cât şi receptorul primesc acelaşi material didactic
Emiţătorul are pusă la dispoziţie imaginea ce va fi reconstituită de
receptor
Receptorii primesc numai elementele ce vor reconstitui imaginea
d) Activitatea în grup
Copilul – emiţător indică locul fiecărei piese din puzzle
Copilul – receptor aşază piesele după indicaţiile date de emiţător
Activitatea observatorului:
Observatorul al cărui grup a finalizat corect puzzle-ul, prezintă
activitatea grupului său
Observatorul se axează pe comunicarea dintre cei doi membrii ai
grupului direcţionată pe:
- Exactitatea informaţiilor transmise
8
 - Modul de receptare al informaţiilor
- Compatibilitatea partenerilor
- Întrebări suplimentare
- Atmosfera de colaborare între parteneri
- Ce anume a condus la finalizarea puzzle-ului
Exemplu practic 1:
Copiii sunt antrenaţi într-o activitate de cunoaştere a mediului la
reconstituirea unui întreg din părţi, tema fiind „Anotimpul toamna”.
Se dă semnalul de începere prin bătăi din palme, sunetul clopoţelului sau
oricare alt semnal sonor. Copilul - emiţător indică locul fiecărei piese de puzzle,
iar copilul – receptor aşază piesele după indicaţiile primite.
Exemple de indicaţii ale emiţătorului: „figura care conţine floarea
mare albastră se aşază în dreapta-jos, lângă ea, în partea stângă aşază figura care
conţine trei frunze galbene.”
Exemple de întrebări care pot fi adresate de receptor: „Mai sunt forme
care conţin frunze?”, „Este soare în tablou?”
Exemplu practic 2:
Utilizarea metodei „Puzzle” este posibilă în orice moment al activităţii
din grădiniţă. În timpul jocurilor creative realizate în zona „Bibliotecă”, când
obiectivul vizat este comunicarea, se realizează exerciţii de asamblare a
cuvintelor dintr-o propoziţie/frază.
Exemplu: „Copiii, grupa, din, noastră, azi, teatru, merg, la”. Emiţătorul
gândeşte propoziţia, apoi spune cuvintele separate, pe care receptorul încearcă
să le asambleze într-un enunţ corect. Sunt acceptate toate variantele corecte.
Acelaşi lucru se poate realiza şi prin imagini, cerinţa fiind de a alătura
corect imaginile, pentru formarea propoziţiei. (se poate practica şi la nivelul I)
O mai mare atenţie trebuie acordată aici, deoarece fiecare imagine prezentată
trebuie să ilustreze clar un singur cuvânt al propoziţiei.
Exemplu: propoziţia, reprezentată de imagini este: „mâncare, mama,
gustoasă, găteşte”, iar variantele acceptate pot fi:
- Mama găteşte mâncare gustoasă.
- Mâncare gustoasă găteşte mama.
- Mâncare gustoasă mama găteşte.
Chiar dacă ,uneori, la propoziţii mai scurte şi mai simple, pot fi acceptate
toate variantele de răspuns, practicarea acestei metode duce la eliminarea
barierelor de comunicare şi a dezvoltării inteligenţelor multiple.
Concluzii
Ştim cu toţii că oricine poate învăţa de oriunde. Copiii sunt bombardaţi
cu informaţii prin diferite canale, informaţii care sunt prea multe şi pe care nu le
reţin şi nici nu au capacitatea de a le selecţiona. Prin metodele interactive de
9
grup, copiii îşi exersează capacitatea de a selecta, combina, învăţa lucruri de
care vor avea nevoie în viaţa lor de şcolar şi de adult.
Dacă generaţii şi generaţii nu au fost învăţate cum sa înveţe, iată că prin
aplicarea acestor metode interactive rezolvăm şi problemele noastre: de
relaţionare, de comunicare, de responsabilizare, de învăţare reciprocă etc.
Calitatea activităţii noastre la clasă este „cartea de vizită” din care
„banalul şi rutina” trebuie şterse din cartea de căpătâi a copilăriri, „Grădiniţa”.
Reţeta este să avem curaj, dorinţă, încredere în noi şi în metode,
„nebunie”, nepăsare faţă de sceptici. Succes!

Bibliografie:
Georgeta, Puiu, Metode interactive de grup, Editura Arves, Timişoara,
2012
Breben, S., Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Editura
Reprograph, Craiova, 2004
Crenguţa, Lăcrămioara, Oprea, Strategii didactice interactive, Editura
Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2009
Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006
Vrăjmaş, T., Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti,
2004

10