TIPURI DE COMPUNERI

Compunerile reprezintă o formă superioară a comunicării şi se regăsesc în conţinuturile

programelor şcolare la exerciţiile de formare a capacităţii de comunicare. Valoarea acestui
conţinut al învăţării constă în marile sale resurse în cultivarea spiritului creator la elevi şi
înseamnă dezvoltarea în scris a unei teme cu caracter literar.

Compunerile pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel, după modalităţile de elaborare,
compunerile pot fi orale şi scrise.

În funcţie de pregătirea elevilor, compunerile pot fi colective şi individuale.

Compunerea colectivă – prezentă mai mult la clasele mici – are următoarele etape:

–          anunţarea temei;

–          dezvoltarea temei;

–          alcătuirea planului compunerii;

–          elaborarea orală a compunerii;

–          scrierea ei.

Compunerea individuală presupune redactarea lucrării după un plan alcătuit în colectiv sau
după un plan individual.

După modul de expunere, compunerile pot fi narative sau descriptive.

O altă clasificare a compunerilor este următoarea:

1. Compuneri pe baza unor materiale de sprijin

2. Compuneri libere
3. Compuneri-corespondenţă şi cu destinaţie specială
4. Compuneri gramaticale

O categorie aparte de compuneri o constituie cele cu valoare instrumentală. Prin acestea elevii
sunt familiarizaţi cu unele instrumente de muncă intelectuală, precum şi tehnica elaborării
unor compuneri. Astfel, elevii învaţă cum se alcătuieşte o compunere, care sunt etapele
parcurse, care sunt părţile unei compuneri, cum se foloseşte dicţionarul, cum se aşază în
pagină etc.

A.    Compuneri pe baza unor materiale de sprijin

1.Compuneri pe baza unor ilustraţii, tablouri, diapozitive, filme etc.

La realizarea acestora elevii trebuie să reflecteze asupra fiecărei ilustraţii în parte, urmărind
succesiunea lor, pentru a putea stabili înlănţuirea ideilor pe baza cărora se va alcătui
compunerea. De regulă, se parcurg etapele:
–          conversaţie pregătitoare sau expunere pentru pregătirea perceperii tablourilor;

–          examinarea tablourilor independent de către elevi;

–          intuirea dirijată a fiecărui tablou;

–          stabilirea titlului;

–          elaborarea, oral, a compunerii;

–          elaborarea, în scris, a compunerii;

–          autocontrolul;

–          citirea şi aprecierea câtorva lucrări.

Compunerile după un singur tablou se realizează, mai ales, la primele clase ale ciclului
primar. În interpretarea tabloului, elevii stabilesc cadrul acţiunii, timpul, personajele şi, pentru
a face o interpretare creatoare, ei trebuie să-şi imagineze ce s-a petrecut înainte şi după
momentul înfăţişat în tablou. La clasa a IV-a, tabloul-pretext poate arăta un moment din
începutul, desfăşurarea sau sfârşitul acţiunii, restul fiind completat de  imaginaţia creatoare a
elevilor. Tot acum, pot fi prezentate personaje sau obiecte, fie static, fie în acţiune, urmând ca
pe baza lor elevii să imagineze întâmplări cu acestea.

2.Compuneri pe baza unui text cunoscut  

O primă formă este redarea, într-o exprimare originală, a conţinutului textului auzit sau citit.
Contribuţia personală a elevilor poate fi folosirea unor imagini artistice noi, faţă de cele din
text sau regruparea elementelor unei naraţiuni sau descrieri într-o manieră personală.

În compunerile pe bază de texte se porneşte de la un text şi se poate solicita imaginaţia

copiilor pentru realizarea unor cerinţe în plus ca: povestirea lecturii la o altă persoană sau la
un alt timp, găsirea unui alt curs al povestirii prin stabilirea unui nou conflict, găsirea unui alt
final, înlocuirea unor cuvinte prin sinonimele lor, realizarea unei povestiri prin analogie.

3.Compuneri pe baza unor proverbe, zicători şi ghicitori

Acest gen de compuneri poate fi încercat cu elevii care prezintă înclinaţii pentru compoziţie.

Etapele unei asemenea lecţii ar putea fi:

–          alegerea proverbului;

–          discuţii pentru înţelegerea sensului proverbului;

–          stabilirea unei întâmplări din viaţă sau din textele literare care ilustrează mai bine acest
proverb;

–          alegerea variantelor mai apropiate de conţinutul proverbului;

–          stabilirea locului proverbului: ca titlu, la începutul sau la sfârşitul compunerii;

–          redactarea în scris a compunerii;

–          autocontrolul;

–          verificarea şi aprecierea compunerilor de către învăţător.

4.Compuneri după desene proprii

După realizarea planşei cu tema artistico-plastică dată, la analiza acesteia se solicită elevului
să prezinte ce a intenţionat să transmită şi cum a reuşit. Acest moment al lecţiei constituie
punctul de plecare în abordarea compunerilor după desene proprii. Elevul nu e pus doar să
prezinte ceea ce se vede într-o planşă, ci şi să creeze o acţiune cu tema respectivă, care să
corespundă desenului.

Etapele compunerii după desen propriu pot fi:

–          analiza desenului;

–          stabilirea unor acţiuni care au avut loc, dar nu sunt prezentate în desen;

–          stabilirea planului de idei;

–          elaborarea, oral, a compunerii;

–          autocontrol;

–          analiza şi aprecierea compunerilor.

În urma unor exerciţii repetate, compunerea devine liberă. Aceste activităţi au efect pozitiv şi
asupra pregătirii artistico-plastice, deoarece elevul dă o atenţie mai mare realizării artistice a
tabloului, culorilor, stabilirii dimensiunilor unor obiecte în planşă etc. Toate acestea le face
pentru ca, prin cele prezentate să emoţioneze, să transmită stări sufleteşti, sentimente.

5.Compuneri pe baza observaţiilor şi impresiilor elevilor

Aceste compuneri se bazează pe experienţa proprie a elevilor şi solicită atenţia, memoria,

spiritul de observaţie, imaginaţia. Temele alese pot fi diverse şi legate de anumite întâmplări
trăite de elevi în familie, legate de jocurile şi activităţile lor sau sărbătorirea unor evenimente
importante. Dacă observaţiile sau întâmplările au avut loc cu mult timp în urmă, vor fi
reactualizate prin folosirea unor imagini, fotografii, texte literare etc. Tema aleasă trebuie să
fie interesantă, să-i atragă pe copii, să fie formulată în aşa fel încât să le trezească amintiri.

6.Compuneri prin analogie

La această categorie de activităţi se foloseşte ca material de sprijin o compunere model, care

să dezvolte aceeaşi temă sau una asemănătoare cu cea pusă în discuţia clasei.
După ce este anunţat subiectul lecţiei, se prezintă compunerea model, care va fi analizată din
punctul  de vedere al structurii şi conţinutului. Pot fi reţinute modele de introducere, de
încheiere.

Ţinând cont de nivelul de pregătire al elevilor, după analiza compunerii model se poate trece
la elaborarea în scris a compunerii cu titlul stabilit dinainte sau se întocmesc oral unele
variante.

7.Compuneri cu început dat

Acestea prezintă un grad mai mare de independenţă, venind în sprijinul elevilor doar cu
începutul compunerii, pentru a-i orienta în ordonarea ideilor, în legătură cu o temă aleasă.
Începutul dat va trebui să fie conceput astfel încât să stimuleze imaginaţia copiilor şi să le
sugereze mai multe posibilităţi de continuare.

Ca ajutor se poate formula un şir de întrebări ale căror răspunsuri reprezintă continuarea
acţiunii. Dacă nivelul de pregătire al clasei este mai ridicat, se alcătuieşte un plan de idei care
să sintetizeze cuprinsul şi încheierea compunerii şi se formulează oral variante de continuare a
compoziţiei. Compunerea poate fi elaborată cu întreaga clasă, pe grupe sau individual, după
propriul plan.

8.Compuneri cu sfârşit dat

Acest gen de compuneri contribuie la dezvoltarea exprimării elevilor, a gândirii şi imaginaţiei

creatoare, punându-i pe elevi în situaţia de a căuta acţiuni diferite care să conducă la acelaşi
sfârşit.

Partea finală trebuie aleasă cu grijă pentru a sugera acţiuni cunoscute de elevi din experienţa
proprie, din textele literare etc. Poate fi chiar o zicătoare sau un proverb. În funcţie de nivelul
clasei, acest enunţ poate fi de întindere mai mare sau mai mică.

Compunerile cu început sau sfârşit dat, dar şi cele cu cuvinte de sprijin sau pe baza unui text
încurcat, prin însăşi natura lor obligă la o activitate creatoare. Experienţa anterioară şi
particularităţile psihologice ale fiecăruia vor determina originalitatea lucrărilor.

9.Compuneri cu cuvinte de sprijin  

Elevii primesc un număr de cuvinte ca sprijin pentru elaborarea compunerii, aşezate în

ordinea în care trebuie să apară, cuvinte care sugerează o acţiune sau o întâmplare cunoscută.
Ele ar trebui să fie stabilite în aşa fel încât să poată fi folosite în toate părţile compunerii. În
caz contrar, învăţătorul îi va atenţiona pe elevi.

10.Compuneri cu propoziţii de sprijin

Acestea îi orientează pe elevi în ordonarea ideilor pentru prezentarea acţiunii, le stimulează

imaginaţia creatoare şi contribuie la îmbunătăţirea exprimării. Este necesar să fie prezentate în
ordinea în care sunt folosite în compunere. În primele ore se impune ca propoziţiile date să fie
ordonate după părţile compunerii, iar după citirea lor se trece la explicarea cuvintelor cu
înţelesuri necunoscute.
În cadrul discuţiilor pregătitoare se formulează alte propoziţii, se ordonează, se conturează
desfăşurarea acţiunii. Se alcătuieşte un plan de idei, apoi se trece la dezvoltarea lui folosind
propoziţiile de sprijin.

Dacă elevii sunt mai bine pregătiţi, după citirea propoziţiilor de sprijin, parcurg în mod
independent celelalte etape ale redactării compunerii.

Principalele momente ale unei lecţii de acest fel sunt:

–          citirea propoziţiilor, explicarea cuvintelor necunoscute;

–          discuţii în legătură cu subiectul compunerii;

–          întocmirea planului de idei;

–          alcătuirea compunerii (oral);

–          scrierea compunerii;

–          autocontrolul;

–          controlul şi aprecierea lucrărilor.

B.     Compuneri libere, creatoare

Prin compuneri libere, creatoare, înţelegem acele texte elaborate pe o temă indicată sau la
alegere, în care autorul este liber să folosească propriile observaţii asupra lumii
înconjurătoare, cultura acumulată prin lecturi, aptitudinile sale creatoare prin cele trei moduri
fundamentale de relatare verbală: descrierea, naraţiunea şi dialogul.

Pentru realizarea unei compuneri libere, elevii trebuie să dispună de un volum de cunoştinţe
diverse, să aibă capacitatea de a reda în mod liber, oral sau în scris, propriile idei. Succesul în
elaborarea compunerilor libere depinde de pregătirea prealabilă, atât informaţională cât şi
tehnică a elevilor.

Etapele elaborării unei compuneri libere:

1. Pregătirea informaţională a elevilor

Este o acţiune complexă care constă în observarea mediului înconjurător, informarea din
diferite surse în legătură cu tema aleasă, lectura particulară şi alte activităţi.

Culegerea materialului poate fi prelucrată într-o oră specială, consacrată pregătirii

compunerii, la care se urmăreşte conştientizarea datelor culese, a imaginilor artistice întâlnite.

2. Dispunerea sau ordonarea materialului într-un plan de idei

Această operaţie mai este numită dispoziţiune. Aici, elevii învaţă să-şi ordoneze gândirea, să
stabilească legături între idei, să orienteze aceste idei şi să stabilească modul lor de prezentare.
Acum se folosesc cunoştinţele dobândite prin lectură, notarea observaţiilor şi impresiilor
personale.

3. Redactarea propriu-zisă a compunerii

Aceasta poate fi precedată de realizarea unor compuneri libere colective sau semicolective.
Planul de idei poate fi întocmit tot individual. Se comentează două-trei planuri şi se scoate în
evidenţă originalitatea părerilor elevilor. Redactarea se face independent. Planul stabilit în
prealabil poate fi modificat dacă se consideră necesar. Compunerea se realizează mai întâi
oral, apoi în scris. Redactarea în scris se poate face chiar în două ore.

Într-o etapă următoare se va spori gradul de independenţă al elevilor, lăsându-i să-şi elaboreze
singuri planul de idei.

C.    Compuneri-corespondenţă şi cu destinaţie specială

Scrisoarea

Analiza scrisorii model începe cu forma acesteia: locul în pagină al datei şi al localităţii din
care se scrie, formularea titlului, formula de încheiere, alineatul care marchează o nouă idee
etc. Conţinutul scrisorii se completează pe părţi. Se insistă asupra corectitudinii şi exactităţii
exprimării, asupra argumentelor aduse pentru susţinerea unei idei, asupra prezentării
conţinutului. Stilul folosit trebuie să fie plăcut, limpede şi curgător.

Elaborarea în scris a scrisorii este o activitate independentă.

Felicitarea conţine texte scurte transmise cu anumite ocazii. Şi acestea pot fi originale, chiar
dacă mesajul transmis este asemănător cu celelalte.

Telegrama este o comunicare foarte scurtă, redusă adesea la o singură propoziţie, transmisă
prin telegraf.

Anunţul publicitar este un text informativ, foarte scurt, care anunţă fapte diverse.

Invitaţia este un text prin care se transmite, într-un stil protocolar, o invitaţie ( la o serbare, un
banchet, adunare etc.).

Biletul este un text redus la câteva rânduri prin care se transmit comunicări scurte (rugăminţi,
veşti, invitaţii). Acesta se adresează, de obicei, prietenilor, rudelor, cunoştinţelor apropiate.

Cartea poştală este un carton cu o imagine (vedere), pe care se scrie direct, fără a fi pusă în
plic şi se trimite prin poştă.

D.    Compuneri gramaticale

Compunerile gramaticale reprezintă o formă superioară a exerciţiilor gramaticale şi se

concretizează printr-un grad mai mare de participare activă, conştientă şi creatoare a elevilor.
Se deosebesc de celelalte compuneri  prin faptul că sunt mai scurte şi urmăresc, pe lângă
dezvoltarea exprimării elevilor, aplicarea unor reguli gramaticale şi ortografice. Se abordează
la clasele a III-a şi a IV-a.
O formă a compunerilor gramaticale are la bază un material concret dat.

Compunerea gramaticală liberă poate fi de forma: ,,Descrieţi, pe scurt, o călătorie, în care să

folosiţi substantive proprii.”; ,,Alcătuiţi un dialog în care să folosiţi semnul întrebării, semnul
exclamării, linia de dialog, două puncte şi virgula.”

[1] Programe şcolare pentru clasa a IV-a, Limba şi literatura română, Bucureşti, 2005, p. 2