OMAGIU LUCEAFĂRULUI

Un copil citeşte:

15 ianuarie este o zi în care sufletul fiecărui român tresare, luminat fiind de

raza de lumină a Luceafărului. Este ziua în care , în anul 1850 s-a născut Mihai
Eminescu, cel mai mare poet al neamului românesc. Pentru noi, copiii din Botoşani,
emoţia acestei zile este şi mai puternică deoarece ştim că M. Eminescu a văzut lumina
zilei în oraşul nostru şi că a fost botezat aici, la biserica Uspenia.
Despre M. Eminescu noi ştim că a copilărit la Ipoteşti, nu departe de
Botoşani. Pe atunci îi plăcea să cutreiere pădurea, să asculte murmurul izvoarelor, să
privească «Sara pe deal» cum «Somnoroase păsărele / Pe la cuiburi se adună».
Gândurile şi simţămintele sale au fost formulate în nemuritoare versuri despre
copilărie, despre natură, despre iubire, despre istorie, despre lume şi despre întreg
universul.
Despre Mihai Eminescu învăţăm acum puţin câte puţin. Ca să-l cunoaştem în
întregime ne va trebui, poate, o viaţă întreagă şi, poate, tot nu va fi de ajuns. De
aceea, noi, elevii clasei a IV-a prezentăm în faţa dumneavoastră un recital de versuri.

1. Ştiţi, copii, că Eminescu

A fost bard între cei barzi
Şi poetul cel mai mare
Dat de ţară până azi ?

El e cel ce-a cântat neamul,

Vitejia strămoşească,
Şi e drumul poeziei
De pe glia românească.

Eu de el vă spun acuma
Doar atât, deşi mai ştiu.
Voi o să aflaţi mai multe
De la şcoală, mai târziu.

Pe fundal sonor « Sara pe deal » se recită :

2. Păşiţi încet, cu grijă tăcută, feţii mei

Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei.
Să ascultăm izvorul şi-a codrului cântare
Şi buciumul la stână, ce sună lung, a jale.

3. El, Eminescu, el le-a fost destin,

Luceafăr poeziei să răsară.
Ne-a strecurat prin versul său divin
Vibraţia iubirilor de ţară.

4. Şi ţara e izvorul şi codrul murmurând

Sunt leagănele muzei luceafărului blând
Ce-a răsărit pe plaiuri fertile, româneşti
Grădini botoşănene şi crâng de Ipoteşti.
Se poate cânta « Teiul lui Eminescu » ( Era o grădină frumoasă….)

5. Întâii dascăli , basmele i-au fost

Şi doinele de dor şi haiducie.
În ele şi-a găsit un adăpost
Şi rădăcini adânci de măiestrie.

6. Prin ochii mei deschişi spre poezie,

Poteci cu cerbi către izvor coboară,
Când vântul culcă peste deal salcâmi
Şi prinde luna sus, pe cer să doară.

Pe fundal « Pe lângă plopii fără soţ », se recită :

7. Tălănci se frâng în turme ostenite,

Trimite vara-n frunza verde veşti,
Bade Mihai ! E-aşa frumos la tine !
Aici, pe plaiul tău, la Ipoteşti !

8. A fost odată ca-n poveşti

Un trubadur cu fruntea clară.
Din înălţimea selenară,
Mihai, de unde ne priveşti?

9. Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor :
Un foşnet lin trecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.

10. Codrul cel cu râuri line

Şi cu frunza fremătând
Pomeneşte cu suspine
Numele-i atât de sfânt.

11. Nu mai plânge codrule

Că s-or ivi zorile,
Şi poetul solitar
O să se întoarcă iar
Să-ţi bată cărările
S-audă chemările,
Să-ţi bată potecile,
Să-l apere crengile,
Păsările să-l întrebe
Unde-a fost atâta vreme,
Iar el singur să suspine
Vreme trece, vreme vine.
12. Întors în vreme , gându-i înfioară stejarii
Din Codri la Rovine şi fulgeră pe scut.
Iubirea de moşie îngenunchea duşmanii
Şi zidul, om şi ţară era de netrecut.

13. Eu ? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…

Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste…

14. Au trecut acele vremuri de urgie pentru ţară,

Înfloreşte azi moşia, cum străbunii o visară.
Liberi creştem azi sub soare şi spre mările albastre
Înălţăm cu bucurie cântul tinereţii noastre.

15. Cântarea lui Eminescu a crescut

Din pământ, din arbori şi din grâne.
Cât timp vor creşte grâne şi arbori
Cântarea lui va rămâne.

16. Se scutură devreme azi floarea de salcâm.

Tu n-ai plecat Luceafăr de-aici, pe alt tărâm,
Ci eşti cu noi, în fire, în suflet şi în gând
De când a fost şi este şi fi-va acest pământ.

17. Priveşte anii tineri ce vin spre tine-acum

Ca zborul de luceferi ce nu se-opreşte-n drum
Ca marşul care-l cântă poporul muncitor
Cu zâmbetul spre soare şi gându-n viitor
În simfonia muncii şi-a timpului chemare
Visăm ca tine, bade, a ţării înălţare.

18. Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor.
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul
Dacă fii-ţi mândri aste le nutresc,
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc !