Prezentatorul:

1. Poetul a fost al șaptelea copil al lui Gheorghe si al Ralucăi Eminovici. Mai târziu,
numele său de familie a fost schimbat din Eminovici în Eminescu de către Iosif Vulcan,
directorul revistei „Familia”, care a publicat primele versuri ale tănărului de 16 ani. Și
acum grupa Struguraș vor interpreta cîntecul ” Eminescu” de Ion și Doina Aldea
Teodorovici.
Eminescu

La zidirea soarelui se știe

Cerul a muncit o veșnicie
Noi muncind întocmai ne-am ales cu
Ne-am ales cu domnul Eminescu
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul cel de nemurirea noastră
Eminescu, Eminescu

Mi-l furară doamne adineauri

Pe înaltul domn cu tot cu lauri
Mă uscam de dor în piept cu plânsul
Nu știam că dor mi-era de Dânsul
Nu știam că doina mi-o furară
Cu străvechea și frumoasa țară
Eminescu, Eminescu
Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice
De avem sau nu dreptate
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece
Eminescu
Acum am și eu pe lume parte
Pot îmbrățișa măiastra-ți carte
Știu că frate-mi ești
Și-mi ești părinte
Acum nimeni nu mă poate minte
Bine ai venit în casa noastră
Neamule tu, floarea mea albastră
Eminescu, Eminescu
Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice
 De avem sau nu dreptate
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece
De avem sau nu dreptate
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece
2. Copilăria poetului a fost caracteristică unui copil crescut la țară, care se bucura de
libertatea de a cutreiera nestingherit împrejurimile satului natal. Vara, își petrecea timpul
în plimbări lungi în jurul satului Ipotești, străbătând dealurile, văile, luncile și pădurile.
Codrul era inspirația și armonia lui Eminescu. Și acum îi invităm pe grupa Ghiocel cu-n
recital de poezie ” Ce te legeni codrule”.

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
- De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă -
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte -
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândurele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând, pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Vestejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
3. A fost mereu orientat către natură și preocupat de modificările pe care le aduce fiecare
anotimp. Inspirat de melodiile frumoase ale păsărilor a scris și poezia ” Somnoroase
păsărele” recitată de către educatoarea Amoșii Tmara, alături de grupa sa Busuioc.

Somnoroase păsărele...

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,

Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape

Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie

Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!

4. Iarna mergea la șezători, unde îi plăcea să asculte doine și balade, proverbe, basme,
zicători. Ecoul acestora poate fi regasit în” Făt-Frumos din lacrimi”, dramatizat de către
copii din grupa pregătitoare Romanița.

Patruns acolo, el vazu in boltele scarilor candelabre cu sute de brate, si-n fiecare
ardea cate o stea de foc. Patrunse in sala. Sala era inalta, sustinuta de stalpi si de arcuri,
toate de aur, iar in mijlocul ei statea o mandra masa, acoperita cu alb, talgerele toate
sapate din cate-un singur margaritar mare; iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite,
pe scaune de catifea rosie, erau frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele. Dar mai
ales unul din ei, cu fruntea-ntr-un cerc de aur batut cu diamante si cu haine stralucite,
era frumos ca luna unei nopti de vara. Dar mai mandru era Fat-Frumos.
 – Bine-ai venit, Fat-Frumos! zise imparatul; am auzit de tine, da de vazut nu te-am
vazut.
– Bine te-am gasit, imparate, desi ma tem ca nu te-oi lasa cu bine, pentru ca am venit sa
ne luptam greu, ca destul ai viclenit asupra tatalui meu.
 Ba n-am viclenit asupra tatalui tau, ci intotdeauna m-am luptat in lupta dreapta. Dar cu
tine nu m-oi bate. Ci mai bine-oi spune lautarilor sa zica si cuparilor sa imple cupele cu
vin si-om lega fratie de cruce pe cat om fi si-om trai.
Si se sarutara feciorii de-mparati in urarile boierilor, si baura, si se sfatuira.
Zise imparatul lui Fat-Frumos:
– De cine-n lume te temi tu mai mult?
– De nimen-n lumea asta, afara de Dumnezeu. Dar tu?
– Eu iar de nime, afara de Dumnezeu si de Mama-padurilor,o baba batrana si urata, care
imbla prin imparatia mea de mana cu furtuna. Pe unde trece ea, fata pamantului se usuca,
satele se risipesc, targurile cad naruite. Mers-am eu asupra ei cu batalie, dar n-am
ispravit nimica. Ca sa nu-mi prapadeasca imparatia, am fost silit sa stau la invoiala cu ea
si sa-i dau ca bir tot al zecelea copil din copiii supusilor mei. Si azi vine ca sa-si ieie
birul.

5. Pe lângă plopii fără soț

Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți –
Tu nu m-ai cunoscut.

Versuriele marelui poet M. Eminescu va fi interpretat de colectivul pedagogic al

IET nr.2 ” Andrieș” , acompaniat de educator muzical D-na Cuzmenco Irina.

” Pe lîngă plopii fără soț”

Pe lângă plopii fără soț

Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți –
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;
O lume toată-nțelegea –
Tu nu m-ai înțeles.

De câte ori am așteptat

O șoaptă de răspuns!
O zi din viață să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, și să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin

O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci

Și rânduri de vieți,
Cu ale tale brațe reci
Înmărmureai măreț,

Un chip de-a pururi adorat

Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni

Și plini de suferinți,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinții din părinți.

Azi nici măcar îmi pare rău

Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeță capul tău
Se-ntoarce în zadar,

Căci azi le semeni tuturor

La umblet și la port,
Și te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt,
Și noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.