IP Gimnaziul Anastasia

Dicescu, comuna Gălești

Mihai Eminescu –
„omul deplin al culturii
române”(Constantin Noica)
Activitate extracurriculară
Clasele participante: V-IX-a

Rozmetov Irina,
prof. de limbă și literatură română

2024
1
 Scenariu
Decor: Portretul lui M. Eminescu, Tabloul Arborele Eminescu,
expoziția de carte Luceafărul poeziei noastre.
Pe fundal se fixează portretul lui M. Emineescu pe tricolorul
republicii și citatul lui Grigore Vieru: Eminescu este izvorul.
Este lacrima de foc a Universului.

Dor de Eminescu (cântec) de Adrian Păunescu.

Într-o lume relativă

Ce-a făcut şi-a desfăcut
Eminescu-i remuşcarea
Dorului de absolut
Dacă unu şi cu unu
Nu mai vor să facă doi
Eminescu este chipul
Infinitului din noi
Din noi
U-U-U-U-U-U-U-U-U-U
Fără el oricare lucru
Şi-ar urma cărarea sa
Fără el chiar steaua noastră
Dintre stele ar cădea (aaa)
Pe pământul vechii Dacii
Când mai mare, când mai mic
Dacă n-ar fi Eminescu
Viaţa nu ne-ar fi nimic
Nimic
U-U-U-U-U-U-U-U-U-U
El Moldovei îi e fiul
Şi Munteniei nepot
L-a-nfiat întreg Ardealul
Eminescu-i peste tot
Într-o lume relativă
Mai avem un nume sfânt
Eminescu-i România
Tăinuită în cuvânt
Cuvant
U-U-U-U-U-U-U-U-U-U

Când iarna îi țesea fulgii spre mijloc de ianuarie, cînd ploile

lumii își picurau azurul în tipsia soarelui, cînd stelele cerneau lumină și
vis, a răsărit luceafărul literaturii române. La 15 ianuarie, în fiecare an îi
aducem un omagiu. „Ne întoarcem mereu la Eminescu pentru
că poezia lui nu s-a învechit!
Declamator 1 La 15 ianuarie, în anul 1850, într-un sat binecuvântat – Ipoteşti,
înconjurat de câmpii cu flori rare şi păduri, s-a născut acela care mai
târziu a devenit geniul tutelar al culturii neamului românesc – Mihai
Eminescu.
Este o zi plină de dor pentru Luceafărul poeziei noastre, voievodul
cuvintelor, creator al operei ce străbate timpul, bijutier al slovei materne,
ce a șlefuit cu migală conținutul și forma celor așternute pe hârtie,
scrierile sale geniale, atingând astfel perfecțiunea – Mihai Eminescu –
care astăzi împlinește 174 de ani de la plecarea în eternitate.
2
Declamator 2. S-a remarcat în literatura română prin poezia sa plină de emoţie şi
vibraţie vitală, opera sa devenită recunoscută în întreaga lume, poezii
pentru toate vârstele: copii, adolescenţi, maturi.

Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o

frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului
se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic.
Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil
predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri
viitoare.
Declamator 3 Deşi a devenit atât de renumit, perfect şi idealizat, Eminescu s-a
simţit singur o întreagă viaţă. A iubit în taină, a suferit îndeajuns, a plâns
tăios, refugiindu-se departe, în sânul naturii, acolo unde pădurea i-a fost
mumă, iar izvorul – tată.

Declamator 4 Uşoare sunt vieţele multora.

Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au plica lor cu soare
Şi-n orice zi le-apare aurora...

Dar spune, tu, copilă visătoare,

De-am fost şi eu din rândul acelora,
De-mi eşti şi mie ce le eşti altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?
Uşoare sunt vieţele multura... (M. Eminescu)
Poezia Fiind băiet păduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă isvor,
Declamator 5 Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lintrecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:

Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Declamator 6 Mihai Eminescu s-a înscris în durata eternă a poporului român.

Romantic prin însăşi structura sufletească, poetul reprezintă un model al
măiestriei limbii şi versificaţiei. A ocaziţionat o evoluţie în literatura
noastră, a stabilit o scară valorică, a eliberat limbajul poetic, critica
românească s-a format şi în jurul discutării operei lui Eminescu.

Declamator 7 Scriitorul s-a remarcat printr-o inteligenţă şi o capacitate de sinteze extraordinare,

susţinute de o memorie imensă. Eminescu a ridicat poezia la rang de capodoperă,
îmbinând un bogat fond de idei cu o limbă românească impecabilă, sintetizând cele mai
importante valori din literatura naţională şi cea universală. Şi totuşi poezia sa prinde
culoare, iar poetul este un simbol al iubirii neîmplinite.

3
 Colind pentru Eminescu de A. Suceveanu (cântec) (toți)
Miez-de-ghenar
Fulguie rar,
Aeru-i dalb de colinde.
Sus, în tării,
În veşnicii
Stea de-nviere s-aprinde.
Din focu-i sfânt
Către pământ
Doi ochi de vis se ivescu,
Fruntea de domn
Peste nesomn
A lui Mihai Eminescu.
Raza-i de dor
Tremurător
Arde-n văpăi peste lume,
Suflet şi grai,
Gura de rai
Au un părinte şi-un nume.
Zodia-i grea
De om şi stea
Cheamă prin vremi şi ne-adună:
Codrii cu brazi,
Ieri şi cu azi,
Neamul cu doina-mpreună.
Oi, lerui-ler,
Până la cer
Aeru-i dalb de colinde.
Iarăşi şi iar
Miez-de-ghenar
Stea de-nviere aprinde.

Declamator 8 După ce atâta vreme

Laolaltă n-am vorbit,
Mie-mi pare că uitarăm
Cât de mult ne-am fost iubit.
Dar acum te văd nainte-mi
Dulce, palidă cum şezi –
Lasă-mă ca altădată
Umilit să-ngenunchez,
Lasă-mă să-ţi plâng de milă,
Să-ţi sărut a tale mâni...
Mânuşite, ce făcurăţi
De atâtea săptămâni?
După ce atâta vreme (M. Eminescu)
Declamator 9 De la tristeţea vagă până la durerea infernală, opera lui Eminescu
este un mit al singurătăţii şi al căutării de sine. La el eul liric se retrage
în bezna labirintului pentru a plânge. Moartea devine un somn continuu,
o lume desăvârşită de regrete şi de izulii măreţe. Lumea sa onirică s-a
regăsit doar în poezia sa care a tins spre o iubire desăvârşită, dar în
realitate – neîmplinită. Eminescu a iubit şi a învăţat omul să iubească.

Înscenare între Eminescu și Veronica Micle. (Iubita mea...)

Declamator 10 Ce suflet trist mi-au dăruit

Părinţii din părinţi,
De-au încăput numai în el
Atâtea suferinţi?

4
 Ce suflet trist şi făr’ de rost
Şi din ce lut inert,
Că dup-atâtea amăgiri
Mai speră în deşert?

Cum nu se simte blestemat

De-a duce-n veci nevoi?
O, valuri ale sfintei mări,
Luaţi-mă cu voi!
Ce suflet trist... (M. Eminescu)

Declamator 11 „Eminescu este un poet cu o viziune cosmică şi metafizică. (...) Peisajele

lui nu sunt doar fragmente de univers, sunt metafore ale lui”(Goerge
Gană).
„Opera lui Eminescu izvodeşte din fiorul cosmogonic.”(George
Călinescu).
Eminescu este „marele copac, din care toţi ne tragem. (...) toţi poeţii
români au un ideal şi o măsură: Eminescu” (Lucian Blaga).
„Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existenţa unui
popor” (Alexandru Vlăhuţă).

Declamator 12 Şi oare tot n-aţi înţeles

Cum nu mi-i lumea dragă,
Când cu nimic nu m-am ales
Din viaţa mea întreagă?

Când al meu suflet mistuit

De chin şi de părere
A fost un trist, necontenit
Prilej pentru durere.

Căci a iubi fără să speri

De-a fi iubit vreodată
E semnul vecinnicei dureri
Ce cerul ţi-l arată.
Şi oare tot n-aţi înţeles (M. Eminescu)

Declamator 13 „Pentru noi, Eminescu nu e cel mai mare poet al nostru şi cel mai
strălucit geniu pe care l-au zămislit pământul, apele şi cerul românesc.
El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui
pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele... şi
cât timp va exista, undeva în lume, un singur exemplar din poeziile lui
Eminescu, identitatea neamului românesc este salvată”(Mircea Eliade)

Declamator 14 De-atâtea ori am fost să mor,

De dragul dragii mele...
Ce s-au ales de-atât amor,
O, stele, eternelor stele?

Şi viaţa toată mi-am închis

Gonind la idealuri...
Ce s-au ales atâta vis,
O, valuri, eternelor valuri?
De-atâtea ori (M. Eminescu)
O, rămâi ... (cântec)
Declamator 15
5
Declamator 16 „Generaţia sa şi cele următoare i-au consolidat monumentul
nepieritor al geniului, cinstind poetul, gânditorul şi vizionarul,
modelatorul conştiinţei româneşti pe care a înnobilat-o cu alese
sentimente de dragoste de patrie şi de neam, cu înalte idei de dreptate
socială şi naţională, de adevăr şi frumos. Conştiinţă vie şi reprezentant
de cea mai puternică expresie a sufletului poporului său, Eminescu este
în acelaşi timp cea mai desăvârşită permanenţă a specificului românesc
în cultura universală, fiind tradus şi receptat în 64 de limbi ale
globului”(Victor Crăciun)

Declamator 17 Lumineze stelele,

Plângă râurelele,
Nori-n cer călătorească,
Neamurile-mbătrânească
Şi pădurile să crească –
Numai eu voi rămânea,
Gândurile la o stea,
Ce au fost odat-a mea:
Căci a fost şi nu mai este.

Dulce gură de poveste,

Ziua cine mi-o zâmbi,
Noaptea cine-o povesti?
Lumineze stelele (M. Eminescu)

Declamator 18 Eminescu a rămas în istoria literaturii române o figură

emblematică, un etalon de frumuseţe genială, talent inedit, har
dumnezeiesc. Şi astăzi se mai aude, la umbra plopilor închinaţi spre
soare, un ecou plin de disperare care ne cheamă la o dragoste eternă.
Rămâi, Eminescu, poetul rătăcit în codru, acolo unde singurătatea
ta şi-a făcut sălaş. Rămâi, Eminescu, în sufletele noastre şi ajută-ne să
tindem către absolut.

Declamator 19 Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,
Câte oare le vor sparge
Vânturile, valurile?

Dintre păsări călătoare

Ce străbat pământurile,
Câte-o să le-nece oare
Valurile, vânturile.

De-i goni fie norocul,

Fie idealurile,
Tu urmează în tot locul
Vânturile, valurile.

Nenţeles rămâne gândul

Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
Valurile, vânturile.
Dintre sute de catarge (M. Eminescu)

Declamator 20 Aprindeţi candela în mână!

Treziţi-vă inima română!

6
 Aprindeţi flacăra eternă –
Limba română, limba maternă.

Aprindeţi lumânarea vie

Şi curgă sânge-n poezie.

Aprindeţi sentimentele naţiunii

În limba română, limba rugăciunii!

Aprindeţi inimile obosite,

Deschideţi cărţile lui sfinte!

Eminescu – geniu nicicând neapropiat,

În limba ta azi iar ne-ai botezat.

Aprinde-mi sufletul cotropit de venin

Mă simt al tău ucenic – fiu de român.
În spirit eminescian... (Serdeşniuc Cristian)

Declamatorii recită pe rînd:

1. Eminescu – vers de dor

Pururea răscolitor.

2. Eminescu – codru des,

Plin de freamăt şi-nţeles.

3. Eminescu e un om
4. Eminescu e un pom.
5. Eminescu e un dor.
6. Eminescu-i un izvor!
7. Eminescu e o stea!
8. Eminescu-i Ţara mea.
9. Eminescu e un neam.
10. Eminescu-i tot ce am!
Piesa Eminescu de Ion și Doina Aldea-Teodorovici (toți)
La zidirea soarelui se știe
Cerul a muncit o veșnicie
Noi muncind întocmai ne-am ales cu
Ne-am ales cu domnul Eminescu
Domnul cel de pasăre măiastră
Domnul cel de nemurirea noastră
Eminescu, Eminescu

Mi-l furară doamne adineauri

Pe înaltul domn cu tot cu lauri
Mă uscam de dor în piept cu plânsul
Nu știam că dor mi-era de Dânsul
Nu știam că doina mi-o furară
Cu străvechea și frumoasa țară
Eminescu, Eminescu
7
Suntem în cuvânt și-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice
De avem sau nu dreptate
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece
Eminescu

Acum am și eu pe lume parte

Pot îmbrățișa măiastra-ți carte
Știu că frate-mi ești
Și-mi ești părinte
Acum nimeni nu mă poate minte

Bine ai venit în casa noastră

Neamule tu, floarea mea albastră
Eminescu, Eminescu

Suntem în cuvânt și-n toate

Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice
De avem sau nu dreptate
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece
De avem sau nu dreptate
De avem sau nu dreptate
Eminescu să ne judece.