Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1,
Moisei, Maramureş
PROIECT EDUCAŢIONAL
MIHAI EMINESCU
…. Botoşani …. Ipoteşti
Casa memorială Eminescu
- interior -
La Cernăuţi urmează
clasele aIII-a şi a IV-a
Profesorul
Aron Pumnul
Teiul lui
Eminescu
“LACUL”
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung pe maluri,
Parc-ascult si parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în lumea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mâna cârma
Si lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin si sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
Iaşi
Participa la şedinţele Junimii
Se amplifică dragostea
pentru Veronica Micle
“Tu eşti aşa de albă ca floarea de cireşi
Şi soarta mea te puse în calea mea să ieşi,
Să treci ca o uşoară crăiasă din poveşti,
C-o singură privire să-mi spui ce dulce eşti,
Căci dulce eşti! De-atuncea, eu te visez mereu
Tu gingaşă mireasă a sufletului meu.“
Activitatea literară
În opera "Viaţa lui Mihai Eminescu"
(1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionate
cuvinte despre moartea poetului:
RALUCA TOMOIAGA
„Dor de Eminescu”
Afară ninge...totul s-a îmbrăcat în haină albă de sărbătoare, parcă în
aşteptarea zilei de naştere a celui mai mare poet al nostru. Mă întreb adesea de
ce aproape în fiecare an, în aşteptarea acestei zile deosebite, începe să ningă.
Parcă este o tradiţie. Probabil ţine de faptul că a fost un poet „excesiv de
sensibil” (Ibrăileanu).
Mă bucur că în timp ce zăpada continuă să cadă cu fulgi mari şi pufoşi, în
spaţiul intim al acestei coli albe, pot să-mi exprim gândurile şi admiraţia faţă
de „Luceafărul” poeziei româneşti.
Dacă ar fi trăit, Mihai Eminescu, ar fi împlinit la 15 ianuarie a.c., 160 de
ani. A vieţuit doar 39 de ani (1850-1889), dar a rămas în istoria neamului
nostru ca cel mai mare poet naţional, iar noi trebuie să ne aducem aminte de el,
să-l cinstim pe „Sfântul preacurat al ghiersului românesc”, cum îl numea
Tudor Arghezi.
Nu e deloc uşor să găseşti cuvinte potrivite care să exprime starea
sufletească pe care o ai, atunci când citeşti creaţia marelui nostru poet Mihai
Eminescu. Orice suflet melancolic este atras de poezia sa, care ne emoţionează
şi ne încântă, simţindu-ne fericiţi să vorbim limba în care a scris –aşa de
frumos!- acest magician al cuvântului românesc.
Literatura noastă a avut de-a lungul timpului parte de poeţi deosebit de
talentaţi, care ne-au lăsat o operă minunată, dar deasupra tuturor s-a născut o
stea :„Luceafărul” neamului nostru.
Deşi se spune că nimeni şi nimic nu este perfect, opera sa, cred că face
excepţie de la această regulă. Poezia lui Eminescu are un ton melancolic de
dezamăgire şi de tristeţe („Mai am un singur dor”, „Melancolie”, „Adio”,
„Luceafărul” etc.). Versurile din poezia eminesciană sunt de o frumuseţe
unică, iar mijloacele sale artistice sunt ale unui geniu, sub pana căruia
cuvintele se transformă, devenind fiinţe ce se lasă modelate ca să genereze
sentimente de bucurie şi nostalgie, durere şi speranţă...
Totodată, Eminescu a fost deschizător de drumuri şi în proză, fiind
considerat creatorul basmului cult („Făt-Frumos din lacrima”)
Cu toate că „Vremea trece, vremea vine”, totul moare şi iar se naşte, el
rămâne în eternitate, va străluci de-a pururi, căci este însuşi „Luceafărul”.
„EMINESCU este numele acestei ţări. ROMÂNIA este numele lui
EMINESCU.” (Nichita Stănescu).
Într-adevăr, la 160 de ani de la naşterea poetului ne e dor, dor cumplit de
nemuritorul Eminescu!
Şteţcu Mădălina-Roxana
Elogiu dedicat lui Mihai Eminescu
Mihai Eminescu este considerat „ Luceafărul ” poeziei române, un poet
de mare valoare care a cântat in versuri natura şi iubirea, cele doua teme
care apar în toate poeziile împreuna: unde va fi iubire, va fi şi un cadru
natural de un farmec excepţional, va fi luna – astrul îndrăgostiţilor, vor fi
stele .
Mihai Eminescu a încântat sufletele cititorilor prin poezii care au
pătruns in suflet alcătuind mii si mii de sentimente. Iubea florile, mireasma
de miere bălaie a teilor, iubea lumina de vară a nopţilor cu lună, iubea
zborul cocorilor pe cerul de mătase, iubea cuvântul vrăjit ca să le deştepte în
amintire chiar atunci când nu mai sunt. Toate i le-a trecut Lui în cer. I le-a
trecut Lui fiindcă el nu mai avea de mult drept la nimic deşi sufletul lui
Mihai Eminescu vibrează de acolo de sus cu fiecare poezie citită, cu fiecare
omagiu adus acestui poet român care a scris poezii până în ultimele
momente de viaţă.
Un adevărat patriot, un iubitor de ţară care ne-a lăsat nouă românilor ca
moştenire o puzderie de opere lirice si epice.
Eminescu este marele subiect al literaturii româneşti care a iubit natura şi
simplitatea. El reprezintă geniul clar, geniul adevărat după cum spune şi Tudor
Vianu:„Mintea lui Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a infinitului, a
creaţiei, adică cu cele mai înalte concepte făurite de raţiunea omului. Marea
superioritate intelectuala a poetului este una din primele cele mai izbitoare ale
manifestării lui si aceea care explica prestigiul atât de covârşitor al operei sale.”
Mulţi dintre noi, cititorii, iubitorii de creaţie eminesciană i-am dedicat
aceste versuri concepute chiar de acest mare poet:
„ Cobori în jos Luceafăr blând
Alunecand pe o rază
Pătrunde-n case şi în gând
Si viata-mi luminează ”
Pe 15 ianuarie în fiecare an îl sărbătorim pe Omul care a dăruit
poporului român cea mai mare operă literară şi de gândire, de idei, cea mai
mare Creaţie care a izvorât din sufletul şi mintea unei fiinţe omeneşti, pe acest
pământ.
Dragă Andra,
Astă vară când am fost la mama mea în Spania mi-a făcut o mare
plăcere sa te cunosc . Relaţia noastră de prietenie a evoluat in cele 6
săptămâni cât am stat cu tine şi, după cum bine-ţi aduci aminte,am hotărât
ca să ne scriem unei alteia despre lucrurile ce ne fascinează. Am rămas
impresionată de ceea ce mi-ai scris tu în legătură cu materiile pe care le
studiaţi la scoală şi la rându-mi vreau să-ţi scriu câteva lucruri legate de un
eveniment ce urmează să se sărbătorească pe 15 ianuarie. Nu ştiu dacă ai
auzit că unul dintre cel mai mare poet al nostru este Mihai Eminescu.Îţi
spuneam mai înainte că pe 15 ianuarie va fi un eveniment important
pentru cultura românească şi trebuie să ştii că aceasta este data la care s-a
născut marele poet Mihai Eminescu,de la a cărei moarte se împlinesc anul
acesta 160 de ani.
Românii îl preţuiesc şi îl venerează supranumindu-l „Luceafărul
poeziei româneşti”.
Este cunoscut nu numai de români, ci întreaga literatură universală îl
consideră un poet de excepţie.
Noi ne mândrim că un asemenea poet de o asemenea valoare este
român. Poeziile sale sunt cunoscute,îndrăgite şi memorate de la cei mai
tineri până la cei mai bătrâni. Ele au fost traduse în zeci de limbi şi
apreciate şi de alţi cititori de alte naţionalităţi.A cântat în poeziile sale
natura şi dragostea, trecutul istoric sau a dezvoltat idei filozofice de mare
profunzime. Multe din poeziile sale au fost puse pe note şi sunt cântate cu
mare drag de toţi cei ce-i îndrăgesc opera.Daca aş avea voce ţi-aş cânta la
telefon„Somnoroase păsărele, Pe lângă plopii fără soţ, De ce nu-mi vii,O
mama”, dar cum nu am voce m-am gândit sa-ţi trimit un CD cu câteva din
poeziile lui Eminescu puse pe note şi interpretate de mari cântăreţi români.
După ce le vei asculta te rog sa îmi comunici impresiile tale.
Dacă ceea ce ţi-am scris o să-ţi stârnească interesul pot să-ţi trimit
volume de poezii din Eminescu sau volume de proză.
Acum pe 15 ianuarie noi,cinstim memoria şi personalitatea marelui
poet printr-un spectacol omagial în care eu v-oi recita poezia „Luceafărul”
o capodoperă a literaturi româneşti şi universale.
Aştept să-mi răspunzi şi să-mi scrii şi tu despre unul dintre marii
voştri poeţi cu care vă mândriţi voi spanioli.
A răsărit ca în poveşti
A răsărit odată,
Din rude neîmpărăteşti
O stea neînţeleasă.
Când noaptea se lasă pe ogoare
Pe cer apare carul mare
Cu steaua Nordului strălucitoare
E el, EMINESCU, poetul nostru mare!
La a lui Aron Pumnul mormânt
Steaua s-a coborât plângând
Ale demiurgului puteri invocând
Să ierte sufletul unui profesor blând.
A coborât din simţământ de iubire
De natură şi de omenire
Iar mai apoi prin jocul lui cu poezia
Ţi-a asigurat pe pământ nemurirea.
Dar unii n-au ştiut a aprecia
A sa valoroasă moştenire
A sa dragoste de natură
A sa dragoste de omenire.
Iar el s-a dus, s-a dus departe
Mii de ani le-ar trebui la oameni
Să ajungă lângă el aproape
Acolo sus departe.
DRAGUL MEU PINŢ,
Ce mai faci? Aş vrea să te întorci la casa ta cea verde , din lumea basmelor,
unde stăteai uitând de timp, trăind cu speranţa că aceste clipe nu se vor mai sfârşi.
Nu a fost aşa crudul zmeu al timpului ,mi te-a furat, dar haide ,haide la
mine,aici nu te va găsi nimeni vei fi păzit de rele şi de clipe grele. Te vei culca
lângă izvor, îşi va cânta un căntec. Te vei trezi dimineaţa ca să te speli cu roua de
pe nuferi.
De undeva dacă un pericol se iveşte , te vei ascunde în scorbura salciei
bătrâne ,în faţa ei trestiile se vor strânge , nimeni nu te va putea ajunge sau atinge.
Nu mai aştepta , descătuşează-te de griji şi de nevoi ,al meu fiu rătăcitor şi
vino , vino la mine!