Centrul de Recalificare UPS „Ion Creangă”,

Catedra Limbă și Comunicare

DOINA
POPULARĂ
Realizat: Svetlana STOGUL,
profesor de limba și
literatura română
Gimnaziul Roghi, raionul
Dubăsari
 Parafrazând zicala “Codru-i frate cu românul”, putem afirma,
pe bună dreptate, că “Doina-i soră cu românul”
Doina populară este specia lirică autohtonă care exprimă
sentimentele cele mai profunde, atitudinile şi convingerile faţă de
unele împrejurări ale vieţii, faţă de timp şi faţă de natură, faţă de sine
însuşi, pe un fundal muzical, într-un context rural şi pastoral.
 În funcţie de sentimentul
predominant,
doinele se clasifică în:
•Doine de jale
•Doine de dor
•Doine de dragoste
•Doine de înstrăinare
•Doine de cătănie
•Doine de haiducie
 Doine de jale
https://www.youtube.com/watch?v=V4UM67d3A94
În mediul popular tradițional (ca orice creație
populară, are următoarele caractere: oral,
anonim, colectiv, sincretic, tradițional), doina
este cunoscută nu ca „poezie”, ci drept cântec
(cu diferite denumiri: daină, duină, horie,
cântec de dor, cântec de jale, cântec de pe
coastă…), fiind legată de câte o melodie
specifică, în tempo lent (fie o linie melodică se
folosește pentru mai multe texte, fie se
folosește pentru un text anumit, cântărețul
popular acompaniindu-se cu instrumente
populare primitive (străvechi): fluier, caval,
tilincă, frunză, solz de pește…).
În funcție de subiectul pe care îl are textul,
doina poate fi de dor, de dragoste, de jale, de
înstrăinare, de haiducie, de cătănie, de
sărăcie…, în toate situațiile fiind expresia unei
reacții / a unui sentiment provocat de o
experiență individuală care l-a marcat pe omul
comun / pe creatorul anonim și care devin
teme favorite ale cântecului: dorul, dragostea,
măritișul / însuratul nefericit, traiul printre
străini, bătrânețea, luarea la oaste (înrolarea în
armată), tentația haiduciei (viață sau
preocupare de haiduc). Doina pornește de la o
experiență individuală, dar capătă valoare
general umană, tocmai prin universalitatea
temelor tratate.
Exprimarea impresiilor, a reacțiilor, a
gândurilor și a sentimentelor este directă, în
doină apărând fie structura de dialog (conținut
de idei organizat pe relația întrebare-răspuns),
fie monologul (vorbire neîntreruptă a cuiva,
fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu
sine însuși) adresat, în toate situațiile
impresionând sinceritatea mărturisirii / a
destăinuirii.
Doina populară a fost, de-a lungul timpului, o
bogată sursă de inspirație pentru mulți scriitori
importanți ai literaturii române, astfel a luat
naștere doina cultă. Printre poeții care au cules
(aceștia au preluat doinele populare și le-au
adunat în cărți sau culegeri pentru a se păstra
și a fi cunoscute de generațiile viitoare) sau au
scris doine culte (sunt inspirate din doinele
populare, dar sunt culte deoarece au un autor
cunoscut și consacrat), amintim: Vasile
Alecsandri, Lucian Blaga, Mihai Eminescu,
Octavian Goga.
CARACTERISTICILE DOINEI:
•Are autor anonim – nu se cunoaşte autorul;
•Are caracter oral – doina populară se transmite prin viu grai
de la o generaţie la alta, de la un individ la altul;
•Are caracter colectiv – mai mulţi autori anonimi au
contribuit la conceperea ei, astfel se explică variantele
numeroase ale acestor creaţii folclorice;
•Are caracter popular – sunt utilizaţi termeni populari,
regionali, cu iz arhaic, specifici zonei din care face parte
doina;
•Are caracter traditional – vehiculează obiceiuri, tradiţii
specifice poporului român;
•Are caracter sincretic – se îmbină mijloacele de
expresivitate din mai multe arte: literatura, muzica, dansul;
•Comuniunea omului cu natura este o trasatură
fundamentală a speciei.
 Doină de cătănie

Plânge-mă, mamă, cu dor

Că ţi-am fost voinic fecior
Şi de grijă ţi-am purtat, 
Ogorul ţi l-am lucrat, 
Iar de când m-am cătănit, 
Viaţa mi s-a otrăvit
Că tânjesc în ţări străine
Şi tot plâng gândind la tine. 
Mult mi-e dor, mămucă, dor
De cel codru frăţior
Şi de stâna cea cu oi
Şi de cântec de cimpoi! 
Mult mi-e dor, mămuca mea, 
De cea mândră viorea
Care mă iubeam cu ea! 
Mult mi-e dorul ne-mpăcat, 
Şi mă-ndeamnă la păcat, 
Să mă las de cătănie
Şi să fug la ciobănie, 
Orice-a fi cu mine, fïe.
 În mesajul ei se regăseşte spiritul românesc din toate
timpurile.
Limbajul este simplu, popular, îşi regăseşte rezonanţa în
lumea arhaică a satului românesc.
Substanţa si fondul imagistic al doinei populare işi are
realizarea la graniţa dintre literatură şi muzică, specia fiind
revendicată de ambele arte, doina se cântă pe o melodie
adecvată, în acompaniament de fluier sau frunză.
Măi bădiţă, floare dulce,
Unde te-aş găsi te-aş smulge,
Şi-acasă la noi te-aş duce,
Şi te-aş răsădi-n grădină,
Şi te-aş secera cu milă;
Şi te-aş face stog în prag,
Şi te-aş îmblăti cu drag;
Şi te-aş măcina mărunt
La morişca de argint;
Şi te-aş cerne
Prin sprâncene,
Şi te-aş frământa-n inele,
Şi te-aş da inimii mele
Să se stâmpere de jele…
 TEMĂ
Argumentaţi, în 15-25 de rânduri, că textul de mai sus aparţine
doinei populare.

În argumentarea ta trebuie:

Să menţionezi patru particularităţi ale acestei specii;

Să ilustrezi două dintre ele cu citate adecvate din textul suport;
Să ai un conţinut adecvat;
Să se încadreze în numărul de rânduri cerute.