PARNASIANISMUL Termenul provine de la Parnas, munte consacrat lui Apollo si muzelor in mitologia greaca, si numeste gruparea poetilor francezi

care, in jurul anului 1850, s-au detasat de lirismul romantic, cultivand o poezie rece, impersonala si savanta. Numele scolii este dat de titlul culegerii de poezii Le Parnasse contemporaine, publicata in 1866, reunind poeti diferiti ca formula artistica si optiune estetica, dar atrasi de himera frumusetii perfecte". Curent in poezie, aparut in Franta, spre jumatatea secolului al XlX-lea, care cultiva virtuozitatea imaginii, evocarea grandioasa a naturii si a civilizatiilor trecute, descrierea stralucirii exterioare a lucrurilor, constructia savanta a limbii." (DEX) Obsesia pentru frumusetea artei, detasarea ei de orice utilitate sociala sunt subliniate de Theophile Gautier: Poetul trebuie sa realizeze Frumosul prin continuarea complexa, savanta si armonica a liniilor, a culorilor si a sunetelor nu mai putin decat prin toate posibilitatile pasiunii, ale cugetarii, ale stiintei si fanteziei", opera de arta este semnul frumusetii sensibile. Indiferenta fata de utilitatea sociala sau morala, cultul frumusetii pure, ura fata de poezia lipsita de rigoare din cauza caracterului ei exterior prea sentimental, iata trasaturile cele mai comune ale doctrinei parnasienilor." (Philippe Van Tieghem, Marile doctrine in FrantA) O sinteza a trasaturilor parnasianismului este propusa de Margareta Dolinescu: Idealul de perfectiune, echilibrul, intoarcerea catre miturile antice sunt trasaturi care ne fac sa consideram parnasianismul o noua renastere, in sens modern, a clasicismului antic. () Asimilarea unora dintre trasaturile fundamentale ale parnasianismului, cum sunt tendinta catre meditatie, seninatatea olimpiana, jocul intre sensibil si inteligibil, corespunde spiritualitatii romanesti" (M. Dolinescu, Parnasianismul, p. 258). Trasaturi: Afirma autonomia esteticului, sustinand, prin T. Gautier, teoria artei pentru arta. Dezamagiti de societate si de inutilitatea angajarii revolutionare, poetii se izoleaza de lumea actiunii. Se cultiva o poezie picturala, rece, obiectiva, cu structuri savante (lirismul impersonaL). Se remarca intelectualismul, eruditia textelor, recursul la mituri sau peisaje exotice, contemplarea detasata sau meditatia filosofica. Descrierile de natura surprind pitorescul, puritatea liniilor, transparenta culorilor, iar

cultul pietrelor pretioase sporeste impresia lirica si aspiratia catre perfectiune. Poetii cauta perfectiunea formala, corectitudinea versurilor, sonoritatile cuvintelor, rimele rare. A cultivat mai ales poezia cu forma fixa (sonetul, rondelul, trioletuL), pentru a incatusa in reguli si limite rigide efluviile sentimentelor. Vocabularul preferat este ales, stralucitor, iar stilul se caracterizeaza prin rafinament si eleganta. Reprezentanti in literatura universala :

Theophile Gautier, Leconte de Lisle, Charles Baudelaire Literatura romn i parnasianismul n literatura romn, nc din 1880 i pn n perioada interbelic, alturi de simbolism, parnasianismul a reprezentat o notabil direcie modernist a poeziei noui / decadente, direcie promovat n simbioza parnasianism-simbolism ndeosebi de revistele Literatorul (Bucureti), Vieaa nou (Bucureti), Versuri i proz (Iai) etc. Primele semne ale parnasianismului i-au fcut apariia n literatura romn, ntre 1866 i 1869, n Pasteluri de Vasile Alecsandri, aproape sincron cu cele din Frana, unde curentul i-a avut prima coal ntre 1866 i 1880, cci bardul de la Mirceti era la curent cu orice noutate / micare literar francez; dar prima veritabil coal parnasiano-simbolist din literatura romn se datoreaz lui Alexandru Macedonski, cenaclului i revistei sale, Literatorul, pe care le-a condus i n primele dou decenii ale secolului al XX-lea. Ali parnasieni romni sunt Ion Pillat, Ion Barbu (ciclul poemelor publicate n Sburtorul), ori de cei antologai de Nicolae Davidescu, n 1943, n volumul Din poezia noastr parnasian: Mircea Demetriad, Gabriel Donna, Alexandru Obedenaru, Gheorghe Orleanu, Alexandru Petroff i Iuliu Cezar Svescu ; important este i aportul parnasienilor romni de la cumpna secolului al XX-lea i dintre anii 1950 i 2000: Eugeniu Sperania (1888 1972; avem n vedere volumul Poezii, aprut n 1966), D. Rarite (Maria Magdalena, 1937; Valuri mpietrite, 1941), Ion Acsan (Primvara cosmic, 1962), Al. Andrioiu (Constelaia lirei, 1963; Simetrii, 1970; Euritmii, 1972), Mircea Ciobanu (Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, 1966), Eugen Dorcescu (Pax magna, 1972; Desen n galben, 1978; Arhitectura visului, 1982; Culegtorul de alge, 1985; Epistole, 1990; Cronic, 1993; Exodul, 2001; "Omul de cenu",antologie de autor, 2002; "Elegii", 2003; "Biblice", 2003; "Moartea tatlui", 2005; "n Piaa Central", 2007; "Omul din oglind", antologie de autor, 2008; "Abyssus abyssum invocat", 2009; "drumul spre tenerife", 2009), Ilarie Hinoveanu (Cocorul din unghi, 1967) . a.

Estetica parnasianismului n primul rnd, parnasianismul a nsemnat obiectivitate fa de nebulozitile lirice ale romantismului, obiectivitate susinut i solicitat de formele prozodice fixe cultivate, punnd inspiraia i fluctuaiile ei n tipare, ntru cristalizare, spre a intra apoi n circuit ca produs nobil (n-nobilator) care s par de provenien exterioar, din afara eu-lui. Frumosul preferat de parnasieni era cel din picturile i sculpturile antichitii, din miturile i istoriile civilizaiilor arhe-tipale din toate ariile planetei, ndeosebi (dup cum arat i numele micrii, de la pelasgo-thracul munte al muzelor, Parnas) din Hellada. n spiritul parnasienilor, antichitatea capt culori vii, picturalul, vizualul dominnd totul: nimfe cu sni albi, cobornd din inuturi marmoreene, cu corpuri mldioase, mbietoare, de culoarea petalelor de trandafir, mprtiind parfumuri, mai ales de liliac, levnic, roze, cu mbriri graioase, ntr-o muzic misterioas a lirelor, cu apariia bacantelor ntr-un triplu delir etc. Parnasienii abordeaz problema mbogirii rimelor marii armonii, (re)descoper forme fixe prozodice din cele mai alambicate i le pun n circuit: hexametrul, versul safic, dactilul, anapestul, amfibrahul, coriambul, spondeul, amfima-crul, peonii etc.; preuiesc i cultiv foarte mult poezia cu form fix: sonetul (pe primul loc), rondelul, glosa, gazelul, epitalamul, rubaiatul, pantumul, haiku-ul, micropoemul-tanka etc.; preiau de la romantici ceea ce le convine, fiind preocupai de exotism (cadre i atmosfer), de feeric, de peisajele luxuriante, ori de cele ecuatoriale, polare, extrem-orientale, de japonezerii sau chinezerii etc., dar cu proiectare n impersonal, n zone statice, sub o cupol de ghea, ca ntr-o vitrin. Prin parnasieni, geografia liric se extinde la ntregul cosmos. Cnd li s-a reproat insensibilitatea, parnasienii au protestat; au argumentat c imaginile de senin-tate, frazele echilibrate pot s exprime marile dureri sau idei; au fost de acord c forma poate fi impasibil, sculptural, dar foarte pur n liniile sale. Detestarea incoerenei ideii, a inco-rectitudinii limbajului rmne punctul invulnerabil al parnasie-nilor (de fapt, armtura e din 1872, dat de Micul tratat de poezie francez (Petit trait de posie franaise) de Thodore de Banville, adevratul manual al noului curent).