Mihai Eminescu poet al fiintei!!!

L.T.P.A.Mihail Berezovschii Chisinau 2011

Mihai Eminescu este cel mai mare reprezentant al romantismului romnesc i cel din urm mare poet romantic european(n ordine cronologic). Eminescu a fcut parte din seria de scriitori care au dat strlucire acestui curent: V. Hugo, Byron, Shelley, Lamartine i alii. Opera sa cuprinde teme, motive si atitudini ce tin de marea literatura a lumii.

Nasterea si prabusirea Universului o tema a operelor eminesciene.

Unul din motivele cuprinse de aceasta tema este proportia gigantica a spatiului si timpului universal. Acest motiv reprezinta viziunea romantica eminesciana a Cosmosului in antiteza cu fiinta umana neinsemnata si muritoare; aceasta viziune mai cuprinde si evolutia Cosmosului(situata intre cele doua capete: geneza si stingerea), armonia nascuta din rotirea astrilor si perspectiva mitologica.Scrisoarea I este lucrarea reprezentativa acestei teme, fiind alcatuita dintr-o cosmogonie cuprinsa in doua cugetari: una pe tema destinului uman ti una pe tema soartei geniului. Eminescu ii prezinta pe oameni ca fiind umbre pe panza vremii, care se metamorfozeaza in mii de coji si in nume trecatoare duse de timp; trecatoare este si gloria, umilul om sarac si regele cel puternic fiind uniti de acelasi destin, care cuprinde tot ceea ce se afla sub patina vremii: geniul mortii. Nimeni si nimic nu poate sta in calea acestui destin: nici Timpul(care va deveni eternitate moarta), nici Universul(care candva nu va mai exista) si nici geniul(care traieste drama unei minti ingradite de timpul prea scurt al vietii umane); intregul poem este strabatut de ideea romantica a succesiunii generatiilor, a evolutiei si a mortii universale.

Iubirea ca aspiratie neimplinita singuratatea.

In poeziile lui Eminescu, iubirea este un vis, un ideal mereu neimplinit; diferenta dintre cele doua perioade de creatie ale poetului este ca in prima parte natura aparea ca un spatiu feeric, elementele acesteia constituind motive romantice: codrul(spatiu magic si plin de mister), teiul(arbore sfant care ii imbraca pe tineri cu vesmantul nevinovatiei), lacul(element lamartinean al visului de iubire), luna si multimea de flori. Cufudindu-se in lumina viselor, a iluzionarii, poetul incearca a opri timpul din mers, exprimindu-si regretul si chiar si supararea pentru curgerea implacabila a timpului: Si mi-i ciuda cum de vremea /Sa mai treaca se indura. Astfel, obsesia timpului nu sub forma lui tragica, ci sub cea elegiaca, nu face decit sa intunece momentele de fericire ale eroului liric.

Destinul geniului tema O parte din poemele reprezentative pentru aceasta

romantica a liricii eminesciene sunt: Glossa, Oda, Imparat si proletar, Luceafarul, Scrisoarea I.In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de manifestare a divinitatii supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat inaintea lumii. Originea sa deosebita aseaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei si a timpului: Nu spera si nu ai teama/Ce e val, ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama/Tu ramai la toate rece.(Glossa) Nefericirea si nemurirea sunt conditiile interioare ale geniului; de aici vine si tentatia de a cobori pe pamant pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat: dragostea. Dar avand in vedere ca oamenii obisnuisi nu sunt capabili sa atinga inaltimea geniului si ca lumea a fost creata o singura data, neputand fi schimbata, geniul nu poate decat sa ii completeze rational pe cei care se afla sub semnul norocului: Traind in cercul nostru stramt Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt Nemuritor si rece.

Fugit irreparabile tempus

Nuvela filozofica Srmanul Dionis are ca tema transmigraia sufletelor, a metempsihozei. Eminescu valorifica o idee a lui Schopenhauer, dup care timpul si spaiul sunt manifestari ale substanei care se regenereaz venic, fiind compusa dintr-un numr de modele eterne, umbre ale individului fizic. Prin vis, omul poate iei din determinrile sale temporale si spaiale si devenind parte a totului, are posibilitatea de a trai simultan formele sale trecute sau viitoare, existente in substana venica. Prin intermediul lui Dionis, poetul prezint propriile gndiri si concepii In fapta, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spaiu ele sunt numai in sufletul nostru. Trecutul si viitorul e in sufletul meu() Daca lumea e un vis, de ce n-am putea sa coordonam irul fenomenelor sale cum voim noi? Nu e adevrat ca exista un trecut. Aceasta nuvela poate fi asemnata cu Luceafrul pentru ca nuvela are doua fete, una a btrnului dascl ce tine universul in degetul lui mic(Scrisoarea I) si alta a Luceafrului ce cuprinde in esena lui puterea dragostei spiritualizate, absolute. Dionis e o alta ipostaza a Erosului si a Demiurgului eminescian. Dionis are in sine fora titanica de a anula timpul si spaiul.

Lumea ca teatru
Motivul central este al lumii ca teatru asociat cu ideea dezolarii; iar detasare, izolarea, indiferenta sunt atitudini pe care poetul le asimileaza fiintei ce depaseste nivelul omului comun. Desi Eminescu se autodefineste ca fiind poet romantic, maiestria artistica a acestei creatii consta tocmai in clasicitatea ei, ce reiese in primul rnd din respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu forma fixa. Inca din prima strofa, considerata strofa-tema a poeziei, unde verbele sunt puse la "prezentuletern ", cititorul intra in contact cu adevaruri general-valabile, exprimate 2 cate 2.

Ca si in "Scrisoarea I", "Revedere", sau "Oda (in metru antic)" poetul mediteaza asupra perisabilitatii timpului: "Vreme trece, vreme vine Toate-s vechi si noua toate.

i citim poezia si vedem tot ce are mai frumos tara noastra , auzim glasul izvoarelor si al turmelor , fosnetul frunzelor , privim cu dragoste iubita si invatam sa-i spunem soapte de dor si atunci cnd cuvintele nu ne ajung i soptim versuri din Eminescu pentru ca le simtim rupte din sufletul nostru . Ne aducem aminte de stramosi , nvatam sa-i cinstim si sa ntelegem ca " patria " nu e un cuvnt desert . Privind n jur la Romnia sfrsitului de mileniu ne dam seama ct de contemporan este Eminescu . Geniul nenteles si neapreciat traieste si astazi n saracie , proletarul se zbate pentru bucata de pine , mersul nainte este sovaielnic , valorile pleaca sa-si mplineasca destinul n alte parti.

Eminescu nu poate fi epuizat niciodat. Cu ct l analizm mai mult, cu ct naintm mai mult n Eminescu acesta se transfigureaz mereu, ducndu-ne tot mai departe. Eminescu este o perpetu invitaie la cunoatere. Iar aceasta deoarece aspiraia spre transfigurare slluiete n adncurile operei sale, constituind izvorul misterului care odat supus raiunii nu se reveleaz dect acompaniat de o alt renvluire n mister. Aspiraia spre transfigurare este la Eminescu setea de convertire a scurtei noastre viei n dimensiunile unei existene cereti, fr sfrit, iar limitele acestei viei sunt cele ale Fiinei i ale Nefiinei eminesciene. ntre aceste limite are loc zbaterea, de la aceste limite pornete cutarea, aici, ntre aceste limite, se gsete slaul nelinitii.

Mihai Eminescu (poze din mai multe perioade ale vie ii lui 1869, 1878, 1885, 1887)

"Neamul nostru romanesc si-a asigurat dreptul la nemurire mai ales prin creatia lui Eminescu. Petrolul si aurul nostru pot intr-o zi seca. Graul nostru poate creste si-aiurea. S-ar putea ca-ntr-o zi nu prea indepartata, strategia mondiala sa sufere anumite modificari, INCAT POZITIA NOASTRA DE POPOR de granita sa-si piarda insemnatatea pe care o are de un secol incoace. Toate sar putea intampla. Un singur lucru nu se poate intampla Disparitia poemelor lui Eminescu. Si cat timp va exista in lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvata. Un neam supravietuieste mai ales prin creatiile geniilor sale". Mircea Eliade

A realizat: Creu Ana clasa a 12-a C A evaluat: Sandu Angela profesoara de limba i literatura romana.