Sunteți pe pagina 1din 6

Romantismul

Mihai Eminescu

Roamntismul este un curent literar ce se opune clasicismului i s-a manifestat n literature
romn , mai nti timid, la scriitori paoptiti, urmnd s ating apogeul , n perioada marilor
clasici , avndu-l ca reprezentat de marc pe Mihai Eminescu. Creator genial de dimensiuni
universale, Mihai Eminescu a asimilat din influenele romantismului german n propria sa
personalitate artistic , fiind considerat ultimul mare romantic European.

Scrisoarea I

Mihai Eminescu ilustreaza in poemul filozofic de factura romantica Scrisoarea I conditia
nefericita a omului de geniu
-; tema proprie romantismului - , in ipostaza savantului si in raport cu timpul, societatea in
general si cu posteritatea, cuprinzand, totodata, in tablouri grandioase, geneza si stingerea
universului.
- Scrisoarea I se prezinta ca specie a genului liric sub forma poemului filozofic si a meditatiei,
amandoua fiind apreciate de romantici.
- Primul tablou ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, consacrat motiv
eminescian si romantic:
Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie;
Luna, tu, stapan-a-marii, pe a lumii bolta luneci
Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci;
- Dintre motivele romantice apare si motivul timpului filozofic bivalent:timpul individual
(masurabil, curgator, ireversibil): Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare si timpul
universal (eternitatea ): Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate
- Sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale vazute in antiteza
(procedeu artistic ocupand locul principal structura poeziei romantice): ea vede mai intai un
rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac/Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac;
unul este preocupat de aspectul sau fizic (cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par) in timp ce
altul cauta in lume si in vreme adevar.
Antitezele accentueaza faptul ca diferentele intre oameni nu elimina statutul de muritor: Fie
slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
- Autorul aduce in continuare in prim plan batranul dascal, face portretul savantului
simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe antiteze intre
oamenii mediocrii preocupati de banalitati si batranul dascal , intre conditia precara a acestuia si
preocuparile lui :
Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic
Universul fara margini e in degetul lui mic
- Romantismul are ca tema istoria, vazuta in perspectiva larga, de la geneza cosmica pana la
istoria diferitelor popoare. Dand frau liber fanteziei creatoare, autorul isi imagineaza in tabloul al
III-lea o cosmogonie. Prin intermediul savantului pe care il poarta gandul indarat cu mii de
veacuri, autorul vede haosul primordial , cand nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns, cand
in sine impacata stapanea eterna pace, gandurile fiind generate de intrebari filozofice:
Fu prapastie?genune?Fu noian intins de apa?
N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa
Preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, Eminescu isi imagineaza
crearea lumii prin miscarea unui punct central. Este vazuta sociogonia, omenirea fiind definita
prin metafore sugestive pentru efemeritatea ei in univers, din care strabate cu subtilitate o ironie
amara tipic eminesciana privind superficialitatea lumii si anticipand satira din tabloul al IV-lea
:noi copii ai lumii mici,musunoaie de furnici,microscoapice popoare,musti de-o zi.
Cugetatorul isi imagineaza stingerea Universului, sub forma unei morti termice, dupa care totul
revine la eterna pace
- Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satirice, dovada ca tabloul al IV-lea se constituie
intr-o satira virulenta la adresa superficialitatii societatii contemporane, prilej pentru care
Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica
deasupra intereselor meschine, marunte, nesemnificative;
- Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin antiteza specifica poetilor romantici:
Antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric
Antiteza ideatica: Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par/Altul cauta in lume si in
vreme adevar
Antiteza la nivelul vocabularului:Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi

Revedere

A fost publicat n revista Convorbiri literare in 1879 . Este o poezie romantic de inspiratie
folclorica , o elegie filozofica.La baza acestei poezii este o doin popular , ceea ce este sugerat
prin motivul codrului i personificarea acestuia , folosirea diminutivului in adrearea direct ,
existena dialogului i a elementelor de versificaie .
-inspirat din literature romn , poezia este mbogit cu idei filozofice , astfel fiind o elegie
filosofic a crei idei fundamental o constituie antiteza intre conditia uman trectoare i
entitatea naturii.
-tema romantic a condiiei umane n raport cu timpul confer poeziei un ton elegiac.poezia este
bazat pe un dialog intre poet si codru ,prin aceasta facandu-se dinstinctia dintre planul codrului
si cel al naturii
-motivul central este timpul care face legatura intre cele doua planuti aflate in antiteza. Planul
eului lric este marcat de timpul individual care este ireversivbil, trecator, iar planul codrului este
marcat de timpul universal care este etern.
-aceste doua planuri antitetice contureaza temna poeziei:omul este o fiinta trecatoare , iar natura
este vesnica.
-poezi exprima tristetea, melancolia eului liric pentru ca viata umana este trecatoare si vorbeste
despre admiratia poetului, fata de vesnicia codrului.
-titlul sugereaza bucuria reintalnirii codrului, considerat un vechi prieten. Astfel codrul este
peronificat, ceea ce este sugerat prin dialog si exprima intrebarea din primele doua versuri
Codrule, codrutule/Ce mai faci dragutule?.
-de aici se resimte dragostea fata de codru, dar si bucuria revederi, concretizata prin diminutivele
codrutule, dragutule.
-ideea timpului este sugerata prin versurile : Multa vreme a tercur, Multa lume am umblat
-indirect, aceasta este o sugestie, referitoare la timpul uman trecator
-uramtoarea secventa contine raspunsul codrului, formulat in acelasi stil popular, incepand cu
interjectia Ia, eu fac ce fac demult .
-ideea scurgerii timpului este redata prin succesiunea anotimpurilor de baza: iarna si vara care
exprima rotatia ciclica a timpului pentru codru.
-forta de rezistenta este mare, nefiind afectat de asprimile iernii.
Astfel pentru codru trecerea timpului inseamna reinoire vesnica. A treia secventa lirica este
interogatie retorica a poetului, exprimand conceptual filozofie despre timp :Vreme trece, vreme
vine.
-trecere ireversibila a timpului pentru natura inseamna o renastere permanenta o continua
intinerire.
-ultima secventa contine raspunsul codrului in care accentele filosofice se intensifica.
-ultimile 4 versuri enumera elementele vesnice ale naturii , aceasta fiind un ultimo argunet ca
natura este vesnica.
Atmosfera nostalgia a poeziei este accentuate nu numai prin idea prezentata ci si prin ritmul
trohaic al versurilor, redand muzicalitatea melancolica a doinei, privita in ansamblul creatia este
o meditatie filosofica asupra existentei umane in care se pot descoperi si cateva elemente de
elegie relevate de tristeta omului care se simte limitat de timp pe tot parcursul vietii sale.

La steaua

Cunoscuta poezie filozofica La steaua explica printr-un mecaanism cosmic elucidate de
stiinta moderna si disparitia iubirii, avind tema de baza filozofia vietii iar idea valoarea
existentiala a omului in raport cu dimensiunea temporala. Comparatia alegorica a sentimentului
de dragoste cu un fenomen ale mecanicii cosmice produce nostalgia contemplarii spatiilor stelare
La steaua care a rasarit /E-o cale atit de lunga/Ca mii de ani i-au trebuit/ Luminii san e ajunga.
Poetul figureaza marile translatii din spatiu cosmic, in contaratimp cu perceptia umana limitata.
Comparatia alegorica a sentimentului de dragoste cu un fenomen ale mecanicii cosmice produce
nostalgia contemplarii spatiilor stelare La steaua care a rasarit /E-o cale atit de lunga/Ca mii de
ani i-au trebuit/ Luminii san e ajunga. Poetul figureaza marile translatii din spatiu cosmic, in
contaratimp cu perceptia umana limitata. Care poate intelege numai consecintele vizibile, nu
cauzalitatea deplina a fenomenelor, inclusive ale trairilor umane Poate de mult s-a stins in
drum/In departari albastre/ Dar raza ei abia acum / Lucii vederii noastre. Maretia undei iubiri
trecute , neintelese are durerea tulburatoare al unui spectacol cosmic asezat sub semnul paradoxal
Icoana stele ice-a murit /Incet pe cer se sue/ Era pe cind nu sa zarit / Azi o vedem si
nue.Amorul, ca steaua , ce intre timp s-a stins imaginea primita fiind numai a unui spatiu mort,
se supune acelorlasi legi transcendente. Iubirea sentiment de origine divina, emanatia a unui eros
extins. In scara cosmica, poate trimite in lumea de jos, numai reflectarea tarzie a unui amintiri
Lumina stinsului amor/Ne urmareste inca. Starea de spirit a eului liric este cuprinsa de
sentimente profunde de cugetare, meditatie , reflectie asupra problemelor existentiale, intr-u
motivarea sensului existentei. Sugestia universului identic se bazeaza in primul rind pe motivul
stelei si al luminii care semnifica acel corp ceresc supus la meditatie in pofida problemelor
existentiale.
Poezia include deasemenea o gama varita de figure de stil care o face cu un limbaj poetic mai
universal. Metafora Icoana stelei prezinta fata sfinta si divina a stele ice in valuie un sir de
ghinduri lumesti. Simbolizeaza ceva Dumnezeesc unde icoana este semnul paradoxal, facindu-si
loc in durerea tulburatoare a spatiului cosmic. Comparatia Pieri in noaptea adinca in
concomitet cu metafora lumina stinsului amor pune in evidenta emanatia divinitatii unde
steaua se stinge in timp. Iubirea fiind un sentiment de origine sacra se stinge formind un spatiu
mort. In functie de aceste elemente de totalitate a sentimentelor meditative poezia La steaua se
include in genul liric si anume meditatie deoarece este inconjurata de straturi profunde ale
sufletului eului liric si al ghandirii umane, unde se dau explicatia unor experiente intelectuale
fundamentale in legatura cu temele universului si al vietii.
Avind 4 strofe de cite 4 viersuri cu un ritm iambic si o rima incrucisata este bazata pe comparatia
intre personalitatea iubirii umane si evolutia stelara. Poetul insusi in stralucitele sale intuitii stia
ca Lumina Stinsului Amor ne urmareste inca!

Craiasa din povesti

Craiasa din povesti
Poezia eminesciana Craiasa din povesti are tematica erotica, facand parte din aceeasi; pategorie
cu poeziile Lacul si Dorinta. Si aici, dragostea, iubirea sunt asociate elementelor naturii, o natura
feerica, chiar fabuloasa.
Lirismul textului (caracterul lui liric) este evident de la inceput prin metafora din titlu, prin care
poetul sugereaza idealul de frumusete feminina catre care a tins inpgrmanenta. Astfel, el isi
exprima direct si sentimentul neretinut de admiratie, ds^ragoste fata de fiinta iubita pe care o
vede ca o adevarata divi nitate silvestra.
Elementul liric se mentine apoi prin cadrul natural nocturn pe care poetul il descrie, realizand o
atmosfera feerica, de taina, de vraja. Acum acest cadru este alcatuit din elemente cosmice(luna,
nori) si terestre (apa, lac, campie, trestii, trandafiri) care sugereaza lumea reala, careia i se alatura
un spatiu interior - sezatoarea, simbol al unei lumi imaginare. Legatura dintre cele doua spatii,
dintre cele doua lumi este facuta de copila care reprezinta elementul uman menit sa asigure
osmoza acestora. Tot ea face legatura dintre natural si uman, deoarece se afla in mijlocul naturii
cautandu-1 pe cel drag sau contemplandu-se pe sine in oglinda lacului.
Aceasta legatura, aceasta patrundere permanenta dintre planurile cadrului natural, dintre natural
si uman sugereaza sentimentul armoniei universale in natura. Asa se si explica existenta unei
diversitati de imagini artistice - vizuale, auditive, dinamice - realizate cu ajutorul epitetelor
("neguri albe, stralucite", "luna argintie" etc), al metaforelor ("haina noptii", "boabe mari de
piatra scumpa" s.a.), al comparatiei ("rupfa de miscari de valuri ca de bulgari de lumina") sau al
personificarilor ("apa alearga-n cercuri", umbra este "rupta de miscari de valuri") etc.
Sentimentele de admiratie, de dragoste fata de Ginta iubita devenita o veritabila zeitate prin
frumusetea ei sunt discret exprimate, cu delicatetea celui redus la tacere de frumusetea ei
angelica.
La fel de discreta este si prezenta eului liric, o alta trasatura specifica operei lirice, care apare aici
intr-o postura contemplativa, caci poetul admira in imaginea copilei aplecate peste undele lacului
candoarea, puritatea si gingasia ei, care sunt si insusiri specifice unei anumite varste, puse in
evidenta printr-o gestica tot discreta, dar solemna.
Datorita discretiei cu care sunt exprimate sentimentele, datorita prezentei eului liric,
poeziaCraiasa din povesti este o opera lirica prin excelenta intrucat autorul apeleaza si la
structuri expresive lirice de o rara forta sugestiva, la descriere, nu la naratiune si la personaje, ca
in operele epice.
Semnificatia titlului.
,,Craiasa din povesti" are profunde vibratii folclorice, poezia valorificand povestile populare cu
personajele lor fabuloase si mitologice. Titlul trimite la un personaj de basm, craiasa fiind aici o
metafora pentru iubirea armonizata perfect cu natura mirifica, impresionant de frumoasa, care
este personificata, deoarece i se atribuie insusiri omenesti de simtire si sensibilitate.
Tema poeziei o constituie contemplatia poetului in fata unei naturi feerice, de basm, care
ocroteste iubirea si care se emotioneaza la vederea frumoasei copile asemuita cu o craiasa din
povesti.
Structura si semnificatii.
Poezia ,,Craiasa din povesti" este o idila cu puternice note de pastel si este alcatuita dinsapte
strofe distribuite astfel: in primele trei strofe predomina elementele de pastel, descrierile de
natura in care notele rustice se impletesc cu elemente ale Cosmosului, iar in ultimele patru strofe
se intensifica accentele de idila prin portretizarea iubitei, care capata valentele unui personaj de
poveste.
In poezia ,,Craiasa din povesti" se manifesta doua spatii care se afla intr-o armonie perfecta:
unul exterior, corespunzand lumii reale si altul interior, un spatiu al sentimentelor si trairilor
lirice.
Compozitional, poezia este structurata in doua planuri distincte, unul uman si celalalt
alnaturii. In lirica eminesciana natura se manifesta prin doua ipostaze care se intrepatrund,
una terestra si alta cosmica, fiecare dintre ele fiind alcatuite din elementele specifice viziunii
poetice: lacul, florile, campia, trestiile, luna, norii.
Prima strofa ilustreaza statutul de stapana a lumii pe care luna il are in intreaga lirica
eminesciana. Ea este astrul tutelar, care vegheaza intreaga fire si ocroteste indragostitii,
participand la sentimentul de iubire. Poezia incepe cu un oximoron , ,,neguri albe", pe care
luna, personificata, le naste, ,,le scoate peste ape" si ,,le intinde pe campie". Inceputul poeziei
este dominat de elemente de pastel, de aceea imaginile vizuale sunt compuse dinelementele
naturii terestre, apele si campia si din cele ale naturii cosmice, luna ca stapana absoluta a lumii.
Imaginea feerica a naturii terestre este luminata de astrul tutelar, luna, fiind sugerata
de epitetele ,,stralucite" si ,,argintie", interferand astfel planul teluric cu cel cosmic. Intreg
tabloul este incarcat de gingasie si emotie, imaginile motorii fiind definite de verbe sugestive:
,,naste", ,,le scoate", ,,le intinde".
Strofa a doua compune tabloul inserarii, fiind dominante imaginile dinamice, illustrate prin
verbele ,,s-adun", ,,sa rumpa", ,,anina", iar imaginea vizuala este exprimata prin metafora
personificatoare ,,haina noptii", pe care stralucesc ,,boabe mari de piatra scumpa".
In strofa a treia, planul celest si planul terestru se armonizeaza intr-o natura plina de vraja si
gingasie prin imaginea vizuala a norilor personificati care ,,au urzit" umbre pe lacul, ale caror
unduiri creeaza o imagine feerica, unica prin comparatia valurilor miscatoare cu ,,bulgari de
lumina".
Strofa a patra introduce elementele de idila, compune relatia armonioasa dintre om si natura,
langa lacul lucitor, se iveste dintre trestii o copila care arunca trandafiri rosii in ,,unda
fermecata".
Strofele a cincea si a sasea amplifica magia naturii, lacul este vrajit de frumusetea copilei care-
si oglindeste chipul in apa lui. Lacul capata insusiri umane, deoarece apele ,,alearga" in cercuri.
Eminescu introduce aici un personaj de basm popular, pe sfanta Miercuri. Copila daruieste
lacului trandafiri ,,tineri", pentru ca sa-i limpezeasca apele si sa-si poata vedea chipul. Elementul
fabulos este simbolizat prin trandafirii vrajiti de ,,un cuvant al sfantei Vineri". Se imbina
astfellumea reala cu lumea imaginara a basmului. Din aceste doua strofe reiese comuniunea
perfecta dintre om si natura, avand aici un specific aparte, acela de fabulos, de magie din
basmele populare, prin repetitia epitetului ,,vrajit": ,,vrajit de mult e lacul" si ,,vrajiti sunt
trandafirii". Imaginile vizuale sunt motorii prin verbele de miscare, deoarece ,,alearga apa-n
cercuri" si ,,trandafiri arunca tineri".
Ultima strofa compune chipul iubitei, un portret specific aparitiei feminine din lirica
eminesciana. Descrierea fetei este realizata prin imaginea artistica a oglindirii in apele lacului.
Copila are parul galben si ochi albastri, in care se reflecta o lume de poveste: ,,Ea se uita.Paru-i
galben, / Fata ei lucesc in luna, / Iar in ochii ei albastri / Toate basmele s-aduna.". Chipul ei este
infrumusetat, asadar, de sufletul plin de candoarea povestilor, puritatea erotica, ceea ce semnifica
o intrepatrundere perfecta a lumii reale cu lumea imaginara a fabulosului.
Finalul poeziei sugereaza ideea unei naturi magnifice si fabuloase, in care omul se integreaza
perfect prin candoare si puritate erotica