În vreme de război

-Caracterizare personajului Stavrache-

Nuvela „În vreme de război” apărută în 1898 este o operă realistă cu adânci ecouri din sfera
naturalismului.Tema principală a operei este parvenitismul , defect caracterial specific personajului
Stavrache, care suferă o degradare psihică și morală din cauză acestui viciu. Nebunia apare ca element
concluziv, catastrofic: cauzat de Popa Iancu. La avertismentul dat de Iancu Georgescu („Gândeai c-am
murit, neică ?”) ritmul de viață al personajului se precipita, alienindu-l. Nebunia lui Stavrache ajunge
în final la forme paroxiste, iar situațiile exterioare create prin prezența fratelui său au rolul de a
declanșa rostogolirea iminentă spre drama neașteptată.

Titlul creează un orizont de așteptare care va fi doar parțial satisfăcut. Inițial acesta este văzut ca un
reper temporal, mai exact Războiul de Independență din anul 1877, dar pe parcursul lecturii acesta este
un nume sugestiv pentru relația în care se află cei doi frați, fiind reprezentativ pentru conflictul interior
trăit de personajul Stavrache și tendințele sale criminale.

Stavrache este personajul principal al nuvelei realist psihologice,, În vreme de război ’’, fiind cel în
jurul căruia se construiește acțiunea operei și principalele conflicte . Portretele acestuia sunt realizate
atât prin caracterizare directă, cât și prin caracterizare indirectă.

Încă din incipit aflăm statutul social al personajului, acesta fiind descris ca un celibatar cu stare și
muncitor,, Hangiul era foarte mulţumit: om cu dare de mână, cu han în drum- mare greutate i se luase
de pe suflet. Câte nopţi nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea şi aşteptând cu
inima sărită pe musafirii de noapte!negreşit trebuia să-i vie şi lui rândul odată ş-odată. ’’ Aici se
observă și motivul hanului, spațiu protector pentru călători , unde se intersectează destinele celor care
poposesc în incinta lui. Meseria de hangiu îl caracterizează pe Stavrache ca fiind un om care pune preț
pe propriile dorințe și necesități și căruia îi este imposibil psihologic să realizeze relații bazate pe
afecțiune și grijă .Acesta este și unul dintre factorii care l-au impiedicat să își întemeieze o familie
proprie și să aibă grijă de mama și fratele său. Din punctul de vedere al moralității , Stavrache este
conturat ca un personaj negativ cu numeroase defecte , în ciuda prezentării sale pozitive ambigue de la
început. Statutul psihologic al personajului este ilustrat sub forma unei involuții dezumanizante , a
cărei cauze sunt cele două conflicte interioare care îl macină pe protagonist- patima pentru bani și
conflictul lui Cain.

Episodul declanșator al conflictului fratricid îl reprezintă mărturisirea lui Iancu, care speriat îi cere
ajutorul fratelui său mai mare,, — Ce-i de făcut, neică Stavrache? scapă-mă.— Cum?... Nenorocitule!
să fugi! să piei! să te-neci mai bine decât să puie mâna pe tine! în fundul ocnii îţi putrezesc oasele! ’’,
însă acesta are o reacție acidă și refuză să îl ajute. Totuși, concomitent cu aflarea lui Iancu la han ,
acolo mai sosește și o trupă de soldați voluntari. Stavrache găsește o soluție ingenioasă pentru a-și
ajuta fratele, trimițându-l pe front,, Hangiul, posomorât, stă câteva minute la gânduri adânci; dar
deodată faţa i se luminează: înăuntrul frunţii a scânteiat o mare inspiraţie. ’’ După o perioadă lungă de
timp în care îl credea mort pe fratele său Stavrache primește pe rând două scrisori . Prima , scrisă de
Iancu în care acesta își mărturisea succesele, și care a aprins invidia adormită din sufletul lui
Stavrache,,Curios lucru! Cine ar fi văzut figura lui neică Stavrache, presupunând că acela ar fi fost un
om deprins să descifreze înţelesuri din chipurile omeneşti, ar fi rămas în mirare pricepând bine că în
sufletul fratelui mai mare nu se petrecea nimic analog cu bucuria la citirea veştilor despre succesul de
bravură al răspopitului. Hangiul mototoli hârtia după ce mai privi bine data... ’’, și o a doua care
aducea vestea morții lui Iancu ,și care a declanșat un conflict în interiorul lui Stavrache-pe de-o parte
bucuria morții fratelui care i-ar fi garantat moștenirea averii, iar pe de altă parte tristețea provocată de
dispariția ultimei rude de sânge din familia acestuia,, D. Stavrache a plâns mult, mult, zdrobit de trista
veste. Dar un bărbat trebuie să-şi facă inimă; nu trebuie să se lase copleşit aşa de durere. A strâns bine
scrisoarea; s-a spălat frumos pe ochi; a pus caii la brişcă şi a plecat repede la târg să întrebe de avocat,
cu ce forme intră cineva regulat în stăpânirea averii unui frate bun pierdut, care n-are alt moştenitor. ’’

Marea dramă a personajului vine din permanenta sa senzație de incertitudine, provocată de avocatul
care nu l-a asigurat de moștenirea deplină a averii,, Nu mai unul singur pe lume te-ar putea călca...—
Cine? întrebă d. Stavrache.— Popa. ’’ Din acest motiv liniștea hangiului va fi minată continuu de
halucinații și închipuiri, cititorul asistând la un proces de autodistrugere . După cinci ani, hangiul este
deranjat de halucinațiile fratelui său ,care îl perturbă cu aceeași întrebare de fiecare dată „Gândeai c-
am murit, neică ?”.

Firea sa avară și lipsită de scrupule este ilustrată exclusiv în momentul în care într-o zi friguroasă
vine la han o fetiță pentru a lua pe datorie gaz și țuică Prin intermediul dialogului, Stavrache lasă să i
se vadă lipsa de omenie rostind replica,, Scrie-v-ar popa să vă scrie, de pârliţi! ’’ la aflarea situației
precare în care se află familia fetiței. Apogeul personalității sale lacome este atins atunci când fetița
înfometată poftește la un covrig ,, Fetiţa... rămâne cu ochii pe un covrig stingher, uitat pe tarabă.
Hangiul s-apleacă sub tarabă să ridice tinicheaua cu gaz; în clipa aceea, fetiţa întinde mâna, ia covrigul
şi  dă să-l vâre iute sub mintean’’, dar Stavrache nu se înduplecă să piardă nimic din avutul său,, că,
fără vorbă, lip! o palmă peste  fălcuţa-ngheţată’’. De asemenea ,pe lângă pedeapsa aplicată, Stavrache
se pretează și la adresa unor injurii,, Lasă covrigul jos, hoaţo!... De mici vă-nvăţaţi la furat, fire-aţi ai
dracului! ’’ care scot în evidență evoluția stării psihice labile a acestuia.

Apariția fratelui îl găsește pe hangiu epuizat nervos din pricina tensiunii pe care singur și-a construit-
o, astfel încât psihicul său cedează, deviind în nebunie, în pierderea definitivă a controlului.

Prin caracterul naturalist al nuvelei ne este înfățișată corespondența dintre evoluția patologică a
personajului principal Stavrache și fenomenele meteorologice, corespondență realizată cu ajutorul
descrierii de tip tablou. Această corespondență este pregnantă în finalul operei , unde climaxul
nebuniei personajului coincide cu caracterul crescend al fenomenelor meteorologice. Deşi afară
viscolul urla, Stavrache aude glasuri de oameni şi bătăi în uşa de la drum a prăvăliei. Erau doi oameni
înfofoliţi din cauza viforului, care solicită găzduire pentru noapte, întrucât caii erau "prăpădiţi" iar ei
îngheţaţi bocnă. Când Stavrache vine cu mâncarea, găseşte pe unul dintre cei doi bărbaţi culcat în pat,
cu spatele la el şi sforăind. Vrând să afle de unde ştie călătorul cum îl cheamă, hangiul se apleacă
asupra omului de pe pat, care-i răspunde: "- Cum să nu te cunosc, neică Stavrache, dacă suntem fraţi
buni?"

Ajuns la capătul încordării psihice, hangiul se clătină puternic, de parcă "tot viforul care urla în
noaptea grozavă" ar fi năpădit dintr-o dată peste el, "deschise gura mare să spună ceva, dar gura fără să
scoată un sunet nu se mai putu închide; ochii clipiră de câteva ori foarte iute şi apoi rămaseră mari,
privind ţintă [...]; mâinile voiră să se ridice, dar căzură ţepene de-a lungul trupului". Replica lui popa
Iancu, aproape la fel cu aceea din coşmarurile lui: "- Mă credeai mort, nu-i aşa?", constituie lovitura
definitivă primită de mintea buimăcită şi confuză a lui Stavrache, care confundă realitatea cu imaginile
din coşmaruri.

Stavrache trece astfel direct și indirect printr-un declin atât psihologic cât și moral și intelectual, fiind
”modelul” omului avar din societate.