“In vreme de razboi”-tema si viziunea

Ion Luca Caragiale

Publicata in anul 1898, in revista “Gazeta sateanului”, nuvela psihologica de factura
naturalista “In vreme de razboi” scrisa de marele clasic Ion Luca Caragiale dezvaluie urmarile
nefaste ale setei de imbogatire, care dezumanizeaza.
Epoca marilor clasici este de o importanță majoră, deoarece marchează perioada de timp
în care au publicat și au scris unii dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române. Istoria
acestei epoci înfloritoare coincide cu înființarea societății „Junimea”, societate aflată sub
protectoratul și îndrumarea lui Titu Maiorescu. Titu Maiorescu, un om de cultură apreciat al
vremii, descopera talentul literar al lui Caragiale si il indeamna pe acesta sa publice.
Realismul este un current literar artistic care s-a manifestat spre sfarsitul primei
jumatati al secolului al XIX-lea ca reactie importriva romantismului. Estetica realista se defineste
prin reconstruirea la nivel fictional o lume in toata complexitatea ei infatisand un tablou cat mai
cuprinzator al vietii sociale. Opera se bazeaza pe “Mimesis”, pe reprezentarea verosimila a
realitatii.
Naturalismul este curentul literar care, investigând realitatea, se preocupă mai ales de
legile cauzale între fapte, prezentând nu atât tipologii, cât cazuri patologice, pe care le analizează
cu pricepere şi meticulozitate medicală şi în care primează factorul ereditar, ca fiind hotărâtor în
evoluţia destinului uman, la care se adaugă manifestările naturii, aflate în deplină concordantă cu
stările psihologice ale personajelor, urmând îndeaproape evoluţia bolii acestora.
Impreuna cu prozatorul Ioan Slavici, I.L. Caragiale este considerat creatorul
nuvelei psihologice. Strălucit precursor al prozei moderne, I. L. Caragiale realizează prin opera
sa dramatică o sinteză deosebită între traditionalism si modernism. Arta narativă este complexă,
perfect adecvată lumii observate şi vieţii sufleteşti a personajelor. Naraţiunea heterodiegetică şi
vocea naratorului omniscient sunt elemente tradiţionale imbinate cu tehnicilor narative moderne.
Astfel, modelul narării prin relatare este substituit frecvent cu cel al narării prin reprezentare,
scene dialogate / monologuri interioare, iar planul exterior alternează cu cel interior. Tehnicile
prin care sunt surprinse seismele lăuntrice ale personajelor sunt diverse, de la acumularea lentă a
faptelor, la descrierea celor mai fine mutaţii sufleteşti, de la notarea reacţiilor fiziologice, la
monologul interior şi dialogul conflictual, la instituirea unui acord între criza sufletească şi
cadrul natural. Din punct de vedere structural, lucrarea este împărțită în trei capitol, ce
surprind decaderea psihica a personajului principal, Stavrache. Acțiunea se desfășoară de-a
lungul a cinci ani, timp în care este urmărită viața cârciumarului Stavrache. În expozițiune, totul
începe în primăvara anului 1877 cand Popa Iancu îl vizitează pe fratele său, hangiul Stavrache,
și îi mărturisește acestuia că el era, de fapt, capul unei bande de tâlhari. Stavrache îl sfătuiește pe
Iancu să se înroleze în armată, pentru a i se pierde urma. Intriga intervine odată cu primirea
scrisorii în care Stavrache află că fratele său murise, rănit de trei gloanțe. Din fericire pentru
hangiu, acesta mosteneste averea impresionanta a fratelui sau. Desfășurarea acțiunii prezintă
evoluția nebuniei lui Stavrache prin obsesie. Acesta devine victima constantă a coșmarurilor în
care își face apariția fratele mort ce vrea sa il omoara si este terorizat de repluca acestuia:”
„Gândeai c-am murit, neică?”. Punctul culminant intervine în momentul reîntâlnirii dintre cei doi
frați. În deznodământ, Stavrache confundă realitatea cu imaginile din coșmaruri, pierzandu-si
mintile. Titlul nuvelei simbolizează un zbuciumul launtric si
decaderea psihologica a protagonistului. Conflictul se petrece în mintea și sufletul personajului
central, Stavrache, care duce un război cu propriile temeri și obsesii, până când acestea înving,
iar hangiul înnebunește complet.
Pe parcursul acestei opere, Caragiale tratează tema setei de
imbogatire, dezumanizatoare. Stavrache trece printr-un declin atât psihologic, cât și moral,
lăsându-se dominat de teamă și permițând dezvoltarea unei obsesii ce are la origine avaritia.
Nuvela prezintă un caz patologic, analizat cu meticulozitate medicală, la care se adaugă
manifestările naturii, în concordanță cu stările psihologice ale personajelor.
Perspectiva narativa este raportul
dintre narator si personaje. Focalizarea este raportul narato, pe de o parte, si cititor, ulterior prin
raportul narrator personaje. In nuvela psihologica, perspectiva narativa este una obiectiva,
naratorul fiind unul omniscient si omnipresent, relatarea fiind facuta intr-un stil sombru si
personal, la persoana a III-a. In nuvela sa, Caragiale prefera focalizarea externa combinata cu
focalizarea fixa, ceea ace confera modernitate textului. Totusi, naratorul extradiegetic dezvaluie
traditionalism operei. Primele secventei ne ofera un ton usor ironic, naratorul preferand o
perspectiva din afara, focalizare externa. Cateva randuri mai jos, fara nici un avertisment,
perspectiva narativa este schimbata, fiind aleasa viziunea “impreuna cu”, focalizare interna fixa.
Stavrache,
personajul principal al nuvelei pshilogice, intruchipeaza tipul avarului, obsedat de avutie, un
personaj rotund, ce trece printr-un process de decadere morala. Hangiul este surprins intr-un
necontenit zbucium interior, fiind surprinsa prabusirea sa launtrica, de la obsesie la nebunie.
Aviditatea personajului este creionata inca din pirmul capitol. In ciuda insitentelor fratelui sau ce
il implora sa nu deschida usa pentru a nu il pune in pericol, Stavrache nu doreste sa piarda nici
un banut si pofteste in han grupul de volunatri. Lovit de inspiratie, protagonistul creeaza un plan
diabolic prin care isi condamna fratele la moarte, pentru a se asigura ca ii va primi intreaga avere
uriasa. Dupa scurt timp, acesta priveste o scrisoare prin care este informat ca preaiubitul sau frate
a decedat. Dupa ce intra in posesia impresionante averi, hangiul este chinuit de gandul ca fratele
sau s-ar putea reintoarce sa isi recupereze averea. Obsesia sa pentru bani se transforma in
nebunie, incepand sa aiba halucinatii si numeroase cosmaruri. Stavrache devine suspicios si
irascibil, un individ arrogant si un negustor necinstit si nemilos. Un episode semnficativ in
aceasta privinta reprezinta secventa in care fetita sarmana ii atrage atentia si ii spune ca ar trebui
sa fie mai atenta cand masoara tuica si gazul. Lihnita de foame, copila sustrage un covrig de pe
tejghea, insa lipsit de simpatie, hangiul o loveste si tipa la ea. Ajuns in punctul degenerarii
psihice supreme, Stavrache este dominat de teama si obsesie, avand un final tragic.
In concluzie, prin nuvela psihologica de inspiratie
naturalista”In vreme de razboi”, marele clasic Ion Luca Caragiale est