In vreme de razboi

Alturi de Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice. Nuvela "In vreme de razboi" de Ion Luca Caragiale (1852-1912) a aparut in 1898 si este o creatie realist-psihologic, avand si puternice accente naturaliste. Ca orice nuvela, In vreme de razboi este o opera epica in proza, mai intinsa decat schita, cu un singur fir narativ, cu un conflict concentrat si cu o actiune mai complicata decat a schitei, la care participa mai multe personaje, prezentate in mediul lor de viata, accentul cazand pe caracterele acestora, nu pe actiune. Fiind o nuvela psihologica, aceasta este constituita din analiza psihologic a personajului principal, care sufera o prabusire interioara rapida, de la obsesie Ia nebunie. Nuvela ilustreaza asadar, un conflict consolidat n plan psihologic si o intriga bine evidentiata, conturata de prabusirea psihica si lacomia nestapanita de imbogatire. Perspectiva narativa este reprezentata de naratorul omniscient si de naratiunea la persoana a III-a, care ilustreaz zbuciumul interior al protagonistului. Modalitatea narativ se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente. Perspectiva temporala este cronologic, bazat pe relatarea evenimentelor n ordinea derulrii lor, iar cea spaial reflect att un spaiu real, al hanului, ct i unul imaginar nchis, al obsesiei ce chinuiete contiina personajului. Tema o constituie evoluia unei obsesii duse pn la nebunie, autorul respectnd toate simptomele acestei boli, iar eroul principal fiind urmrit prin analiza crizelor de contiin i de comportament, ca ntr-o adevrat fi medical. Firul epic al nuvelei urmeaz linia unei compoziii clasice i contureaz treptat obsesia lui Stavrache i evoluia ei spre nebunie, pe tot parcursul celor trei capitole. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o riguroas analiz psihologic. In capitolul I (adevarata expozitiune) se precizeaza datele esentiale despre hangiul Stavrache (negustor, proprietarul unei pravalii) si fratele sau popa Iancu din Pondeni (conducatorul unei bande de hoti, prinsa de stapanire). Pentru a scpa, popa Iancu se inroleaza voluntar in razboi, averea sa ramanand lui Stavrache. Intriga este constituita de gandul lui Stavrache in legatura cu posibila intoarcere a fratelui sau, actiunea tensionandu-se treptat. Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transforma treptat in cosmaruri care il terorizeaza, el traind parca aievea momentele tulburatoare ale "vizitei instrainatului". Punctul culminant si deznodamantul conflictului (capitolul al III-lea) este reprezentat de momentul intalnirii dintre cei doi frati. Cand Iancu ii cere lui Stavrache o suma de bani pe care ii delapidase din banii regimentului, hangiul, ajuns la capatul incordarii psihice, innebuneste. Dac la nceput criza psihologic abia se nfirip, ea se adncete evolutiv, sub imperiul obsesiilor, ducnd la o manifestare exploziv i violent premergtoare nebuniei i declannd demena.

Cu o arta desavarsita autorul analizeaza acum reactiile organice, atitudinile si comportarea eroului. Intamplarile sunt tesute intr-o ordine gradata si crescanda, iar actiunile eroului sunt dirijate treptat de presimtirea ca popa Iancu nu e mort, de obsesia intoarcerii fratelui si de starea de violenta din momentul confruntarii directe cu acesta. Autorul prezinta astfel un caz patologic, ce are ca mobil patima inavutirii. Stavrache este, in acelasi timp, un negustor necinstit, avar si nemilos, plasat fiind in contextul unui mediu social, in care setea de imbogatire are consecinte nefaste asupra individului, dezumanizandu-l. Personajul principal este surprins atat din perspectiva povestitorului-narator, perspectiva sugerata de cadrul natural, cat si din perspectiva relatiei directe cu celelalte personaje (dialog) si a confruntarii cu sine (monolog). In primul plan, scriitorul este cel care relateaza faptele si sugereaza inlantuirile cauzale. Caragiale realizeaza investigatia patologica prin relatari si descrieri, conturand, in acelasi timp, figura lui Stavrache in contextul nuvelei. Al doilea plan, cel dialogat, este construit gradat, atat in real, cat si in halucinatiile personajului. In plan real, intalnirea dintre Stavrache si popa este realizata in dialoguri comprimate, insotite de indicatii de regie. In capitolul al II-lea, dialogul se concentreaza pe sublinierea starii de incordare, datorate temeri de a nu pierde averea. Dialogul cu fetita (din capitolul al III-lea) il situeaza pe Stavrache in lumea negustorilor, a hangiilor necinstiti, avari, nemilosi, evidentiind practicile marunte, surse sigure de imbogatire. Dialogul viu si plin de miscare pregateste deznodamantul: nebunia lui Stavrache care, odata declansata, face loc tonului relatarii si investigatiilor. La nivelul spaimei halucinatorii, dialogul puncteaza obsesia: "Credeai c-am murit, neica?". Trebuie subliniat insa monologul interior al personajului, care presupune si el o anumita gradatie, intr-o interesanta cladire de ipoteze asupra starii eroului. Din cea de-a treia perspectiva, a cadrului natural, putem observa ca toate intamplarile se petrec noaptea (atat cele reale, cat si cele imaginare): popa vine la fratele sau noaptea, ii apare in halucinatii tot noaptea, fetita vine sa cumpere gaz si rachiu seara tarziu si tot noaptea Iancu se intoarce sa ceara bani fratelui sau. Natura este perceputa prin sensibilitatea eroului, iar elementul auditiv devine pregnant: "Afara ploua maruntel ploaie rece de toamna, si boabele de apa prelingandu-se de pe stresini si picand in clipe ritmate pe fundul unui butoi dogit ()"; sunetul repetat la infinit marcheaza obsesia ce se transfera din plan auditiv in creierul innebunit al lui Stavrache. Caragiale nu descrie interioare, lumea de obiecte din jur, aspecte vestimentare. Universul il intuim insa prin prezentarea individului, a carui existenta ne face sa intrevedem datele realitatii in care se misca. In ultimul capitol, descrierea este sustinuta si prin reactiile organice ale personajelor si de elemente vizuale ce descriu o natura infioratoare. Cadrul este propice sosirii lui popa Iancu. Nuvela "In vreme de razboi" este o proza psihologica de factura naturalista, urmarind starile de constiinta si de comportament ale eroului principal prin monologuri interioare

sugestive, iar destinul dramatic are la baza lacomia exagerata a acestuia, dar si tare genetice, intrucat "incontestabil exista o tara in familia in care un frate innebuneste, iar altul se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter." (George Calinescu).