In vreme de razboi de Ion Luca Caragiale

-nuvela psihologicatrasaturi - nuvela

Aparuta in "Gazeta sateanului" in noiembrie 1898, nuvela psihologica "In vreme de razboi" este o lucrare
reprezentativa pentru universul tragic caragialian.
Este o proza psihologica de factura naturalista, urmarind starile de constiinta si de comportament ale eroului
principal prin monologuri interioare sugestive, iar destinul dramatic are la baza lacomia exagerata a acestuia, dar si tare
genetice.

elemente de constructie/ compozitie

Tema nuvelei este clasica: dezumanizarea si mutilarea sufleteasca produsa de setea de inavutire. Ideea
fundamentala pe baza careia se construieste tema nuvelei "In vreme de razboi" este aceea ca dezumanizarea se
datoreaza fie ereditatii, fie mediului, adica societatii care promoveaza banul ca virtute fundamentala.
Titlul are mai multe semnificatii, in sensul denotativ arata perioada actiunii: razboiul de indepententa iar in sens
conotativ infatiseaza lupta cu sinele, razboiul psihologic, conflictul interior al personajului principal: Hangiul Stavrache.
In pur spirit naturalist, Caragiale este atras de anomalii morale (complexul lui Cain), teama devenita obsesie
este ideea fundamentala, mutilarea se produce lent sub imboldul unui stimul exterior. Hanul ca topos literar are
conotatii funeste in toate operele caragialiene: O faclie de Pasti, La hanul lui Manjoala, In vreme de razboi etc., pentru
ca este legat direct de ideea imbogatirii si de anumite practici ce decurg de aici.
Constructie epica riguroasa, nuvela "In vreme de razboi" are un singur plan narativ, care se refera la analiza
psihologica a personajului principal, care sufera o prabusire interioara rapida, de la obsesie la nebunie. Nuvela
ilustreaza, asadar, un conflict consolidat in plan psihologic si o intriga bine evidentiata bazata pe valorile morale si
lacomia nestapanita de imbogatire.
[Desfasurarea actiunii] In primul capitol aflam ca ceata de talhari care "bagasera spaima in trei hotare",
cazuse prinsa. Preotul Iancu Georgescu se confeseaza fratelui sau, hangiul Stavrache, spunandu-i ca el este seful
bandei si ii cere sfat. Hangiul il trimite pe frontul din Balcani, inrolandu-l intr-un regiment de voluntari, iar dupa plecarea
fratelui isi insuseste averea considerabila a acestuia. Primeste dupa un timp o scrisoare de la acesta in care se afla ca
este bine si ca a fost decorat datorita bravurii, mai apoi primind o a doua scrisoare prin care e instiintat ca fratele a murit
in lupta.
In al doilea capitol, il vedem pe Stavrache mergand la avocat pentru a se interesa cum poate intra legal in
posesiunea averii fratelui sau, dar in acelasi timp il vedem chinuit de teama unei posibile intoarceri a acestuia. Teama
devine obsesiva in starile onirice ale hangiului. El traieste de doua ori cosmarul revenirii fratelui, odata in haine de
ocnas, odata in uniforma militara.
In capitolul al treilea asistam la scena venirii la han a fetitei care cere de un ban gaz si de doi tuica, scena care
scoate in relief si caracterul neomenos al hangiului, dar este si momentul sosirii lui Iancu Georgescu, in compania unui
tovaras de arme. Fratele ii cere cincisprezece mii de lei pe care ii delapidase din banii regimentului. Finalul aduce in
prim-plan nebunia hangiului care nu mai deosebeste visul de realitate si deznodamantul tragic pentru ambii actanti,
exprimat de replica lui Iancu Georgescu: "N-am noroc!"
Autorul este creatorul real al operei, in cazul de fata Ion Luca Caragiale. Lui i se datoreaza stilul cu notele
caracteristice, ce tin de folosirea unor termeni populari care dau autenticitate dialogurilor, de evitarea infloriturii stilistice,
in favoarea conciziunii si claritatii. Ironia inserata subtextual, mentinerea ambiguitatii si a suspansului sunt alte note
caracteristice stilului caragialian, ca si preferinta pentru finalurile deschise, satisfactia de a-l conduce pe "piste false",
alternarea stilului indirect cu cel indirect liber, toate acestea sunt ca o pecete prin care recunoastem implicarea indirecta
a autorului, ca instanta a comunicarii artistice.
In nuvela "In vreme de razboi" se observa un anumit efort al autorului de a implica cititorului in actul nararii,
acest fapt se realizeaza prin enunturi interogative si exclamative ce simuleaza surpriza, mirarea sau limitarea viziunii
naratorului. Astfel, in momentul venirii la han a preotului pentru a cere ajutor si sfat fratelui mai mare, perspectiva
auctoriala, suprapusa peste perspectiva actoriala evidentiaza surpriza naratorului si a personajului la aflarea vestii ca
fratele mai mic era capul bandei de talhari.
Efectul obtinut prin insiruirea de interogatii retorice este implicarea afectiva a cititorului caruia i se transmite
emotia artistica la aflarea vestii. Incorderea est realizata prin gradarea interogatiilor (Ce avea preotul pe suflet? Ce sa
aiba?... Cum s-a putut?)
La o lectura atenta vedem ca naratorul nuvelei "In vreme de razboi" oscileaza intre perspectiva "din afara" si

cea "dindarat" fiind pe rand, cand martor-observator al evenimentelor, cand narator mesager, relatand din auzite, cand
uniscient, cand omniscient. Acest narator atipic se pozitioneaza pe rand, cand in interiorul personajelor sale, cand in
afara, preluand fie vocea colectivitatii, fie pe a lui Stavrache, fie pe a fratelui sau.
Caracteristica fundamentala a acestui narator este disimularea. El simuleaza naivitatea, uimirea. Pozitia
naratorului este una duplicitara, in scopul obtinerii unui efect stilistic, sau a unui impact emotiv mai accentuat asupra
lectorului.
In incipit, vocea naratorului, obiectiva, se suprapune peste vocea colectivitatii rurale, redand informatii
necreditabile. In acest pasaj cuvantul cheie care defineste relatia naratorului cu lumea narata este verbul impersonalreflexiv "se zice".
Caracterul naturalist al nuvelei este dat si de stransa relatie intre natura ce se dezlantuie treptat si evolutia
patologiei personajului. Vremea urata semnifica faptul ca Stavrache isi schimbase firea, devenise irascibil, suspicios.

personajul principal
Protagonistul nuvelei "In vreme de razboi" este neica Stavrache, hangiul din Podeni. Prezentat succint de
narator ca "om cu dare de mana, cu han in drum", Stavrache nu are conturat vreun portret fizic, iar cel moral se
schiteaza treptat pe masura ce asitam la progresia naratiunii.
Stavrache este un avar tipic pentru mediul si epoca in care traieste. Inca de la inceput naratorul introduce subtil
indicii ai acestei tare morale, ale carei efecte se vor vedea ulterior. De frica hotilor Stavrache nu dormise multe nopti,
traind cu teama ca si el va fi pradat.
Exista si alte secvente in nuvela care indreptatesc incadrarea personajului in categoria avarului: scena venirii
fetitei noaptea este cea mai sugestiva, rugamintea ei de a masura bine, reactia brutala a hangiului fata de aceasta cand
observa disparitia covrigului, dovedesc un suflet schingiut de patima banului.
Avaritiei si singuratatii li se adauga alcoolismul. Stavrache este surprins frecvent band "rachiu bun ca sa-si
indeparteze gandurile rele". Inainte de scena finala a venirii fratelui "Hangiul a incuiat usa, a mai aruncat o ragalie in
soba, a mai baut un paharel...". Se poate spune ca astfel luciditatea personajului este afectata, iar reactiile sale pot fi
explicate si prin prisma viciului sau.
Daca avaritia, singuratatea si alcoolismul sunt cauzate de mediul social in care traieste hangiul, nu putem sa nu
observam si un factor ereditar la baza deteriorarii psihice a hangiului. G Calinescu spunea "incontestabil exista o tara in
familia in care un frate innebuneste iar altul se face talhar ca popa si delapidator ca ofiter".
Traiectul psihologic al personajului poate fi inteles prin intermediul acestor cauze si poate fi rezumat astfel: initial
asistam la o relativa normalitate, sub impulsul lacomiei (insusirea averii) personajul incepe sa traiasca teama de
intoarcere a fratelui (Dar o sa indrazneasca sa se mai intoarca? ... O veni? .. n-o veni?), teama devine obsesie si este
augmentata de starile onirice ale personajului, in care revine obsedant intrebarea: "Gandeam c-am murit, neica?" La
acest nivel frica se instaleaza in subconstient si nu mai poate fi controlata. In final personajul nu mai sesizeaza
deosebirea dintre realitate si vis, etapa ultima a mutilarii sufletesti. Asadar: incertitudine-teama-obsesie-nebunie.

parerea
Din punctul meu de vedere, nuvela atrage prin caracterul scenic, specific manierei literare a lui Caragiale,
dialogurile au replici scurte, gesturile sunt descrise detaliat, completand fisa psihologica pe care o realizeaza autorul in
aceasta creatie. Naratiunea este impletita cu analiza si observatia, urmarind din exterior spre interior mutatiile din
constiinta personajului, trairile sufletesti, starile de cosmar si consecintele acestora.

concluzia
In concluzie, In vreme de razboi este o nuvela despre tare morale si ereditare, despre dezumanizarea sufletului
omenesc sub imboldul patimii de bani, o creatie a carei frumusete consta nu numai in viziunea tragica asupra lumii, ci in
exacerbarea suspansului prin tehnica alternarii perspectivei narative. Toate acestea fac din autorul operei un maestru al
prozei psihologice, un clasic al literaturii romane.