Enigma Otiliei de George Calinescu

- roman realist interbelic trasaturi generale + 4 elemente de constructie/ compozitie

Opera literara "Enigma Otiliei" de George Calinescu, publicata in 1938, este un roman realist de tip balzacian,
cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. De asemenea, este un roman social si citadin.
"Enigma Otilei" este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex, la
care participa numeroase personaje.
Tema romanului este balzaciana: familia, casatoria, parvenirea, esecul erotic, motivul mostenirii si al
paternitatii. Este, de asemenea, un roman realist-balzacian prin prezenta critica a unor aspecte ale societatii
burgheze de la inceputul secolului al XX-lea, structura, specificul secventelor descriptive (observatia si detaliul
semnificativ, rolul vestimentatiei si al cadrului in caracterizare), veridicitate, utilizarea naratiunii la persoana a III-a.
Atat titlul initial cat si cel final, atribuit din motive editoriale, sunt sugestive. "Parintii Otiliei" exprima ideea
balzaciana a paternitatii pentru ca fiecare dintre personaje determina cumva soarta Otiliei, ca niste "parinti". Iar titlul
"Enigma Otiliei" subliniaza feminitatea, gratia, frumusetea enigmatica si trecatoare a varstei.
Actiunea cartii este structurata in douazeci de capitole, romanul fiind construit pe mai multe planuri narative,
care urmaresc destinul unor personaje: destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, destinul lui Stanica.
Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si
inlaturarea Otiliei Marculescu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix Sima, care ramas orfan, vine la
Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele lui si traieste iubirea adolescentina pentru Otilia.
Secventele narative sunt legate prin tehnici traditionale, prin inlantuire, prin alternanta sau prin insertie.
Utilizarea tehnicii flash-back-ului si discontinuitatea textului narativ impun romanului o indiscutabila modernitate.
Conflictul principal este cel legat de mosternirea averii lui Costache Giurgiuveanu, avere pentru care se
lupta cu indarjire Aglae Tulea, sora celui dintai. Desi batranul are datoria morala sa asigure viitorul Otiliei pentru ca
investise banii sotiei in propriile afaceri, el nu are puterea de a-si infrunta sora si amana infierea fetei. Pe de alta parte,
desi promite sa-i puna bani deoparte pe numele ei, el traieste neputinta specifica fiecarui avar de a se dezlipi de banii
pe care prefera sa-i stie in posesia sa. Exista si un conflict erotic determinat de rivalitatea dintre Felix si Pascalopol
pentru dragostea Otiliei.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza din perspectiva lui Felix, intrusul din familia Giurgiuveanu, in
momente diferite ale existentei sale (adolescenta si aproximativ 10 ani mai tarziu dupa razboi).
Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana, astfel actiunea este situata exact in timp si spatiu
si personajele sunt prezentate sumar: "Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, un tanar de
vreo 18 ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim..."

Tot de stilul balzacian tin si descrierea strazii in maniera realista, finetea observatiei, detaliile arhitecturale si
conceptia conform careia "arhitectura are o stransa legatura cu viata si cu intamplarile oamenilor". De aceea, nu
intamplator George Calinescu ne prezinta in expozitiunea romanului sau descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu,
veche, innegrita, cu ferestrele de o inaltime absurda si cu o usa mare gotica cu geamuri plesnite. Semnele
decrepitudinii vizibile in arhitectura casei se citec si pe chipul proprietarului "Capul ii era atins de o calvitie aproape totala si
fata parea aproape spana si, din cauza aceasta, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind
numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os."

Strada Antim sugereaza prin detaliile surprinse contrastul dintre pretentia de bun gust a unor burghezi recent
parveniti si realitate: inculti(aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice, incompatibile), zgarciti (case mici, cu
ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), delasatori (urme vizibile ale umezelii si ale
uscaciunii, impresia de paragina).
Si procedeul restrangerii treptate a cadrului, de la strada, la casa, la interioare, la fizionomia si la gesturile
locatarilor este un element de realism balzacian.
Raspunsul pe care-l primeste Felix din partea lui Giurgiuveanu "nu, nu sta nimeni aici, nu cunosc..."
anticipeaza finalul.
Finalul aduce din nou in prim plan descriere casei din strada Antim in aceeasi atmosfera si in acelasi decor,
din care personajele insa dispar cu totul.
In Enigma Otiliei naratorul este omniscient si obiectiv, relateaza faptele si intamplarile printr-o totala detasare
fata de evenimente.
Limbajul are diferentieri de la un personaj la altul deoarece naratul se ascunde in spatele personajelor, care nu
sunt altceva decat niste masti.
Asemenea unui demiurg, naratorul intervine cu digresiuni si comentarii prin care lumineaza trecutul si chiar

face previziuni asupra viitorului unor personaje. Un exemplu concludent in acest sens este utlizarea tehnicii flashback-ului prin care sunt aduse in prim-plan intamplarile dramatice care i-au marcat copilaria lui Felix: moartea
prematura a mamei, anii petrecuti prin internate.

relatia dintre 2 personaje

Felix si Otilia alcatuiesc cuplul de personaje care ilustreaza tema iubirii, in acest roman realist.S-a remarcat in
prezentarea portretului lui Felix ca scriitorul imprumuta personajului imaginea propriilor trasaturi fizice. Acest act de
narcisism este frecvent in literatura.
Cocheta si ambtitiosul, din tipologia clasica, fata exuberanta si tanarul rational, personaje ce pun in evidenta
antiteza romantica, dar si atractia contrariilor, au in comun conditia sociala - adolescenti orfani care au inca nevoie de
protectori (Costache si Pascalopol) si statutul intelectual superior fata de copiii cu parinti din familia Tulea.
Feliz vine in casa tutorelui sau, batranul avar Costache Giurgiuveanu, pentru a studia medicina. Otilia
Marculescu, fiica vitegra a lui mos Costache, il primeste cu caldura si il protejeaza. Intaiul portret fizic al Otiliei este
realizat din perspectiva lui Felix: "un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pana pe umeri".
"Verisoara" otilia pe care o stia doar din scrisori il surprinde in mod placut.
Studenta la Conservator, inzestrata cu un temperament de artista, Otilia ii va purta de grija lui Felix, inca din
seara sosirii tanarului in casa lui mos Costache. Neavand o camera pregatita, Otilia ii va oferi cu generozitate camera
ei, prilej pentru Felix de a descoperi o parte din personalitatea exuberanta a Otiliei.
Intre cei doi se naste inca de la inceput o afectiune delicata, determinata si de conditia lor de orfani. Impulsiv si
inca imatur, Felix percepe dragostea la modul romantic, transformand-o pe Otilia intr-un idela feminin.
Comportamentul derutant al fetei il descumpaneste, pentru ca nu-si poate explica schimbarile de atitudine. Scriitorul
justifica misterul personajului feminin prin prisma imaturitatii lui Felix, afirmand: "Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix
crede aceasa. Pentru orice tanar de douazeci de ani, enigmatica va fi in veci fata care il va respinge, dandu-i totusi
dovezi de afectiune."
Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se autocaracterizeaza astfel: "Ce
tanar de varsta mea iti inchipui ca m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera! [...] Eu
am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata."
In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian. Prin tehnica focalizarii,
caracterul personajelor se dezvaluie progresiv. Caracterele dezvaluite initial se ingroasa prin acumularea detaliilor in
caracterizarea indirecta (prin fapte, gesturi, replici, vestimentatie, relatii intre personaje).
Daca Felix e intelectualul ambitios, care nu suporta ideea de a nu realiza nimic in viata si pentru care femeia
reprezinta un sprijin in cariera, Otilia este cocheta, care crede ca rostul femeii "este sa placa, in afara de asta
neputand exista fericire". Otilia concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate absoluta, in timp
ce Felix este dispus sa astepte oricat in virtutea promisiunii ca, la un moment dat, se va casatori cu Otilia. Dandu-si
seama de aceasta diferenta, dar si de faptul ca ea ar putea reprezenta o piedica in calea realizarii profesionale a lui
Felix, Otilia il paraseste pe tanar si alege siguranta casatoriei cu Pascalopol.
Pluriperspectivismul narativ este un alt element al prozei moderne intalnit in "Enigma Otiliei". Se observa
ca, pe langa portretul fizic schitat de narator la inceput, personajele apar caracterizate si din punctul de vedere al
celorlalte. Otilia este privita pe rand prin ochii fiecarui personaj in parte. Comportamentul fetei este pentru Aurica
specific "fetelor fara capatai si fara parinti", pentru Felix "otilia e o fata admirabilia, o fata superioara, pe care n-o
inteleg", pentru Pascalopol, ea "a fost o fata delicioasa, dar ciudata", pentru Stanica Ratiu, ea reprezinta spiritul practic
"desteapta fata...stiu sa se descurce in viata."

parerea
Din punctul meu de vedere, Enigma Otiliei este un model de creatie indiscutabil deoarece se observa un spirit
de observatie just aplicat la un univers restrans si cu totul particular. Consider ca unul din planurile romanului reuseste
sa suprinda intr-un mod clar faptul ca "pentru orice tanar de douazeci de ani, enigma va fi in veci fata care il va
respinge, dandu-i totusi dovezi de afectiune."

concluzia
In concluzie, putem spune ca Enigma Otiliei este un roman realist-obiectiv balzacian, dar cu numeroase
elemente de modernitate in care scriitorul a urmarit atat zugravirea unor caractere bine individualizate cat si atenta
observatie a socialului, a umanitatii sub latura ei morala.