Otilia Marculescu este „eroina mea lirica” , proiectia autorului inafara, „tipizarea

mea in ipostaza feminina” (george Calinescu). z6r4rt

Romanul „Enigma Otiliei” este marcat de spiritul clasic balzacian, imbinat cu
elemente de factura romantica, evidentiand puternice trasaturi ale romanului modern,
obiectiv si realist. In acesta idee si personajele romanului sunt construite intr-un mod
asemanator, introspectia si luciditatea analizei interioare aratand semne clare al
psihanalizei moderne, in timp ce motivele balzaciene si tehnica detaliului sunt des
intalnite in constructia personajulelor.
Otilia, o tanara de 18 ani , este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise de suparare” si-i lasase lui toata
averea , laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei. Costache o creste ca pe fiica lui, dar
avaritia il impiedica sa o infieze ofocial sau sa-i asigure , in mod concret, un viitor.
Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celalate personaje feminine
din literatura romana prin aceea ca se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua
devenire.
Portretul fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza indirect, trasaturile
sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate :
„un cap prelung si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica,
imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare al mijloc si cu o mare
colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat...”.
Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, otilia este un
personaj Complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternicew,
pentru a trece apoi cu o usurintpa debordanta de al o stare la alta, imprastiata si visatoare
uneori, dovedind alteori, in mod surprinzator, luciditate si tact. Este un amestec ciudat de
atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp; alearga desculta prin iarba din curte, se
urca pe stogurile de fan in Birigan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este
extrem de serioasa si lucida cand ii explica lui Felixmotivele pentru care cei doi nu se
pot casatori, dovedind o autocunoastere desavartita a propriei firi: „Eu am un
temperamentnefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata.
Descrierea detaliata a camerei sugereaza, indirect, firea enigmatica a Otiliei: „o
masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, (..,) un scaun rotativ pt pian”.,
ar putea simboliza firea ei imprevizibila(motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a
lucrurilor aruncatepeste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti,
note muzicale, papusi) trimit catre exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al
„ascunzisului feminin”, cum spune naratorul.
In conturarea personajului Otilia, naratotul foloseste tehnica moderna a
perspectivelor multiple, ea aparand in opinia celorlalte personaje in mod diferit, chiar
contradictoriu. Astfel, Mos Costache o iubeste pe „fe-fetita mea”, elfiind „papa” care
primeste de la ea un strop de voiciune, tinerete si lumina, la simpla prezenta a fetei
„papa” „o sorbea din ochi si radea din toata fata lui spana”. Pentru Felix, Otilia este o
fata deosebita, „admirabila, superioara” celorlalte, pe care o iubeste si o admira, dar al
carui comporatment merge dincolo de ratiunea sa, de puterea lui de intelegere.
Pascalopol vede in Otilia „o mare strensarita”, „un temperament de artista”, „o fiinta
gingasa care merita ocrotirea mea”, „o floarea rara”, „o fata mandra si independenta, o
femeie in devenire in care investeste fara a cunoaste ce e viril si ce e patern in intentiile
sale. In ochii rai ai Aglaei, Otilia este o amenintare la averea, pe care ea o considera,
parinteasca , dar si o „dezmatata”, „usuratica” „care suceste mintile baietilor de familie.
In ochii lui Stanica Ratiu, Otilia este o fata delicioasa, cu un excelent simt practic,
perfect constienta de ceea ce vrea si modalitatea de a obtine acel ceva. Artista Georgeta
o respecta fara a o cunoaste, pentru ca facea obiectul unei iubiri atat de patimase din
partea cerebralului Felix. 
In ceea ce o priveste, Otilia declara : „ce tanar de varsta mea iti inchipui sa m-
ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt capricioasa, vreau sa fiu libera !... Ma plictisesc
repede, sufar cand sunt contrariata”.
In relatiile cu celalalte personaje , eroina da dovada de multa intelegere. Ea il
iubeste pe Felix, fiind pt acesta prima experienta erotica, dezvaluindu-si sentimentele
fata de el: „ eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizeze acum cat te iubesc ca
frate si cat ca iubita”. Pascalopol este o figura obisnuita in casa lui Giurgiuveanu, el fiind
cel care-i oferise Otiliei de mica toate cele care avarul „papa” i le refuza. Din sentiment
de datorie si de dragoste (nedefinita), Otilia penduleaza intre Felix si Pascolopol, fiind pt
o perioada a amandurora. Pusa in situatia de a face o alegere, Otilia alege sa ramana cu
mosierul bogat.
Motivatia alegerii poate fi pe atat de controversata, ca insasi personajul Otiliei: pe
de parte poate fi considerat ca un act de sacrificiu pt persoana iubita, Felix, al carui viitor
l-ar fi periclitat ramanand, iar pe de alta parte se poate considera ca a facut alegerea pe
criterii materiale, mosierul fiind singurul in stare sa-i satisfaca nevoile burgheze.
Otilia traieste drama insingurarii, generata de un viitor nesigur, departe de visele
copilaersti de fericire eterna, deoarece -se destainuie ea lui Felix- o femeie traieste doar
cativa ani . „ Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului?Cinci,
sase ani!”. Vorbele aceste ultime prind contur atunci cand, intalnindu-se in tren cu
Pascalopol, Felix vede o fotografie cu o doamna frumoasa, cu linii fine, dar picanta si
plata, pe care insa nu o recunoaste...femeia era Otilia.
Otilia este asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care
fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda maturitate.
 Caracterizarea personajelor –
Costache Giurgiuveanu, Otilia Marculescu, Stanica Ratiu, Leonida Pascalopol, Aurica
Tulea :: Enigma Otiliei de George CALINESCU

Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului pentru ca, direct sau
indirect, el hotaraste destinele celorlalte personaje care se concentreaza in jurul averii
sale, in goana dupa mostenire. El este unchiul lui Felix, cumnat cu doctorul Iosif Sima,
care avusese o singura sora, casatorita cu Costache, dar care murise demult. Dupa
moartea doctorului, Costache devenise tutorele lui Felix. Giurgiuveanu este tatal vitreg
al Otiliei, deoarece fusese casatorit, a doua oara, cu mama acesteia, care murise si ea, dar
batranul n-o infiase oficial pe fata.

Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, inscriindu-se in descendenta lui

Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Moliere, dar se distanteaza de
acestia prin incercarea de a-si depasi conditia. George Calinescu isi apara personajul,
negand inscrierea lui in sirul avarilor si aducand ca argument faptul ca Giurgiuveanu
este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa o
materializeze. inca de la inceputul romanului, aparitia sa este bizara, deconcertandu-l pe
Felix atunci cand ii spune: "nu-nu sta nimeni, aici", raspuns de domeniul absurdului.
Felix isi imaginase ca tutorele sau e un om masiv, "de o greutate extraordinara", avand in
vedere ca stia despre el ca este bogat, detine mai multe imobile, ii fusese lasat in grija,
argumente pentru a-si inchipui ca Giurgiuveanu are forta. insa ii apare in fata un om
mititel, putin adus de spate, cu o chelie de portelan, cu fata spana, buzele galbene de prea
mult fumat, cu ochii clipind rar si moale. Portretul fizic compune, asadar, un personaj ce
se apropie de grotesc: "Capul ii era atins de o calvitie totala si fata parea aproape spana
si, din cauza aceasta, patata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult
fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta
desigur inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale,
intocmai ca bufnitele suparate de b lumina brusca, dar privind intrebator si vadit
contrariat".

Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape in ruina,

trimite - cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, dar si catre un soi de
parvenitism, arhitectura casei sugerand "intentia de a executa grandiosul clasic in
materiale nepotrivite". Ca toti avarii, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit,
ca de un intrus nedorit, un potential atentator la averea sa.

Caracterizarea personajului se face prin acumularea de fapte, intamplari,

vorbe, gesturi, ganduri si atitudini. Micile "ciupeli" fata de Pascalopol, socotelile
incarcate pentru intretinerea lui Felix, obtinerea unor castiguri anuale prin inchirierea
unor imobile pentru studenti, localurile, restaurantele motiveaza avaritia personajului,
mai ales ca el se supune unor privatiuni personale de hrana, imbracaminte, ingrijiri
medicale. De cate ori are prilejul sa manance de la altii, gesturile sale sunt sugestive
pentru lacomia structurala: "Batranul manca cu lacomie, varand capul in farfurie". Vrea
sa-i construiasca Otiliei o casa, pentru a-i asigura "fe-fetitei" lui o stabilitate in viitor, dar
foloseste materiale foarte ieftine, stranse de la- demolari, iar planul arhitectural il facuse
singur. Vinde cursuri, manuale, seringi, instrumente medicale pe care le confisca sau le
ia pur si simplu de la studentii care stateau la el cu chirie si care intarziau cu plata
acesteia. Banii ii tine in casa, ascunsi in locuri ferite, temandu-se mereu sa nu-1 vada
cineva atunci cand umbla la ei, dar nu ii depune Ia banca, deoarece avarul trebuie sa
pipaie si sa vada mereu banii, pe care-i iubeste mai mult decat orice pe lume.

Gesturile, balbaiala, raguseala sunt arme de aparare, reactii provocate de teama

de a nu fi jefuit, de a nu fi pus in situatia de a da vreun ban cuiva care ii cere. Ciudatenia
personajului este data de glasul "stins" si "ragusit", dar si de duiosiile si emotiile stiute
numai de el, cand isi freca mainile cu "un ras prostesc" sau de atitudinea fata de Otilia pe
care "o sorbea umilit din ochi si radea din toata fiinta spana cand fata il prindea in
bratele ei lungi".

Tinuta vestimentara este ridicola, poarta ciorapi de lana de o grosime

"fabuloasa" si "plini de gauri", unghiile netaiate, ghete de gumilastic, nadragii largi de
stamba colorata prinsi cu sfoara.

Este dominat de o suspiciune permanenta fata de oricine, se zbate intre

obisnuinta si dorinta, aflandu-se in imposibilitatea de a ceda Otiliei banii sau averea care
i se cuveneau de drept, de la mama sa.
 Sentimentele paterne pe care le are pentru Otilia, singura fata de care este
generos, atat cat poate el sa fie, il fac sa inteleaga faptul ca adoptia fetei, testamentul si
depunerea intr-un cont pe numele ei a unei sume de bani constituie o cale dreapta si
cinstita de a-i purta de grija, dar patima pentru bani, avaritia sunt mai puternice si-1 fac
sa ezite, dovedind un caracter slab. Otilia il intelege la randul ei si nu poate fi suparata
pe "papa" care este "un om bun, dar are si el ciudateniile lui".

Destinul lui Costache este dramatic, moartea sa sta sub imperiul aceleiasi
disperari si temeri in care traise, Stanica Ratiu fiind cel care pune mana pe pachetul cu
bani, pe care batranul il tinea asupra sa, tocmai de teama hotilor. Dupa al doilea atac
cerebral, Giurgiuveanu ar fi scapat cu viata, dar cand vede ca i se smulge de sub saltea
tot ceea adunase cu patima intreaga sa existenta, moare cu groaza intiparita pe chip,
articuland cu disperare: "ba-banii, pu-pungasule".

Relatia cu celelalte personaje este dominata de o suspiciune permanenta,

banuind mai ales pe Aglae si pe Stanica Ratiu ca ii pandesc averea, desi si celelalte
personaje au, intr-o masura mai mare sau mai mica, interese materiale Ia Giurgiuveanu.
Este temator fata de oricine, are o spaima evidenta fata de autoritati, de oficialitati.
Calinescu descopera chiar o latura comica a situatiilor ivite, ca aceea cand Costache face
atacul cerebral si clanul Tulea navaleste in casa lui ca sa supravegheze orice miscare,
actiunea avand aspect de asediu. Relatiile lui Costache cu familia sunt degradate: de
Aglae ii este frica, pe Aurica o uraste, Stanica este pentru el un adevarat pericol, iar pe
ceilalti ii ignora. Teama provocata de avaritie il face sa nu vrea nici un doctor care sa-1
consulte, banuind in orice situatie un complot.

Umanizarea avarului se motiveaza prin respectul pe care Giurgiuveanu il avea

pentru Pascalopol, prin increderea fata de Felix si dragostea pentru Otilia.

"Costache este expresia tipica a unei monomanii. Un altul si-ar investi banii in
afaceri spre a-i fructifica sau si-ar lua masuri mai severe de paza, convins ca toti l-ar
fura, si nimeni nu l-ar ocroti; el tine totul la el si e hotarat sa infrunte eroic orice atac.
Figura lui Costache Giurgiuveanu e una din marile creatii ale romancierului" (Al.PirU).

Otilia Marculescu este "eroina mea lirica", proiectia autorului in afara,

"tipizarea mea in ipostaza feminina" (G.CalinescU). Este cel mai modern personaj al
romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala,
reprezentand drama feminitatii.

Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei de a doua sotii a lui Costache
Giurgiuveanu, o femeie frumoasa si bogata, care murise "de suparare" si-i lasase lui
toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama.
Costache o creste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i
asigure, in mod concret, un viitor.

Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celelalte personaje

feminine din literatura romana (de Sasa Comanesteanu din "Viata la tara" de Duiliu
Zamfirescu si de Olguta din "La Medeleni" de Ionel TeodoreanU) prin aceea ca ea se
afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.

Portretul fizic, relatat prin ochii lui Felix, sugereaza trasaturile sale morale de
delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate: " un cap prelung
si tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o
rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe
umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat".

Definita prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia
este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii
puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori
dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine
copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe
stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund
lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix m6tivele pentru care ei doi nu se pot
casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi: "Eu am un temperament
nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata".

Camera Otiliei o defineste intru totul prin detaliile cu semnificatii caracteriale:

"o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, () un scaun rotativ pentru
pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila (motivul
oglinziloR). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii,
palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusI) trimit catre
exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al "ascunzisului feminin", cum spune
autorul.

Fata de Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija

materna pentru el. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei,
modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce
se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el Otilia
ramasese "o enigma". Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o "femeie frumoasa,
cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica", ci avea un aer de platitudine
feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui.
 Este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in opinia
personajelor in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare: Mos Costache o iubeste
pe "Otilica", "pe fe-fetita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de
tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia "o fata admirabila,
superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire,
are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara,
pe care o considera "o artista" si care il incanta si il emotioneaza, "e ca o randunica".
Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu "spirit practic", care stie ce vrea si cum sa
se descurce in viata: "desteapta fata!". Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o
stricata", care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-1
cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati.

Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata

fericire, deoarece - se destainuie ea lui Felix - o femeie se bucura de viata adevarata doar
cativa ani: "Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci,
sase ani!" Otilia intruchipeaza, asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor,
care fascineaza prin amestecul de sensibilitate candida si profunda maturitate.

Felix Sima, definit chiar de Calinescu "martor si actor", deschide romanul

prin descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu, privita in detaliu si il incheie cu aceeasi
imagine a cladirii vazute din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune in centrul
narativ al actiunii formarea personalitatii lui Felix, de aceea poate fi considerat, din acest
unghi, un bildungsroman.

Ca participant direct la actiune, Felix este personaj in roman, actiunile, faptele,

situatiile in care este pus argumenteaza statutul de "actor". Tot Felix este cel care
introduce cititorul intr-o lume necunoscuta, de care acesta ia act prin imaginile reflectate
in constiinta acestui personaj-martor.

Felix Sima este fiul doctorului Iosif Sima, de la lasi, care murise si-1 lasase pe
baiat in grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Acesta din urma, caruia Felix obisnuia
din familie sa-i spuna "unchiul", era cumnatul tatalui sau, deoarece fusese casatorit cu
singura lui sora, care murise cu multi ani in urma.

Dupa moartea mamei, cu mai bine de zece ani in urma, dupa o lunga si grea
suferinta si dupa moartea tatalui in anul trecut, Felix mostenise "o casa cam veche, dar
solida si rentabila" si "un oarecare depozit in bani", pe care le administra mos Costache
de un an de zile, de cand baiatul ramasese orfan. Tanarul venise la Bucuresti, la unchiul
sau, ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina, ca si tatal sau.
 Portretul fizic ilustreaza, prin detaliile descrierii, portretul moral al personajului:
"fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina", cu "suvite mari de par ce-i cadeau de
sub sapca", obrazul de "culoare maslinie", iar nasul "de o taietura elenica" ii dadea o
"nota voluntara": "un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, ()
stransa bine pe talie ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata
ii dadeau un aer barbatesc si elegant. Fata insa ii era juvenila si prelunga, aproape
feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar coloarea
maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia
impresie".

Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, contureaza inca de la inceput o

fire rationala, lucida, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitica si un spirit de
observatie foarte dezvoltat. De la inceput, Felix simte pentru Otilia o simpatie spontana,
care se transforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul sau intre a crede
barfele clanului Tulea si a pastra o dragoste pura pentru fata. il descumpaneste
comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine
ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il
deznadajduieste, insa nu renunta la cariera, ba dimpotriva, esecul in dragoste il
maturizeaza, Felix pastrand in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care-i da putere,
fiind un corolar al muncii sale. Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate degradata
in esentele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o
afacere pentru supravietuire si nu o implinire a iubirii. Felix insusi "se casatori intr-un
chip "care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente". in
relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se
deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, conducandu-se dupa un cod
superior de norme etice: "sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios."

Ambitios, asadar, invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan

profesional. Ferm si tenace, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in
medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si
preocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medicala,
casatorindu-se, potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i
asigura si un statut social superior.

Felix Sima evolueaza de la adolescenta la maturitate, traind experienta iubirii

entuziaste si ambitia realizarii in plan profesional. Uneori se imagina "un medic mare,
savant, autor celebru, om politic", iar alteori, dimpotriva, era cuprins de un total
dezinteres profesional, incarcat de generozitate sentimentala, o vedea pe Otilia
amenintata de banditi, de care o salva, iar ea "tremurand, il strangea cu bratele ei subtiri
de gat". Suferintele iubirii il otelesc, luciditatea personajului facand sa inteleaga faptul
ca societatea este degradata din cauza puterii pe care o are banul si ca nu exista alta
sansa de supravietuire decat adaptarea totala la regulile ei.
 Din acest punct de vedere, opera "Enigma Otiliei" poate fi considerata un
bildungsroman.

Stanica Ratiu este tipul parvenitului, al arivistului, inscris in galeria lui Dinu
Paturica, personajul lui Nicolae Filimon, fiind in acelasi timp si tipul demagogului,
alaturi de Nae Catavencu al lui I.L.Caragiale. "Avocatul fSri procese", Stanica provine
dintr-o familie numeroasa care-si impartise diferitele mosteniri, fiind produsul societatii
in care traieste, o lume in care banii reprezinta totul, in care casatoriile se bazeaza pe
interese materiale, ca si cariera, succesul in viata politica, respectul si statutul social,
adica o lume unde "Zeul la care se inchina toti este banul" (BalzaC).

Portretul lui Stanica Ratiu, avocat de meserie, dar fara succes in profesie, este
ginerele Aglaei Tulea, fiind casatorit cu fiica mai mare a acesteia, Olimpia, cu care traise
in concubinaj pana cand aceasta primise drept zestre o casa care apartinuse tatalui ei,
Simion Tulea.

Stanica Ratiu este construit, asemenea celorlalte personaje, din detalii fizice cu
semnificatii morale, acesta fiind un barbat "de o sanatate agresiva", cu "parul mare si
negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca", imbracat "intr-un costum de soie-
ecrue deschis", cu "o lavaliera" infoiata, semn al dorintei sale de a parea un om de lume,
in pas cu moda. El isi face aparitia in casa lui Costache Giurgiuveanu, unde se adunasera
toate personajele romanului la o partida de carti, cu scopul de a-1 convinge pe socrul
sau, Simion Tulea, sa-i dea dota promisa Olimpiei, pentru ca, la randul lui, sa-si respecte
promisiunea de a se casatori legal cu dansa.

Gesturile, atitudinea, actiunile compun, mai ales, locvacitatea personajului,

parvenitismul si demagogia tipica: "Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si
declamator", asteptand cu nerabdare "lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul vietii".
De aceea el nu se da in laturi de la nimic pentru a deveni bogat, colporteaza stiri, da
sfaturi pe care nu i le cere nimeni, se amesteca in cele mai personale actiuni ale altora,
face promisiuni pe care nici nu se gandeste sa le respecte, fiind mereu in miscare,
prezent oriunde si peste tot, agasand pe toata lumea: "informeaza si se informeaza, trage
sfori cu indiscretie si cu un tupeu revoltator".

Dotat cu o locvacitate (locvace - care vorbeste mult, guraliv, limbut -A«.A«.)

desavarsita, Stanica tine discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii
morale, libertate, religie, cu o usurinta ce demonstreaza ca nici una dintre ideile
exprimate nu-1 defineste.
 Ipocrit si fanfaron, inteligent si abil, se iluzioneaza cu marea iubire pentru
Olimpia, cu care traieste in concubinaj, sperand ca ea va mosteni o avere importanta,
face "un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la cele ce pot decurge
mai tarziu", dar "iubirea" se stinge, ea nu este femeia potrivita care sa-1 ajute in
ascensiunea de a deveni un om important in societate, prin imbogatire si statut social. De
aceea se hotaraste sa se desparta de ea, dar, din perfidie structurala, nu se lasa descoperit
in adevaratele motive, ci da vina pe faptul ca este lipsit de "fericirea paternitatii" (dupa
moartea lui RelisoR) si face parada de sensibilitatea sa, ducand "o lupta dureroasa intre
sentimente si datorie".

Impostor, volubil, grosolan, trivial, demagog, patetic si naucitor de locvace,

Stanica "are geniu", adopta maniere distinse cu Aglae, pe Aurica "o ia in brate si o saruta
viguros". Bun cunoscator de oameni, exercita asupra interlocutorului o influenta
puternica, are o capacitate de adaptabilitate fantastica, este un actor talentat, jucand cu
fiecare alt rol, in functie de interes. in timpul bolii lui Costache Giurgiuveanu, Stanica,
cinic, ii povesteste despre decesele unor persoane, "cu o viteza satanica",
inspaimantandu-1 pe batran.

Arivist, hotarat sa puna mana pe averea lui mos Costache, se furiseaza in casa
acestuia, apare din umbra cand nu te astepti, il descoase cu privire la testament, pandeste
mereu o ocazie potrivita si aceasta se iveste: vazand unde tine batranul banii, ii fura si-i
cauzeaza astfel moartea: "ba-banii, pu-pungasule". Fara nici un pic de remuscare, joaca
rolul indureratului "cel mai patruns de evlavie", mai ciupeste ceva bani din saculetul
gasit de Aglae, apoi, imbogatit, paraseste cu totul familia Tulea. Se casatoreste cu
Georgeta, isi face firma de avocatura, patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani si
este propulsat de noul sau statut social in viata politica, devenind o personalitate
remarcabila a acestei societati, in care nu conteaza mijloacele de parvenire, ci numai
banii, averea, bogatia.

Demagog, sustine cu emfaza teorii sforaitoare despre importanta si

binefacerile familiei, dar refuza cu incapatanare sa oficializeze relatia lui cu Olimpia,
desi aveau un copil, pana cand aceasta nu intra in posesia casei promise ca zestre. Cand
ii moare copilul este indurerat ostentativ, se vaicareste galagios si urmareste numai sa
capete niste bani, de la oricine se lasa induiosat de "suferinta" lui. Tot copilul este folosit
ca argument si dupa ce-1 jefuieste pe mos Costache si vrea sa se desparta de Olimpia,
care nu mai corespundea noilor sale pretentii de om de lume. Tine un discurs e
demagogic despre "neputinta fiziologica" a Olimpiei, care nascuse "un n copil neviabil"
si, luand-o razna cu ideile, o acuza, patetic, ca se sustrage "indatoririlor morale fata de
societate", ca e posibil sa ia droguri numai ca sa impiedice "crearea unei familii".
Nevasta, somnoroasa si lenesa, obisnuita cu peroratiile ridicole si lipsite de continut ale
lui Stanica, nu reactioneaza in nici un fel atunci cand el concluzioneaza verdictul:
"Nemaifiind sotia meadefacto, voi face ca, in curand sa nu mai fii nici de jure". Motivul
real al barbatului era insa acela de a-si schimba statutul social modest, avand acum banii
furati de la Giurgiuveanu, fapt demonstrat de casatoria cu Georgeta, care nu-i dadu nici
ea vreun fiu, dar avea - in schimb - "protectori asidui", ajutandu-1 sa urce pe scara
societatii. isi implineste astfel visul de a fi un om bogat si insurat cu o femeie care sa-i
asigure intrarea in lumea influenta a vremii: "Mie mi-ar trebui o femeie de lume,
consumata, inteligenta".

Stanica Ratiu este asadar "profitorul de ocazie, escrocul ordinar, lipsit de orice
scrupul, gata oricand de orice ignominie (josnicie, infamie, marsavie - n.n.), fanfaron
sentimental, afectand seriozitatea, cultivator de parada al demnitatii civile, demagog,
schelalaitor, oferindu-si tuturor serviciile cu o limbutie incontinenta (care este lipsit de
moderatie, care este neretinut, violent - n.n.), hilara". (Al. PirU).

Leonida Pascalopol, mosier si, mai nou, burghez rafinat, este prezentat cititorilor
tot prin ochii lui Felix, care vede "un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum
voluminos, totusi evitand impresia de exces, carnos la fata si rumen ca un negustor, insa
elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte. Parul rar dar bine
ales intr-o carare care mergea din mijlocul fruntii pana la ceafa, lantul greu de aur cu
breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si o nuanta de tabac,
toate acestea reparau cu desavarsire, in apropiere, neajunsurile varstei si ale corpolentei".

Leonida Pascalopol mostenise de la parintii sai o mare mosie si fusese

predestinat sa faca studii fara utilitate practica, ci numai pentru a-si forma un gust rafinat
si o cultura solida. Fusese doi ani student la litere in Germania, apoi se inscrisese la
Drept la Paris si calatorise prin toata Europa. Se casatorise, inainte de terminarea
studiilor, cu o femeie foarte frumoasa, de care se despartise sau ramasese vaduv, nu stia
nimeni, pentru ca lui nu-i placea sa vorbeasca despre aceasta experienta.

Comportamentul, gesturile si atitudinile lui Pascalopol contureaza un om

generos, rafinat, cu gusturi desavarsite, elegant, are o casa mobilata cu distinctie, canta la
flaut, este cultivat si plin de noblete. Nerealizat pe planul studiilor si in plan
matrimonial, Leonida Pascalopol se considera un om ratat si vrea sa se faca util celor
care au nevoie de el. Traieste in prejma Otiliei, pe care o cunoaste de cand era mica si-i
satisface toate dorintele si capriciile: "Un astfel de ratat sunt si eu, insa vreau ca
aspiratiile mele de natura artistica sa le realizez in domnisoara Otilia". in opinia
celorlalte personaje, Pascalopol este un domn de o noblete desavarsita, culant, echilibrat
si rabdator, plin de tact fata toti, desi observa rautatea Aglaei, avaritia lui Costache sau
ipocrizia lui

Stanica.

Otilia il vede ca pe un "om de lume", un "barbat sic si singur, saracul". Cu

timpul, sentimentele lui paterne se schimba, nutrind acum sentimente de iubire pentru
tanara fermecatoare, "ca o randunica", desi el insusi recunoaste ca nu poate distinge "ce
e patern si ce e viril" in relatia lui cu Otilia. Fiind singur si bogat, neavand familie,
Pascalopol are "nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental",
acceptand, daca ar fi nevoie si statutul de parinte: "Daca nu pot fi un amant, raman
intotdeauna un nepretuit prieten si parinte". Dornic de a avea o familie, el vine apr6ape
in fiecare seara in casa din strada Antim, joaca si pierde la carti in favoarea Iui mos
Costache, aduce delicatese pentru cina, rabda cu distinctie rautatile Aglaei si flirturile
grotesti ale Auricai, ii plateste lui

Felix taxele la Universitate, fara ca acesta sa stie.

Discret si delicat, Pascalopol este pentru Otilia nu numai un sprijin material, ci si

unul moral, simtind din plin ocrotirea pe care acesta o revarsa asupra ei cu noblete si
eleganta.

Cu aceeasi noblete sufleteasca, atunci cand isi da seama, dupa cativa ani de
casatorie, ca nu mai este potrivit pentru Otilia, ii reda acesteia libertatea, ca ea sa poata
deveni "nevasta unui conte, asa ceva", dintr-un profund sentiment "de umanitate, s-o las
sa-si petreaca libera anii cei mai frumosi".

Finalul romanului ilustreaza intalnirea dintre Felix si Pascalopol, dupa razboi.

Mosierul ii marturiseste tanarului doctor faptul ca Otilia 1-a iubit foarte mult, "mi-a spus
chiar ca, daca ar sti ca suferi, nu s-ar da inapoi de a ma insela cu dumneata". Pascalopol
imbatranise, era "uscat la fata, dar tot elegant" si spune despre Otilia, cu un glas incarcat
de nostalgie: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma".

Aglae Tulea este "baba absoluta, fara cusur in rau", asa cum o caracterizeaza
Weissmann, este sora lui Costache Giurgiuveanu, mama a trei copii: Olimpia, Titi si
Aurica si sotia lui Simion Tulea.

Portretul fizic este detaliat si are semnificatii pentru portretul moral, fiind
conturat tot prin ochii lui Felix: "cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza",
cu fata "galbicioasa", cu "buzele subtiri", cu nasul incovoiat, obrajii brazdati de cute
adanci si ochii bulbucati ca ai lui mos Costache, improasca ura si venin, fiind mereu
invidioasa si artagoasa.
 Gesturile, mimica, vocabularul si intreg comportamentul, evidentiaza o
femeie proasta, acra si vulgara, limitata in gandire si, ca toti membrii familiei Tulea,
lipsita total de fantezie si de capacitate creativa.

Lacoma si obsedata de averea lui Costache, are un singur scop, pe care nu si-1
implineste: realizarea copiilor ei. Marginita, odioasa, meschina, inveninata impotriva
Otiliei, Aglae se opune cu tarie incercarii fratelui ei de a infia fata: "Cat traiesc eu,
niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. il dau pe mana parchetului
pe Costache, asta-i fac. L-a ametit stricata asta. Cine stie ce-o fi intre ei".

Relatiile cu celelalte personaje difera in functie de interesele Aglaei, pe care

insa nu este in stare sa si le duca la indeplinire. Dragostea pentru copiii ei n-o
umanizeaza, deoarece este incapabila sa perceapa corect problemele lor, amplificandu-le
defectele si neputintele. Este autoritara cu Titi si Aurica, indiferenta fata de Olimpia, iar
pe Simion. il ignora cu desavarsire, el fiind numai pensia si banii pe care ii ia cu
sentimentul ca i se cuvin, ca sunt ai ei.

Dispretuieste orice preocupare intelectuala, considerand ca prea multa carte strica

mintile oamenilor, de aceea il intelege pe Titi, caruia-i curge sange din nas de prea multa
invatatura, desi acesta implinise 22 de ani si ramasese repetent mereu, nereusind sa-si
termine scoala. Proasta si rautacioasa, greseste profund in metodele de educatie, pe Titi
il trimite sa se legene ca sa se linisteasca, amplificandu-i astfel boala psihica, iar pe
Aurica o indeamna sa-si gaseasca un barbat si sa se marite, iubirea neintrand in calculele
sale. Pe sotul ei, desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il abandoneaza intr-un ospiciu,
fiind total lipsita de sentimente umane. Autoritara si plina de venin fata de toata lumea,
anihileaza personalitatea copiilor ei, pe care nu-i intelege si care esueaza lamentabil:
Olimpia e parasita de Stanica, Titi cade tot mai mult in mania "leganatului", iar Aurica
ramane fata batrana.

Invidioasa si rea, o uraste profund pe Otilia, pe care o dispretuieste pentru ca e

"orfana", o jigneste fara nici un fel de jena, spunandu-i "stricata" si "dezmatata", dand-o
drept exemplu negativ Auricai.

Fratele ei, Costache Giurgiuveanu, constituie pentru Aglae numai averea pe care
spera s-o mosteneasca, fara s-o intereseze deloc persoana lui. Atunci cand face atacul
cerebral, Aglae se opune sa cheme un medic, deoarece tot moare, ce sa mai cheltuiasca
bani.

Zgarcita si rapace, avida de bani si de avere, ea sfarseste prin a mosteni o casa ruinata si
darapanata, fiind inselata de Stanica, de Costache desi instalase in casa fratelui ei un
adevarat cartier general, organizase un asediu militar, astfel ca nimeni sa nu poata scoate
nimic din casa, suspectand pe oricine, devine ridicola, cazand ea insasi in tesatura
propriilor intrigi: "Olimpia, si tu Aurica, sa fiti cu ochii in patru, sa nu ia cineva vreo
hartie, vreun lucru, nici un cap de ata, aici eu raspund, ca unica ruda mai de aproape".

Aglae se contureaza si din opiniile celorlalte personaje. Otilia spune ca este o

"vipera", iar Weissmann o numeste "baba absoluta, fara cusur in rau". Stanica este uimit
de rautatea soacra-si, "scarboasa femeie" si "veninoasa", iar atunci cand cheama doctorul
pentru Sjmion si Aglae se tocmeste cu el, constata cu dispret: "Aglae, soacra-mea, e o
vrajitoare, n- ar inima nici de un gram. ii moare barbatul si se tocmeste cu doctorul. Si e
plina de bani".

Aglae Tulea este un personaj grotesc, prin faptul ca nu are nici o trasatura
pozitiva, chiar calitatea de mama iubitoare este daunatoare si distructiva pentru copii.

Simion Tulea este sotul Aglaei si tatal celor trei copii, Olimpia, Aurica si Titi. Fost
mecanic, acum pensionar, devine senil si apatic, evoluand treptat spre nebunie. Starea lui
se manifesta prin crize de melancolie sau, dimpotriva, de agitatie, devine obsedat de
mancare, se crede Iisus Hristos, lucreaza la gherghef fete pentru perne decorative,
picteaza tablouri,.copiind carti postale ilustrate. Toate acestea o lasa total indiferenta pe
sotia lui, pe care o interesau numai banii: "Aglae avea destula avere, stransa din chiar
banii lui Sirriion, privat sistematic de orice placeri".

Portretul fizic este conturat prin ochii lui Felix, inca de la inceputul romanului.
Simion Tulea era "un barbat in varsta, cu papuci verzi in picioare si cu o broboada pe
umeri", cu mustati "pleostite si un mic smoc de barba". El statea retras pe o canapea si
"broda cu lana de felurite culori o bucata de etamina, intinsa pe un mic gherghef.

Simion se imbolnaveste, "slabea vazand cu ochii", desi manca incontinuu, ca sa

faca muschi, pe care-i arata cu mandrie la toata lumea, fiind ridicol, deoarece era numai
piele si os. Stanica aduce un prieten doctor, nu prea indemanatic, care-i prescrie un
regim alimentar, declarand ca nu e nimic grav, iar Aglae ii spune ca e ipohondru si ca se
preface. Felix isi da seama ca batranul nu mai e in toate mintile, pentru ca isi scotea
afara rufaria si se plangea ca dusmanii vor sa-i omoare hainele. Simion este din ce in ce
mai bolnav, "cu fata supta si cu parul foarte albit, avea o privire fanatica, de-o fixitate
suparatoare". Se credea Iisus, "purtatorul cuvantului dumnezeiesc" si spunea ca tocmai a
inviat: "Ieri am inviat". Nu are nici un fel de perceptie a statutului sau de tata, nu-si
iubeste copiii, iar pe Olimpia nu o recunoaste drept fiica lui. innebuneste, este internat cu
ajutorul lui Weissmann intr-un ospiciu, unde este abandonat de intreaga familie.

Aurica Tulea este fata cea mica a Aglaei, conturata in antiteza cu feminitatea si
delicatetea Otiliei, supusa de la inceput si pana la sfarsit unui automatism psihologic si
intruchipeaza tipul fetei batrane.
 La sosirea sa in casa Giurgiuveanu, Felix vede "o fata cam de treizeci de ani,
cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu
tample mari incercuite de doua siruri de cozi impletite", aratand mult mai in varsta,
deoarece este fardata strident, are trupul slab si uscat, parul rarit.

Avida dupa barbati, este obsedata de maritis si vede in oricine un posibil

pretendent. Insistentele ei insinuoase, comportamentul agasant de "fata cuminte" pun pe
fuga toti barbatii. Este "indragostita" din principiu, luand in calcul orice barbat aflat in
preajma, pe Felix care "odata fugi pe poarta repede, in oras, cand simti ca se iveste
Aurica prin fund", pe Pascalopol, pe care nu-1 intelege in dragostea lui pentru Otilia
("ce-o fi vazand Pascalopol la Otilia?"), pe Weissmann, pe care l-ar vrea de barbat chiar
daca el este de alta religie. Cand Titi se insoara dintr-o pura intamplare, ea o invidiaza pe
Ana si exclama impresionata: "Ce fericiti trebuie sa fiti!".

Rautatea si ura ei se indreapta tot asupra Otiliei, despre care crede, Ca si

mama sa, ca stie sa se agate de gatul barbatilor. Invidia ii intuneca judecata in asemenea
grad, incat, se lanseaza in aprecieri defaimatoare, debiteaza invective, devenind
nesuferita si artagoasa. Cand Otilia era mai mica, Aurica se ducea la ea la scoala si,
intrebata fiind daca o cauta pe verisoara ei, ea raspundea mieros: "Mda, () dar nu mi-e
verisoara. E o fata pe care o crestem din mila. Numai de-ar invata."

Lipsita de farmec, de generozitate, de noblete, de delicatete si sensibilitate, ea

seamana cu Aglae, devenind acra, rea, artagoasa, nesuferita.

Cochetand disperata cu Weissmann si facand aluzii la o eventuala casatorie,

acesta se sperie si pleaca repede. Dandu-si seama de diagnostic, Felix constata
profesional: "Trece printr-o criza sexuala. Trebuie neaparat sa profeseze amorul liber".
Dupa acest nou esec, Aurica "fu prada unei nebunii mute, calme. Apoi capata o
fizionomie desperata, patetica, () se vopsi si mai violent pe fata si-si incepu turneele pe
Calea Victoriei".

Plimbarile ei pe Calea Victoriei, in goana dupa barbati, devin din ce in ce mai

dese si mai rapide, adevarate raiduri ce denota disperarea nestapanita, schimbandu-i
vizibil fizionomia. Felix observa ca Aurica se schimba "in chip sinistru", imbatranea de
timpuriu, iar toate fardurile ei nu puteau ascunde asemanarea cu maica-sa: "Parul i se
facea moale, mort, ca de peruca, grasimea ii reconstituia prematur masca senila a
Aglaei". Pascalopol este singurul care are indrazneala sa-i spuna adevarul despre
insuccesul ei la barbati, dar Aurica nu intelege nimic din sfatul mosierului: "in genere,
omul preocupat prea mult de problema succesului nu izbuteste. Barbatilor le plac
femeile care nu umbla dupa ei, nepasatoare. Cand o mama face prea multa valva cu
intentia de a marita o fata, rateaza chestia, fiindca pretendentii se sperie." Ea ramane
nemaritata si realizeaza, instinctiv, drama pe care o traieste din cauza unei mame
posesive si autoritare, care-i ingradise libertatea de gandire si de actiune. Cand Otilia,
generoasa, ii daruieste pianul, ea izbucneste intr-o efuziune sentimentala sincera:
"Totdeauna te-am iubit pe tine, ca ai fost sincera si n-am aprobat-o pe mama. () Te
fericesc in fond, ca esti libera si poti sa faci ce vrei. Daca n-aveam eu familia pe cap, azi
eram fericita".

Titi Tulea - tipul retardatului, este mezinul familiei Tulea, un tanar

neputincios, incapabil de a gandi ceva creativ.

Descrierea detaliata a infatisarii lui Titi este facuta de Felix, cu prilejul primei
lui vizite la familia Tulea. Tanarul era "mai in varsta decat Felix cu cativa ani", avea "o
usoara mustata si barbia despicata in doua", semanand cu Simion la barbisonul abia
schitat de cateva tuleie.

Este dominat de automatisme, copiaza note muzicale si carti postale, nu este in

stare sa invete si ramane repetent de mai multe ori, abandonand scoala. Este incurajat de
mama sa, Aglae, in manifestarile psihice, cand, aflat in criza, se leagana ore in sir. il
mosteneste ereditar pe tatal sau, Simion Tulea, devenind treptat la fel de apatic si
dezinteresat de tot ce se petrece in jurul lui. Se tulbura erotic, devenind irascibil in
preajma femeilor si, lipsit total de personalitate, o asculta pe Aglae si in relatiile
amoroase, aceasta dirijandu-i intreaga viata, fiind autoritatea suprema cu care ii
ameninta pe cei care-1 supara: "Va spun la mama!"

Olimpia Tulea Ratiu este fata cea mare a familiei Tulea si sotia lui Stanica Ratiu.

Portretul fizic evidentiaza elementul genetic si sugereaza, ca si la celelalte

personaje, firea femeii: "Olimpia semana in chip izbitor cu Simion si cu Titi, avand
barbia despicata la fel, in doua, in chip suparator pentru o femeie. Era maslinie la fata si
cam planturoasa, si cativa peri ii conturau o usoara mustata. Sprancenele, ca si la Titi,
erau imbinate viguros deasupra nasului". Vorbea "moale sententios si cu o mare
convictiune (convingere - A«.A«.)". Placida si lenesa, Olimpia nu are energia de a se
lupta pentru zestrea pe care i-o promisese Simion si de aceea Stanica nu voia sa se
casatoreasca legal cu ea, desi aveau un copil. Barbatul se enerveaza din cauza nepasarii
Olimpiei, care "sta ca o dobitoaca, nu cere nimic, nu descopera nimic, o sa moara toti si
n-o sa-i ramana nici un ac".

Dupa ce se casatoresc, Olimpia si Stanica vin mereu la masa la Aglae,

uitand cu desavarsire de copilul care avea numai doua luni, Relu. Baietelul moare din
cauza neglijentei si inconstientei Olimpiei, care "primi lovitura cu mare calm, aproape ca
o usurare". La inmormantare, Olimpia era "nepasatoare, plictisita" si nici nu se gandea
ca ar putea suporta ei cheltuielile. Cand Stanica deveni bogat, Olimpia "il plictisea" si-i
spune ca vrea sa se desparta de ea si "de jure ". Ea isi inchipuie "ca bate campii ca de
obicei", asa ca, somnoroasa fiind, "casca lenesa si adormi adanc", fara sa inteleaga ceva
din discursul lui Stanica. in cele din urma, ea accepta sa divorteze si astfel destinul ei se
aliniaza aceluia al lui Titi si al Auricai.

In concluzie, relatiile dintre membrii familiei Tulea sunt degradate, lipsite

de sinceritate si de legaturi afectuoase, asa cum remarca Felix: "Curioasa familie (). Nici
unul nu are cea mai mica iubire pentru celalalt, toti se barfesc si se urasc". in 1932,
vorbind despre directia pe care trebuie sa o urmeze romanul romanesc, daca sa fie
balzacian, stendhalian, tolstoian sau proustian, George Calinescu argumenta ca "trebuie
sa fim cat mai originali, si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci
realismul fundamental, () literatura nu e in legatura cu psihologia, ci cu sufletul uman".

 
Otilia-Fisa de citate-
Felix:
−
Faţă de Otilia îşi exercita sentimentele filiale, rămas nefolositor din pricinamorţii
mamei”
−
“Îşi dădea seama că iubeşte pe O. fără să poată determina conţinutul acestuisentiment.”
−
“nici eu nu ştiu cum te iu besc, ca pe o logodnică, ca pe o mamă, aş zice.”
−
“E o fata admirabila, o fata superioara, pe care n-o inteleg
−
“Otilia era o fata subtire, cu gusturi aristocratice, ar fi ras auzindu-l ca se
face„impiegat“.”
Pascalopol:
−
“e o mare ştrengăriţă”
−
“N-am prea stat să disting ce e patern ş ice e viril în dragostea mea” ; “venea lamine
simplu, ca o fiică.”
−
“am nevoie de d-ra Otilia, ea e micul meu viţiu sentimental”
−
“A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o adevarata enigma.”
Titi:
−
“Mama spune ca a vazut-o cu multi”
−
“Otilia e o tarfa!”
Stanica:
−
“Dumneata ai mult din caracterul meu! Esti libera, independenta, lipsita de prejudecati.
Iti spun aici intre patru ochi.”
−
“Este o fata simpatica”
Autorul:
−
“Otilia amesteca o seriozitate rece, blazata cu cele mai teribile copilarii. Intr-o ziimbraca
papusi, in alta mustra pe mos Costache....”
−
“Nimic in purtarea Otiliei nu era agresiv sau arogant, gesturile si cuvintele ei erau pline
de gratie, Insa totul respira prea multa inteligenta. Otilia traia cum canta la pian,
zguduitor si delicat, Intr-un tumult de pasiuni, notate precis pe hartie,stapanite si
justificate. Otilia parea ca „stie multe“ si intimida pe barbat, iritand pe

 
Citate din “Enigma Otiliei” de George Calinescu
 
• Costache este descris prin prisma lui Felix: "capul era atins de o calviţie totală şi faţa
păreaaproape spână şi din cauza aceasta pătată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene
de atâta fumatacoperind doar doi dinţi vizibili ca nişte achii de os."
 
•Autorul o descrie pe Otilia:
"fata subţirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă la poale...".
 
• Portretul fetei este schiţat de la început: "Fata părea să aibăi8 -i9 ani. Faţa măslinie cu
nasul mic şi ochii foarte albaştri arată şi mai copilăroasă între multe bucle şi gulerul de
dantelă."
 
• Marturisirea autobiograca a lui Pascalopol este si o caracterizare bine stapinita :
 
"Eu, domnule Felix, da
-
mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n
-
am fost fericit in casnicie.Intâia soe nu mi
-
a dat cinstea ce mi se cuvenea. In suetul meu de mosier prozaic se ascunde
punromansm. O cunosc pe Olia de când era mica si pot spune ca a crescut sub
ochii mei. Daca Dumnezeumi
-
ar  dat libertatea sa
-
mi fac femeia cum vreau eu, as  facut
-
o ca pe domnisoara Olia. O iubesc si euin felul meu, scumpe domnule Felix, pe
Olia, si poate ca nu ma insel când i arm ca si ea ma iubestepe rnine. Nici nu e
greu, indca un dezamagit ca mine e un om fara preteni. Eu nu i
-
am cerut niciodatanimic domnisoarei Olia si n
-
am prea stat ca sa disng ce e patern si e ce viril in dragostea mea.(...) Oliavenea la
mine simplu, ca o ica, si
-
mi cerea ceva. Ea nu a avut niciodata ideea ca e curtezana, ma ier,care cere de la un
barbat. S
-
a format intre noi o rudenie sui generis..."
 
• Aglae este denita intr
-
o convorbire dintre Felix si Weissmann, student si el in medicina, infelul urmator: " ...
asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n
-
am vazut... Este baba absoluta,fara cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara
infece".
 
• Parerea lui Felix despre familia sa actuala :“in familia in care ma au
-
 spune Felix
-
 unulpândeste pe celalalt si
-
i cred capabili pe ecare, pentru bani, de cele mai mari mârsavii."
 
• Autorul descrie indiferenta personajelor pentru starea de sanatate a lui Costache,
acesaurmarind doar banii: "In vreme ce cadavrul statea inert peste plapuma si
incepuse sa ia tonuri ceroase,Aglae, Olimpia, Aurica si Ti scotoceau in toate parle,
trageau sertarele, desfaceau garderobul, cautauprin soba (...) Furioasa, Aglae trân usile
dulapurilor, trase covoarele, fara sa le mai aseze la loc, desfacucuile mari de la masa
de joc si de la cea din sufragerie (...). Negasind nimic in haine, trase perna de subcapul
lui mos Costache, privi pe sub cearceaf, apoi ridica cu putere salteaua, rasturnind
cadavrul spreperete".
 
• Cricul Ovid S. Crohmalniceanu despre Stanica Rau : "volubilitatea personajului
are atâtaintensitate vitala, incit ridica arta de a trivializa orice lucru si de a
-
i uma fantasc la o adevarataperfecune”; "He, he, Stanica e profund, degeaba
incerca dumneavoastra sa
-
i lua peste picior”.
 
• Felix si Olia apar in roman, dupa marturisirea lui G. Calinescu: "in calitate de
vicme si determeni angelici de comparae".
 
 
• “Olia nu spunea lui Felix ca nu
-
l iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu
-
l iubeste”
 
• Felix e un "suet limpede, incapabil de disimulae, profund in senmente", care nu
-
si poateinchipui dragostea "decit srsând cu casatoria"
 
• Felix: "Voi cauta
-
isi noteaza el in caiet, ca sa nu uite sa u bun cu toata lumea si modest, si sa
-
mi fac o educae de om. Voi  ambios, nu orgolios"
 
• Olia poarta in ea enigma eterna a feminitai: "Olia traia cum cânta la pian,
zguduitor sidelicat, intr
-
un tumult de pasiuni, notate precis pe hâre, stapinite si juscate"
 
• De acum lucrurile se schimba intr
-
o strategie militara al carei sef este Aglae : "Aurica, vinorepede, ca i
-
a venit rau lui Costache ! Cheama
-
i si pe Ti. Trece dincolo sa nu fure vreunul ceva. Marino! Tu alearga iute la Stanica.
Sa vie si el si Olimpia si sa aduca doctorul pe care
-
i se el. De acum comicul,ridicolul si grotescul devin si mai suculente”.
 
• Opinia Oliei despre reusita in viata: " Tu nu cunos viata, Felix
-
 relua Olia ideea
-
 pentru ofata, reusita in viata nu e o chesune de studiu si de energie. Admir inteligenta
si vointa ta de barbat,astea nu sunt bune si pentru o femeie. Rostul femeii este sa placa,
in afara de asta nu poate  fericire “;"Succesul nostru in viata e o chesune de viteza,
iubite Felix. Ah, ce rau imi sta negrul, ma invineteste lafata. Dupa scena aceasta, Olia
isi imparte lucrurile”; "De obicei fetele admira pe oamenii ca ne si mergdupa oameni ca
Stanica”.
 
• Descrierea lui Pascalopol facuta de autor :"In ambianta casei din strada Anm,
prezenta luiLeonida Pascalopol e un lucru straniu. Mosierul bogat si manierat e intr
-
o neconcordanta prea izbitoare(pentru a nu o observa el insusi) cu Costache si rudele
sale. In momentul in care Felix soseste la “unchiul”Costache, intr
-
o seara de iulie, face cunosinta cu aproape toate personajele care populeaza
casa,chipuri stranse laolalta cantr
-
o pictura amanda cu precise linii de contur si tonuri puternice. La masa de joc, care
reunea o parte din personajele aate in casa lui mos Costache, sta si Pascalopol. Olia,
jucandrolul de iniator al lui Felix, le face cunosinta. Pascalopol se recomanda lui
Felix “cu o ceremonie caretrada cresterea lui aleasa renand ceva mai mult mana
tanarului intr
-
a sa, spre a
-
l examina”. Privindu
-
lpe mosier, baiatul constata ca: era un om cam de vreo cincizeci de ani (...)"