Enigma Otiliei

de George Călinescu
- argumentare roman interbelic/realist/obiectiv de tip balzacian -

Critic şi istoric literar, dar şi romancier, poet şi dramaturg, G. Călinescu este o personalitate
remarcabilă a literaturii române. El s-a diferenţiat programatic de scriitorii epocii sale, devenind autorul
primelor romane citadine de factură clasică, nu analitice, nici psihologice, aşa cum au scris Camil
Petrescu, H. Papadat-Bengescu, Anton Holban.
Opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în perioada interbelică (anul 1938) si
este primul nostru roman citadin modern, obiectiv, de tip clasic si balzacian, cu elemente moderniste.
De asemenea, este un roman social si citadin, având o actiune amplă, desfăsurată pe mai multe planuri,
un conflict complex, numeroase personaje si este realizată o imagine amplă asupra vietii.
Realismul este un curent literar dezvoltat în contextul social-istoric al secolului al XIX-lea, care
se caracterizează prin reprezentarea veridică a realităţii, prin absenţa idealizării personajelor. Omul este
prezentat ca un exponent al mediului social şi istoric în care trăieşte şi cu care se află în relaţie de
interdependenţă.
Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin prezentarea unor aspecte ale societătii
bucurestene de la începutul secolului al XX-lea, prin motivul mostenirii si al paternitătii, prin structura
simetrică, circulară, închisă, prin tehnica detaliului, importanta decorului, a vestimentatiei, a mijloacelor
de caracterizare, realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea, naratiunea la persoana a
III-a, cu focalizare 0 si viziunea „dindărăt”, narator omniscient si omniprezent.
Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la începutul secolului
al XX-lea, ceea ce determină caracterul citadin si social al operei. Romanul prezintă
formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de a-si face o carieră, trăieste experienta iubirii si a
relatiilor de familie.  Caracterul de frescă al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte ale
societătii burgheze: avaritia, lăcomia, parvenismul, cât si de prezentarea unor aspecte ale familiei
burgheze: relatia dintre părinti si copii, relatia dintre soti, căsătoria.
  Un prim episod care reflectă specificul viziunii călinesciene este acela al galeriei personajelor din
incipitul romanului. Prin intermediul lui Felix, care pătrunde în universul familiilor Giurgiuveanu şi
Tulea, cititorul face cunoştinţă în manieră balzaciană cu întreg peisajul tipologiilor prozei realiste. În
odaia foarte înaltă şi încărcată de fum, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi cărţi, se află  cei
care vor avea diferite roluri în desfăşurarea epică a romanului. Încă de la început se profilează prin
replici, aluzii , gesturi, ticuri- tipare caracterologice, balzaciene : avarul iubitor de copii ( moş Costache
Giurgiuveanu), “baba absolută, fără cusur în rău” (Aglae Tulea), fata bătrână ( Aurica Tulea), dementul
senil ( Simion Tulea), arivistul, un „demagog al ideii de paternitate”, impostor şi sentimental ( Stănică
Raţiu), cocheta ( Otilia), ambiţiosul ( Felix), aristocratul rafinat- “un pesonaj nou” ( Leonida
Pascalopol). Naratorul notează minuţios fiecare aspect revelator: familiaritatea neobişnuită a  gesturilor
Otiliei, generozitatea şi slăbiciunea lui Pascalopol pentru ea- el îi oferă cu discreţie un inel cu safir,
răutatea acră a Aglaei, care îi face aluzie lui Pascalopol la faptul că sosirea lui Felix poate fi o distracţie
nouă pentru Otilia, refuzul speriat al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe sora lui la cărţi, ocheadele
Auricăi către Felix. Întregul tablou pare desprins dintr-o comedie de moravuri.
Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene se află în capitolul al
XVIII-lea. Moş Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea
este, de asemenea, scenică. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de
cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la
adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui
Weissmann o seringă contra cost cu care să-i facă injecţie. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu un
festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă  şi veghează asupra
moştenirii. Otilia şi Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial,
aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea,
Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt.  Astfel,
episodul concentrează epic schema întregului roman.
Perspectiva narativă  este obiectivă, presupunand un narator omniscient, omniprezent , ce relateaza
la persoana a -III- a, in mod obiectiv si detasat, urmărind relația cauza-efect. Uneori, omnisciența este
1
limitată prin introducerea unui personaj  martor, Felix Sima, căruia ii sunt atribuite părerile si limbajul
unui comentator savant si expert. In spatele măstii lui Felix, prin intermediul căruia se descriu casele de
pe strada Antim, se simte prezenta estetului Călinescu.
Titlul initial a fost „Părintii Otiliei”, întrucât fiecare personaj se comportă oarecum patern cu
aceasta, determinându-i destinul. Titlul iniţial ilustra motivul literar al paternităţii, întocmai ca în
romanul lui Balzac, Moș Goriot. Editorului i s-a părut mai sugestiv titlul Enigma Otiliei, deși G.
Călinescu însuși precizează că: „...nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că o are. Pentru orice
tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi, în veci, fata care îl va respinge, dându-i, totuși, dovezi
de afecţiune.”
Romanul este alcătuit din 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative paralele este urmărit
destinul mai multor personaje: al Otiliei, al lui Felix , cât si destinul clanului Tulea.
Un plan urmăreste lupta membrilor clanului Tulea pentru înlăturarea Otiliei si obtinerea averii
lui Costache. Cel de-al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la
Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele său si trăieste iubirea adolescentină pentru Otilia
Mărculescu. Autorul acordă interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample a
societătii citadine.
  Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit si final datorită căruia romanul are o structură
circulară. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul spatial si temporal al
evenimentelor( Bucureștiul interbelic,iulie 1909,pe strada Antim) , prezintă principalele personaje,
sugerează conflictul si trasează principalele planuri narative. Finalul este închis prin rezolvarea
conflictului și prezintă, în mod simetric, același cadru, însă într-un alt moment temporal (după
aproximativ zece ani: ”după război”).
  Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti, în casa unchiului si
tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste în casa
lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intentia de a o înfia. Aglae o consideră un pericol pentru
mostenirea fratelui ei. Ajuns în locuintă, Felix îl cunoaste pe unchiul său, pe verisoara Otilia si asistă la
o scenă de familie: jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare
si fiziologice. Atmosfera sugerată este neprimitoare, iar replicile Aglaei anticipează conflictul.
  Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar evidențiază obsesia banului pentru personaje. Bătrânul
avar, bogat, din dorinta de a nu cheltui, nu asigură în niciun fel viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte
succesiunea totală a averii lui, plan pus în pericol, ipotetic, de înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune
sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul banilor şi din teama de Aglae. Iniţial într-un
plan secundar, Stănică Ratiu urmăreşte să parvină, vizează averea clanului Tulea, dar smulge in final
banii lui moş Costache, provocându-i moartea.
In roman este surprinsă dorința eternă a căsătoriei ( devine motiv literar, alături de motivul
orfanului), din partea mai multor personaje: căsătoria Otiliei cu Pascalopol, pentru a avea un viitor sigur
si pentru a se simti protejata de un barbat matur, Aurica si Titi simt necesitatea de a cunoaste experienta
căsătoriei, Stănică se căsătorește cu Olimpia si, in cele din urmă si Felix ajunge să se insoare. Planul
destinului tânărului Felix, al formării sale, urmăreşte experienţele trăite în casa unchiului său, în special
iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă dorinţa de
a-şi face o carieră primează. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îi lasă
tânărului libertatea de a-şi împlini visul.
După infarct , moş Costache devine din ce în ce mai speriat de moarte. Consultă diferiţi doctori,
urmează chiar un tratament cheltuind bani pe medicamente şi invită şi preoţii să-i sfinţească
casa.Stănică, după indelungi căutări, află locul unde sunt ascunşi banii şi-l jefuieşte. Moş Costache este
surprins de atac şi în urma efortului moare.
În deznodământ Olimpia este parăsită de Stănică, Aurica nu-și poate face o situație, Felix o pierde pe
Otilia, dar cu ocazia razboiului devine doctor, apoi profesor universitar. Se întâlneşte întâmplător cu
Pascalopol pe tren şi află că acesta a divorţat de Otilia, fiind acum căsătorită cu un om bogat din Buenos
Aires. Fotografia arătată nu mai aduce nimic din ceea ce era odinioară Otilia. Felix, după mai mulți ani,
reface drumul către casa lui moș Costache, acum părăsită și năpădită de buruieni, amintintindu-și
cuvintele acestuia: „Aici nu stă nimeni".
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea a lui Costache
Giurgiuveanu si cea a surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează universul social prin tipurile
umane realizate. Istoria moştenirii determină conflicte succesorale, iar rivalitatea dintre adolescentul
2
Felix şi maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic. Este un conflict neostentativ care
subliniază tema formării ce dă caracterul de bildungsroman operei.   
  Tehnicile de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă, realizată de narator
încă de la începutul romanului când ne dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă si biografia
personajelor reunite la jocul de table cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce rezultă din fapte,
comportamente, limbaj, vestimentaţie, relaţii între personaje.
  Felix Sima este unul dintre personajele principale al cărui destin este urmărit de-a lungul romanului.
Orfan, el este definit chiar de George Călinescu ca „martor si actor” si cu el se deschide actiunea
romanului, care într-unul din planurile narative urmăreste formarea personalitătii acestui personaj. Felix
a mostenit o casă si un depozit în bani, pe care urma să le administreze tutorele său Costache
Giurgiuveanu.
  Caracterizarea directă este realizată de către autorul încă de la început, din momentul sosirii lui Felix
în Bucuresti: „un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean”. Portretul fizic
ilustrează, prin detaliile descrierii directe, trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în mod indirect:
„fața îi era juvenilă si prelungă, aproape feminină” sugerează delicatetea sufletească. Nasul „de o
tăietură elenică” îi dă o „notă voluntară”, iar îmbrăcămintea, desi o „uniformă de licean”, îi dă un aer
bărbătesc si elegant.
  Caracterizarea indirectă rezultă din comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele sale si denotă o fire
ratională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică si un spirit de observatie dezvoltat.
Drama erotică a lui Felix provine din faptul că, desi vede în Otilia o fată admirabilă, superioară, el n-o
poate întelege în momentele sale de luciditate, când operează ratiunea si nu sentimentul. Dacă pe plan
sentimental el esuează, el se va realiza, în schimb, pe plan profesional, iar experienta erotică îi este
benefică, determinând o oarecare maturizare pe plan afectiv.
  Otilia Mărculescu este personajul principal feminin al romanului si unul din cele mai complexe
personaje feminine din literatura română. Autorul spune despre ea că „Otilia este eroina mea lirică,
proiectia sa în afară, o imagine lunară si feminină”.Otilia este fiica vitregă a lui mos Costache, pe care
acesta vrea să o înfieze. Prin caracterizare directă este realizat portretul ei fizic, din perspectiva lui Felix,
care sugerează tineretea, delicatetea si distinctia: „părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani”, „Fata
măslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii”, „trupul subțiratic, cu oase delicate”.
  Otilia este caracterizată si prin prisma celorlalte personaje – cheie ale romanului: Felix o vede ca pe o
femeie exceptională, cultă, atrăgatoare, idealul feminin; Pascalopol o vede ca „o mare strengărită cu un
temperament de artistă”; mos Costache o numeste „fetita mea” si o soarbe umilit din ochi, Stănică o
elogiază si crede că îi leagă nevoia de libertate si lipsa de prejudecăti, iar Aglae o consideră o „stricată”,
Otilia reprezentând pentru ea un pericol în calea obtinerii averii lui Costache. Otilia însăsi se
autocaracterizează astfel: „Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!”, „Eu am un temperament
nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”.
  Caracterizarea indirectă este realizată printr-o serie de trăsături contradictorii: copilăroasă si
matură, expansivă si interiorizată, ratională si impulsivă. Comportamentul ei este derutant atât pentru
Felix, cât si pentru Pascalopol. Otilia este fascinantă, dilematică prin comportament.
  În concluzie, Enigma Otiliei de George Călinescu, este, datorită prezentării unor aspecte ale
societătii burgheze de la începutul secolului, cât si prin realizarea personajelor încadrabile în tipologii, o
creaţie originală, un roman fundamental al literaturii române, un roman realist (balzacian), dar depăşeşte
mo delul realismului clasic. Este, după cum s-a spus, de un balzacianism fără Balzac, prin spiritul critic şi
polemic, prin valorificarea unor elemente ale modernităţii.