Romanul realist de tip balzacian

Enigma Otiliei
de George Călinescu

Romanul ,,Enigma Otiliei’’ de George Călinescu a apărut în anul 1938, având ca titlu
inițial ,,Părinții Otiliei”, deoarece toate personajele încearcă să se comporte ca un oărinte mai
bun sau mai rău față de personajul feminin principal, Otilia Mărculescu.

Ca teoretician al romanului românesc, G. Călinescu respinge proustianismul și pledează

pentru realismul clasic, ilustrat prin romanul obiectiv de tip balzacian.

Enigma Otiliei este un roman realist prin temă, structură, specificul secvențelor
descriptive, realizarea personajelor. Prin temă, romanul este balzacian și citadin.
Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian.

Tema romanului o reprezintă imaginea societății bucureștene la începutul secolului

al XX-lea. Subtemele romanului sunt reprezentate de moștenire și de orfan.

Romanul are o compoziție circulară( simetrică), dată de imaginea lui Felix trecând pe
strada Antim, în căutarea casei lui moș Costache, la începutul romanului, ca tânăr absolvent al
liceului, ce sosește la București pentru a urma cursurile facultății de medicină, iar la final, ca
profesor universitar cunoscut, ce vine pe strada Antim pentru a rememora tot ce simțise când
locuise acolo.

Enigma Otiliei este un roman obiectiv, modern, realist și interbelic( din punct de
vedere al anului apariției, 1938).

Romanul este structurat în douăzeci de capitole, fără titluri, acțiunea fiind construită
pe mai multe planuri narative, urmărind destinul unor personaje, prin acumularea detaliilor:
destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea, al lui Stănică Rațiu, etc. Un alt plan
urmărește lupta dusă de clanul Tulea pentru obținerea moștenirii lui Costache Giurgiuveanu și
înlăturarea Otiliei Mărculescu. Un alt plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas
orfan, vine la București pentru a studia medicina, locuiește în casa tutorelui său, Costache
Giurgiuveanu și trăiește iubirea adolescentină pentru Otilia,fiica vitregă a lui moș Costache,
relevându-se astfel caracterul de bildungsroman( roman al formării personalității, inițierii,
maturizării).

1
 Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a III-a. Viziunea ,,dindărăt’’
presupune un narator obiectiv, detașat, care nu se implică în faptele relatate.

Universul romanului este alcătuit din cele două familii: cea a lui Costache
Giurgiuveanu, alcătuită din: moș Costache, Otilia, fiica lui adoptivă și Felix, nepotul
acestuia. În această familie se va integra și Pascalopol, prietenul bătrânului; și clanul Tulea,
format din: Simion, Aglae, cei trei copii ai lor( Aurica, Olimpia și Titi, fiind integrat și
Stănică Rațiu, soțul Olimpiei).

Între cele două familii se dă o luptă pentru averea lui moș Costache, scopul clanului
Tulea fiind să pună mâna e averea acestuia.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal: ,,într-o seară de la

începutul lui iulie 1919’’ și spațul( descrierea străzii Antim, din București, a arhitecturii
casei lui moș Costache, a interioarelor), prezintă principalele personaje, sugerează conflictul și
trasează principalele planuri epice.

Finalul este închis, deoarece aduce rezolvarea conflictului( deznodământul) și este urmat
de un epilog.

Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii și a casei lui moș
Costache, din perspectiva lui Felix, intrusul, străinul din familia Giurgiuveanu( personaj-
reflector), în momente diferite ale existenței sale( adolescență și maturitate- aproximativ
zece ani mai târziu, ,,după război’’). Simetria este susținută și de replica pe care moș Costache i-
o adresează lui Felix, în momentul în care tânărul apare în poarta casei sale și pe care maturul de
mai târziu și-o amintește în finalul romanului: ,,nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc!’’

Expozițiunea este realizată după metoda realist-balzaciană: situarea exactă în timp

și spațiu, veridicitatea susținută prin detalii topografice, descrierea străzii în manieră
realistă, finețea observației și notarea detaliului semnificativ: ,,Într-o seară de la începutul lui
iulie 1919, cu puțin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă
de licean, intră în strada Antim, venind dinspre strada Sfinții Apostoli...’’

Naratorul introduce cititorul în spațiul și timpul acțiunii odată cu personajul care vine
din exterior, Felix Sima, personajul-reflector, pretext de prezentare detaliată, veridică a
Bucureștiului de odinioară. Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut
cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu și fondul cultural.

Acțiunea romanului începe cu venirea tânărului Felix, orfan, absolvent al Liceului

Internat din Iași, la București, în casa unchiului și tutorelui său legal, pentru a urma
cursurile Facultății de Medicină. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o crește în
casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenția de a o înfia. Aglae însă, o consideră un
pericol pentru moștenirea fratelui său.

2
 Pătruns în locuință, Felix îl cunoaște pe unchiul său, un omuleț straniu, care se teme de
străini și o cunoaște pe verișoara lui, Otilia, asistând la o scenă de familie: jocul de table.
Naratorul îi atribuie lui Felix( intrusul, străinul), observarea obiectivă a personajelor prezente în
odaia înaltă în care este introdus. Replicile Aglaei anticipează conflictul succesoral, iar atitudinea
protectoare a Otiliei motivează atașamentul lui Felix.

Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: pe de o parte, prezentarea

istoriei moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, iar pe de alta, romanul are în centru destinul
tânărului Felix Sima, maturizarea lui, relevându-se caracterul de bildungsroman.

Competiția pentru moștenirea bătrânului avar este un prilej pentru observarea efectelor, în
plan moral, a obsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de case și deținător de acțiuni, nutrește
iluzia longevității și nu pune în practică niciun proiect privitor la asigurarea viitorului Otiliei,
pentru a nu cheltui. Clanul Tulea urmărește succesiunea totală a averii lui, plan pereclitat ipotetic
de înfierea Otiliei. Deși are o afecțiune sinceră pentru fată, bătrânul amână însă înfierea ei, de
dragul banilor și de teama Aglaei. Moartea lui moș Costache este provocată, n cele din urmă, de
Stănică Rațiu, care urmărește să parvină și îi fură avarului banii de sub saltea. Pretutindeni
prezent, divers informat, ammestecându-se oriunde crede că poate obține ceva bani sau poate da
lovitura vieții lui, Stănică susține, în fond, intriga romanului, până la rezolvarea ei în
deznodământ.

Alături de avariție, lăcomie și parvenitism, aspecte sociale supuse observației și criticii,

în romanul realist sunt înfățișate aspecte ale familiei burgheze: relația dintre părinți și
copii, relația dintre soți, căsătoria, orfanul. Căsătoria face parte din preocupările unor
personaje: Aurica, fata bătrână, are obsesia căsătoriei, Titi se tulbură erotic și trăiește o scurtă
experiență matrimonială, Pascalopol dorește să aibă o familie și se căsătorește cu Otilia, Felix se
va căsători, ratând prima iubire, după ce îți va face o carieră. Banul pervertește relația dintre soți.
Stănică se însoară cu Olimpia pentru zestrea niciodată primită. Stănică se însoară pentru a-și face
o situație materială, dar nu-și asumă rolul de soț și de tată. În clanul Tulea rolurile sunt inversate,
Aglae conduce autoritar, Simion brodează, iar mai târziu este abandonat în ospiciu. Motivul
paternității este înfățișat diferențiat. Orfanii au doi protectori: Costache și Pascalopol. Moș
Costache este zgțrcit, dar își iubește sincer fiica, deși nu o adoptă legal, în timp ce Aglae,
adevăratul avar al romanului, strivește personalitatea copiilor săi, anulându-le șansa împlinirii
matrimoniale. Astfel, Aurica rămâne fată bătrână, Olimpia este părăsită de Stănică Rațiu, care
după ce fură banii lui moș Costache divorțează și se căsătorește cu Georgeta, iar Titi evoluează
spre o inevitabilă maladie mentală.

Romanul realist devine o adevărată comedie umană, plasând în context social personaje
tipice. Tendința de generalizare duce la realizarea unor tipologii: moș Costache- avarul,
Aglae- ,,baba absolută fărp cusur în rău’’, Aurica- fata bătrână, Simion- dementul senil,
Titi- debil mintal, infantil, retardat și apatic, Stănică Rațiu- arivistul, Otilia- cocheta, Felix-
ambițiosul, Pascalopol- aristocratul rafinat. Alt aspect modern( naturalismul) este interesul

3
pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate și mediu: alienarea și senilitatea.
Simion Tulea reprezintă categoria estetică a urâtului, grotescului, Titi, fiul retardat care se
îndreaptă spre demență, este o copie a tatălui, Aurica, fata bătrână, invidioasă și rea, este o
copie degradantă a mamei. Ba mai mult, atât mama cât și fiica au preocupări obsesive:
Aglae moștenirea,Aurica dorește să se căsătorească. Universul familiei Tulea se află sub
semnul bolii, al degradării morale reflectate în plan fizic.

Autorul dispune personajele în planuri antitetice, prin reflectare inversată:

inteligența lui Felix în contrast cu imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasă a Otiliei cu
urâtenia Auricăi.

Planul formării tânărului Felix urmărește experiențele trăite de acesta în casa

unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Felix este gelos pe Pascalopol,
dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează dorința de a-și face o carieră. Otilia îl iubește pe Felix,
dar după moartea lui moș Costache îl părăsește, considerând că reprezintă o piedică în calea
realizării lui profesionale. Ea se căsătorește cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi
înțelegere și proteție. Din epilog aflăm cp Pascalopol i-a redat libertatea cu generozitate Otiliei,
pentru a olăsa să-și trăiască tinerețea, ea devenind soția unui conte excentric și căzând în
platitudine. Otilia rămâne pentru Felix imaginea eternului feminin, iar pentru Pascalopol ,,o
enigmă’’. Relativizarea imaginii ei prin reflectarea în mai multe oglinzi, alcătuiește un
portret complex și contradictoriu: ,,fe-fetița’’ cuminte și iubitoare, pentru moș Costache,
fata exuberantă, ,,admirabilă, superioară’’, pentru Felix, femeia capriciousă, ,,cu un
temperament de artistă’’ pentru Pascalopol, ,, o dezmățată, o stricată’’, pentru Aglae, ,,o
fată deșteaptă, cu spirit practic’’, pentru Stănică, o rivală în căsătorie pentru Aurica.

Enigma Otiliei este un roman realist ( balzacian) prin: prezentarea critică a unor
aspect ale societății bucureștene de la începutul secolului XX, motivul paternității și al
moștenirii, structură, specificul secvențelor descriptive( observația și detaliul semnificativ,
rolul vestimentației și al cadrului în caracterizare), realizarea unor tipologii, veridicitatea,
utilizarea narațiunii la persoana a III-a.