Enigma Otiliei

-tema și viziunea-

de George Călinescu

Publicată în 1938, opera ,,Enigma Otiliei” semnată de George Călinescu valorifică

experiența autobiografică de copil adoptat cu un statut incert a autorului, introducând pe scena
literaturii române realismul balzacian prin ,,atenta observație a socialului, zugrăvirea unor
caractere bine individualizate, gustul detaliului” (G. Glodeanu).
,,Enigma Otiliei” este un roman prin dimensiunile sale întinse, acțiunea complexă,
desfășurată pe mai multe planuri care sunt grupate în jurul unui nucleu, dar și numeroasele
personaje care trăiesc conflicte puternice, atât interioare, cât și exterioare.
Romanul se încadrează în paradigma realismului balzacian, abordând tema familiei,
susținută de motive precum moștenirea, orfanul, paternitatea sau căsătoria eșuată. De
asemenea, perspectiva narativă obiectivă și înclinarea spre acumularea de detalii susțin
caracterul balzacian al textului, autorul pregătindu-se în vederea scrierii romanului, prin
studiul unor elemente de arhitectură pentru imaginea străzii și descrierea casei lui
Giurgiuveanu.
Titlul inițial, ,,Părinții Otiliei”, reflectă în mod direct tema familiei, oferind, de
asemenea, sugestia motivului paternității și al moștenirii. Prin schimbarea titlului în ,,Enigma
Otiliei”, autorul păstrează personajul feminin în prim- plan, dar mută accentul de pe tema
balzaciană pe sugestia caracterului enigmatic al universului feminin.
Întâmplările sunt relatate la persoana a treia, din perspectiva unui narator critic, care se
ascunde în spatele diverselor măști: Felix devine personaj-reflector prin intermediul căruia
sunt prezentate alte personaje. Limbajul este uniformizat, secvențele narative fiind constituite
pe baza înlănțuirii, respectându-se principiul cronologic al prezentării faptelor.
Incipitul fixează într-o manieră realistă din punct de vedere spațio-temporal acțiunea,
care începe ,,într-o seară de la începutul lui iulie 1909”, în București, pe strada Antim. Este
introdus personajul masculin principal: ,,un tânăr de vreo 18 ani [...] în uniformă de licean [...]
obosit [...], aer bărbătesc”. Detaliile numeroase conturează, într-o manieră balzaciană, strada,
arhitectura bucureșteană, dar și casa lui Giurgiuveanu. Prin tehnica detaliului semnificativ se
creionează portretul avarului Moș Costache, asociat cu motivul lui ,,nimeni”, scenă relevantă
pentru tema familiei, bătrânul exprimându-și inconștient statutul nesemnificativ, anonim, atât
în familie, cât și în societate.
Finalul este construit simetric față de incipit: Felix Sima, ajuns medic de
renume, ,,însurat bine”, revine pe strada Antim, care își conservă aspectul dărăpănat, trezind
ecouri în sufletul protagonistului. Felix simte nevoia să se întoarcă acolo unde a început
povestea sa bucureșteană și să încheie această istorie din trecut pe care o purta în sine de atâta
timp.
Romanul este structurat pe douăzeci de capitole care urmăresc mai multe planuri
narative, având în centrul lor destinul unor personaje construite prin acumulări de detalii:
Felix, Pascalopol, Otilia, clanul Tulea. Se remarcă trei planuri narative care concentrează
variate conflicte.
Planul epic principal urmărește destinul clanului familial și se axează pe creionarea
relațiilor din cadrul famililor Tulea, Rațiu și Giurgiuveanu. Acțiunea este dinamizată de un
conflict economic între Aglae, Costache, respectiv Stănică. De asemenea, se reliefează un
conflict de ordin moral la nivelul interior, dezvoltat de Felix și Otilia, cei doi orfani, dar și de
Pascalopol și Giurgiuveanu, cel din urmă, deși își dorește să o protejeze pe Otilia, având
rețineri când intră banii în discuție. Conflictele culminează la moartea bătrânului care, deși
supraviețuiește unei crize de apoplexie datorită îngrijirilor Otiliei, ale lui Felix și Pascalopol,
este supus cruzimii lui Stănică Rațiu, ginerele lui Aglae. Moment important în economia
textului, reliefând tema, dar și motivul moștenirii, vizita lui Stănică se termină cu moartea
bătrânului datorită presiunii puse de Stănică, acesta urmărind să îi fure lui Giurgiuveanu banii
de sub saltea, cu scopul parvenirii.
Al doilea plan narativ conturează povestea de iubire dintre Felix și Otilia. Cei doi sunt
surprinși în devenire, vizându-se maturizarea lor, ceea ce conferă romanului caracterul de
bildungsroman. Se dezvoltă un conflict erotic între Felix și Pascalopol, burghezul trăind un
conflict interior puternic între iubirea paternă și cea virilă pe care i-o poartă Otiliei. De
asemenea, apare un conflict psihologic în tânărul cuplu, acesta fiind soldat cu triumful rațiunii
asupra pasiunii, respectiv a iubirii.
Cel din urmă plan creionează burghezia bucureșteană la începutul sec. al XX-lea,
având ca temă definitorie parvenirea, Stănică Rațiu putând fi considerat câștigător din acest
punct de vedere.
Otilia, protagonista feminină, se încadrează în tipologia eternului feminin enigmatic,
având statutul social de orfană, ceea ce îi influențează stilul de viață, aceasta refuzând să se
gândească la viitor. Se utilizează tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei, din
care se pot deduce trăsăturile de caracter, Otilia fiind aeriană, veselă și cu o fire boemă. De
asemenea, aceasta este caracterizată și prin tehnica oglinzilor paralele, naratorul expunând
părerea fiecărui personaj asupra fetei: ,,fetița cuminte” a lui Giurgiuveanu, ,,o dezmățată și o
stricată” pentru Aglae, o fire de artistă pentru Pascalopol și femeia superioară pentru Felix,
însă opinia tânărului se schimbă în funcție de evoluția relației lor. În plus, prin
autocaracterizare, Otilia își dezvăluie concepția despre viață, numindu-se ,,capricioasă” și
dornică de libertate, în viziunea sa, viața femeii sfârșindu-se odată cu îmbătrânirea. Sursă a
principalelor conflicte ale romanului, Otilia reprezintă o amenințare pentru clanul Tulea când
vine vorba de moștenirea lui Costache și creează o rivalitate de gelozie între tânărul Felix și
Pascalopol.
În concluzie, ,,Enigma Otiliei” semnată de George Călinescu este o veritabilă operă
realist-balzaciană, conturând un roman al familiei împletit cu istoria unei moșteniri. Numit de
Nicolae Manolescu ,,balzacianism fără Balzac”, romanul îmbogățește literatura română,
reflectând o societate modernă în care personajele se dezvoltă pe plan psihologic în căutarea
unui statut social și economic.