Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi-Camil Petrescu

În perioada interbelică, o temă importantă in discuția criticilor literari români o constituie

direcția spre care ar trebui să se îndrepte romanul. Pe de o parte, se promovează o proză
care are la bază ideea de reprezentare a lumii in romanul realist obiectiv, de creatie, modelul
european fiind reprezentat de Balzac, pe de alta parte, se promoveaza proza moderna, de
analiza psihologica, reprezentata in literatura franceza de Marcel Proust.
Balzacianismul este susținut de G. Călinescu, iar orientarea spre proza
moderna,subiectiva, de Eugen Lovinescu, prin cenaclul si revista “Sburatorul”.Odată cu
generația lui Camil Petrescu apar scriitori care adâncesc “analiza pana la reconstuirea
intregii plase de actiuni si reactiuni sufletesti din dosul faptelor”. criticul Eugen Lovinescu
identifică în aceasta tendinta chiar “maturizarea literaturii noastre”.
Poet, prozator, dramaturg, estetician, eseist si filosof, Camil Petrescu ilustreaza
modernismul in proza, reusind o rapida sincronizare cu tendintele europene. In studiile
teoretice (De ce nu avem roman?-1927, “Noua structura si opera lui Marcel Proust”-1935) si
in romanele sale (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”-1930, “Patul lui
Procust”-1933), scriitorul promoveaza in literatura noastra romanul modern, de tip proustian,
si respinge romanul de tip traditional, considerand ca prin relatarea naratorului omniscient se
confunda “o propunere de realitate” cu realitatea insasi.
In romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”, publicat in anul 1930,
conflictele centrale, care dau consistenta romanului nu mai sunt construite prin
reprezentarea unor evenimente exterioare, ci prin descrierea unor elemente interioare, care
pot sa nu aiba, uneori, nimic de-a face cu faptele obiective. Acesta este un roman modern,
subiectiv, ionic, de analiza psihologica, citadin, cu elemente de fresca sociala, ilustrand
drama razboiului.
Caracterul modern de analiza psihologică ii este atribuit prin:acronie, anticalofilism,
autenticitate, analepsa, naratiunea actoriala, realizata la persoana I. Alte particularitati sunt:
fluxul memoriei, luciditatea autoanalizei, spatiul citadin, perspectiva narativa subiectiva,
timpul interior psihologic, dar si personajul principal- intelectualul insetat de absolut.
Ceea ce asigura caracterul modern al romanului este si impresia de autenticitate.
Aceasta este Ilustrarea realității prin propria conștiință, scriitorul mărturisind “singura realitate
pe care o pot povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic”. Impresia de
autenticitate provine si din faptul ca, autorul insusi a fost combatant in Primul Razboi
Mondial. In prefata editiei din 1955 a romanului, intitulata “Cuvant dupa un sfert de veac”,
semnata de CamiPetrescu, acesta scria: “[…]dacă partea întâia a acestui roman e o
fabulaţie, e adică născocită […] şi deci eroul Ştefan Gheorghidiu cu soţia lui sunt pură
ficţiune, în schimb, se poate afirma că partea a doua a cărţii, aceea care începe cu întâia
noapte de război, este construită după memorialul de campanie al autorului, împrumutat cu
amănunte cu tot eroului”.
O alta particularitate a romanului modern, de analiza psihologica, este stilul anticalofil,
pentru care opteaza romancierul, ce sustine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza
corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate prezent in romanul traditional. De aceea, in
conceptia lui Camil Petrescu, asa cum se va explica mai tarziu in romanul “Patul lui Procust”,
pentru un scriitor este importanta experienta de viata care poate fi transformata in literatura:”
fără ortografie,fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie”.
Romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului principal,
Stefan Gherghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Relatarea la persoana I confera autenticitate si caracter subiectiv romanului.
 Tema romanului este reprezentata de drama intelectualului hiperlucid,
hipersensibil, insetat de absolut, inadaptat, dominat de incertitudine, salvandu-se prin
concretizarea unei drame mai puternice, razboiul. Temele adiacente, care vin in completarea
temei centrale, sunt: dragostea, razboiul, cunoasterea, mostenirea.
Doua episoade semnificative pentru ilustrarea temei sunt: disputa in jurul mostenirii
unchiului Tache, din capitolul al II-lea, respectiv cina de la popota ofițerilor, din primul
capitol.
Capitolul al II-lea, “Diagonalele unui testament”, ilustreaza tema intelectualului
insetat de absolut, trasatura a personajului lui Camil Petrescu. Prin antiteza se arata
atitudinea lui Stefan Gheorghidiu si cea a familiei sale, caracterizati de tarele sociale ale
parvenitismului, inculturii si suficientei. Atitudinea soției sale care se implică cu întârziere în
discuțiile despre bani, îl surprinde în mod dureros, pentru că, așa cum mărturisește referitor
la Ela: aș fi vrut o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestea vulgare, plăpândă și având
nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată. Dezgustată de atitudinea
familiei (mama și surorile sale îi dau în judecată), ștefan cedează o parte din avere, dar se
simte tot mai izolat de lumea meschină și egoistă în mijlocul căreia treieste,mai ales ca isi da
seama ca nici femeia ubita nu il intelege. Dupa primirea mostenirii, Ela devine un alt om. Cu
timpul, eroul incepe sa constientizeze cu durere incompatibilitatea dintre el si sotia sa.
Un alt episod ilustrativ este cel de la popota ofiterilor din capitolul “ La piatra
craiului, in munte”, unde are loc o discutie despre un fapt divers, petrecut la Bucuresti: un
barbat si-a ucis sotia vinovata de adulter si juratii l-au achitat de orice vina. Parerile sunt
impartite: de la cele privind rolul traditional al casniciei-“femeia sa fie femeia si casa casă,
daca-i arde de altele sa nu se mai marite”- capitanul Dimiu, la cele idealiste-femeia trebuie
sa fie libera sa plece oricand doreste-capitanul Corabu. Gheorghidiu isi dovedeste din nou
pozitia intransigenta printr-o izbucnire violenta. Parerea lui este ca cei doi au drept de viata
si de moarte unul asupra celuilalt, neputand accepta formula de metafizica vulgara, conform
careia fiecare isi poate retrage cantitatea de suflet investita intr-o relatie, deoarece iubirea
transforma pentru totdeauna. Concluzia sa taioasa-“discutati mai bine ceea ce va pricepeti”
este aceea a unui personaj pornit in cautarea iubirii absolute, care respinge cu vehemență
ceea ce este mai putin decat absolutul.
Textul narativ este structurat in doua parti, precizate in titlu, care indica temele
romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere, traite de
protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii
matrimoniale esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita sub forma
jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul
Primului Razboi Mondial.
Incipitul este ex-abrupto. Printr-un artificiu compozitional: actiunea primului capitol,
“La Piatra Craiului, in munte”, este posterioara intamplarilor relatate in “Cartea I”. Capitolul
scoate in evidenta cele doua planuri temporale in discursul narativ: timpul nararii-prezentul
frontului- si timpul narat- trecutul povestii de iubire. In primavara anului 1916, in timpul unei
concentrari pe Valea Prahovei, Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre
dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers publicat in presa. Aceasta discutie
declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si
jumatate de casnicie cu Ela.
Finalul este deschis si lasa loc interpretărilor multiple, asa cum se intampla in general
in proza de analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai caute certitudini si sa se
mai indoiasca, se simte detasat de tot ceea ce il legase de Ela si hotaraste sa o paraseasca,
sa-i lase “tot trecutul”.
 Spre deosebire de romanele traditionale, in care conflictul este exterior, in romanul
lui Camil Petrescu apare conflictul interior, trait de personajul narator in propria-i constiinta.
Stefan Gheorghidiu traverseaza stari si sentimente contradictorii fata de sotia sa, Ela. Din
constiinta personajului narator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si sentimentele are cu
realitatea inconjuratoare. Principalul motiv al rupturii dintre Stefan si sotia sa este implicarea
acesteia in lumea mondena, pe care eroul o dispretuieste. Asadar, conflictul interior se
produce din cauza diferentei aspiratiilor lui Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare.
Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand
acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatului social.
“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman psihologic modern,
avand drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, relatarea la persoana I,
subiectivitatea, apelul la memoria afectiva si autenticitatea trairii.