TOTUL VA FI BINE.

CONȘTIENTIZAREA
ȘI NORMALIZAREA TRĂIRILOR MELE

Beneficiari: cadre didactice & părinți

În această perioadă, constat în multe articole îndemnul de A FACE și găsesc acest „a

face” ca reprezentând pentru unii dintre noi strategii adaptative, dar totodată pentru alții pot fi
dezadaptative, percepute ca o presiune.
Cum rămâne cu ceea ce simțim? Cum este această așteptare neașteptată în care pare că ne
aflăm? Ce simți în interiorul tău și mai apoi ce faci cu ceea ce simți?
Uneori este ok să nu te simți ok. Da! Chiar așa este. Cum te simți în fața acestei
permisiuni?
Cum este să îți dai voie să simți frică, furie, sau poate să simți că nu simți nimic (totuși mi-ar
plăcea să aflu cum se simte nimicul acesta)? Pentru unii poate fi o eliberare, pentru alții poate
veni la pachet cu rușine, vinovăție, cu sentimentul vulnerabilității. E ok să simți orice simți
acum. Dă voie acestor trăiri să existe în tine! Iar mai apoi, dă-ți un timp interior cât să simți asta?
Și mai important, ce faci după acest timp?
Pornind de la același context, am auzit spunându-se că „el se îngrijorează PREA mult”
sau „ea se îngrijorează PREA puțin”. Și totuși..acest PREA în comparație cu ce? Care este limita
acestui PREA? Cum arată un PREA echilibrat?
Este cert că zilele acestea ne-a scos pe mulți din zona noastră de confort. Perioada actuală
poate fi încadrată în capitolul PIERDERE: pierderea rutinei multora dintre noi, pierderea unor
contacte sociale fizice, pierderea libertății și a autonomiei, pierderea certitudinii sănătății,
piederea banilor, pierderea serviciului, pierderea afacerii, pierderea capacității de a te concentra
într-o sarcină, pierderea stării de siguranță……
Pierderile chiar sunt dureroase. În literatura de specialitate sunt propuse etape, stadii ale unei
pierderi. Le voi scrie aici pe cele care aparțin psihiatrului Elisabeth Kubler Ross.
1. Negarea (nu poate fi adevărat! Sau: sunt ok!)
2. Mânia (de ce s-a întâmplat asta? de ce tocmai mie?)- impredictibilul ne sperie, suntem în
căutarea unui SENS.
3. Negocierea (este acesta finalul? se mai poate schimba? Ce o să fac dacă….)
 4. Depresia (durerea că nu voi putea supraviețui acestei pierderi)
5. Acceptarea (merg mai departe… pot…am cu ce)- care determină acțiunea.

Există persoane care, deși înțeleg toate cele scrise anterior, se simt copleșite și nu pot depăși
dependența de știrile negative, felul în care își alimentează într-o manieră nesănătoasă suferința.
Stând prea mult în etapa aceasta (denumită și depresie), deși e una funcțională a procesului de
pierdere, ele pot risca să dezvolte simptome ale unei tristeți cronice.
Pierderile presupun un proces. Nu există un timp exact fiecărui stadiu. De asemenea, putem
parcurge unele stadii, iar altele nu. Mai mult, fiecare om are un mod unic în care psihicul are
capacitatea de a procesa cele simțite și trăite. Dar da, pierderile presupun o schimbare. Depinde
mult și de noi cum va arăta această schimbare.
După ce acestea au fost înțelese și simțite, după ce am conștientizat ce se întâmplă cu noi,
DA! TOTUL VA FI BINE, după ce facem pași în termeni de acțiune spre altceva. Acel a face de
la începutul textului este pertinent în acest context.
Așadar, cum putem valorifica timpul nou care apare în viețile unora? Fă ceva ce nu ai făcut
niciodată din cauza lipsei de timp! Sună persoane dragi cu care nu ai mai vorbit! Cum valorific
un timp de calitate cu membrii familiei mele? Citesc o carte, scriu o poveste, realizez un obiect
hand made….

Prof. consilier școlar Ioana-Camelia Zmău- CJRAE – Liceul Waldorf+Scoala I. Bratianu Iasi