A fi sau a face?

Această întrebare se referă la alegerile pe care le facem zilnic, în funcție de nevoile pe care le
avem.
‘A fi’ este despre emoții, despre a fi în contact cu prezentul, cu propria persoană și cu cei din jurul
nostru.
‘A face’ se referă la a ne angrena în acțiune, obiective, la un program. Bineînțeles că cele două se pot
întâmpla concomitent.
Cu toții avem nevoie de sens pentru a ne simți împliniți și pentru a avea motivația de a continua să
ne construim scenariul propriei povești de viață. Lipsa sensului poate duce la crize existențiale și la
diverse simptome neplăcute nouă.
Sensul vieții noastre ne ajută să ne construim o identitate, să știm cine suntem și ce ne ghidează în
propria existență. De aceea, lipsa acestor răspunsuri ne poate zgudui uneori și ne conduce la ceea ce
se numește criză existențială. Aceasta din urmă apare în urma nevoii de definire a propriei persoane.
Identitatea noastră este construită pe baza copilăriei, a relațiilor noastre cu cei din jur, carierei și
statului pe care îl avem, dar și pe propria percepție asupra noastră, și aici intervine imaginea de sine
și încrederea pe care o avem în noi.
Fiind ființe sociale și active, ne găsim sensul în acțiunile zilnice pe care le facem, care de cele mai
multe ori sunt numeroase, intense și cât mai importante pentru noi, care să ne ofere satisfacție.
Privind în urmă, consider această izolare ca pe un privilegiu de ‘a fi’. Contextul din prezent ne pune în
situația de a încetini ritmul zilnic, de a ne construi singuri un program și un sens. Această autonomie
poate fi tulburătoare la început și este normal sa fie. Orice schimbare care ne deturnează de la ceea
ce eram obișnuiți provoacă și stări mai puțin plăcute, până ajungem la o nouă definire a noastră.
Redefinirea se referă la a avea aceste momente în care să reflectăm la valorile pe care le avem, la
oamenii pe care îi apreciem cu adevărat, la pasiunile noastre și la ceea ce nouă ne dă sens.
Obișnuința și rutina ne fac uneori să nu mai conștientizăm ce este de fapt important pentru noi.
Această perioadă privilegiată ne oferă tot spațiul în care să ne dăm răspunsuri la:
 Ce este important pentru mine?
 Ce îmi doresc să fac cu adevărat?
 Cine sunt persoanele cele mai importante din viața mea?
 Cine sunt eu acum?
 Ce îmi oferă situația prezentă?

Vă invit să contemplăm la aceste întrebări, care își pot găsi răspunsuri diferite, în funcție de
momentul în care ne aflăm, de emoția pe care o simțim și de etapa vieții în care suntem.
Contactul cu noi înșine este esențial pentru a ne cunoaște. Prin cunoașterea de sine vom putea
accepta tristețea, furia, revolta sau agresivitatea, dar și bucuria, satisfacția, mulțumirea și
recunoștința. Vom lua decizii asumate în ceea ce ne privește viața personală sau profesională, finalul
fiind că vom simți că avem CONTROLUL propriei noastre vieți, indiferent de factorii exteriori nouă.

Și ne întoarcem la întrebarea: cum pot să fiu?

Există un proces fiziologic fundamental care se întâmplă zi-noapte, permanent, fie că suntem
conștienți de el sau nu. Acesta este cu noi mereu, chiar dacă uneori nu îi dăm atenție. El se numește
respirație. Este cel mai bun exemplu de acțiune pe care noi o facem, dar de care uneori uităm, fiind
tot timpul acolo, cu sau fără ajutorul nostru. Așa că, Ea, respirația, ne poate ghida atunci când avem
nevoie de ajutor pentru a deveni prezenți, prin concentrarea pe ea și pe satisfacția plămânilor atunci
când Oxigenul este absorbit. Vă încurajez să îi dați în fiecare zi câteva clipe din atenția voastră.
Atunci când faceți acest lucru, urmăriți și felul în care corpul vostru se simte, poziția pe care o are și
ce vă transmite.
Este important pentru noi toți să fim prezenți atunci când facem și să ne amintim motivul pe care
facem ceea ce ne-am propus.
Să avem cu toții zile prezente în care să fim conectați la noi și la cei din jur!