Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu – tema si

viziunea despre lume

Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de război, de Camil Petrescu
pledeaza pentru o estetică a autenticitătii, în studiile teoretice şi în romanele sale.
Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers
epic, o altă perspectivă narativă şi un nou tip de personaj, o conştiinţă lucidă, analitică,
intelectualul, inadaptatul superior. Innoirea romanului romanesc interbelic se produce
prin sincronizare cu filozofia şi ştiinta, dar şi cu literatura universală.
Roman psihologic prin temă, conflict, protagonist şi prin utilizarea unor tehnici
moderne ale analizei psihologice (introspecţie, monolog interior, fluxul constiintei),
romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o monografie a
îndoielii(C. Ciopraga), monografia unui element psihic – gelozia (G. Călinescu).
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspectivei narrative, timpul
prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectivă, naraţiunea la persoana I,
luciditatea analizei, anticalofilismul, dar şi autenticitatea definită ca identificare a actului
de creaţie cu realitatea vieţii, cu experienţa nepervertită, cu trairea febrilă.
Viziunea despre lume a scriitorului, transferată personajului-narator Stefan
Gheorghidiu este viziunea unui spirit reflexiv cu preocupari filozofice si literare, ceea ce
dă naştere unei proze analitice de factură subiectivă. Accentul cade pe factorul
psihologic, pe înregistrarea si analizarea ecoului pe care îl au evenimentele exterioare în
conştiinţa personajului, epicul fiind diminuat.
Textul narativ este structurat în două părţi precizate în titlu, care indică temele
romanului şi în acelaşi timp cele două experienţe fundamentale de cunoastere trăite de
protagonist: dragostea şi războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii
matrimoniale eşuate dintre Stefan Gheorghidiu şi Ela, partea a doua, construită sub forma
jurnalului de campanie a lui Gheorghidiu, urmăreşte experienţa de pe front în timpul
primului război mondial. Prima parte este în întregime ficţională, în timp ce a doua
valorifică jurnalul de campanile al autorului, articole şi documente din epocă, ceea ce
conferă autenticitate textului.
Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă
coordonatele spaţio-temporale: In primavara anului 1926, ca sublocotenet proaspăt,
întâia dată concentrat, luasem parte, la fortificarea văii Prahovei, între Buşteni şi
Predeal.
Stefan Gheorghidiu asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre dragoste şi
fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un barbat care şi-a ucis nevasta
infidelă a fost achitat de tribunal. Aceasta discuţie declanşează memoria afectivă a
protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumătate de căsnicie cu Ela.
Episodul discuţiei de la popotă, adică un eveniment exterior, declanşează, întocmai ca la
Proust, rememorarea unor întâmplări sau stări trăite într-un "timp pierdut", un timp
psihologic.
Ultimul capitol, intitulat Comunicat apocrif, este ilustrativ pentru devenirea interioară
a protagonistului. Titlul acestui capitol poate fi interpretat în dublu sens: pe de o parte, se
referă la comunicatele contradictorii care sosesc de pe front, iar pe de altă parte, titlul
trimite, în manieră metaforică, la scrisoarea anonimă pe care o primeşte protagonistul la
întoarcerea din razboi şi în care i se dezvăluie că soţia il inşală. Stefan nu mai verifică
insa autenticitatea acestei scrisori, pentru ca a obosit să se mai îndoiască şi să mai caute
certitudini.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu revine acasă, la Bucureşti, dar se simte detaşat de tot
ce îl legase de Ela. O priveşte acum cu indiferenţa cu care privesti un tablou şi hotărăşte
să o părăsească: I-am scris că îi las absolue tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la
cărti... de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul. Prin renunţare la "trecut",
adică atât la timpul trăit, cât şi la cel rememorat, Gheorghidiu se eliberează de drama
erotică.
Spre deosebire de romanele tradiţionale în care conflictul se desfaşura la nivel exterior
între diverse personaje, în romanul lui Camil Petrescu conflictul este interior şi se
produce în conştinţa personajului narator, Ştefan Gheorghidiu, care trăieşte stări şi
sentimente contradictorii în ceea ce o priveşte pe soţia sa, Ela. Acest conflict interior este
generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea înconjurătoare.
Gheorghidiu trăieşte cu iluzia că s-a izolat de realitatea înconjurătoare, însă tocmai
această realitate în care nu vrea să se implice va produce destrămarea cuplului. Implicarea
Elei în lumea mondenă pe care eroul o dispreţuieşte şi faţă de care ţine să se detaşeze
reprezintă principalul motiv al rupturii dintre Stefan şi Ela. Aşadar, conflictul interior trăit
de protagonist se produce din cauza discrepanţei dintre aspiraţiile lui Gheorghidiu şi
realitatea lumii înconjurătoare.
Conflictul exterior pune în evidenţă relaţia personajului cu societatea, accentuând
acelaşi orgoliu al respingerii şi plasându-l în categoria inadaptaţilor social.
Personajul-narator Stefan Gherghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care trăieşte drama îndrăgostitului de absolut. Filozof, el are
impresia că s-a izolat de lumea exterioară, însă în realitate evenimentele exterioare sunt
filtrate prin conştiinta sa. Gândurile şi sentimentele celorlalte personaje nu pot fi
cunoscute de cititor, decât în măsura în care se reflectă în această conştiinţă. In acest sens,
Ela, personajul feminin al romanului, este creaţia integrală a minţii personajului
masculin, prin faptul că tot comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan. De
aceea, cititorul nu se poate pronunţa asupra fidelitătii ei si nici nu poate decide dacă e mai
degrabă superficială, decât spirituală.
Pe parcursul întregului roman, Ela ramâne un mister pentru cititor, deoarece ea este
prezentată numai prin intermediul impresiilor lui Stefan. Relaţia dintre cei doi soţi se
bazează pe orgoliu, atât în construirea, cât şi în destrămarea ei. Stefan începe să ţină la
Ela din orgoliul de a fi iubit, gelozia lui se produce din acelaşi motiv, iar orgoliul îi
împiedică pe amândoi sa se împace. Ela îl iubeşte atâta timp cât e mândră de valoarea lui
intelectuală în lumea lor de studenţi săraci şi se depărtează când, în noul ei cerc, soţul nu-
i mai trezeste admiraţia.
Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de război este un roman modern,
psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si
subiectiv, memoria afectivă, naratiunea la persoana I, autenticitatea trăirii şi stilul
anticalofil. Prin intermediul acestor tehnici narative, Camil Petrescu îşi exprimă viziunea
despre lume.