“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”

-roman realist, subiectiv, de analiza psihologica, modern, al experientei-

de Camil Petrescu

Opera lui Camil Petrescu se individualizeaza in peisajul prozei interbelice, autorul in

calitate de teoretician al romanului, promovand idea innoirii romanului romanesc si a
sincronizarii literaturii cu filozofia si psihologia.

Romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” marcheaza abordarea

in literatura romana a “noii structuri” romanesti si impunerea modelului epic subiectiv de
analiza psihologica. Autorul valorifica in aceasta creatie unitatea de perspectiva,
memoria afectiva si timpul subiectiv pe care le preia din proza scriitorului francez
Marcel Proust. Modelul proustian se imbina cu tehnica introspectiei, cu aceiasi viziune
asupra razboiului si cu anticalofilismul preluat de la Stendhal.

Titlul poate fi considerat un motiv anticipativ, sugereaza cele doua experiente

fundamentale ce marcheaza existenta personajului narator, iubirea si razboiul, teme ale
operei. Aceste experiente sunt esentiale in procesul cunoasterii si autocunoasterii
eroului ce ilustreaza tipologia intelectualului insetat de absolut. Autorul imbina in
aceasta opera fictiunea povestii de iubire cu validitatea razboiului, prezentata
participantului direct deoarece va insera in paginile romanului din propriul jurnal de
front.

Roman psihologic prin tema, prin natura conflictului interior, prin folosirea unor
tehnici de natura psihologica, opera lui Camil Petrescu este si un roman subiectiv
modern. Naratiunea la persoana I, alternarea timpului subiectiv cu timpul obiectiv,
finalul deschis si anticalofilismul definesc specia literara mentionata. Romanul este scris
la persoana I ca o confesiune a protagonistului. Stefan Gheorghidiu, corespunde astfel
ideii promovate de autor in studiul sau “Noua structura si opera a lui Marcel Proust”,
unde acesta afirma:”sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza
simturile mele […] Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”
 Textul narativ este structurat in doua parti distincte, precizate inca din titlu,
istoria unei iubiri urmarite pana in momentul disolutiei si experienta razboiului descrisa
din perspective combatantului Stefan Gheorghidiu. Cele doua parti sunt unite prin
perspective unica a constiintei eroului. Incipitul fixeaza reperele spatio-temporale in
maniera realista. Protagonistul asista la o discutie despre dragoste si fidelitate care ii
trezeste amintiri dureroase despre cei doi de casnicie cu Ela. Sublocotenentul Stefan
Gheorghidiu analizeaza cu luciditate secvente din trecut incercand sa reconstituie
propria experienta matrimoniala. Student la filozofie s-a casatorit cu una dintre cele
mai frumoase studente de la litere. Cei doi tineri traiesc modest, dar sunt fericiti pana
cand Stefan primeste o parte din mostenirea unui unchi bogat, Tache Gheorghidiu.

Discutiile despre bani, implicarea Elei in disputa asupra mostenirii dezvaluie o alta
imagine a femeii pe care tanarul insetat de absolut o considera idealul feminitatii. Ea,
atrasa de viata moderna, incearca sa schimbe obiceiurile vestimentare a sotului ce duc
la o criza matrimoniala ce culmineaza cu ocazia excursiei la Odobesti. Stefan va oscila
din acest moment intre certitudine si incertitudine, va cauta mereu dovezi ale fidelitatii
sotiei. Cuplul trece printr-un sir de despartiri si impacari pana cand Stefan este
concentrate pe Valea Prahovei. El il cheama intr-o scrisoare la Campulung pentru a-i
cere sa-i asigure independenta financiara in cazul in care Stefan ar pati ceva.
Gheorghidiu il zareste in oras si pe domnul G si este convins ca cei doi au pus la cale un
plan. Hotaraste sa se razbune, insa comandantul unitatii il anunta ca a inceput razboiul si
il ia cu sine la unitate.

Cartea a doua prezinta cealalta experienta din planul cunoasterii protagonistului.

Razboiul ii ofera posibilitatea lui Stefa Gheorghidiu de a se elibera de drama personala
pe care o amplifica la proportii cosmice. Imaginea razboiului este descrisa din
perspectiva combatantului, nu are nimic eroic si glorios. Personajul narator infatiseaza
in maniera realista haosul, suferinta, tragismul confruntarii cu moartea. Experienta
frontului va schimba perceptia protagonistului asupra propriei existente. Drama
colectiva il elibereaza de suferinta provocata de esecul marital.

Capitolul final il prezinta pe Stefan Gheorghidiu revenit acasa dupa ce fusese ranit
si spitalizat. Gesturile tandre ale Elei il lasa indiferent, nu-l mai intereseaza nici macar
biletul anonim care ii confirma infidelitatea Elei. Eroul hotaraste sa se desparta de Ela
si sa-i lase “de la lucruri personale, la amitiri. Adica tot trecutul”. Finalul deschis a
romanului lasa loc interpretarilor multiple, fapt ce sustine modernitatatea creatiei
camilpetresciene.
 Conflictul operei este de natura interioara, protagonistul traieste stari
contradictorii in legatura cu fidelitatea Elei. Zbuciumul interior a lui Stefan Gheorgidiu
este reliefat prin mijlocul analizei psihologice, introspectiei, retrospectiei si monolog
interior. Conflictul exterior prezentat in opera se raporteaza la relatia personajului cu
membrii familiei si cu superiorii, relatie ce amplifica divergente interioare. Stefan
Gheorgidiu aduce in literatura romana o noua tipologie, intelectualul superior,
inadaptabilul care traieste drama indragostitului de absolut. Acesta nu-si va gasi locul
intr-o societate dominate de mediocritate, egoism si mercantilism.

Protagonistul este construit prin mijloace de caracterizare directe si indirecte, dar

si prin tehnicile romanului psihologic, autoanaliza si monologul interior. Student la
filozofie Stefan Gheorghidiu este un idealist aflat in cautarea absolutului. Eroul
considera ca iubirea presupune daruire totala “cei ce se iubesc au drept de viata si de
moarte unul asupra celuilalt”. Personajul recunoaste ca la baza iubirii sale a stat orgoliul
de a se sti indragit de una dintre cele mai frumoase student. Crede ca a gasit in Ela
idealul feminin, insa mostenirea primita ii demonstreaza ca absolutul este incompatibil
cu realitatea. Sensibilitatea exarcebata este evidentiata prin caracterizarea directa
de catre Ela “esti de o sensibilitate imposibila”. Relatiile cu ceilalti membrii a familiei
evidentiaza ca personajul nu este interesat de latura materiala a existentei, ca este
lipsit de orice spirit practic.

Razboiul reprezinta pentru Stefan Gheorgidiu o experienta existentiala de aceea se

inroleaza voluntar. Alaturi de soldatii sai indura frigul, foamea, traieste spaima
dezumanizarii in fata mortii, fiind apreciat si indragit de ceilalti ostasi. Aceste
trasaturi il inscriu pe Stefan Gheorghidiu in categoria eroilor insetati de absolut. El
reprezinta tipul inadaptabilului superior, intelectualul lucid cu spirit analitic si o
sensibilitate exarcerbata care traieste drama cunoasterii.

Creatia camilpetresciana ramane asadar, un text emblematic pentru romanul realist

subiectiv de analiza psihologica prin naratiunea la persoana I, conflictul interior si
timpul subiectiv, autenticitatea trairii si stilul anticalofil.