“Baltagul”

-roman interbelic, realist, obiectiv, traditional, mitic-

de Mihail Sadoveanu

Creatia sadoveniana reprezinta o ilustrare a traditionalismului, o incercare a

autorului de a conserva “fondul autohton” prin orientarea spre istoria neamului, spre
universul patriarhal a satului si spre frumusetile naturii. Dupa cum spune Constantin
Ciopraga “Baltagul” este “una dintre marile opere ale literaturii romane”, ce ilustreaza
apartenenta scriitorului la traditionalism.

Romanul se defineste prin tipologia variata deoarece este in egala masura roman
social, roman mitic si bildungsroman.

“Baltagul” este un roman realist obiectiv prin tema deoarece creatia realizeaza o
monografie ampla a satului moldovenesc , univers arhaic aflat in faza lui crepusculara,
precum si prin perspectiva narativa obiectiva asigurata de relatarea intamplarilor la
persoana a III-a.

Titlul operei capata valente multiple, face trimitere la acel instrument devenit arma
a crimei dar si a actului justitiar, precum si simbol al maturizarii tanarului Gheorghita.

Mottoul ales de catre autor “stapane, stapane, mai cheama si-un cane” este preluat
din balada “Miorita” si sustine din incipit apartenenta la categoria romanelor mitice, prin
valorificarea mitului transhumantei.

Textul este organizat in 16 capitole ce alcatuiesc cele trei parti in care alterneaza
doua planuri narative: monografia satului pastoral si aspectele mitice ce urmaresc
traditiile si legatura individului cu natura.

Incipitul este reprezentat de acea legenda sociogonica despre viata muntenilor pe

care Nechifor Lipan o povestea la petreceri. Legenda fixeaza si explica existenta
munteilor carora Dumnezeu le-a dat randuit “o inima usoara”, “ muieri frumoase si
iubete” pentru a compensa viata grea si lupta cu vitregiile naturii.

Prima parte a romanului surprinde framantarile Vitoriei Lipan care isi asteapta sotul
plecat la Dorna sa cumpere oi, precum si pregatirile de drum pe care aceasta le face
pentru a porni in cautarea lui Nechifor.
 Primele pagini ale romanului surprind relatiile din familia Lipan, dar si portretul moral
al personajului absent. Portretul fizic al Vitoriei Lipan subliniaza frumusetea femeii
“ochii ei caprui, in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului”. Devotamentul si
dragostea o determina pe Vitoria sa plece in cautarea sotului. Se sfatuieste cu parintele
Daniil Milies, anunta autoritatile si ii cere fiului sau sa se intoarca acasa. Superstitioasa
apeleaza si la baba Maranda, vrajitoarea satului, insa explicatiile acesteia, cum ca
Nechifor ar intarsia din pricina “uneia cu ochi verzi”, nu o linistesc.

Vitoria pregateste in detaliu calatoria pe care o va face impreuna cu fiul ei,

constientizand ca acesta este inca prea fraged pentru a putea indeplini singur sarcina
dificila a gasirii tatalui. Femeia posteste doisprezece vineri, invoca ajutorul sfintei Ana
de la manastirea Bistritei, lasa grija gospodariei in seama argatului Mitru si o duce pe
fiica sa Minodora la manastire.

A doua parte a romanului urmareste reconstituirea traseului lui Nechifor Lipan de

catre sotia si fiul acestuia. In calea celor doi intalnesc o cumatrie si o nunta, ordinea
acestor evenimente sporesc gandurile negre ale femeii si anticipa inmomantarea din
final. Vitoria intreaba din sat in sat si afla ca sotul sau a disparut intre Suha si Sabasa.
Gaseste osamintele acestuia intr-o prapastie din dreptul Crucii Talienilor cu ajutorul
cainelui Lupu, tovarasul celui disparut.

Se remarca abudenta indicilor spatiali “Borca”, “Dorna”, “Bistritei”, care fixeaza

actiunea intr-un anumit spatiu si amplifica veridicitatea textului, trasatura a realismului.

Cea de-a treia parte a romanului prezinta sfarsitul drumului si hotararea femeii de a
se reitoarce la cursul firesc al vietii. Vitoria ii porunceste lui Gheorghita sa vegheze
peste noapte osamintele tatalui sau, ceea ce reprezinta pentru tanar momentul
maturizarii decline. Praznicul la care sunt invitati satenii dar si tovarasii de afaceri a lui
Nechifor este un prilej de a reconstitui scena crimei si de a-i demasca pe ucigasi. Ilie
Cutui isi recunoaste vina, insa Calistar Bogza devine violent, este lovit de Gheorgita cu
baltagul lui Nechifor si va fi ucis de cainele victimei sale.

Cele doua planuri narative ale romanului incadreaza textul sadovenian in estetica
realismului mitic. Aspectele monografice surprind surprind momentele esentiale din
viata muntenilor: botez, nunta, inmormantare, descrise in detaliu.

Protagonista romanului este un exponent al acestei lumi arhaice si o aparatoare

apriga a valorilor stramostesti. Mentalitatea Vitoriei reflecta mentalitatea unei
comunitati care recunoaste autoritatea preotului in sat, care manifesta retineri fata de
straini, care nu are incredere in eficienta autoritatilor. In aceasta lume patriarhala
parintii sunt cei sunt cei care stabilesc casatoria copiilor, in lumea satului inovatiile
precum telefonul si telegraful sunt privite cu dispret.

Toate aceste aspecte sustin apartenenta romanului la estetica realismului. Pe de alta

parte planul mitic se reflecta in impletirea realului cu fabulosul. Eroina se calauzeste
dupa semnele naturii, crede in vise, merge la vrajitoare. Apartenenta la romanul mitic
este validate prin valorificarea mitului transhumantei precum si a lui Isis si Osiris.

Personajul Vitoria Lipan ilustreaza tipul femeii de la munte, un aparator si pastor al

datinilor “un exponent al spetei”. Portretul eroinei este conturat cu ajutorul diverselor
modalitati de caracterizare. Portretul fizic evidentiaza frumusetea femeii in ciuda
faptului ca nu mai este la prima tinerete “ochi aprigi si inca tineri”. Naratorul insista
insa asupra portretului moral, ingrijorarea femeii, legatura ei cu cel disparut prin
intermediul visului denota iubirea devotata caci Nechifor era “dragostea ei de douazeci
si mai bine de ani”

Femeia isi asuma responsabilitatea gospodariei si ale cresterii copiilor carora le

transmite respectful traditiei. Constienta de responsabilitatea femeii, Vitoria este mai
aspra fata de fiica ei pe care o invata randuiala si critica dorinta Minodorei de a se
adapta la nou.

Vitoria ii interzice idila fetei cu dascalul amintindu-i ca trebuie sa se marite cu un

flacau instarit din sat. Fata de Gheorgita este mai ingaduitoare caci baiatul ii aminteste
de sotul sau al carui nume tainic il poarta. Constienta ca nu este inca pregatit sa preia
responsabilitatea familiei il va insoti in cautarea lui Nechifor, insa il avertizeaza ca
“jucariile au stat” si ca va trebui sa preia locul celui disparut. Dovedeste spirit
prevazator atunci cand isi pregateste calatoria. Este o femeie credincioasa dar si
supersitioasa. In drumul ei se ghideaza dupa semnele naturii pe care stie sa le
descifreze starnind uimirea si admiratia lui Gheorgita. Dispretuieste trenul, telefonul,
telegraful si nu are incredere in autoritati. Inteligenta native si cunoasterea psihologiei
umane o ajuta sa afle ucigasii lui Nechifor Lipan. Curajoasa pune la cale demascarea
ucigasilor devenind spirit vindicativ. Aceste trasaturi l-au determinat pe George
Calinescu sa o considere un “Hamlet feminine” care banuieste cu metoda, cerceteaza cu
disimulatie. La randul sau Nicolae Manulescu o considera pe Vitoria “o femeie in tara
barbatilor.

Asadar, prin tema, tipul de perspectiva narativa si narator, prin aspectele

monografice surprinse in roman, prin valorificarea unor mituri, creatia lui Sadoveanu
ilustreaza apartenenta la categoria romanului realist.